Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1319 din 11 august 2014        Toate Articolele Autorului

 Dincolo de poezie (note de cititor)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Se ştie că toţi scriitorii lumii au fost (şi sunt) nişte argonauţi ai Cuvântului, într-o permanentă căutare a misteriosului ADEVĂR DE AUR al omenirii. Căci ce pot fi altceva celebrele poveşti şi poezii nemuritoare scrise până acum, decât aventurile omului în căutarea Adevărului despre existenţa sa în lumea de aici şi de Dincolo? Despre sensul şi rostul existenţei sale au gândit şi au scris toţi poeţii şi gânditorii lumii, fiecare aducându-ne mesaje cu imagini mai mult sau mai puţin luminoase, mai mult sau mai puţin complete, uneori clare, alteori amăgitoare, ale ascunsului Adevăr. Însuşi Marele Eminescu a căutat cuvântul magic pentru găsirea lui: „unde vei găsi cuvântul…”.  

Cred că un asfel de argonaut poate fi considerat şi poetul gălăţean CONSTANTIN OANCĂ, autorul volumului întitulat simplu: „LOT”, publicat în acest an la editura InfoRapArt şi prezentat la Festivalul Cărţii „AXIS LIBRI”, organizat de Biblioteca „V.A.Urechia” în luna mai 2014.  

Cartea „LOT” reprezintă pentru poetul Constantin Oancă acea emoţionantă călătorie în căutarea „Adevărului de aur” al omului, care nu-i altul decât însuşi Dumnezeu. Călătorie în care şi-a fixat drept stea polară călăuzitoare chiar Biblia. A considerat că „poezia nu-i scop în sine, ci o cărare înflorită care duce la Dumnezeu” şi poate ajunge acolo doar dacă este „un bun cunoscător al Bibliei-reperul gândirii noastre”(pag.13- „Talent şi inspiraţie”). Aşa a pornit pe luminosul drum spre Dumnezeu, după un prealabil şi aprofundat studiu al Bibliei, pentru a găsi răspunsuri la numeroasele întrebări ce i le-a pus necontenit existenţa în această lume.  

Răspunsurile i s-au revelat în chinuitoarele căutări, pe care le-a concretizat în surprinzătoare observaţii şi comentarii asupra marilor probleme existenţiale şi fapte din viaţa noastră.  

Volumul cuprinde două părţi: prima, reflectă fascinanta călătorie a poetului pe înflorita cale spre Dumnezeu, unde i se revelează strălucitoarele aspecte ale Adevărului divin, transpuse în concise şi clare observaţii şi comentarii. A doua, dezvăluie edenicul tărâm de „Dincolo de poezie”, unde ajunge poetul, după ce a găsit pe Dumnezeu în inima sa. Mirifica privelişte este descrisă într-o suită de poeme, din care picură esenţe aurii de sacralitate.  

Împreună cu poetul, să mergem şi noi pe calea poeziei, prin văile adevărurilor biblice şi să ne „înduhovnicim” odată cu el. Pentru că observaţiile şi comentariile autorului la problemele şi trăirile noastre în această lume sunt raportate numai la învăţăturile cristice, când „gândirea noastră duhovnicească este puţină, ca la orice început, dar în acest nivel al evoluţiei spirituale se ascunde viitorul adevăratei noastre înţelegeri”(pag.20- „Nevoia de înduhovnicire”).  

Mai trebuie să menţionez că poetul se sprijină în raţionamentele sale şi pe suporţii fundamentali ai poeziei româneşti, Mihail Eminescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, poeţi „de Dumnezeu inspiraţi” şi, nu în ultimul rând, soarbe din izvorul nesecat al creaţiei populare, raportându-se deseori la mesajele metafizice ale nemuritoarei Mioriţa.  

Tot în drumul său de căutare a „Dumnezeului cel viu”, poetul a întâlnit „Martirii, care au călcat din dragoste pe urmele Mântuitorului…preferând să plece din lume şi să cânte în faţa morţii”, martiri care i-au servit drept modele în calea sa. Aşa a aflat că „lumea aceasta este trecătoare” şi că ieşirea din ea „este soluţia salvării de la ceea ce numim sfârşitul lumii” (pag.77- Ieşirea din lume).  

