Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Cornelia Păun         Publicat în: Ediţia nr. 1619 din 07 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: ”Poștașul nu mai sună de două ori” sau „Visuri …visuri ...visuri…”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: ”Poștașul nu mai sună de două ori” sau „Visuri… visuri... visuri…” 
  
Nicky intră în Skoda, autoturismul său vechi. Își lipi capul de volan și visă adânc, cu ochii deschiși la filmul său preferat “Poștașul sună întotdeauna de două ori” . Vizionase „The Postman Always Rings Twice” de nenumărate ori. De câte ori a avut ocazia. Și l-ar mai urmări și acum cu plăcere. Ar dori să facă la fel ca personajele principale ale filmului. Visa o fată tânără, frumoasă, inteligentă, foarte bogată, de care să scape apoi, exact ca în film și să rămână singur, cu toată averea. Dorea mulți, mulți bani, o vilă, o mașină luxoasă, de ultimă generație și toate femeile frumoase să întoarcă ochii după el, când va circula pe șosea. Iubea la nebunie banii și mașinile scumpe. „Dar nu va iubi niodată o femeie. Așa era el, Nicky. Și cine-l place trebuie să-l accepte așa cum este”, gândi tânărul. A văzut de mic de la părinții săi, că iubirea nu are nicio valoare. Acum era flămând, ca de obicei. Mama sa nu făcuse, ca de obicei de mâncare. Și el trebuia să meargă, să caute să mânânce ca-ntotdeauna, la vecine sau cunoștințe. Colege de facultate nu prea avea, căci majoritatea studenților de la universitate de la specializarea „Autovehicule rutiere” erau băieți. Era direcția pe care dorea să o urmeze, pentru că îi plăceau mașinile și o studiase și tatăl său. Dar mai putea să facă o vizită la nevestele prietenilor săi căsătoriți. Cum era Elena, soția lui Andrei, vopsitoare la „Steagu Roșu”. Femeia brunetă, cu părul scurt, tipul de țărancă harnică, bărbătoasă, bine făcută, nici slabă, nici grasă era acasă și ca de obicei se plângea. 
  
Andrei era un bărbat frumos, brunet, cu fața de actor de Hollywood, de statură medie. Era foarte harnic și muncea foarte mult pentru că provenea dintr-o familie cu venituri mici. Tatăl său era dulgher iar mama casnică. Și trebuiau să plătească chiria la casa în care locuiau, casa unui coleg mai înstărit, cu situația financiară mai bună. Care câștiga din chirie dar și din prezentarea de filme video, fiind singura posibilitate în epocă de vizionare a unor filme străine, în special cele cu tematică sexuală și pornografică. 
  
- Andrei învață mult și lucrează toată ziua. Mă neglijează tot timpul. Nu mai simt deloc că sunt femeie, spuse femeia și rămase pe gânduri. Visul ei era un bărbat frumos, deștept, harnic și fidel ca Andrei, dar care să facă sex cu ea, cât mai des. Așa cum citea ea în cărțile de dragoste când stătea la uzină, pentru că nu prea avea ce vopsi. Salariul însă îi mergea și câștiga destul de bine. Chiar mai mult decât bărbatul său, care era student. Andrei însă trebuia tot timpul să lucreze din greu, să facă rost de bani pentru a întreține familia: el, soția sa Elena și copilul lor mic. Visul lui era să se poată odihni și el, să nu mai fie frânt de oboseală. Să doarmă și el ca un cățeluș fericit, în patul său, după atâtea ore de muncă extenuantă. 
  
Cuvintele femeii nu rămaseră fără efect la Nicky. Băiat săritor, el își dovedi cu prisosință talentele și o consolă cu bucurie, pe biata femeie. Elena era atrasă de structura atletică a bărbatului înalt din fața sa, cu părul negru, cârlionțat, cu gura mică și buze cărnoase. Avea în el ceva copilăresc dar în același timp părea atât de masculin, cu fața nerasă, cum o avea acum ... “O să-i dau drept răsplată o farfurie mare cu ciorbă de fasole”, gândi femeia fericită. - Ce delicioasă este! Ești o bucătăreasă nemaipomenită! spuse Nicky încântat, sorbind zgomotos din lingură lichidul aburind. “Este bună. Dar mâine voi mânca la tata”, gândi Nicky. „Va fi un adevărat festin! ”. 
  
Tatăl său, se apropia de șaizeci de ani și se mai potolise cu relațiile cu femeile. Își găsise o unguroaică bogată, Ilona, care tocmai își vânduse o casă. Ilona era grasă, cu ochii mici, albaștrii, cu părul rar, vopsit roșu ca focul. Domnul Măslină, era totdeauna galant și politicos cu femeile. Cu comportamentul acesta reușea întotdeauna să cucerească femeile dorite. Permanent roșu la față, înalt, corpolent și cu chelie, având doar câteva resturi de păr alb în cap, părea multor femei, atrăgător. 
  
