Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   



NEAMUL ŞI NUMELE LUI EMINESCU-ORIGINILE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Neamul şi numele lui Eminescu. Originile  

Dan Stănescu  

 

Dragă Mihai Eminescu,  

Cu prilejul aniversării zilei tale oficiale de naştere – 15 ianuarie 1850 - îţi aduc un modest omagiu sub forma acestui articol.  

Mai mulţi biografi au relatat că, deşi ai fi dorit să-ţi cunoşti genealogia şi obârşia neamului, tatăl tău a fost foarte rezervat în a-ţi vorbi despre familia sa, rămasă la Călineştii Cuparencu din Bucovina anexată de Austria la 1775.  

Îţi prezint rezumativ aceste informaţii, aşa cum ele au fost descâlcite până acum de cercetători, între care însemnate nume ale culturii româneşti s-au aplecat asupra acestui subiect – Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, George Călinescu, Augustin Z.N. Pop, Dimitrie Vatamaniuc şi foarte mulţi alţii - emiţând variate ipoteze precum că neamul (sau măcar numele Eminescu) s-ar trage de la turci, bulgari, ruşi, polonezi, albanezi, transilvăneni, maramureşeni, suedezi, chiar şi de la papucii iminei.  

Cea mai recentă lucrare este cartea din 1989 a lui Ion Roşu – Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile – care analizează amplu şi foarte critic toate aceste variante, concluzionând că neamul şi numele ţi se trag de la o familie ortodoxă românească din Banat.  

S-o iau pe firul apei spre locul de izvorâre.  

Aşadar, conform Registrului de naşteri şi botezuri al oraşului Botoşani, te-ai născut cu numele Mihail Eminovici la 15 ianuarie 1850, deşi în dosarul tău de la Gimnaziul din Cernăuţi scrie 14 decembrie 1848, iar într-o psaltire tatăl tău scrisese 20 decembrie 1848, dată pe care ai trecut-o şi tu în Albumul de la Junimea. La 23 aprilie 1851, familia s-a mutat în casa cumpărată la Iopoteşti.  

La 25 februarie 1866, la 16 ani, ai debutat cu poezia De-aş avea în revista Familia de la Pesta, directorul Iosif Vulcan publicându-ţi-o sub pseudonimul Mihai Eminescu, pseudonim pe care ţi l-ai însuşit ca nume şi l-ai folosit apoi pe tot restul vieţii, doar prenumele Mihail folosindu-l încă un timp în corespondenţe oficiale, precum cea din 1874 cu Ion Samurcaşi.  

Dintre ceilalţi membri de familie, doar fratele mai mic, căpitanul Matei (1856-1929) şi-a schimbat - legal - numele Eminovici în Eminescu, în 1892.  

Obârşia cert documentată a familiei Eminovici este satul Călineştii lui Cuparencu, de lângă Suceava (în Bucovina ocupată de austrieci de la 1775 până la 1918), unde bunicul tău, Vasile Iminovici(accent pe o), se stabilea prin toamna anului 1804 ca dascăl de biserică, primind locuinţă şi lot de folosinţă, intrând, prin funcţie, în elita satului.  

Conform Conscripţiei parohiei Călineştii din 1806, familia dascălului VasileIminovici (1778-1844) era compusă din soţia Ioana Sărghie, din mama AgafiaIminovici (1736-1818, născută Şerban), din sora mamei, Elena Şerban, şi din Ion Sărghie, nepot de 10 ani dinspre soţie.  

Cercetătorul Vasile Gherasim a găsit în 1922 la Arhivele Statului din Suceava un act de stare civilă - Conscripţia din 1816 - în care sta scris că Agafia este soţia lui Petrea Iminovici, dar, după vreo 60 de ani, Ion Roşu nu a găsit (?!!) documentul, deci trebuie (?!) să-l credem pe cuvânt pe Vasile Gherasim în ceea ce priveşte exsitenţa lui Petrea Iminovici.  

