Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Cornelia Păun         Publicat în: Ediţia nr. 1643 din 01 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Dr. Cornelia Păun Heinzel : “Curba destinelor”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Radu răsuci volanul, schimbă viteza şi intră furtunos în curbă. În “Triunghiul Bermudelor” terestru, spaţiul unde toţi cei vii, supravieţuitorii accidentului şi cei care şi-au dat acolo ultima suflare, convieţuiau împreună pentru totdeauna. Era locul care a adus un destin tragic, familiei sale şi multor altora. Radu simţi cum lacrimi de sudoare i se revarsă pe faţă,cum fiori reci îi străbat întreg corpul...  
- Radu! Radu! Ce este cu tine? îl întrebă o voce feminină speriată. Ce ai visat?  
- Nimic! N-am visat nimic! spuse el cu voce groasă, trezit în sfârşit, din somnul său adânc.  
- Dar erai agitat, speriat, dădeai din mâini. Ai şi spus ceva, spuse Marina, soţia.  
- Am avut un coşmar! Ca de obicei! răspunse Radu. Şi cred că este târziu. Trebuie să mergem la şcoală. Oi fi eu director, dar tot trebuie să mai trec pe acolo!  
 
Clădirea şcolii era foarte aproape de locuinţa sa. Ajungea în zece minute. Acolo, Radu avu o idee magnifică: ”Trebuie să fac inspecţii la noile venite - la bruneta de matematică şi la blonda de biologie. Ele cu siguranță nu-mi vor scăpa din braţe. Ieri am făcut o greşeală. Dar nu o voi repeta. Am trimis toţi profesorii şi elevii acasă, seara, la ultima oră,să rămân singur, în şcoală, numai cu noua profesoară de fizică. Ufff! Ce-mi place blonda! Mai ales că nu cedează aşa uşor! La mine nu prea se întâmplă aşa ceva! Aaaa! Se lasă greu! Dar mi-a stricat un plan atât de bun cumnatu-meu! Parcă ar fi ştiut! A picat exact în momentul în care o chemasem pe femeie la mine în birou. Doream întâi să o sperii, să o cert, apoi să o invit la un pahar de tărie, că doar am dulapul plin de aşa ceva! Şi apoi.... intră Florin, fratele nevesti-mii. A trebuit să purtăm toţi trei discuţii foarte, foarte serioase”.  
„Merg întâi la brunetă.Pare a fi mai focoasă decât cealaltă. Şi-i joacă ochii în cap, ca nişte cărbuni încinşi! Cu ea va fi cu siguranţă mai uşor!”.  
 
Radu intră la ora tinerei femei. Şi avu timp destul să-i contemple picioarele lungi, extrem de lungi şi subţiri, părul lung, negru, ondulat, buzele roşii, cărnoase din vârful boticului ei drăgălaş. O chemă apoi pe profesoară, la el în birou.  
- Nu prea sunt mulţumit de ceea ce faceţi, o mustră el cu glas tăios. Trebuie să munciţi mult mai mult! Am pretenţii mai mari de la dumneavoastră! Aveţi potenţial. Şi o măsură intens cu privirea, pe care şi-o plimbă cu tupeu, de-a lungul corpului femeii. Pentru mine, aici, la şcoală, nu e de ajuns ceea ce faceţi acum! Dar, nu serviţi un păhărel? o invită el, schimbând timbrul vocii, într-unul plin de bunăvoinţă.  
 
Şi Radu deschise dulapul său înalt, burduşit cu sticle şi sticluţe de toate formele şi dimensiunile, pline cu băuturi alcoolice, de calităţi diferite.  
- Serviţi, este bun lichiorul, un pic dulce! O să vă placă cu siguranţă! Şi-i întinse tinerei femei paharul, aşezându-se cu fundul pe porţiunea de masă din dreptul acesteia. O pătrunse adânc cu privirea şi stărui un pic.  
 
Tânăra se înroşi şi se fâstâci. Iar Radu începu să se joace ştrengăreşte cu o buclă de-a ei. Se apropie încet, încet şi o sărută delicat. Fata nu se opuse deloc, ceea ce îl făcu pe bărbat săcontinue cu curaj. O sărută mai aprins, îndelung, în timp ce mâinile începurăsă i se plimbe cu ardoare, pe corpul acesteia, dezvelind haotic părţile atinse. În câteva minute femeia era goală şi în braţele lui...  
 
