Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Biografii > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 773 din 11 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Cum au trait si murit sotii Eliade - partea a I a
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cum au trait si murit sotii Eliade. Cine l-a eliminat din viata stiintifica americana si de ce a vrut “homo religiosus” sa fie ars – pe pamant strain. 
  
O colectie de marturii ale omului de casa al lui Mircea Eliade adunate de Ziaristi Online  
  
De ziua lui Mircea Eliade (9 martie 1907) Ziaristi Online publica o colectie de marturii si informatii mai putin cunoscute despre viata si moartea sotilor Eliade, relatate la prima mana de Stelian Plesoiu, un fost student al Universitatii din Chicago care a avut sansa sa petreaca mai multi ani alaturi de geniul roman al secolului XX, cel care s-a autodefinit drept “un subiect si un agent al Istoriei”. Fostul om de casa al lui Mircea Eliade dezvaluie: “Sotii Eliade au sfirsit in mizerie”. 
  
Interviu realizat de Silvia Vrinceanu 
  
Un roman stabilit in Chicago ii duce pe romanii interesati pe urmele lui savantului Mircea Eliade. Dupa ce au emigrat din Romania, dupa scurte escale in occident, sotii Christinel si Mircea Eliade s-au stabilit definitiv in SUA, unde maestrul era un profesor respectat. Desi Mircea Eliade a ramas in profunzime un roman si un anticomunist, dupa moartea sa, prietenii aproape au uitat-o pe sotia sa, nascuta linga Tecuci, care a sfirsit neajutorata in 1988. Cititi un interviu tulburator cu cel care a stat alaturi de sotii Eliade in ultimii ani ai vietii lor. 
  
Vedeti si Camuflajul, Mircea Eliade si redescoperirea sacrului. Documentarul lui Paul Barbaneagra integral. VIDEO/TEXT Cititi si: Profetism romanesc. Mircea Eliade: Creatie etnica si gandire politicaStelian Plesoiu, un informatician roman specializat in recuperarea dezastrelor produse de computere, a avut sansa sa petreaca citiva ani, la venirea sa ca emigrat in America, alaturi de sotii Christinel si Mircea Eliade, care locuiau din 1956 la Chicago. Potrivit spuselor sale, la vremea aceea, savantul roman, erudit in istoria comparata a religiilor, era ridicat in slavi de unii dintre cei mai importanti oamenii ai lumii. In timp ce cartile lui Mircea Eliade deveneau succese mondiale, iar el tinjea din cauza dorului de Romania, pentru comunist, marele scriitor era un “dusman al poporului”, fost legionar care conspira impotriva noii orinduiri. Stelian Plesoiu spune ca, desi la Chicago traiesc peste 100.000 de romani, multi habar n-au ca traiesc in orasul in care geniul Eliade a trait si a creat zeci de ani.  
  
De altfel, dupa moartea sa, chiar si la Chicago University, putine lucruri amintesc ca Mircea Eliade a infiintat catedra de istorie a religiilor care-i poarta numele. Stelian Plesoiu, care a locuit o vreme in casa sotilor Eliade, a povestit pentru “Ziarul de Vrancea” amanunte inedite despre ultimii ani din viata savantului. Desi Mircea Eliade a ramas in profunzime un roman si un anticomunist, dupa moartea sa, prietenii aproape au uitat-o pe Christinel Eliade, care a sfirsit neajutorata in 1988. Despre doamna Eliade, conteporanii spun ca a stiut sa stramute o farima de Romanie in inima Chicago-ului, pentru ca “Profesorul” sa nu se simta complet instrainat”. In ceea ce-l priveste pe Stelian Plesoiu, fostul om de casa al maestrului, el a devenit un fel de ghid pentru cei care vor sa refaca traseul Eliade la Chicago. 
  
Eliade a refuzat sa devina cetatean american 
  
Reporter: Domnule Stelian Plesoiu, ati avut sansa sa locuiti in intimitatea lui Mircea Eliade. Cum l-ati cunoscut? 
  