Dacă Iminovicii ar fi preexistat în Bucovina anterior datării de la 1804, ar fi trebuit să existe şi alţi urmaşi, dat fiind că obiceiul vremii era de a avea mulţi copii (ex. Vasile şi Ioana au avut 8 copii, tu ai avut 10 fraţi şi surori)  

Pe de altă parte, numele Iminovici nu apare în Bucovina, înainte de 1804, în nici un document document oficial, precum mitrica 1784-1802 a comunei Călineştii Cuparencu sau recensământul Rimskii-Korsakov din 1774 şi consignaţiile (conscripţiile) imperiale din 1778 ordonate de guvernatorul Karl Erzenberg, în care majoritatea imigranţilor (1718-1778) din Bucovina o constituie cele 5.000 de familii de ardeleni, între care familia lui Vasile Iminovici.  

Bejenia ardelenilor este explicabilă în primul rând prin facilităţile oferite de împărăteasa Maria Tereza imigranţilor în Bucovina anexată Imperiului austriac la 1775: drepturi cetăţeneşti, multe locuri de muncă (în administraţie, şcoli, biserici), loturi agricole, scutire de bir 3 ani. În cazul lui Vasile Iminovici, se adaugă şi alte motivaţii ale bejeniei din Ardeal la Călineştii Cuparencu: era ştiutor de carte, avea pegătire de dascăl bisericesc, era disponibil un loc de dascăl, în condiţiile în care în Bucovina era penurie de ştiutori de carte.  

Plecând de la constatarea recensămintelor menţionate, Dimitrie Vatamaniuc îşi orientează cercetările în 1932 spre Ardeal, constatând că numele Iminovici apare pentru prima dată aici abia într-un document din 1747, Conscripţia urbarială (recensămătul) a oraşului Blaj, puternic centru al spiritualităţii şi instrucţiunii româneşti, aici existând o şcoală normală pentru dascăli de biserică de rit grec.Sunt întrunite condiţiile necesare pentru a considera că Blajul este locul de provenienţă a familiei lui Vasile Iminovici.  

În 1738, episcopul unit (greo-catolic) Ioan Inochentie Micu mutase scaunul episcopal de la Făgăraş în satul de iobagi şi zilieri Blaj, pe care l-a declarat „oppidum” (târg, oraş) şi adresase o chemare către românii „de pretutindeni” să se stabilească la Blaj, oferindu-li-se drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, şcoală în limba română şi loturi de pământ, pentru care se plătea o taxă, pentru care aceşti români au fost numiţi „taxalişti”.  

În numita Conscripţie din1747, este consemnată la Blaj funcţionarea unei „şcoli de obşte”, gratuită, în româneşte, devenită, din 1782, şcoală normală (în care a predat şi Gheorghe Şincai), iar românul Iovul Iminovivi – singurul nume Iminovici din Ardeal la acea dată - aparechiar în fruntea listei de „taxalişti”, deducând prin aceasta că, la rându-i, şi el bejenise din altă parte la Blaj, imediat după 1738, în urma chemării/îndemnului episcopului unit.  

Acomodat rapid, Iovul Iminovici, venit la Blaj prin 1738-1740, şi-a adus treptat şi alte rude, în primul rând familiile fraţilor, numele capilor de familie fiind copiate în lista taxaliştilor după al lui Iovul Iminovici deja cunoscut drept raţi (sârb, în fapt român din Banatul aflat sub jurisdicţie religioasă sârbă), chiar dacă aceste rude s-or fi numit, în realitate, altfel, de ex. Vasile al lui Iminu. Drept urmare şi a venirii lor, în protocoalele şcolare din 1755-1757 sunt consemnaţi 4 elevi la care se specifică provenienţa lor din 3 Iminovici (probabil fraţi): Iosif, „ingenuus popae filius” (fiul popii, ?1745 - ?), George (fiul unui „libertinus civilis” ş şerb eliberat, 1741-1789) şi Ioan (1748-1812) şi Vasile (1748 - ?), fiii „liberului” (meşteşugar) Vasile Iminovici, zis Raţi (sârb, în limba maghiară).  