*  
Era mijlocul zilei. Radu ieşi cu maşina în şosea. În faţă, profesoara de fizică.  
- Nu veniţi cu maşina? Vă duc eu până în oraş, o invită Radu politicos.  
 
Femeia dintr-un prim impuls ar fi acceptat. Ar fi sosit mai devreme acasă... teoretic. Dar îşi aduse însă aminte ce îi povestise mama sa, profesoară, fostă colegă cu părinţii lui Radu, despre accidentul făcut de tatăl acestuia, cu doi prieteni ai săi, care au fost victime. “Nu, nu vreau să ajung pe lumea cealaltă! Mai bine aştept autobuzul! De ce să mă grăbesc?” îşi spuse ea, şi refuză politicos, speriată că bărbatul ar putea să nu-i accepte refuzul.  
Din spate, veneau agale tinerele profesoare de matematică, biologie și geografie.  
“Cred că astea or să vină sigur cu mine, în maşină” îşi spuse bărbatul şi repetă invitaţia. Presupunerea i-a fost confirmată imediat. Femeile acceptară încântate şi urcară repede în autoturism, extaziate că însuşi directorul lor, le conduce pe drumul spre casă.  
 
Radu demară zgomotos, mândru şi sigur pe el. Nu pleca la drum singur! Circulă cu viteză pe şoseaua spre Braşov. În dreapta sa, visa romantic tânăra profesoară de matematică, cea înaltă, subţire, cu părul negru, lung, spiralat în bucle inelare. În spate se aşezaseră noile profesoare de geografie şi biologie, micuţe, emoţionate că le invitase domnul director să le ducă cu autoturismul său propriu, în oraş. Bărbatul băuse ca de obicei, câteva păhărele de tărie. Dulapul său de director totdeauna era ticsit de sticle, sticluţe, clondire de diferite mărimi, forme, pline cu alcool, majoritatea de slabă calitate. “Tărie să fie!” gândea Radu. Patima băuturii o moştenea de la tatăl său, cu care semăna ca două picături de apă. Şi el a fost director la şcoala din sat. Acum însă, satul a devenit comună... Ochii bărbatului fugiră involuntar către picioarele lungi ale tinerei femei, aflate în dreapta sa. Privirea alunecă languros de la vârful picioarelor, în sus, tot mai sus...  
„Iată curba mortală în care-a făcut tata accidentul şi pe care am visat-o azi-noapte” îşi spuse Radu. „Şi eu beau, dar nu o să fac niciodată accident! Ce mare necaz ne-a mai făcut tata, mie şi mamei! ”.  
 
Ochii săi urcară apoi hulpavi, de la vârfurile ascuţite al pantofilor până ajunseră la marginea fustei scurte a femeii şi mai sus, mai sus. Apoi, îi apărură imaginile întipărite în minte, de la prânz, imprimate puternic în memorie. Partida de sex sălbatic cu tânăra profesoară, în cabinetul său de director, i-a dezvălui lui Radu cele mai tainice, mai intime locuri ale profesoarei... doar a băut şi ea vreo două păhărele de votcă. Le acceptă în urma insistenţelor sale. “Fetele din ziua de azi... sunt complet pe placul meu... la băutură şi la sex sunt totdeauna disponibile... a fost bună, bună revoluţia”, gândi fericit Radu. “Dacă n-ar fi existat, aş fi fost şi acum muncitor necalificat la Canalizarea oraşului, poate chiar toată viaţa” .  
 
Tânăra profesoară gândea încântată: “O făcea cu directorul! Îşi aranja astfel viitorul! Şi urma să-i fie bine şi de acum înainte! Iar Radu, arăta atât de bine... nu mai întâlnise printre colegii săi de facultate sau printre profesori vreunul ca el! Am văzut eu de la început, că mă place cel mai mult, dintre toate! De n-ar fi existat nesuferita de nevastă-sa! Ce o fi găsit la ea? Are o figură cam ştearsă! Nu are nimic deosebit”.  
 