Stelian Plesoiu: Sint multe de spus, l-am cunoscut intimplator, n-a fost nimic special: un prieten al familiei Eliade m-a rugat ca sa merg la dinsii acasa sa le rezolv niste probleme legate de viata de zi cu zi. Aveau mici probleme cu aparatul de radio, cu becurile arse, cu tot felul de lucrusoare casnice. 
  
Reporter: Erau oameni de cultura, nu se pricepeau la chestiuni prozaice ...  
  
Stelian Plesoiu: Exact, nu se pricepeau la nimic de altfel, decit, cum am constatat cu dezamagire in primele vizite, nu se pricepeau decit sa fumeze, sa citeasca si, din cind in cind, cite un paharel de schotch cu gheata ...  
  
Reporter: Stiu ca exilul il apasa pe Mircea Eliade. Era multumit de viata lui? 
  
Stelian Plesoiu: Da si nu! Sigur ca maestrul, imi permit sa-l numesc asa, pentu ca am invatat asta de la cei din jurul lui, tinjea dupa tara. Niciodata pina la el sau de atunci incoace nu am cunoscut pe cineva care sa sufere atit dupa tara lui. Una din dovezi este refuzul de a deveni cetatean american. Cu mare stringere de inima, la insitentele unui mare prieten si admirator al sau, senatorul de Ilinois Charles Percy, a acceptat cetatenia americana la aproape 74 de ani. Percy a facut un fapt fara precedent in istoria Americii: a convocat ad-hoc Congresul si a cerut aprobarea cetateniei romanului Mircea Eliade pentru merite deosebite. Aprobarea a durat doua minute. Eliade era venerat, dar dupa aceasta formalitate au inceput sa curga onorurile, premiile, invitatiile. Cind l-am cunoscut, nici nu stiam cum sa ma adresez decit cu domnule, dar aceasta exprimare mi-a fost retezata de la inceput de sotia lui. Mi-a spus: «ori te adresezi cu Mircea, ori cu maestre, ori cu dr. Eliade. Mie poti sa-mi spui cum vrei, dar te rog sa ma strigi Christinel». 
  
Reporter: Nu Georgette!? Pentru ca acesta era de fapt numele ei. 
  
Stelian Plesoiu: Nu ... Deci astea au fost inceputurile mele in casa Eliade, unde am constatat, prin multele persoane pe care le-am cunoscut alaturi de aceasta familie, ca toti se adresau cu prim respect, folosind cuvintul “maestru”. 
  
Eliade are o fina la Harvard 
  
Reporter: Mircea Eliade era o persoana influenta in SUA? 
  
Stelian Plesoiu: Da, era foarte influent, in sensul culturii uriase pe care o avea, nimeni nu argumenta niciodata, decit foarte bine documentat si stiintific cu dinsul. Era aproape de necontrazis in ceea ce stia. Avea foarte multe cunostinte din toate domeniile, stia foarte multe, foarte bine ...  
  
Reporter: Si vorbea si iubea romaneste! 
  
Stelian Plesoiu: Da, vorbea si scria in romaneste, foarte rar scria in frantuzeste, cind sa scrie vreun articol pentru vreun ziar sau pentru vreo editura frantuzeasca, dar toate manuscrisele lui sint scrise in romana, ceea ce demonstreaza foarte mult intelectualilor din vremea dinsului, care foarte multi refuzau sa scrie in romaneste si, sigur, banuiesc, ca este un exemplu foarte bun pentru noile generatii ... Si, de ce nu, pentru oameni care ajung in America si mai uita sa mai vorbeasca limba romana. 
  
Reporter: Casa Eliade era frecventata de multi oameni? Cine il vizita? 
  
