Auzim des termenul dezvoltare personală, mergem la workshop-uri și citim o mulțime de cărți în această direcție. Dar, dacă ți-am spune că există și dezvoltare profesională, ce spui? Termenul nu este unul nou și nici conceptul. Prin participarea la conferințe și cursuri de specializare, cum ar fi curs de auditor intern, de inspector SSM, de Project Manager și câte și mai câte, exact asta faci: alegi să te dezvolți pe plan profesional. Iar acest lucru își spune, cu siguranță, cuvântul și pe plan personal, chiar dacă nu îți dai seama imediat.
Dacă totuși ești încă la început în câmpul muncii sau nu ai avut până acum intenția de a participa la un curs de dezvoltare profesională, îți spunem noi câteva motive pentru care să faci acest pas. Mai apoi vei putea chiar tu să ne spui care sunt motivele pentru care vei participa și la al doilea și la al treilea și tot așa.
Aceste cursuri nu trebuie să fie neapărat doar în domeniul în care activezi, ele pot să fie și în domenii adiacente, deoarece te pot ajuta să excelezi în al tău și să colaborezi cu mai multă ușurință cu colegii tăi din domenii adiacente. Rareori există un domeniu profesional care să nu aibă legătură cu cel puțin un altul, așa că aproape sigur nu te afli în această situație și mereu vei găsi ceva nou și util de învățat.
Motive pentru care să alegi cursuri de dezvoltare profesională
Cele mai citite articole
La fel cum pentru cursurile, workshopurile și cărțile de dezvoltare personală există o mulțime de motive pentru care să participăm la ele sau să le citim, la fel există și pentru cele de dezvoltare profesională.
Iată câteva motive care să îți dea un imbold să participi la astfel de cursuri:
- te ajută și pe plan personal. Știm că este ideal să punem o limită între profesional și personal, însă oameni suntem și acest lucru este imposibil. Cu siguranță, aceste cursuri nu te învață doar teoria din domeniu ci și parte de soft skills, așa că trebuie să știi că acestea te vor ajuta pe termen lung și pe plan personal;
- competențele tale se vor ridica la alt nivel și vei câștiga o mai mare încredere în tine de-a lungul timpului și asta îți va da un boost de productivitate și de creativitate.
- vei fi la curent cu noutățile din domeniu și astfel vei putea să îți faci treaba la un nivel ridicat. Fie că vorbim despre cunoștințe teoretice sau practice, important este ca acestea să fie la zi și să nu ai lacune când vine vorba despre domeniul în care profesezi.
- îți extinzi lista de contacte și cunoștințe făcând networking cu alte persoane din domeniu. Astfel, veți putea schimba la rece opinii despre subiecte care vă interesează și vă pasionează deopotrivă. Mai mult decât atât, acest schimb de opinii face foarte bine atunci când vine vorba despre conturarea de noi idei care să vă ajute pe toți cei implicați să descoperiți noi moduri în care să rezolvați anumite situații de care vă loviți. De asemenea, cu aceste persoane poți să ții legătura pe termen lung și astfel, cine știe, să colaborați în diverse feluri pe viitor.
- poți să avansezi în carieră datorită informațiilor pe care le primești și care poți să fii sigur că sunt la zi. În urma absolvirii cursurilor acreditate vei primi și diplome care te vor ajuta să avansezi chiar în cadrul firmei pentru care lucrezi deja, sau în alta, dacă vrei să o schimbi.
- poți să îți schimbi cariera oricând, mai ales dacă alegi să urmezi cursuri în domenii adiacente celui în care lucrezi. Aceste cursuri îți vor înlesni tranziția spre un nou domeniu sau spre o scară mai înaltă a celui în care deja lucrezi de o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.
Alege să investești în cursuri de dezvoltare profesională și vei vedea cum cele două aspecte importante ale vieții tale se vor schimba: cel profesional, pe de o parte, și cel personal, pe de altă parte. Acestea te vor ajuta să îți dezvolți abilități pe care probabil credeai că nici nu le ai și să le duci la un alt nivel pe cele la care ai lucrat deja. Investește în tine pe termen lung și îți vei mulțumi de fiecare dată când vei reuși!
Credite foto: pexels.com