S-a considerat că Iovul Iminovici este preotul menţionat ca tată al elevului Iosif, această calitate fiind una din motivaţiile venirii lui aici la chemarea episcopului unit Inochentie Micu. O altă motivaţie sustenabilă este teama reocupării Banatului de către turci în râzboiul ruso-turc 1735-1739, în care Austria intrase în 1737, dar fusese înfrântă, fiind nevoită să retrocedeze turcilor nordul Serbiei (Banatul sârbesc) şi Oltenia (alipită |ării Româneşti aflată sub suzeranitate turcă).  

De subliniat că Iovul Iminovici era român, aceasta fiind condiţia impusă pentru a fi împroprietăriţi în scaunul episcopal de la Blaj contra unei taxe  

De asemenea, trebuie reţinut că prenumele articulat Iovul este specific românesc.  

Care este însă legătura între cei 3 fraţi Iminovici „taxalişti” din Blaj şi urmaşul lor, Petrea Iminovici, probabilul soţ al Agafiei?  

În ceea ce priveşte existenţa la Blaj a unui Petrea Iminovici - consemnatul soţ al Agafiei – apare un singur document acceptabil: un act de deces din 22 decembrie 1811, în care se menţionează doar că Petrea Iminovici era în etate de circa 70 de ani.  

Cercetătorul Ion Roşu coroborează în 1989 această informaţie documentară cu vârsta Agafiei Iminovici (născută Şerban la 1736) şi consideră că, într-adevăr, Petrea este şoţul Agafiei, tatăl dascălului Vasile din Călineşti şi străbunicul tău, dragă Mihai Eminescu, atribuindu-i ca an de naştere circa 1735 (căci trebuia să fie puţin mai mare decât soţia, nu-i aşa?), ştiindu-se că vârstele decedaţilor la acele timpri istorice erau aproximate, astfel că, la data decesuluii (1811) ar fi avut în realitate 76 ani.  

Petrea nu apare alături de ceilalţi 4 elevi Iminovici consemnaţi în protocoalele şcolare din 1755/1757 de la Blaj, deoarece era prea vârstnic - 20 de ani – pentru a mai fi la şcoală.  

Înţeleg, de asemenea şi supoziţia că, după ce şi-a întemeiat o căsnicie cu Agafia, rezultând un număr de copii între care Vasile era mezinul, s-a despărţit de soţie dintr-un motiv oarecare (oare s-o fi călugărit, mă întreb eu?) şi de aceea nu a venit cu acesta în Bucovina la 1804.  

Fapt este că Petrea nu apare nici în urbariul din 1772, putând denota că plecase - temporar? - să-şi caute de lucru în altă localitate, precum cei 4 elevi Iminovici menţionaţi la 1755  

Deşi Ion Roşu concede că acest Petrea ar putea fi fiul oricăruia din cei 3 Iminovici iniţial descinşi la Blaj, în final îl trece drept fiu al preotului Iovul Iminovici, fără vreun raţionament sustenabil. Însă trebuie să accept până la vreo dovadă contrarie.  

 

Se pune de acum problema de unde a venit prin 1738-1740 acest preot Iovul Iminovici, iar indiciile arată spre Banat unde sunt multe nume româneşti sârbizate prin adăugarea terminaţiilor –ovici, -evici, -ici, echivalând în limba română cu al lui (Anghelovici ş al lui Anghel).  

Un important argument îl constituie şi faptul că unuia dintre presupuşii fraţi ai lui Iovul Iminovici, Vasile Iminovici, legător de cărţi, i se mai spunea şi Raţi, (în maghaiara veche, racz, acum rac, semnificând sârb sau provenit dintr-o zonă administrată de sârbi).  

Aşadar, Iovul Iminovici este forma sârbizată a numelui sau supranumelui românesc Iovul (al) lui Imin(u)  

Din câteva surse bibliografice, am obţinut următoarea dinamică istorică privitor la Banat  

În perioada dominaţiei Coroanei Maghiare, au fost numite „banaturi” comitatele de graniţă, conduse de un ban, începând cu Banatul de Severin, organizat militaro-administrativ de Regele Andrei al II-lea (12051235) incă din 1228. La 1365, sunt pomenite Banatul de Severin (succesor fiindu-i Banatul de Timişoara), Banatul de Belgrad şi Banatul bulgăresc.  

