Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Patrimoniu > Mobil |   


Autor: Lilia Manole         Publicat în: Ediţia nr. 2030 din 22 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Artista Emerită a Republicii Moldova, Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, Muză a unei dinastii de actori
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am fost şi rămân a fi cu gândul la baştină, de unde sunt, de la nordul republicii, mai sus de Bălţi, pământ de unde vine şi actriţa renumită, despre care voi scrie, din mare respect şi dragoste.  
 
Ziua, în care întâlneam un actor, o consideram zi, ce m-a înălţat, o zi divină. Mihai Volontir, Eufrosinia Dobândă, Lidia Noroc-Pînzaru, Anatol Răcilă, Anatol Pânzaru, Iulian Codău sunt modele de făclie actoricească, teatrală. Iar teatrul dintotdeauna mi l-am imaginat, ca pe un locaş sfânt. Aşa şi este, aşa şi a fost, aşa şi va fi.  
 
Ca spectator, am trăit, cu toată firea, clipele de mare fericire şi de adânci emoţii.Talentul şi dăruirea actorilor emană peste popor, dar şi în lume, razele neprihănite ale virtuţii omeneşti, sfinţenie şi reverberaţia iubirii neconceput de imense.  
 
GÂNDURI DESPRE TEATRU  
 
Această poveste, pe care doresc să V-o spun, începe în anii copilăriei mele. Îmi amintesc, de multe ori, despre oameni cu renume, pe când citeam paginile revistelor de atunci, unele cărţi, ziare. Un nume, care mi-a răsărit acum, ca un nou început, este numele unui scriitor, aşa l-am reţinut, fiind îndrăgostită de literatură, de poezie. Era Iacob Burghiu. Scria versuri. Acum, citind cartea lui Pavel Pelin “Privitor ca la teatru”, îl descopăr pe actorul Iacob Burghiu şi imediat mă întorc în acea iarnă a anului 1977, probabil, când în satul meu de baştină, s-a jucat spectacolul cu actorii de la Bălţi. A fost prima mea întâlnire cu scena casei noastre de cultură ospitaliere, prima mea întâlnire cu Limba cea română şi cu inspiraţia, creaţia, frumosul veritabil. Iacob Burghiu a fost unul din actorii primei echipe a trupei moldoveneşti în Teatrului Dramatic Moldovenesc , pe atunci, întemeiat încă în 1957; povestea despre greutăţile, prin care treceau actorii, care fuseseră angajaţi în trupa moldovenească. Amintirile sale evocau numeroasele deplasări în satele din nordul republicii, “în caroseria de metal a unui camion de război, în care actorii îngheţau de frig pe timp de iarnă… Anume atunci a început să crească autoritatea Teatrului din Bălţi, în primul rând, în faţa ţăranilor şi intelectualităţii din sate.” Pe atunci, organizator şi primul conducător artistic al Teatrului era Boris Harcenco, care avea vocaţia de a descoperi actori, fără a-I aştepta să vină ei singuri în teatru, ci pleca în satele republicii, nordului ţării, mai cu seamă, pentru a-I descoperi. Mihai Volontir, Artistul Poporului întâlnit într-o carieră de piatră, cântând haiduceşte, Mihai Ciobanu, Dumitru Blajin, Mihai Grecu, întâlniţi prin satele din nordul republicii. Primul spectacol, care a fost montat cu această nouă echipă a Teatrului din Bălţi a fost “Chiriţa în Iaşi”. Actorii fuseseră cazaţi într-un cămin pentru studenţi, şi serile se organizau cenacluri literare, recitaluri de poezie. Aşa a apărut în echipă Iulian Codău, apoi Anatol Pînzaru, îndrăgostit de poezia lui Eminescu. Anatol Pînzaru, îşi făce apariţia în teatru, devenind pentru o bună jumătate de veac, regizorul şi conducătorul artistic al Teatrului Vasile Alecsandri din Bălţi. Domnia Sa va juca primul său rol, al neamţului cu orga în Chiriţa în Iaşi, iar în 1970, după absolvirea facultăţii de regie a Institutului de Artă Teatrală “A. Lunacearschi” din Moscova şi cursurilor de regie în laboratorul cunoscutului regizor Andrei Goncearov, artist al poporului din URSS, este numit în funcţia de prim-regizor, acest act consfinţind, de fapt, instituirea Teatrului Muzical-Dramatic “Vasile Alecsandri” din Bălţi. Deci, turneele teatrului, organizate o dată la câţiva ani, erau un răsfăţ, un balsam şi un miraj benefic pentru spectatori. În anii 70, în viaţa teatrală a republicii, pe parcursul deceniului al optulea, precum menţiona şi scriitorul Anatol Ciocanu în povestirea ” A căuta nu înseamnă numai încercare” (Rampa, 1973/1974, Editura Cartea Moldovenească, Chişinău, 1976, la capitolul dramaturgiei originale contemporane, s-au înscris două spectacole de success: “Păsările tinereţii noastre”, montat pe scena Teatrului Moldovenesc Academic “A.S.Puşkin” şi “ Luceafărul”, şi al doilea spectacol “Cel mai bun om” de Gheorghe Malarciuc, pe scena bălţeană în 1974, având la bază piesa “Vivat Cuţulea”, montată în regia lui Anatol Pînzaru, find menţionată cu un premiu special al Ministerului Culturii, pentru cea mai bună realizare scenică a anului.(Gheorghe Şvitchi , În luminile rampei)  
 