Directorul Chiverniseală era un bărbat înalt şi frumos, cu structură atletică şi păr negru, cârlionţat, cu nasul mic, cu vârful îndreptat puţin în sus, gură mică, cu buze cărnoase, trăsături care îi dădeau un aspect ştrengăresc şi copilăresc în acelaşi timp.  
Şi în timp ce se gândea visător, aducându-şi aminte de recenta escapadă, în faţă apăru deodată un tir. Radu se sperie atât de tare încât scăpă volanul maşinii. Pierdu complet controlul autoturismului şi lovi cu putere mărul aflat la marginea drumului. Acelaşi pom de care se tamponase şi tatăl său, cu ani în urmă. Şi în aceeaşi curbă unde avusese acesta accidentul! Auzi o bubuitură puternică, simţi o durere groaznică şi nu mai reuşi să se mişte. Văzu apoi ca prin ceaţă, alături, buclele inelate, negre ca pana corbului ale tinerei profesoare, care pluteau haotic într-un lichid gros, de un roşu intens. Rochia ei albă, mulată pe corpul suplu, părea o pictură impresionistă. În spatele lor, celelalte două tinere stăteau încremenite.  
Se auzi apoi sirena salvării şi oamenii cu veste portocalii deschiseră cu greu, uşile blocate ale autoturismului. Radu simţi cum nişte mâini puternice îl iau şi-l pun pe o targă.  
- Şoferul este viu! Mai trăieşte încă! strigă unul dintre ei.  
 
Medicul salvării luă mâna tinerei fete, aflate lângă şofer pe “locul mortului” şi-i cercetă pulsul.  
- E moartă! Nu mai avem ce-i face! spuse el.  
Spatele maşinii era puternic contorsionat de impactul neaşteptat. Nu mai era nicio şansă pentru bietele fete.  
- Ne trebuie o maşină de descarcerare! Altfel nu le putem scoate! Nu cred că au scăpat cu viaţă, dupăcum arată! se auzi o voce.  
- O să vină o maşină în zece minute, răspunse un băiat.  
 
Doi bărbaţi îl deplasară pe Radu cu targa.  
“Să încerc să fiu conştient, sănu-mi pierd cunoştinţa, să nu mor”, gândi bărbatul şi apoi firul gândurilor sale s-a întrerupt brusc.  
Se trezi, după ceva timp, pentru câteva secunde. Era întins pe un pat metalic de spital. În jurul său, persoanele se aflau în stare de inconştienţă. Totul era alb în jurul său. “Oare ce s-a întâmplat?” se întrebă Radu. Şi adormi din nou, adânc, cufundându-se în misterioasa lume a viselor.  
 
*  
Tatăl lui Radu, Gică, avea ca şi fiul său, două slăbiciuni majore: băutura şi femeile. Erau moştenire de familie, din tată-n fiu. Amândoi iubeau femeile brune sau roşcate, blonde sau şatene, slabe sau grase, înalte sau mignone. Cei doi bărbaţi erau veşnic atraşi de universul feminin. Şi amândoi au avut norocul de a avea soţii, îndrăgostite până peste cap de ei, care să le accepte şi să le înţeleagă aventurile amoroase. Escapadele le-au creat dintotdeauna neplăceri amândurora, mai mari sau mai mici. Iar nevestele lor erau cele care sufereau în tăcere. La fel şi amantele. Căci dragostea pentru ei era mai puternică decât orice. Băutura a fost însă cea care le-a adus necazurile în familie.  
Într-o zi, tatăl său, Gică Chiverniseală, îşi luase în autoturism prietenii, amândoi profesori la Universitate. Şi într-o curbă spre sat, când veneau din Braşov, scăpă controlul volanului. Maşina intră rapid într-un pom de la marginea şoselei. Gică se alese cu un traumatism cranian grav, dar cei doi profesori universitari îşi dăduseră duhul pe loc.  
 
Bărbatul a fost condamnat atunci la mulţi ani de închisoare. Activitatea sa la securitate ca turnător nu l-a ajutat deloc. Legea era respectată. Era aceeaşi pentru toţi. Soţia sa Lina, a trebuit să plătească pagubele familiilor celor decedaţi - pensiile alimentare pentru copiii acestora. Dar Radu, fiul său, a fost cel mai afectat. Nu mai era fiul directorului din sat, cel iubit de toate femeile. Atât de mult l-a marcat totul, încât nu a mai vrut să înveţe. S-a înscris şi a dat admitere la liceul “Unirea”, la profilul uman. Dorea să-şi urmeze tatăl, care era profesor de geografie. Şi bineînţeles că a picat cu succes. A luat nota doi! Lina, mama sa, tare s-a mai supărat. După necazurile cu soţul său, cu băutura şi femeile, apoi cu accidentul de maşină, după atâtea sacrificii pe care le făcuse, nici fiul său nu-i aducea bucurii. Doar pentru el îndurase atâtea...  
 