Stelian Plesoiu: Am cunoscut foarte multi oameni in casa lor, de la politicieni, scriitorasi si pina la presedintele Universitatii Chicago, Hanna Gray, care il stima pe Eliade, de la domnia sa pina la senatorul Charles Percy, care il adora pe maestru. Am cunoscut marii scriitori si filozofi francezi, l-am cunoscut pe decanul catedrei de istorie a religiilor, si cel mai iubit om de Eliade, domnul Joe Kitagawa, care a facut ca in Japonia sa se gaseasca tot ce a scris Eliade si asta poate sa fie o mindrie pentru noi. Maestrul a fost si este adorat in Japonia. Acest lucru se datoreaza in mare parte lui Kitagawa. Acest foarte serios profesor i-a fost si student maestrului, si, in acelasi timp “fin”. Maestrul i-a botezat fiica acestuia, pe Ann Rose, care este profesor de filozofie la Harvard. Prin grija profesorului, opera lui Eliade a fost tradusa in intregime in aceasta tara. Culmea, in Romania se edita foarte putin din ce scria el. Deasemenea, el a fost indragit si foarte apropiat de faimosul sculptor japonez Noguci, care a fost studentul si prietenul lui Brincusi. S-a prapadit nu cu multa vreme dupa Eliade. In semn de prietenie, Noguci a sculptat intr-o moneda chipul lui Eliade. Aceasta fragila sculptura se afla la Luvru. Mai venea pe acolo nelipisitul Saul Bellow, laureat al premiului Nobel pentru literatura, care a fost casatorit cu Alexandra Bagdasar, profesoara emerita la Northwestern Universyty din Eveanston, pe care a cunoscut-o in casa sotilor Eliade. 
  
“Ceausescu il curta pe Mircea Eliade” 
  
Reporter: Cum a ajuns Mircea Eliade sa predea in SUA in conditiile, din cite stiu, era indragostit de Europa? 
  
Stelian Plesoiu: Eliade suferea dupa Europa, insa a stiut cum sa imparta si una si alta. Statea in timpul anului universitar aici, in Chicago, predind la catedra de istorie a religiilor. Aceasta catedra a fost infiintata pentru el si la care el si-a adus cea mai mare contributie si este unica in felul ei in lume. In timpul verii, isi petrecea vremea in Franta si, sigur, de foarte multe ori calatorea. Dupa o anumita virsta calatoriile nu au ramas decit intre Franta si Chicago. In ultimul an al vietii nu a mai putut calatori in Franta din cauza bolii. 
  
Reporter: Inteleg ca suferea ...  
  
Stelian Plepoiu: Da, in ultimii ani era foarte bolnav. In afara de faptul ca avea o artoza cumplita la amindoua miinile, nu reusea decit sa se semneze sau sa-ti dea cite o mica recomandare. Amindoua miinile ii erau acoperite cu cite o platosa osoasa, care ii acoperea pur si simplu degetele. Studentii ii aduceau tot felul de creioane moi. Imi spunea cu mult necaz, cind il duceam la ortoped, ca ii este rusine sa intinda mina cuiva. Avea si alte probleme. Incepuse sa se indoaie de spate, dar avea un cod cu Christinel, ca, atunci cind erau in societate, sa-si indrepte spatele imediat. 
  
Reporter: Cum si-a calmat dorul de Romania, tinind cont ca nu s-a mai intors in aproape jumatate de secol? 
  
Stelian Plesoiu: Dupa felul in care intreba fiecare strain, sau prieten care intra in casa si ii spunea ca este roman sau ca a venit curind din Romania, dupa curiozitatile pe care le avea despre tara, era foarte simplu de inteles ca adora tara lui de origine si de nastere. 
  
Reporter: N-a mai vrut sa se intoarca, ii era teama? 
  
Stelian Plesoiu: Nu i-a fost frica niciodata, iar ca un exemplu foarte 
  
bun este ca Nicolae Ceausescu nu ezita sa-i trimita invitatii. Ceusescu il curta. Sint absolut convins ca nu i s-ar fi intimplat nimic lui Eliade intorcindu-se in Romania. Insa, aici era vorba de un principiu. Daca s-ar fi intors in Romania, pe care si-o dorea atit de mult, ar fi calcat principiile de o viata, el si cei din generatia lui care au avut o puternica contributie impotriva comunismului si s-au sacrificat. Ar fi tradat si intelectualitatea plecata din tara dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. 
  