Aceste Banaturi devin paşalâcuri turceşti timp de 164 de ani, între 1552-1716.  

Ocupaţia turcă a influenţat desigur viaţa locuitorilor (lexic, port etc.)  

În cadrul administraţiei turceşti din Banat, nazârii (inspectori fiscali) aveau în subordine amili (agenţi fiscali) şi emini (un fel de comisari). Funcţia de emin, fiind prost plătită, devine accesibilă atât gradelor militare inferioare cât şi „ghiaurilor” (creştini), denumirea funcţiei fiind pronunţată în vorbirea populară imin.  

Diverşi cercetători presupun că, în perioada finală a paşalâcului din Banat a existat un strămoş cu supranumele Imin/Iminu/Iminulca urmare a exercitării funcţiei de emin / imin sau a fost poreclit Imin datorită „aerelor de imin”, astfel că vor fi existat un Petrea imin, Iovul imin, precum în Moldova era un Petrea ceauş (sau alte funcţii de origine turcă:chihaie, ciohodar, iuzbaşă), denumind funcţia, iar, în timp, denumirea funcţiei devenind chiar nume : Imin/Iminu, Ceauşu, Chihaia, Iuzbaşa.  

S-a mai vehiculat ipoteza provenienţei numelui Imin de la posibila ocupaţie de confecţionat imineu/iminei (pantofi groşi ţărăneşti cu vârful ascuţit, fără tocuri, originari din Yemen), repede respinsă. Cred, însă, că o astfel de poreclă nu se naşte neapărat pe seama exercitării unei astfel de ocupaţii, ci şi din alte motive şi împrejurări, de exemplu portul de iminei.  

Plecând de la vârsta aproximată a lui Iovul Iminovici, Ion Roşu estimează că tatăl acestuia, Imin(u) s-ar fi putut naşte pe la 1675.  

Imin(u), cel mai vechi probabil stămoş determinat eminescian, este român - şi în nici un caz turc, dar nici sârb - căci şi-a botezat fiul cu nume românesc – Iminul - ştiut fiind că articolul hotârât –l este specific limbii române.  

O altă dovadă de românitateconstă în hirotonisirea fiului Iovul ca preot ortodox.  

În urma răscoalei sârbilor împotriva turcilor, din 1690, mulţi sârbi au fost nevoiţi să se refugieze pe teritoriul Imperiului habsburgic, sub conducerea patriarhului ortodox Arsenie al III-lea, cărora împăratul Leopold I, ca semn de recunoştinţă, le-a acordat „privilegii ilirice”, constând în libertatea cultului ortodox, dreptul de-şi alege episcopi proprii şi „jurisdicţie asupra tuturor bisericilor orientale de rit grecesc” (adică, ortodox) din imperiu.  

În 1692, acelaşi Leopold I a dat o patentă prin care a impus „unirea cu Roma” drept condiţie a egalităţii în drepturi a clerului ortodox cu a clerului romano-catolic, unire bazată pe „ 4 puncte canonice - recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei purgatoriului, a pucederii Sf. Duh şi de la Fiul, împărtăşania cu azimă - în schimbul păstrării ritului grec, a egalităţii cu clerul catolic, drepturi cetăţeneşti depline pentru laici”.  

Compromisul dogmatic al „unirii” a condus la apariţia unei noi confesiuni şi a unei noi structuri bisericeşti, numită unită sau greco-catolică, ce-şi va stabili mitropolia la Carlovăţ după 1701.  

Sinodul ardelean din Alba Iulia, a primit unirea cu Roma la 27 martie 1697, însă, în Ardeal vor exista de acum înainte 2 biserici : unită (greco-catolică) şi ortodoxă (mare parte din clerul ortodox ardelean a refuzat unirea cu Roma, drept care credinţa ortodoxă a fost din ce în ce mai oprimată de autorităţile administrative şi ecleziastice catolice şi unite).  