„Când era gravidă cu Radu”, îşi aduse aminte Lina, „Gică umbla cu Mia, o femeie oacheșă din sat”. Lina era şi ea la fel de măslinie la ten. „La ce-i mai trebuia Mia?”, gândea femeia necăjită. „Dar aşa era felul lui Gică. Îi plăcea schimbarea!” Săraca Lina, a stat tremurând în iarba înaltă din curtea femeii, să-şi aştepte bărbatul ieşind din casa Miei. A stat toată noaptea, în aerul rece, tăios. Îngheţase toată! Dar Gică merita tot sacrificiul! Bărbat ca al ei, mai rar de găsit! Îi era frică să nu-l piardă de tot! Să-l fure Mia. Când zorii zilei s-au ivit timizi, a deschis uşa casei şi Gică. Atunci Lina a ieşit din tufe.  
- Ce faci Gică, aici? Eu sunt borţoasă şi tu îţi faci de cap cu muierile de prin sat? îi spuse femeia tristă.  
 
Bărbatul văzu roşu în faţa ochilor.  
- Ce cauţi tu aici, Lina? se răsti el furios. Ce, ai înnebunit? Sunt bărbat, ce vrei de la mine? Şi o lovi peste faţă puternic, cu palmele. Apoi îi trase nişte picioare în pântecul umflat.  
- Ce n-am voie să mă distrez şi eu? continuă bărbatul răstit.  
- Aoleuuuu Gică, loveşti copilul! se văicări sfâşietor Lina.  
Gică însă îi mai trase nervos câteva picioare, apoi se opri şi plecă ţanţoş spre poartă.  
„Măcar mi-a spus că numai se distrează, deci nu mă părăseşte. Tot al meu este!”, gândi fericită femeia.  
 
*  
Lina era o dură de felul său, dar cu Gică devenea moale ca o cârpă. Ce făcea dragostea din ea! Tatăl ei, Lică Spoitoru, făcea vase de aramă şi le vindea prin sat. Mama sa, Piranda, murise la naştere. Aşa că Lina, se învăţase de mică cu vitregiile vieţii. Ambiţioasă şi dârză,era o fiică demnă din popor, aşa cum cerea partidul comunist de la putere. De aceea a fost remarcată imediat de activiştii din sat. Iar unul dintre ei, a chemat-o imediat în biroul lui:  
- Lino, tu nu vrei să lucrezi pentru noi? Eşti femeie de-a noastră, harnică şi ambiţioasă. Poţi ajunge departe, dacă ne eşti loială!  
- Bine , dar ce trebuie să fac? întrebă Lina interesată.  
- Trebuie să spionezi duşmanii de clasă! Bogaţii! Ne spui ce fac, ce spun...  
 
Femeia a fost de mică obişnuită cu lipsurile. „Ce mult îmi va plăcea să pârăsc pe cei care-o duc şi au dus-o întotdeauna bine! Nu ca mine! ” gândi ea.  
- Sigur că vreau, acceptă Lina cu foc.  
- Iar noi, ca recompensă,te înscriem la şcoala normală! Să vii învăţătoare aici, la noi în sat! spuserăbărbaţii. Vrem să promovăm numai fete de-ale noastre!  
- Dar eu nu prea am învăţat carte la şcoală, spuse Lina. Nu mi-a plăcut învăţătura. Şi nici capul nu ştiu dacă mă prea duce! Ce mă fac?  
- Asta nu-i nicio problemă! Cu recomandarea noastră, cu ambiţia ta şi dacă ne mai eşti şi fidelă şi ne spui ce fac toţi cunoscuţii tăi, vei absolvi fără probleme! Este singurul lucru care conteazăpentru noi! o încurajară activiştii.  
 