De fapt, toate observaţiile şi comentariile ce formează corpusul primei părţi a cărţii, eu le consider revelaţiile poetului obţinute în condiţiile menţionate mai sus. Aşa a ajuns la adevărata înţelegere a învăţămintelor biblice şi a mesajelor din operele marilor poeţi români, cu privire la problemele fundamentele ale oamenilor. Poetul doar le-a transpus în microeseuri sau aforisme clare, limpezi, precum undele cristaline, concise şi pe-nţelesul tuturor. Uneori, constatările sale sunt simple propoziţii-panseuri de tipul : „Gândul este trup iar cuvântul  

haină”(pag.59-Gândul şi cuvântul), sau „Înţelepciunea este înţelegerea în duh şi adevăr a tainelor lui Dumnezeu.”(pag.68-Înţelepciunea).  

Desigur că adevărurile relevate de poet, părţi din Adevărul de aur, numit Dumnezeu, sunt numeroase, fiindu-mi imposibil să mă refer la toate. Las plăcerea oricărui cititor, de a gusta din miezul lor dulce, dar îmi rezerv, totuşi, câteva felii din aceasta, în scopul de a stârni interesul faţă de uimitoarele meditaţii revelatoare ale autorului:  

-în „Moarte şi înviere” poetul caută sensul Morţii în lungul drum al Eternităţii, descoperind „două sensuri ale acesteia, cel propriu şi cel dorit, dătător de viaţă”. De aici explicaţia sensului unic al Morţii, ca trecere a Vieţii dintr-o stare în alta, poetul considerând că este „o schimbare de mentalitate, care-ţi oferă o stare de entuziasm şi o sete nemaiîntâlnită de viaţă echivalentul a ceea ce numeşte Biblia „ieşirea din lume” şi urmată de facerea voii lui Dumnezeu.” O revelaţie ce explică într-un fel şi credinţele dacilor „nemuritori”, mai apropiaţi de adevărul dumnezeesc decât contemporanii noştri, care au o teribilă frică de moarte.  

-În „Sfârşitul lumii” poetul atrage atenţia asupra deosebirii dintre două înţelegeri ale acestei sintagme: cea greşită „sfârşitul naturii şi realizărilor umane” şi cea corectă „sfârşitul mentalităţilor deviate, când lumea nu mai trăieşte în noi, ci Dumnezeu, punctul terminus al evoluţiei noastre sufleteşti în lumea de pe pământ”.  

-În „Talent şi inspiraţie” observă că inspiraţia „venită de la Dumnezeu, nu de la muze, reprezintă tainele lui Dumnezeu revelate poetului”. Aceasta este „Poezia de Dincolo de poezie”.  

- „Muzica şi poezia” sunt „două căi de comunicare cu Dumnezeu”. Apoi, citează pe Beethoven: „unde se termină cuvântul acolo începe muzica”. Mai constată că graniţa dintre poezie şi muzică este imperceptibilă, lumea fiind zidită pe acestea.  

-Interesantă observaţia privind relaţia dintre adevăr şi metaforă: „adevărul nu se descoperă la prima vedere, cel puţin din două motive: ca să fie protejat de profanatori(cei ce înţeleg doar văzutele) şi, ca să ajungem la el prin efort. De aceea el se ascunde în metaforă”.  

-În „Păcatul estetic” poetul demască urâtul „venit în lume în numele frumosului”. Cu urâtul, „răul a golit pământul de normalitate”. Acest păcat este considerat tot atât de mare, dacă nu chiar mai mare decât păcatele morale, întrucât lumea este murdărită de falsitate şi minciună, derutând oamenii prin inversarea valorilor. De aici observaţia pertinentă a poetului: „urâtul are mare succes, deoarece vine când omul doarme, furându-i trezirea numită „bun gust”.  

-În „Nevoia de simplificare”: „adevărata bogăţie este cea spirituală. Bogăţia materială este sărăcie când dă pe-afară sub forma unor grămezi de bunuri materiale”.  

- „În lume nu stăpânim nimic” deşi toate sunt pentru noi. Dovada, „apa, ploaia, vântul, soarele, care vorbesc despre acest adevăr”. Doamne, cât de greu ne este să acceptăm acest crud adevăr al Tău! Simţul nostru de proprietate ne-a orbit atât de mult, încât vrem să fie numai ale noastre, soarele, vântul, apa, fulgerele, tunetele şi să câştigăm bani grei pe ele, înrobindu-i pe semenii noştri. Iartă-ne, Doamne, orbirea!  