Ulterior, scriitorul Petru Cărare a prezentat acestei trupe de teatru un reportaj satiric pentru oamenii serioşi, piesa “Străinul”, o satiră necruţătoare, împotriva carierismului. O altă piesă originală a lui Arhip Cibotaru “Frunza de la urmă” a văzut lumina rampei în stagiunea XVI a Teatrului Vasile Alecsandri din Bălţi, eroul central Moş Terinte, premiera fiind, de fapt, debutul scenic al scriitorului. (Regia artistică Silviu Silvian Fusu, direcţia de scenă Anatol Pînzaru.) De la Chiriţa în Iaşi, primul spectacol şi până la cea de-a suta reprezentaţie în premieră cu Millo-director şi Chir Zuliaridi, maestrii scenei bălţene îşi îmbogăţeau pamaresul interpretativ cu noi realizări…”(Ion Gheorghe Şvitchi)  
 
ARTISTA EMERITĂ A REPUBLICII MODOVA, ACTRIŢA TEATRULUI VASILE ALECSANDRI LIDIA NOROC-PÎNZARU  
 
Prin anul 2001, eram transferată la Consiliul Judeţean Bălţi, Direcţia Administrare Publică, în funcţie de specialist principal în problemele funcţionări limbilor şi relaţii interetnice. În anii reformei teritoriale -administrative, s-a făcut posibilă aducerea unor noi cadre, din judeţ, în cadrul Consiliului Judeţean. Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, diriguia cu dăruire Cultura judeţului, în funcţie de şef al Direcţiei Cultură la Consiliul Judeţean. Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.  
 
Ţinuta scenică, dicţia impecabilă, vorbirea armonioasă - toate aceste înalte calităţi o reprezintă drept o fiinţă unică, inegalabilă. Însă una din marile calităţi ale Dummneaei a fost aceea de a îmbărbată şi a încuraja colegii, doamnele, a fost aceea de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare şi virtute sufletească. Îmi amintesc, că în cadrul unei activităţi ale mele cu Departamentul relaţii interetnice şi Institutului de lingvistică al AŞ a R Moldova, Doamna Lidia Noroc-Pînzaru a salutat şi a încurajat eforturile şi dăruirea mea, spunând: "Ştiţi, eu chiar vreau să Vă spun ceva. Să ai succes la 30 de ani, e o raritate." Cred, cu siguranţă, era nu unicul moment, în care actriţa a dat tot bunul sufletului ei.  
 