Anii trecură repede şi Lina se văzu învăţătoare în sat, aşa cum îi promiseseră bărbaţii. La şcoala din sat, îl cunoscu pe Gică, bărbat chipeş. A fost fascinată de el, de la prima vedere.  
“Un bărbat atât de frumos, n-am mai văzut niciodată”, gândi ea. Şi atunci când acesta o invită la dans, la căminul cultural, acceptă cu plăcere.  
Lina era o femeie nici prea frumoasă, dar nici urâtă. Era oacheşă,avea un nas mare, o gură mare şi ochii bulbucaţi.  
Gică însă a plăcut-o. La fel ca pe toate femeile de care era totdeauna atras - urâte, frumoase, blonde sau brune, roşcate sau şatene, înalte sau scunde, grase sau slabe. Gică era un veşnic îndrăgostit de o femeie, indiferent cum era aceasta.  
 
După ce au fost la Căminul cultural, Gică a invitat-o acasă la el. Ce fericită a fost atunci Lina! Toate lumea era a ei! Atunci, din prima seară a fost a lui! I s-a dăruit cu tot sufletul ei iubitor, de femeie. Atracţia faţă de el era atât de mare încât nu-i putea rezista! Ce-ar fi vrut ea, Lina, un soţ ca el! Dar speranţele sale erau mici... Nu avea nicio şansă cu succesul la femei al lui Gică! Şi el nu vroia una, ci pe toate femeile cunoscute!  
- Nu umbli tu cu Gică ? o întrebă într-o zi activistul Gorun.  
- Da, nene Gorun, răspunse sfioasă Lina. Apoi, dacă-mi place, nene... ce să fac?  
- Da’ de soţ l-ai vrea tu, Lino? o întrebă hotărât bărbatul.  
- Cum să nu, nene! Dar nu cred că Gică se gândeşte vreodată la căsătorie...  
- O să se gândească, o să se gândească, Lino, dacă îi spunem noi, completă Gorun.  
 
*  
Trecură vreo câteva zile de la discuţia ce a avut loc în biroul activistului.  
- Gică, eşti chemat la partid, îl anunţă Nuţi, secretara şcolii. Te caută tovarășul Mămăligă, adjunctul lui Gorun.  
Bărbatul plecă imediat, îngrijorat. „S-o fi întâmplat ceva rău şi vor să mă certe? O fi bărbatul vreuneia dintre femeile cu care-am avut recent vreo escapadă? M-o fi pârât la partid!” se frământa el, pe drum.  
- Bună ziua, tov Mămăligă.  
- Bună, domnule profesor. Cum mai merg treburile pe la şcoală? Toate sunt bune?  
- Da, desigur, răspunse bărbatul.  
- Tovarășe Chiverniseală, glăsui activistul, ai lucrat pentru noi de ani buni şi ai dovedit că eşti un fiu devotat al partidului. Iar noi te-am răsplătit întotdeauna pe măsură. Te-am ajutat să studiezi geografia la fără frecvenţă, să o absolvi şi să devii profesor în sat. Dar directorul şcolii n-ai vrea să fii? Că uite, domnul Popa trebuie să iasă curând la pensie! Şi noi, eu cu domnul Gorun, ne-am gândit la tine. Ei, ce spui?  
„Directorul şcolii!” îşi spuse în minte Gică. „Doamne, de câte ori nu visase asta. Şi să i se propună acum, aşa ceva. Numai în visurile sale cele mai fantastice se putea îndeplini aşa ceva!”  
- Sigur că da, tov Mămăligă, răspunse voios bărbatul.  
- Dar trebuie să faci şi tu ceva pentru asta! completă funcţionarul.  
- Spuneţi pe cine trebuie să urmăresc! Doar i-am pârât pe Andrei al chiaburului şi pe Mihai al moşierului, de-au ajuns şi la puşcărie, spuse Gică.  
- Da, dar acum vrem săfaci ceva pentru o fată din popor, de-a noastră. Partidul are grijă de ele şi de voi, cei fideli nouă şi cauzei, explică activistul.  
- Bine! Şi ce trebuie să fac? întrebă binevoitor profesorul.  
- Bă, tu o ştii pe Lina a lui Spoitoru din capu’ satului?  
- Care? Învăţătoarea? Cea oacheşă, cu părul lung, negru ca pana corbului prins în coc?  
 