-Prin comentariul făcut poeziei eminesciene, poetul ajunge la o concluzie-esenţă: „prin iubire învăţăm să murim cotidian pentru a renaşte în eternitatea din noi”. A doua concluzie (amară): „unii înţeleg după o viaţă cum se cuvine pe Eminescu, iar alţii niciodată, deşi el vorbeşte pe înţelesul tuturor”.  

- „Împărăţia cerurilor” nu este „un loc, ci o stare”, iar „credinţa-n Dumnezeu trebuie să fie desprinsă de repere materiale”.  

- „Lot şi femeia lui” un episod biblic ce l-a fascinat pe autor prin învăţămintele acestei parabole care cuprinde adevărul dureros că „ieşirea din lumea aceasta se face numai scuturându-ne în totalitate de cele lumeşti”.  

-În „Marea confuzie” poetul revine obsedant la alt adevăr dureros: „minciuna şi kitschul n-ar avea trecere dacă n-ar semăna cu adevărul şi, respectiv, frumosul”, completând cu afirmaţia: „lucrurile materiale sunt doar aparente, în spatele lor ascunzându-se cele adevărate”.  

- „Ce înseamnă a avea totul”(pag.35)? Poetul răspunde simplu: „cine are pe Dumnezeu n-are trebuinţă de nimic, deoarece Dumnezeu însuşi se va îngriji de cele trebuitoare lui”. De aici concluzia logică: dorinţa noastră de a stăpâni cât mai multe lucruri materiale din lumea asta, este o iluzorie deşertăciune. Ca să o înţelegem, poetul ne trimite la capitolul „Ecleziastul” din Biblie. Şi cât ne mai zbatem noi, rugându-ne la Dumnezeu să ne dea, să ne tot dea, aia, ailaltă, dacă se poate, pe toate, să fie numai ale noastre. A trebuit să ne reamintească poetul acest adevăr simplu din Biblie: îl aveţi pe Dumnezeu, nu vă mai trebuie nimic! Lăsaţi-L pe El să aibă grijă de cele necesare vouă!  

-În „Puterea falsului”, poetul revine obsedant cu ideea: „Lumea ştie că doar frumuseţea o va salva, şi atunci vine răul cu imitarea frumuseţii”. Pentru că, se pare, mai presus de criza economică sau criza morală, lumea este bântuită de o criză estetică, o criză a frumuseţii, o criză de autentic, de normalitate şi adevăr. Ca să îndepărteze oamenii de Dumnezeu, răul a venit cu minciuna, contrafacerea, falsul, otrăvuri fumigene, cu care a manipulat omenirea, a derutat-o, reuşind cu ceaţa falsului s-o abată din drumul limpede care duce la Adevărul trăirilor sale curate.  

Mă opresc aici cu incursiunea pe „cărarea înflorită” a poetului, din partea întâi a cărţii, invitându-vă pe dvs., stimaţi cititori, să-i descoperiţi comorile de spirit, risipite de dânsul pe această cale a Poeziei.  

Voi poposi în partea a doua a volumului, căreia i-am zis „Dincolo de poezie”, sintagmă folosită de altfel şi de poet, undeva, în textele volumului. Cred că suita acestor poeme din această parte reprezintă acel tărâm edenic găsit în inima sa după „ieşirea din lume” de care a pomenit în prima parte. Aici, poezia lui Constantin Oancă s-a eliberat de cătuşele lumii pământeşti şi a îmbrăcat hainele moi de mătase cerească, brodate cu metafore sclipitoare, în care sunt încrustate nestematele înţelegerii adevărate, ale vieţii de lângă Dumnezeu.  

Poemele sunt limpezi şi simple în claritatea lor, scrise pe-nţelesul tuturor, dar în adâncul limpezimilor, înţelesurile sunt prea multe şi de neînţeles pentru cei care nu s-au străduit să iasă din întunericul acestei lumi. Aceştia nu le vor vedea, vor fi contrariaţi şi chiar stupefiaţi de versurile poetului.  

Întrebările şi mirările poetului din poeme sunt încrustate în lacrimi de chihlimbar care „îşi caută ochii de plâns”, aşa cum exclamă în poezia cu acest titlu: „unde eşti aproapele meu?/vino să mă vezi cât de mult te caut/şi ce sunt eu fără tine”.  