Artista Emerită a Republici Moldova, care îşi primise Titlul onorific cu mult înainte până la destrămarea URSS, om cu mare experienţă, dotată cu aptitudini artistice inegalabile şi forţă de viaţă supremă, o face să se decidă de a accepta acea propunere, care venea din partea noilor colegi de muncă, personalităţi cunoscute şi recunoscute ale municipiului Bălţi. Pe atunci, în anul 1990, la Teatrul Vasile Alecsandri, exista o necesitate a redresării circumstanţelor. Noul director al Teatrului, Pavel Proca, preia de la Anatol Pînzaru activitatea Teatrului, iar actriţa decide să lase Teatrul, neştiind că îl va părăsi pentru totdeauna. Or, munca în sectorul administrativ a cerut timp, efort, astfel încât nu i s-a oferit răgaz pentru a reveni ca actriţă pe scena Teatrului "Vasile Alecsandri". Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru a încercat să fie un om de folos şi la locul potrivit în momentul oportun. Pentru Cultura municipiului, judeţului. Teatrul rămânea a fi parte din viaţa ei, familia şi sprijinul ei, de fapt.  
 
Or, regizorul Anatol Pînzaru, care era soţul Dumneaei, continua să -şi realizeze visurile în trupa bălţeană. Anatol Pînzaru a fost întemeietorul Teatrului Dramatic Moldovenesc din Bălţi, venind de la Soroca în 1957, pentru a participa la concursul de admitere în trupa moldovenească în componenţa Teatrului Dramatic Rus-Moldovenesc din Bălţi, înfiinţat în 1947 şi lansat la 7 noiembrie prin spectacolul sub castanii din Praga de Constantin Simonov. Or, înfiinţarea unei trupe moldoveneşti constituia un pas important în reînvierea spiritualităţii naţionale în acest spaţiu bălţean, dar şi pentru întreaga republică.  
 
Scria Antuan de S.-Exupery, că un zeu, odată creat, se dăruieşte tuturor, fără a descreşte prin aceasta.  
 
Lidia Noroc- Pînzaru se naşte în 1942, la 4 decembrie. La vârsta de 3 ani, vine cu părinţii la Bălţi. Astfel, din 1946, ea deja va locui cu părinţii, într-un cartier al evreilor, pe strada Salom Aleihem. Îşi face studiile la şcoala nr. 4, unde absolveşte 10 clase. Şcoala primară se afla pe teritoriul Combinatului de blănuri de astăzi. Părinţii nu-şi doreau să o trimită la studii la Chişinău, ci aspirau să o vadă tot aici, în capitala de nord a republicii, o bună absolventă a Şcolii de Medicină. Însă Lidia Noroc vine după absolvirea şcolii de 10 clase la Teatru, din îndemnul inimii mai mult. Aici este ascultată, la examenele de concurs, de către conducătorul artistic și regizorul Teatrului Muzical- Dramatic "Vasile Alecsandri" Boris Harcenco şi este acceptată.  
 
Plecarea unei actriţe din teatru a creat pentru Lidia Noroc- Pînzaru şansa de a fi, într-un rol nu prea însemnat, dar incontestabil şi greu de jucat, Ionică, un băieţel de 7 anişori, devenind vedetă şi actriţă pe scena Teatrului Vasile Alecsandri până în anii 1991, dar şi pentru totdeauna, de fapt.  
 