“In America, Eliade a fost eliminat de peste tot” 
  
Reporter: V-a povestit despre perioada in care a fost in inchisoare, despre acuzatiile cu privire la simpatiile pentru Garda de Fier? 
  
Stelian Plesoiu: Da, a povestit, insa foarte putin, pentru ca, in primul rind, maestrului nu-i placea subiectul, in al doilea rind, nu a inteles niciodata, pina in ultimele momente ale vietii, de ce i se reproseaza atit de mult faptul ca el a simpatizat miscarea din anii tineretii lui. Intimplarea a fost sa se numeasca “miscare legionara” si aceasta miscare sa trezeasca o generatie, iar el, alaturi de intelectualitatea Romaniei la acea vreme, au simpatizat cu aceasta miscare, cum face fiecare tinar. Dar nu a imbracat niciodata camasa de legionar. 
  
Reporter: Atunci de unde toate acuzatiile? 
  
Stelian Plesoiu: Sigur de la faptul ca el a fost un mare admirator si un student fervent al celui care a fost Nae Ionescu, iar Nae Ionescu, dupa cum se stie, a fost mentorul miscarii legionare, un personaj foarte misterios, foarte inteligent, parca coborit din alta lume, un personaj care a reusit sa convinga tineretul intelectual din acea perioada. 
  
Reporter: Acuzatiile acestea se rasfring pina si acum asupra personalitatii si amintirilor ce tin de Eliade. 
  
Stelian Plesoiu: Este foarte adevarat. Aceste simpatii ale filozofului Eliade sigur ca au deranjat foarte multe cercuri reactionare. In Romania mai putin, dar in general in Europa si mai ales in America; vorbesc de cercurile reactionare numite la vremea respectiva, acum se numesc societati de caritate. O mare contributie isi aduc societatile evreiesti din America si Europa, mai putin cele din Israel. 
  
Reporter: Am vazut ca si la universitate, in afara de biblioteca, chiar si in sala in care a predat, doar o mica placuta aminteste de el. 
  
Stelian Plesoiu: Intr-adevar, asa este, este o mare rusine sa se intimple ce s-a intimplat. Eliade a fost pur si simplu eliminat de peste tot, insa cineva imi spunea ca, cu cit este mai blamat, cu atit valoarea acestui filozof este mai profunda si mai populara. Culmea, in colegiile americane se preda istoria religiilor si curind sistemul de invatamint american preconizeaza sa introduca istoria religiilor si in licee. 
  
Reporter: Atunci de ce nu exista aici mai multa recunostinta pentru Eliade? 
  
Stelian Plesoiu: Respectul este unul mutual. Intelectualii de valoare stiu cine este, il cunosc foarte bine, insa, sigur, intr-o tara capitalista ca America, unde banul dicteaza si societatile puternice au lobby chiar si in lumea intelectuala, este de inteles ce se intimpla. 
  
“Romanii din Chicago stiu foarte putin despre Eliade” 
  
Reporter: Ce-ar putea sa faca comunitatea romaneasca? 
  