La 1718, Imperiul austriac a reuşit, războindu-se 2 ani, să-i alunge pe turci din Banat, anexându-l, rezultând de aici că porecla sau supranumele Imin(u) a apărut înainte de 1718, cât timp Banatul a fost sub stăpânirea turcă şi a existat funcţia de emin.  

Odată cu anexarea la Imperiul austriac, Banatul a trecut sub jurisdicţia religioasă sârbească, de acum unită, în baza patentei lui Leopold din 1792, având ca urmare un proces sistematic de deznaţionalizare a românilor bănăţeni prin sârbizarea numelor, în special a preoţilor (mai ales cu prilejul hirotonisirii) şi a ştiutorilor de carte („intelighenţii”), prin adăugarea terminaţiilor specifice limbilor slave: -ovici, -evici, -ici.  

Aşa s-a întâmplat şi cu acel strămoş venit la Blaj de undeva din Banatul în care s-a născut cam pe la 1705, sub ocupaţie turcească, fiind botezat cu numele românescIovul (al) lui Imin(u), dar care, la hirotonisire ca preot (circa 1730, a fost redenumit Iovul Iminovici de autorităţile ecleziastice sârbe ale mitropoliei unite de la Carlovăţ, a cărei suzeranitate asupra Banatului (consfinţită prin patenta lui Leopold din 1792) s-a instaurat în urma alipirii acestuia la Imperiul austriac la 1718.  

În mod sigur slavizarea numelui preotului Iovul al lui Iminu s-a făcut în Banat şi nu în Ardeal, deoarece abia în 1761 Biserica unită ardeleană a trecut sub păstorirea mitropoliei sârbe unite de la Carlovăţ, pe când Iovul este menţionat ca preot la Blaj încă din 1747. Cu atât mai mult nu putea avea loc slavizarea în Bucovina anexată deAustria abia la 1775.  

Trebuie menţionat că în Ardeal nu putea avea loc slavizarea numelor româneştişi din simplul motiv că uzul limbii latine în cancelaria austriacă face imposibilă explicarea lui –ovici care este un atribut al cancelariei sârbe de liombă slavă.  

În râzboiul ruso-turc din 1735-1739, Austria a intrat în luptă de partea Rusiei în 1737 pe fronul bănăţean, dar, dar datorită eşecurilor militare, a fost nevoită să încheie pace separată cu turcii, cedându-le nordul Serbiei (cu Belgradul). În această situaţie, încă înainte de pacea de la Belgrad(1739), un al doilea grup de sârbi s-a refugiat în Imperiul habsburgic, sub conducerea patriarhului Arsenie al IV-lea..  

În contextul acestor evenimente istorice bejenirea la Blaj a preotului Iovul Iminovici cu familia, nu poate fi o simplă coincidenţă.  

 

În concluzie:  

Pe la 1675 într-o familie românească înstărită din Banatul ocupat de turci încă de la 1552, s-a născut un copil care, ca adult a fost supranumit Iminu, fie pentru că a îndeplinit funcţia de emin în administraţia paşalâcului, fie penru că a fost poreclit Iminu datorită „aerelor de emin”, sau – zic eu – portului de iminei (papuci orientali).  

Fiul acestuia, Iovul (al)lui Iminu, născut pe la 1705, a trăit evenimentele alungării turcilor şi anexării Banatului la Austria, cu punerea Banatului sub jurisdicţia ecleziastică a Bisericii sărbe unite, de rit grec, astfel că, la hirotonisirea sa ca preot, pe la 1730, i s-a sârbizat numele Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone la cancelaria mitropoliei de la Carlovăţ.  

În legătură cu râzboiul ruso-austriaco-turc din 1735-1739, în urma căruia Banatul şi alte regiuni, abia cucerite de la turci în 1716-1718, reintrau sub suzeranitate turcă, şi pe baza apelului adresat de episcopul unit Ioan Inochentie Micu către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, devenit scaun episcopal în 1738, preotul Iovul Iminovici băjeneşte din Banat spre Blaj pe la 1738-1740, unde se stabileşte imediat după această dată, beneficiind de libertăţi cetăţeneşti, lot agricol contra unei taxe, învăţământ gratuit în limba română pentru copii, condiţionat fiind însă de a se mărturisi „unit” (greco-catolic), lucru destul de obişnuit pe atunci, din motive de oportunitate.  