Ce a făcut-o pe tânăra şi firava Lidia Noroc-Pânzaru să meargă anume la teatru? Eu cred, că acesta a fost un destin actoricesc, un destin al împlinirii şi al flăcării teatrale. Şi în şcoală, aşa cum ne mărturiseşte actriţa, a avut norocul să joace roluri în diferite mini-spectacole, organizate de profesoara de limba franceză. Aici, pe scena şcolii, a fost înscenată şi piesa Cozeta de Victor Higo în care Lidia Noroc joacă rolul Cozetei . Ea era cea mai mică din clasă, pentru că venise la şcoală, până a împlini vârsta de 7 ani.Deci, primul rol pe care l-a jucat Lidia Noroc Pînzaru pe scena teatrului Vasile Alecsandri a fost rolul lui Ionică în spectacolul Jertfa, după piesa lui Gh. Timofte. Venită în teatru, este ascultată de Boris Harcenco, Ion Muzică, iar deja făcându-şi apariţia în colectiv, este apreciată drept o domnişoară de origine evreaiscă, deşi Lidia Noroc- Pînzaru nu avea asemenea obârşie. Doar mahalaua, în care copilărise, îi lăsase, probabil, amprentele copilăriei şi trăirilor sufleteşti printre copiii din familiile evreieşti, pentru că acel cartier era al evreilor bălţeni, pe vremuri, aşa mi-a mărturisit într-un interviu actriţa. Revenind la activitatea teatrală, imediat după intrarea în serviciu la Teatru, ea este alături de acei actori, care pleacă în turnee la sudul ţării. Fiind cea mai tânără actriţă, din istoria Teatrului bălţean, ea nu s-a pierdut cu firea, ci şi-a făcut din scenă un modus vivendi, care o însoţeşte şi o călăuzeşte şi astăzi. În acest Teatru a fost actriţă şi sora ei, Valentina Noroc- Dolgaciova. Or, Domnia Sa a reuşit cu suflul ei să- şi susţină şi familia. Într-un interviu, realizat cu Lidia Noroc Pînzaru, al Ludmilei Gorbuli, actriţa spune: “Arta şi cuvântul se zămislesc cu sufletul... Vom lupta mereu cu înverşunare să nu se piardă ceea ce s-a cucerit la Bălţi, prin talent, inspiraţie, muncă, prin dăruire plenară artei. Am dus farmecul fascinant al acestui picior de plai în Franţa, Spania, Turcia, Grecia şi în alte ţări. Acolo colectivele artistice au demonstrat exigente criterii, mobilizându-le spre o activitate mai rodnică...” Mai joc, invoc şi alte aforisme ale Dumneaei: “Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”  
 
Lidia Noroc-Pînzaru s-a aflat la cârma Direcţiei Cultură din 1990 până în 2003.  
 
Referindu-se la cultura şi studiile teatrale, la vocaţie şi profesionalism, Dumneaei spunea: “Nimeni în perioada aceea nu avea Şcoală teatrală, unicul care a plecat la Moscova la studii a fost Anatol Pînzaru.”  
 
Mai mult ca atât,devenind Şef al Direcţiei Cultură, a reuşit să implementeze adevărata atitudine faţă de cultură. Şi a pornit de la cultura generală. În perioada activităţii în această funcţie, a creat Clubul ”Meşterului Popular”, concursul “Steluţa Băţiului”, concurs care se desfăşoară şi acum; a reprezentat în turnee, bunăoară, în Franța, minunatele ansamburi, inclusiv Ansamblul de dansuri “Vântuleţ” etc..  
 