Gândurile lui Gică fugiră imediat la Lina. Doar fusese recent a lui, fără nicio împotrivire.  
- Da, da, tovarășe Chiverniseală.Spune-mi, îţi place fata? întrebă Mămăligă.  
Gică se gândi puţin buimac. În faţă îi apăru chipul cu ten măsliniu al fetei, cu gura mare şi nasul lung, cu ochii imenşi, puţin bulbucaţi. “Merge. Nu e de lepădat. Tovarăşii de la partid puteau să-mi aleagă cine ştie ce slută de prin sat. Că alţii aşa au păţit. Lina putea să-i fie chiar nevastă. A fost el, Gică, cu femei mult mai urâte ca ea!”  
- Da, spuse Gică. De fapt mie-mi plac aproape toate muierile din sat. Numai pocite să nu fie... ca Tuta lui Zdreanţă.  
La aşa ceva Gică nu se gândise vreodată până atunci „Să mă însor... Nu prea am chef eu acum, de aşa ceva! Destul am de lucru cu bărbaţii iubitelor mele! Să mai am probleme şi cu propria nevastă?”  
- Ce-i Gică, nu te-ai gândit să te-nsori şi tu odată? Fata-i topită după tine, este harnică şi ambiţioasă. Ajungi departe cu ea... şi cu noi, dacă o iei de nevastă. Te facem director la şcoală! Te aşezi şi tu la casa ta şi primeşti şi funcţia. Ce zici, accepţi? întrebă Mămăligă.  
- Păi, ştiu eu? spuse Gică scărpinându-se în cap, printre cârlionţii negrii. Chiar m-aţi face director? Cred că mi-ar plăcea mult! Şi s-o iau de nevastă? şopti ca prin vis Gică. Bine, sunt de acord, confirmă el, cu voce tare.  
- Vezi că duminica aceasta la Căminul cultural e mare bal! E sărbătoarea recoltei! Vine şi Lina! Acum e momentul prielnic! continuă activistul cu precizările.  
 
Şi astfel deveni tovarășul Chiverniseală directorul şcolii din sat. O ducea bine, foarte bine! Acum avea parte de mult mai multe femei!  
Dar totul a fost minunat până în ziua fatală, cea cu accidentul. Băuse, ca de obicei, cu cei doi prieteni ai săi, Doru şi Nelu, profesori la universitate – şi ei foşti muncitori, pe care partidul îi promovase cu succes. Erau toţi beţi morţi. Dar numai el, Gică, era la volan. Acolo, în curba cu ghinion, se întâmplă totul. Nelu şi Doru trecuseră imediat în lumea celor drepţi. Doar el, a fost singurul care mai trăia după impactul cu pomul de pe marginea drumului. Scăpase cu viaţă dar nu şi de pedeapsă! Îl aştepta pentru mulţi ani închisoarea! Toată activitatea sa intensă la Securitate, nu mai îi era de folos acum. Nu a putut face nimic să păcălească legea.  
 
Lina a trebuit să plătească pensie copiilor celor decedaţi. Femeie dură, a rezistat eroic. Nu era ea învinsă cu aşa ceva. Şi dragostea ei pentru Gică o făcea să lupte mai mult. Ea a rezistat cu tărie, dar Radu, fiul lor a fost cel mai afectat. Din băiatul directorului şcolii din sat, a ajuns fiul puşcăriaşului, al ucigaşului. S-a ocupat Lina de el, a făcut eforturi financiare şi l-a meditat pe Radu la „Limba română”, să intre şi el la liceu, la „Unirea”, la secţia de filologie. Radu însă nu se ţinu de învăţătură. Pică cu brio. Obţinu un doi de toată frumuseţea. Cu nota aceasta a fost repartizat la clasa cu profil textil, a aceluiaşi liceu, cu toţi ce obţinuseră note de unu şi doi la concursul de admitere. Dar absolvi totuşi Liceul “Unirea”, chiar dacă profilul nu era cel dorit. Partidul îi oferea o şansă!.  
 