În curând, preotul Iovul Iminovici îşi aduce la Blaj fraţi – probabil 2 - şi rude, acestea fiind luate în evidenţă oficială sub numele de afmilie al celui ce le-a adus, Iminovici.  

Se cunoaşte unul dintre fiii lui Iovul – Iosif, elev de 10 ani la 1755, iar un Petrea Iminovici (cu an de naştere aproximat 1735) ar fi tot fiul preotului Iovul, deşi, la fel de bine, ar putea fi fiul oricăruia dintre ceilalţi 2 probabili fraţi ai preotului.  

Din căsătoria lui Petrea Iminovici cu Agafia Şerbu au apărut mai mulţi urmaşi, cunoscută cu certitudine fiind doar existenţa mezinului Vasile Iminovici, născut la 1778, care face şcoala normală din Blaj, formatoare de dascăli de biserică, şi se însoaă cu Ioana Sărghei. După un timp, soţii Petrea şi Agafia se despart, Petrea decedând la Blaj în 1811, iar Agafia însoţind familia fiului Vasile în Bucovina şi stingându-se la Călineştii Cuparencu în anul 1818 la venerabila vărstă de 83 de ani.  

Atras de condiţiile economice şi sociale oferite de Austria imigranţilor stabiliţi în Bucovina recent răpită Moldovei la 1775, Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, se mută cu familia la Călineştii Cuparencu în 1804, unde primeşte post de dascăl de biserică şi lot agricol din rezerva religionară. Dintre copiii lui Vasile Iminovici - 4 băieţi şi 4 fete - Gheorghe Iminovici (1812 - 1884) şi Ştefan Iminovici (1819-1848) trec graniţa vremelnică în Moldova. Gheorghe se căsătoreşte cu Raluca Iuraşcu la 29 ianuarie 1840, în acelaşi an primind rang boieresc de căminar (colector de dări de la crâşme)  

Între cei 10 copii ai familiei lui Gheorghe Iminovici, re-numit Gheorghe Eminovici în 1849, tu, Mihai, eşti al şaptelea născut şi de-aici încolo cunoşti urmarea.  

 

Te-ai înălţat la cer la nici 40 de ani – 15 iunie 1889 - şi acolo probabil că tu deja-ţi cunoşti cu certitudine originile pe care cercetătorii nu le-au aflat cu certitudine nici în 120 de ani. Din înaltul spaţiului astral, inspiră-le şi lor câteva direcţii de cercetat.  

 

Închei cu cuvintele – parcă definitorii şi lămuritoare – ale căpitanului Matei Eminescu: Mihai grozav iubea pe ţărani, mare simpatie avea pe Ardeleni.  

Oare ştiai ceva din familie despre originea ta ardeleană sau era o amintire a subonştientului ancestral?  

 

Recapitulez:  

 

 

Banat Blaj Călineştii Cuparencu Botoşani Ipoteşti  

 

Imin(u) Iminovici Eminovici Eminescu  

 

Iminu (?1675 - ?) – în Banat  

Iovul al lui Iminu= Iovul Iminovici (?1705 - ?) – preot; Banat şi Blaj  

Petrea Iminovici (?1735 – 1811)  

Vasile Iminovici (1778 – 1844) – dascăl; Blaj şi Călineştii Cuparencu  

Gheorghe Iminovici/ Eminovici (1812 – 1884) – căminar; Călineştii  

Cuparencu, Botoşani, Ipoteşti  

Mihail Eminovici= MIHAI EMINESCU (1850 – 1889) -  

Botoşani, Ipoteşti, Iaşi, Bucureşti  

 

 

 

Ploieşti, 15 ianuarie 2014  

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
NEAMUL ŞI NUMELE LUI EMINESCU-ORIGINILE / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1106, Anul IV, 10 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!