După moartea lui Anatol Pînzaru, actriţa înfiinţează Fundaţia “Anatol Pînzaru”, având o doleanţă către Uniunea Teatrală din R Moldova, să se fondeze şi o medalie , un premiu “ Anatol Pînzaru”, și a reușit. În Bălţi, o stradă este numită în cinstea lui Anatol Pânzaru, mi-a relatat Doamna Lidia Noroc –Pînzaru. Or, a păstra memoria unui mare actor şi regizor, este, a considerat Dumneaei, în primul rând, dreptul şi sacrificiul familiei. În interviul realizat, Artista Emerită, Doamna Lidia Noroc Pînzaru, în prezent desfăşurându-şi activitatea la Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălţi, îmi povestea: “În 1961, Anatol Pînzaru pleca la Moscova să urmeze studiile la Institutul de Artă Teatrală ”A.Lunacearski” şi înainte de a pleca a dorit să ne căsătorim.” Din povestirile Dumneaei, am desprins crâmpeie de amintiri, ce invocau acele timpuri, cu mai multe turnee, a câte două luni durată, timp în care erau despărţiţi unul de altul mult timp, ei fiind déjà soţ şi soţie, însă s-au iubit şi au păstrat familia. Crede, cu tărie şi pe bună dreptate, că a fost o muză pentru Domnia Sa în Teatru şi consideră chiar, că a fost o greaşeală din partea ei, plecarea din Teatru , lăsându-l pe regizorul Anatol Pânzaru singir, în noua luptă. Lidia Noroc -Pînzaru este şi a fost cel mai preferat actor al multor orăşeni, Om cu poziţie activă în viaţă. A activat la Teatrul “Vasile Alecsandri “ 33 de ani, ani de zbucium şi fericire, anii lui Dumnezeu, am relatat în interviu. Nu a acceptat imediat propunerea de a -şi încerca puterile în funcţie de şef al Direcţiei Cultură, dar şi-a dorit să contribuie la renaşterea spirituală a acestui meleag, văzând căi de ameliorare. (Din Interviul cu ziarista N. Stroganova) “Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” Ea a bătut la uşa Teatrului din Bălţi, direct de pe băncile şcolii, şi pentru totdeauna s-a lăsat preocupată de rolurile, pe care le-a jucat, de caractere, pasiuni. În 1959, când debutează în spectacolul “Jertfa” de Gheorghe Timofte, în care a rostit pe scenă unica frază: “Mamă, unde e tata?” Or, Boris Harcenco, regizorul de atunci al trupei, ii redusese rolul ei scenic la aceste cuvinte, însă a avut succes, a contat măiestria şi harul ei divin, actoricesc. Avea doar 17 ani, dar ea nu s-a pierdut cu firea şi a continuat să se dedice teatrului, jucând ulterior în rolul lui Efimcic şi a Alexandrei Solovieva în spectacolele “Tinereaţea părinţilor” de Boris Gorbatov şi “Cum au iubit ei “( comedie) de Alexandr Lazarev. Alături au fost colegi parteneri de scenă deosebiţi, aşa ca Mihai Volontir, Anatol Pînzaru, Iulian Codău, Mihail Ciobanu. Au fost jucate de către ea peste 70 de roluri, iar comedia clasică a fost pentru actriţă o şcoală originală a creşterii scenic. De un succes deosebit s-a bucurat actriţa în spectacolele Chiriţa în provincie, Piatra din casă, Doi morţi vii ; Agachi Fluture de Vasile Alecsandri, Odochia de Puiu etc.. În aceste spectacole, a jucat strălucit în rolurile Luluţei, Zamfirei, doamnei Ferchezanca, actriţei Matilda. A jucat şi în rolurile unor scriitori de seamă, ca Evadarea din rai de Gheorghe Malarciuc, tragedia Bătrânul de Maxim Gorki, O vacant la Moscova de A.Cuzneţov etc.. Anii au trecut, dar măiestria ei nu s-a vestezit, ci, dimpotrivă, s-a şlefuit, a crescut. Întotdeauna inocentă şi inconfundabilă, fie că joacă într-o comedie, sau într-o dramă, actriţa dăruieşte fiecărui nou personaj scenic o parte din sufletul ei mare. Şi pentru prima oară , probabil, în funcţia de şef al Direcţiei Cultură a fost anume un adevărat profesionist, Lidia Noroc Pînzaru. Autoritară şi foarte simpatică, actriţa Lidia Noroc -Pînzaru a reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Iată ce destăinuie, într-un articol despre Lidia Noroc –Pânzaru, Eugenia Moldovanu, "Soarta m-a adus la Bălţi, în calitate de pedagog artistic la Clubul- Meşter Popular. Aici am făcut cunoştinţă, în particular, cu doamna Noroc -Pînzaru, care era şef la Direcţia Cultură. Am învăţat de la Dumneaei, că orice ţi s-ar întâmpla în viaţă trebuie să rămâi optimist şi bun la suflet, iertător. Ulterior, m-a invitat să lucrez în domeniul culturii, în calitate de metodist în artizanat la judeţ. Am fost numită ulterior preşedintă a Filialei de Nord a Uniunii Meşterilor Populari din