La terminarea liceului trebuia să se angajeze neapărat, dacă nu devenea student, că aşa spunea legea. Putea după aceea, să încerce să urmeze o facultate la fără frecvenţă. Dar pentru a realiza aşa ceva, trebuia să înveţe, nu glumă. Iar lui Radu nu-i ardea de învăţătură. Băiat frumos, înalt, cu structură atletică, cu ochii mari, negri, brunet, cu părul cârlionţat, Radu era preocupat, ca şi tatăl său, numai de fete şi băutură. Lina reuşi prin cunoştinţele sale să-l angajeze pe tânăr ca muncitor necalificat la Regia de canalizare a Braşovului. Apoi a fost cooptat şi colaborator la Securitate. Veni însă curând ziua fericită, pentru el, când avu loc Revoluţia. În sat nu a fost nicio mişcare, nu s-a tras niciun glonţ. Dar fiind colaborator al Securităţii, Radu a fost imediat primit în rândurile Frontului Salvării Naţionale al comunei. Şi a primit şi diplomă de revoluţionar, ceea ce îi aducea pe lângă foarte mulţi bani, numeroase alte avantaje. A fost promovat imediat într-o funcţie de conducere administrativă. Şi primi gratuit o casă săsească imensă, părăsită de saşii care emigraseră în Germania. Tatăl său, Gică, a fost şi el eliberat curând din puşcărie, pe motiv că a fost închis ca oponent al regimului. Tot ca obidit de dictatură, a primit şi el, ca şi fiul său, pensie. Ieşind din închisoare, Gică a luat contact cu foştii săi colegi de la Universitate, care acum erau profesori universitari la “Facultatea de Geografie”. Şi îl recomandă pe fiul său, pentru a fi admis la Universitate. Tot cu ajutorul lor, reuşi Radu să promoveze examenele şi să-şi obţină chiar diploma de absolvire. Profesorilor le era milă de suferinţele de care a avut parte tânărul datorită accidentului tatălui său.  
 
Cu diploma în mână şi cu niscaiva bani, Radu primi facil conducerea şcolii din sat, post deţinut de tatăl său, cu mulţi ani în urmă. Funcţia îi aducea numeroase beneficii, căci profesorii trebuiau, în noua orânduire, să-şi plătească posturile. Şi el profita din plin de acest lucru. Ba chiar şi de terenurile agricole ale subalternilor săi, mai precis de recoltele acestora. Le făcea dispărute peste noapte şi nimeni nu putea spune nimic. Cu toate că ştiau cine se ocupă de ele, nu puteau face nimic. Dacă ar fi reclamat nu s-ar fi rezolvat problema, doar şi-ar fi făcut lor mai mult rău. Ambiţioasă de fel, Lina nu se mulţumi numai cu atât. Schimbă în valută toţi banii deţinuţi şi plăti fiului său, postul de inspector şcolar. A oferit atât de mulţi bani, încât şeful cel mare hotărî să-l pună pe Radu inspector chiar peste două discipline – nu numai peste geografie, ci şi peste religie. Chiar dacă Radu nu avea studii în acest domeniu. Cu şpagă orice este posibil! Iar postul era mult mai profitabil, în primul rând pentru că era o disciplină nou introdusă în planul de învăţământ şi trebuiau angajate noi persoane, care doreau să-şi plăteau cu vârf şi îndesat posturile de profesori. În plus mai existau şi preoţii, împreună cu soţiile lor, care şi aveau de unde să dea mită. Doreau şi ei săracii să-şi întregească veniturile, cu banii luaţi pe nişte ore în învăţământ! Aşa că Radu se îmbogăţi rapid şi recuperă urgent banii daţi pe postul de inspector. Pe lângă bani, bineînţeles, avea parte de la feţele bisericeşti, permanent, de sticle cu băuturi alcoolice de toate tipurile, pe care preoţii le primeau la nunţi, pomeni, botezuri. Familia îşi revenise pe deplin. Era ca în vremurile ei bune.  
 