Stelian Plesoiu: Comunitatea romaneasca din Chicago, spre dezamagirea dvs. si a cititorilor, ar trebui sa fie mult mai unita si ar trebui sa-si instruiasca si sa-si imbogaseasca spiritul si identitatea nationala. Cunoscindu-l pe Eliade, pentru ca locuiesc in orasul unde Eliade a trait, a muncit, a creat o parte din cei mai frumosi ani ai vietii dinsului, peste 30 de ani, imi dau seama ca ar fi dezamagit. Romanii din Chicago stiu foarte putin despre Eliade. Mai ales cei veniti dupa 1990, caci este bine de stiut aceea ca romanii de aici se impart in trei categorii: cei veniti dupa razboi, majoritatea legionari si care nu prea mai sint, cei veniti in timpul comunismului, si romanii veniti dupa 1989. Primii sint foarte scoliti, buni cunoscatori ai istoriei poporului roman, nationalisti fara cusur, si anticomunisti pina la ultima suflare, cum a fost si Eliade. A doua categorie sint speriati, chiar rai, birfitori, susceptibili, cu ceva carte nu neaparat cultura, mai degraba buni la stiinte exacte, fara spirit national si foarte snobi. Dupa 1990, a venit tineret foarte talentat cu multa scoala si in cautare de adevar. Daca este sa-i calific dupa numarul care vine la biserica ortodoxa, i-as gasi mai degraba religiosi. Nu foarte interesati de situatia tarii lor, destul de rezervati in cea ce priveste dorinta de a se intoarce acasa. De ce spun toate acestea: toate aceste grupuri nu au manifestat vreun interes special pentru Eliade. Legionarii l-au cunoscut cel mai bine, au inteles pina la urma sa-l respecte in tacere si in umbra. Nu i-au creat probleme, au fost foarte discreti in privinta trectului lor intim. Cei veniti in perioada comunista, au stat departe, multi nu au stiut ca mai exista, iar putinii care il cunosteau, l-au cautat pentru interese personale sau meschine. Cei veniti dupa 1989 nu au exprimat o dorinta anume despre Eliade. Putini cunosc ca el este inmormintat aici. Unii chiar cred ca mormintul sau este Franta sau in Australia. Romanii din Chicago erau foarte dezbinati in sensul ca legionarii ii suspectau pe noii veniti, iar noii veniti se temeau de legionari, etc. Adrian Paunescu, care i-a luat maestrului un interviu, care a fost cenzurat brutal, si-a vazut de interesul lui, care era acela de a fi cit mai mult in preajma lui Eliade. Eliade la recomandat, l-a introdus in multe societati si activitati legate de sistemul scolastic american. Toate fostele lui cenacluri au fost copii luate de aici. 
  
Mircea Eliade nu avea televizor 
  
Reporter: Catedra de istorie a religiilor poarta numele Mircea Eliade. Cine i-a urmat? 
  
Stelian Plesoiu: Profesorul Wendy Donigan i-a urmat lui Eliade. Este de origine irlandeza si a fost o simpatizata a maestrului. Sigur ca, imediat dupa moartea maestrului, Culianu ar fi fost un pretendent foarte puternic, insa, dupa cum bine stim, el a fost asasinat. 
  
Reporter: Ce se spune aici despre asasinarea lui? 
  
Stelian Plesoiu: E un mare mister. Ion Petru Cullianu avea numai 42 de ani cind a fost asasinat. Din pacate, n-a mai putut sa continuie cele discutate cu maestrul. Era cel mai preferat student si mai tirziu profesor sau cadet al filozofului Eliade. La moartea lui Eliade, prin testament scris in ultima secunda, a reusit sa scrie trei fraze si anume: sa fie inmormintat de un preot negru si acest lucru s-a intimplat – serviciile funerare au fost conduse de arhiepiscopul de Cantebury, cea mai mare functie din America in lumea preoteasca, acest arhiepiscop fiind de culoare neagra si irlandez -; a doua dorinta a fost sa fie incinerat, si a treia dorinta ca manuscrisele sa fie date lui Culianu. Dupa moartea lui Culianu, manuscrisele lui Mircea Eliade s-au reintors in proprietatea Universitatii din Chicago, care le-a donat muzeului Luvru. A fost fascinanta relatia dintre maestru si acest discipol, pe care Eliade ajunsese sa-l considere «singurul prieten caruia am atitea de spus» si sa discute cu el de la egal la egal. 
  
Reporter: Cum traia Mircea Eliade? 
  