De fapt, chiar în primul poem, ne atrage atenţia şi este dezamăgit că, „După restaurarea omului/prin Iisus Hristos/şarpele a venit iar cu fructul oprit/şi omul iar a muşcat”…(pag.107, „Omul iar a muşcat”). De aici mirarea poetului, tot dezamăgitoare, de ce „o plantă sau un animal/reacţionează pozitiv la o muzică/simfonică/în timp ce el abia aşteaptă să se termine” (pag.110- „Regn”). De-acolo, din Eden, poetul ne spune că „muzica este o mare fiinţă rănită de moarte/al cărei sânge curge/spre iertarea păcatelor noastre estetice”(pag.111- „Muzica”).  

În „Potopul neînţelegerii”(pag.112), poetul ne avertizează că, din lumea pământeană „scapă numai cine înţelege”, cine se apropie şi-l primeşte pe Dumnezeu în sine, aflând Adevărul de aur că „Lumea cealaltă este făcută/din nemuritori”, atrăgându-ne atenţia că „inima omului nu încape în lume/deşi tot ce vedem în jur/sunt sentimentele noastre:/frunze/păsări călătoare/înserări”(„Pe lac”-pag.114).  

Tot din Edenul de „Dincolo de poezie” poetul vede cum în lumea pământeană „timpul trece leneş dar la timp/cu plugul pe chipul nostru”(Timpul”-pag.115) şi tot în lumea noastră observă că „dragostea iartă totul/timpul în schimb nu iartă pe nimeni”, concluzionând la pag.117 că „Tinereţea fără bătrâneţe/este a omului de lângă Dumnezeu/iar bătrâneţea fără tinereţe este a fiului rătăcit”.(„Tinereţe fără bătrâneţe”). La aceste idei revine şi le completează în poezia „Tinereţe fără bătrâneţe(2)”: „tinereţea propriu-zisă/şi viaţa aceasta/ nu sunt nimic pe lângă/tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de/moarte./La fel şi cu prigonirea din lumea asta…/Fără prigonire/nici n-ar fi posibilă/ieşirea din lume/aşa cum cere Dumnezeu”.  

Declarând: „Pentru mine lumea s-a şi sfârşit” (pag.125- „Lumea s-a şi sfârşit”), ne reaminteşte îndemnul biblic prin care „suntem sfătuiţi să ieşim” din lume, primindu-L pe Dumnezeu în noi chiar din lumea asta. Atunci vom înţelege limba adamică şi vom afla Adevărul mult căutat. (pag.127- „Limba adamică”). Atunci vom auzi şi înţelege „Simfonia a opta de Gustav Mahler” unde „cerul trece prin paginile Bibliei, /salcâmii trec prin mijlocul păsărilor/şi florile prin inima culorilor”.  

Când aduce vorba de crizele lumeşti, poetul atrage atenţia că acestea reprezintă „doar o posibilitate de/verificare a prezenţei lui Dumnezeu/în viaţa noastră” ( „Criza de Dumnezeu”).  

Nu voi extinde căutările nestematelor poetice în toate poemele de „Dincolo de poezie”. Sunt convins că oricare cititor cu inima curată şi deschisă a-L primi pe Dumnezeu, va fi încântat de frumuseţile acestora, cel puţin tot atât cât m-au fermecat pe mine. Pentru că, terminând citirea lor, inima îţi dă ghes să le reciteşti ca să descoperi alte şi alte frumuseţi şi înţelesuri.  

De aceea nu reuşesc să termin aceste rânduri, pănă nu voi reda o poezie care m-a făcut să o recitesc de mai multe ori: „DREPTATEA”- „Cerul a fost conceput ca dreptate făcută/pământului/cum copilul este dreptatea făcută/braţelor/mamei/cum deşertul este dreptatea făcută/deşertăciunii/cum ochiul este dreptatea făcută/frumuseţii/cum dragostea este dreptatea făcută/inimii.”…Aici aş completa: cum poetul Constantin Oancă este dreptatea făcută/nevoii noastre de înţelegere şi apropiere de Dumnezeu.  

Năstase MARIN  

Iunie, 2014  

Referinţă Bibliografică:
Dincolo de poezie (note de cititor) / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1319, Anul IV, 11 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!