La şcoală lucra acum, din nou, şi Gică, ca profesor alături de Lina. O noră îşi mai dorea ea, pentru a fi pe deplin fericită! ”Poate aşa, Radu va mai lăsa băutura şi femeile”, gândi ea.”Să nu facă cumva şi el vreo boroboaţă, ca Gică! ”  
Căută ce căută Lina şi gândi într-un sfârşit că cea mai potrivită pentru fiul său ar fi fiica secretarei, femeie singură, fără bărbat, de la şcoala din comună. Înainte de revoluţie, fata lucra la C.A.P., ca muncitoare în agricultură, căci absolvise „Liceul Agricol” din Prejmer. Acum însă, după revoluţie, locurile la facultate crescuseră exponenţial, ca ciupercile după ploaie. Fata se hotărî să facă “Colegiul pentru institutori” de la Universitate. „Ca învăţătoare în sat, Marina era tocmai potrivită pentru Radu”, gândi Lina. Nunta avu loc imediat. Şi din darurile primite, în special de la subalterni, tinerii îşi cumpărară un Audi. În lunile următoare, Marina rămase însărcinată şi născu o fată. Lina a fost cea care se bucură cel mai mult să aibă o nepoată şi să vadă că fiul ei s-a aşezat, în sfârşit, la casa lui. Radu era însă identic Gică, tatăl său. Marina nu-l făcu deloc să se liniştească, să nu mai umble după alte femei,.în special după profesoarele ce-i erau subalterne şi care-l atrăgeau atât de mult... iar din patima beţiei nu era nicio şansă să-l scape!  
 
*  
Radu se trezi pe patul de spital. Lângă el, stăteau îngrijorate Marina, soţia şi Lina, mama sa.  
- Bine că ţi-ai revenit, dragul meu, exclamă Lina bucuroasă.  
- Şi colegele mele, profesoarele? întrebă dezorientat Radu.  
- Celelalte pasagere? întrebă Marina. Nu a supravieţuit niciuna. Numai tu ai avut noroc, iubirea mea! Şi se gândi fericită „Ce bine că am scăpat de ele! Ce, vroiau să mi-l fure pe Radu al meu?”.  
 
Epilog  
 
Radu nu a făcut închisoare, în urma procesului. A dat ceva bani, dar a meritat pe deplin. A scăpat basma curată. „Bine că n-am păţit ca tata! ” gândi bărbatul. “Dar atunci erau alte vremuri. Puteai să fii în funcţie mare de partid, să fii mare securist, dar dacă făceai vreo infracţiune, erai pedepsit la fel ca oricare cetăţean de rând. Acum însă e democraţie! Dai bani din plin şi scapi indiferent ce faci... poţi să furi, poţi să ucizi... dacă ai lucrat pentru Securitate şi ai fost şi la Revoluţie, ca mine - şi ai şi dai bani la greu, la cine trebuie, rezolvi totul, nu ca în epoca socialistă...” Totuşi, pe Radu Chiverniseală la “Inspectoratul şcolar” nu l-au mai ţinut în funcţie. Nu din cauza accidentului! Ci pentru că a venit unul cu pile mai mari, cu bani mai mulţi şi mai corupt decât el. A ajuns însă, Radu, din nou director, la şcoala din sat... la fel ca tatăl său. Apăru însă problema că elevii erau tot mai puţini în sat, numărul claselor scăzuse şi orele de geografie dispăreau şi ele vertiginos. Rămânea Radu fără catedră! Rezolvarea veni însă de unde nu se aştepta. La sindicat veniră nişte bilete la Băi, pentru vacanţă, aproape gratuite. În calitate de director, avea prioritate la ele. Iar în staţiune, stupoare! Şi acolo se înfiinţase mare Universitate particulară! Oferta era promiţătoare: “una plus una gratuit“ ca la Supermarket. Aşa că, din staţiune, Radu se întoarse şi cu o licenţă în “Litere“ de Universitatea “Băile Tufă de Veneţia“, pentru el, plătită şi una gratuită în “Psihologie“pentru Marina. Pentru învăţământ, dacă aveai filiera pentru dat şpagă, erau tocmai bune! Nu interesa pe nimeni, dacă diplomele sunt recunoscute sau nu. Ajunsese astfel şi profesor de “Limba română“ iar cu pilele lui ajungea să fie el cel care tăia şi spânzura la Comisiile de Bacalaureat din întreg judeţul, Aşa că banii daţi pe diplomă avea să-i recupereze imediat.  
 
Chiverniseală a candidat în anul următor chiar ca deputat, la alegeri. Fără succes, bineânţeles! Dar şi să fii candidat este ceva, că nu oricine poate! Şi nu toți pot avea acces la aşa ceva!  
 
Referinţă Bibliografică:
Dr. Cornelia Păun Heinzel : “Curba destinelor” / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1643, Anul V, 01 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!