Stelian Plesoiu: El traia intr-o simplitate covirsitoare. Maestul ducea o viata lipsita de complicatii: nu conducea masina, nu avea televizor, nu poseda cunostinte tehnice de nici un fel, nu-l interesa cine-i publica cartile sau nu. Pur si simplu era profesor titular la The University of Chicago, avea un salariu de 2.500 de dolari pe luna si, probabil, mai primea ceva bani, prin posta, nu sub forma de cecuri, de care habar nu avea. Seara aveau loc lecturi literare la lumina lampii, frecventa ceaiurile literare, minca la clubul universitatii, deci nu avea o viata foarte speciala. Ii placeau foarte mult mincarurile romanesti pe care le avea tot timpul in casa prin grija mea si a altora, care gaseam intodeauna o maicuta care ii gatea sarmale, ciorbe ...  
  
“Cristinel l-a aparat cu toata stiinta si priceperea ei de femeie” 
  
Reporter: Cum era doamna Eliade? 
  
Stelian Plesoiu: Christinel Eliade era opusa sotului dinsei, era felul de femeie foarte distinsa si foarte frumoasa, cu trasaturi remarcabile, avea ochi albastri, fuma mult, era foarte autoritara, era foarte ...  
  
Reporter: Cum va trata, tinind cont ca ati fost baiatul de casa? 
  
Stelien Plesoiu: Era foarte dura, intotdeauna se punea pe post de sefa in casa aceea, desi a gresit de foarte multe ori, insa, ma rog, era seful casei, ne trata de altfel pe toti, dar nu m-a tratat pe mine si pe nimeni altcineva mai diferit decit pe sotul ei, autoritara, timbrul vocii de comanda, pe toti ne punea la punct, pe toti ne trimitea cu gunoiul ...  
  
Reporter: Chiar si pe colegii maestrului? 
  
Stelian Plesoiu: Da, da! Nu tinea cont de functii si va rog sa ma credeti, in casa aceea veneu oameni de foarte mari functii si titluri. Cu cit stia ca titlul este mai mare cu atita ii umilea mai mult, prin vorbe foarte frumoase, dar foarte taioase: “te rog sa-mi iei punga de gunoi sa mi-o duci jos, te rog sa-mi aduci un pachet cu tigari, te rog sa ... ”, insa in felul ei a avut multi admiratori si foarte multa lume nu scotea un cuvint in fata doamnei. Eu consider ca toata aceasta atitudine a pornit de la faptul ca sotul dinsei era un om foarte moale si cu o personalitate foarte blinda si toti ar fi luat avantaj asupra lui ...  
  
Reporter: Deci a fost aparatorul maestrului! 
  
Stelian Plesoiu: Exact. Si asa s-au luat foarte multe avantaje. Ea, intr-un fel, a incercat sa-l apere cu toata stiinta si priceperea ei de femeie. 
  
“Dupa moartea maestrului au disparut toti prietenii” 
  
Reporter: Spuneti-mi cum s-a descurcat ea dupa moartea lui Eliade? 
  
Stelian Plesoiu: Moartea maestrului, pe 22 aprilie 1986, a fost pentru Christinel Eliade o adevarata nenorocire, pierzindu-si tot elanul si toata energia care o caracteriza in timpul vietii acestuia, s-a simtit foarte slaba in fata tuturor, foarte amarita. Intr-adevar, a avut datorii, a terminat intr-o saracie ca aproape nu-ti vine sa crezi. In ultimele trei luni care au premers mortii dinsei nu mai avea bani nici cu ce sa-si plateasca chiria. Deci, amindoi s-au sfirsit intr-o saracie, cu toate ca ar fi putut avea ceva bani si de la sutele de «prieteni» foarte adevarati si foarte generosi. Dar, dupa moartea maestrului, au disparut cu totii si nu o mai cauta aporape nimeni, decit cine stie, cite o persoana sa-i ceara cite o carte cu imprumut sau cite o donatie pentru biserica, dar ajutorul din partea romanilor nu prea a fost. 
  
Reporter: Erau apropiati de comunitatea romaneasca? 
  