Moldova. Astfel cu susţinerea ei am ajuns să fiu cunoscută printre meşterii populari din România, Basarabia, am devenit membru al Academiei Artelor Tradiţionale din Sibiu, organizatoare a mai multor expoziţii." Într-un interviu al Ludmilei Gorbuli, ziaristă, actriţa mărturiseşte: “Mama mea a fost împotriva ca eu să fiu actriţă. Ea, o gospodină de-a casei, cu patru copii, mă tot cicălea, să mă las de teatru. Dar caracterul meu puternic nu mi-a negat dorinţa de a fi în scenă şi astăzi.” “M-a inspirat Anna Maniani, o actriţă italiană, care nu se distingea prin frumuseţe, ci prin farmecul felului ei de a fi: fermă, sigură şi pasionată. Am înţeles demult, că nu frumuseţea exterioară cucereşte cel mai profund, ci frumuseţea, izvorâtă din mişcarea sufletului… În 1972, pe 1 septembrie, când s-a născut fiul , în aceeaşi zi cu tatăl, soţul, Anatol Pînzaru, artist al Poporului, i-a făcut cel mai frumos gest în viaţa ei -a venit la materniate cu toată echipa de actori. “Îmi place să visez, spune Lidia Noroc -Pînzaru într-un interviu, la nepoţelele mele dulci, la toate trei, care sper să devină cineva în viaţă.” Lidia Noroc –Pînzaru, actriţă la Teatrul Vasile Alecsandri din Bălţi, Artistă Emerită, a fost omagiată la Casa Actorului a Uniunii Teatrale din Moldova, în cadrul unei întâlniri de suflet cu genericul “Trepte ale afirmării şi dăruirii “. În 2012, pe 4 decembrie, distinsa actriţă a împlinit 70 de ani. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. Ea şi-a jucat de-a lungul anilor rolul de actriţă, funcţionar public, lider sindical, precum şi cel principal de actriţă, interpretând 70 de roluri în peste o mie de reprezentaţii. După rolul lui Ionică, au urmat şi alte roluri, care i-au adus marele success: Valentina din drama lui Alexandru Vampilov “Astă vară la Ciulimsk”, Luluţa din “Chiriţa în provincie”, Alice din “Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, Fiica judecătorului din “Sabia lui Damocles” de Nazâm Hikmet şi altele. La serata de creaţie cu împlinirea vârstei de 70 de ani, distinsa actriţă a remarcat faptul: “Am avut noroc de soţul meu, Anatol Pînzaru.” Iar numele ei de familie i-a purtat noroc interpretându-şi cu dăruire şi rolul de mamă, de bunică. Lidia Noroc Pînzaru a fost actriţă la Teatrul Vasile Alecsandri din Bălţi în 1959-1990) Şefă a Direcţiei cultură a municipiului Bălţi( 1990-1999) Şefă a direcţiei judeţene de cultură( 1999-2003) Preşedintă a Consililului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură, din 2003 până în present. În 1981, este distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 este decorată cuOrdinul ”Insigna de onoare” iar în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi Apropos, în final, răsfoind cu drag articolele despre Lidia Noroc- Pînzaru, descopăr coperta Revistei “Femeia Moldovei, (Nr. 10, 1976)”, pe care o citeam cu osârdie în anii copilăriei. Aici, pe prima pagină , e chipul Lidiei Noroc- Pînzaru şi imediat amintirile mi-au adus lacrimi în ochi, lăsându-mă să transcend tot timpul care a trecut, să revin în copilărie, şi să opresc în loc clipa în care chiar am răsfoit această revistă şi am admirat chipul măreţ al actriţei; atunci pe când numai începeam să descopăr artişti, poeţii, scriitorii, poezia, visul şi limba cea română. Pe bună dreptate, spunea Vasile Romanciuc, “Nu scaunul te înalţă.” Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul. in Biobibliografie: 1.Lidia Noroc-Pînzaru, Biblioteca Municipală “Eugen Coşeriu”, Bălţi, 2007( alcătuită de Zinaida Dolinţă şi Inga Cojocaru) a doua biobliografie 2. Nicolae Bătrânu, Măsura talentului, Chişinău, Literatura artistică, 1979 3. Teatrul Moldovenesc muzical-dramatic “Vasile Alecsandri” din Bălţi, 4. Ion Gheorghe Şvitchi, Un veac în luminile rampei,Chişinău, Literatura artistică, 1982 şi alte ziare şi cronici biobibliografice.  
 
Autor: Lilia Manole  
 
Referinţă Bibliografică:
Artista Emerită a Republicii Moldova, Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, Muză a unei dinastii de actori / Lilia Manole : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2030, Anul VI, 22 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lilia Manole : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lilia Manole
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!