Stelian Plesoiu: Pina la momentul aparitiei mele la dinsii in casa, stiau de comunitatea romaneasca, care era foarte mica la vremea aceea, prin intermediul persoanelor care mai gateau pentru ei. Odata cu instalarea mea in casa lor, si la propriu si la figurat, vestile erau aduse chiar de mine. 
  
Reporter: Ati locuit la ei in casa? 
  
Stelian Plesoiu: Da, eram abia proaspat sosit in America si mi-au intins o mina de ajutor, ei fiind foarte singuri, eu fiind tinar si foarte intreprinzator, facindu-le cumparaturile, ocupindu-ma de unele chestiuni administrative ale acelui mic apartament si, sigur, pina mi-am gasit eu o slujba si chiar in incinta universitatii si, bineinteles, un apartament foarte aproape. A fost o obligatie pentru mine si un ordin al d-nei Eliade sa-mi gasesc un apartament cit mai aproape de dinsii, ceea ce s-a si intimplat, unde am stat un numar de ani, dupa care m-am mutat si cu serviciul si cu casa, dar nu am oprit mersul la dinsii. 
  
Reporter: Totusi, de ce este condamnat, uitat omul Eliade? 
  
Stelian Plesoiu: Este foarte greu sa va raspund pentru ca eu, cit a trait maestrul, nu am vazut in jurul dinsului decit fete zimbitoare. Se uita de la cei mai amariti scriitorasi, pina la laureati ai premiului Nobel, care ii promiteau marea cu sarea. Am intilnit si o serie de demnitari romani a caror nume nu conteaza, nu si demnitari din noua Romanie, care l-au vizitat si care i-au promis, ca maestrul vroia sa fie publicat si in tara, dar n-au facut nimic pentru el. 
  
Reporter: De ce? 
  
Stelian Plesoiu: Nu-mi dau seama. Am inteles, aceste cercuri reactionare, ma rog, societatile evreiesti care se zbat pentru o linie dreapta, si stiu eu, o justitie corecta fata de poporul evreu. Nu stiu de ce a afectat in asa masura, mai degraba a stopat triumful acestui filozof, desi n-ar avea nimic cultura omului si creatia lui, cu viata lui privata. Nu, nu-mi dau seama, imi este foarte greu sa va raspund. 
  
“Mircea Eliade era o persoana sofisticata” 
  
Reporter: Ce v-a placut in mod special la Eliade? 
  
Stelian Plesoiu: M-au marcat multe lucruri, in primul rind simplitatea si modestia acestui om erau imposibil de neobservat. Sensibilitatea cu care-ti vorbea, manierele extraordinar de elegante. M-a impresionat mult sofisticarea omului in materie de, chiar si de baut, era elegant in foarte multe. Stia totul din lumea modei, din lumea cartilor, era o persoana sofisticata. 
  
Reporter: Dar, fiind cam bolnav, d-na Eliade il tinea cam din scurt. Incerca sa-l tina departe de paharul lui obisnuit, de zilnicul lui pahar de scotch! 
  
Stelian Plesoiu: Pai da stiu la ce va referiti ... D-na Eliade il tinea din scurt in sensul ca trebuia sa-si manince dimineata banana si o brinza fara nici un fel de gust, care il ajuta pe maestru sa nu faca alte complicatii. Stia maestrul sa se foloseasca de tertipuri, pentru a-si bea nelipsitul pahar de scotch, aranjind cu chelnerul sa-i puna apa cu gheata, dar chelnerul, printr-un mic aranjament, sa-i aduca un pahar cu votca si, aratindu-i sotiei ca el bea apa in loc de scotch, ea foarte generoasa: «Ei bine, poti sa bei si un scotch», deci avind doua pahare. Era foarte greu sa il dezveti de obiceiuri pe care le-a avut toata viata. 
  
Referinţă Bibliografică:
Cum au trait si murit sotii Eliade - partea a I a / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 773, Anul III, 11 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!