Ilona, noua sa cucerire, avea un talent deosebit, ca aproape toate unguroaicele, de a găti bine și foarte condimentat. La începutul fiecărei mese, femeia servea câte un pahar-două de palincă de prune. Apoi o ciorbă ungurească delicioasă, alături de un gulaș picant și apetisant. Plăcintele Ilonei de la sfârșitul mesei erau însă un adevărat răsfăț culinar. “E tare bătrânul. Mai că aș lua-o și eu de amantă, pe Ilona”, gândi visător Nicky. “Eu n-am avut norocul să întâlnesc așa ceva”. Femeile mai în vârstă cu care avea el aventuri, vecinele de la bloc sau prietenele mamei, cu fete de aceeași vârstă cu el, erau amatoare de senzații tari, dar nu prea erau maestre în gătit. Se gândi imediat la doamna Irimia, femeie solidă, nu prea frumoasă. „Dar ce sâni uriași avea! ”. Când îi acopereau fața, era complet fascinat de ei. “Are și fiică sa așa sâni! Dar nu se uită la mine! Ce păcat că are un iubit, coleg de facultate, la Medicină, unde e studentă! Și e la fel de versată ca maică-sa! Aici, la Universitate în Brașov, parcă sunt prea serioase studentele”, gândi Nicky. Mai ales brașovencele . Nu avea nicio șansă la ele. Reuși el să o păcălească o dată pe Ildiko, colega sa, când a avut restanțe în toamnă și căminul de studenți era închis. I-a oferit cazare în casa din Săcele. Și nu degeaba. Au urmat câteva nopți de sex nebun. Și s-a convins singur că ceea ce se spunea despre unguroaice că sunt dornice și “bune la pat” este complet adevărat. 
  
Ilona privi cei doi bărbați care înghițeau cu poftă delicatesele sale și visurile îi zburară pe o plajă cu nisip fin și auriu, unde briza mării să-i alinte nările iar domnul Măslină să o răsfețe ca pe o prințesă. O plajă ca cea din Costa Rica... sau din Costa del Sol... sau Cote d’Azur... doar avea bani pentru excursii și pentru ea și pentru domnul Măslină. Visa să colinde tot mapamondul, în brațele protectoare ale bărbatului, acum, la pensie, când în sfârșit își găsise sufletul pereche pe care îl așteptase toată viața, marea sa iubire, domnul Măslină. Nu înțelegea însă de ce acesta o tot amâna. Dar probabil avea omul motive. Avea treabă, că încă mai lucra. 
  
- Când facem și noi excursia în Grecia, pe care am plănuit-o de mult timp? întrebă femeia. 
  
- Lasă că avem timp. Acum nu putem pleca. Nu pot lipsi mult de la servici, spuse domnul Măslină și înghiți ultima fărâmă de plăcintă delicioasă. Apoi ceru Ilonei niște palincă și o turnă tacticos în paharul de cristal, în timp ce visa cu nesaț că o să scape de Ilona, o să-i ia banii și o să-și găsească o tânără, dintre muncitoarele venite din sătucuri, de departe, la el la uzină. Domnul Măslină era inginer de profil autovehicule rutiere la Uzina „Steagu Roșu”. „Pe Ilona o voi amâna cu excursiile. Din banii ei, voi călători cu o tânără pe meleaguri străine”, își continuă Măslină visarea. 
  
- Am întâlnire cu o fată , spuse deodată Nicky domnului Măslină. Dă-mi și mie niște bani. Trebuie s-o duc la un local de lux și costă bani mulți. 
  
- Uite aici ceva bani! Cred că îți ajung! răspunse domnul Măslină, în timp ce scoase din buzunar banii și îi întinse tânărului. 
  
- Mulțumesc, tată! Și acum mă grăbesc la întâlnire! La revedere! Și mulțumesc pentru masă! spuse Nicky, ridicându-se de la masă și plecând. 
  
“Cu banii aceștia pot să o invit la “ARO”, cel mai luxos local din oraș. Sau la „Cetate”, dar este sus pe deal, sau în „Poiana Brașov”, dar e puțin cam departe ...”, gândi Nicky. “Mai bine mergem la „Cina”. Este tot în centrul istoric al orașului, lângă „ARO” și este mai ieftin. Mai îmi rămân și mie ceva bani de cheltuială”, continuă Nicky șirul gândurilor. Și cred că o să-i placă Cristinei. 
  
Cristina era o fată blondă, cu fața de păpușă, suplă, de înălțime medie. 
  
Nicky era atras totdeauna de fetele mai mici de înălțime față de el. Avea senzația, la cei peste 1,94 m ai săi, că le protejează. Se simțea astfel mai masculin... dar Cristina era prea cuminte pentru el. Era fata unei profesoare, colegă cu mama sa. Fata învăța foarte bine și avea și o situație materială foarte bună. La nici douăzeci de ani, părinții i-au cumpărat casă și autoturism. Nu își începuse viața sexuală cu bărbații, dar băieții roiau totdeauna în jurul ei și o răsfățau ca pe o prințesă. 
  
Până atunci, Nicky avusese relații numai cu fete sau femei ușoare, cu care se culca din prima seară. Cu Cristina însă nu ar fi putut face sigur așa ceva. 
  
Fata ieși de la cursurile la Universitate. Nicky o aștepta la ieșire. 
  
- Mergem să servim o cafea și o prăjitură la un local! spuse tânărul și porniră pe bulevardul din centrul orașului, unde localurile se înșirau unul după altul. 
  
Intrară întâi la “ARO”. 
  
- E prea aglomerat aici! spuse Nicky, rotindu-și ochii peste clienții localului, majoritatea străini. “Trebuie să dovedesc Cristinei că vreau să o duc la cel mai scump local, dar că aici nu e atmosfera prea plăcută. Așa că vom merge la „Cina”, așa cum am plănuit eu dinainte. Ce șmecher sunt! “, gândi tânărul. 
  
„Cina” era la câțiva pași. Intrară în local și merseră la etaj. Chelnerul veni repede. 
  
- Ne aduceți două beri „Tuborg”, comandă Nicky. 
  
- Dar eu nu beau bere. Nu-mi place, este amară, spuse fata. 
  
- Lasă că te învăț eu să bei bere! Pentru orice există un început! continuă bărbatul. 
  
Chelnerul aduse berile și le turnă în pahare. 
  
- Berea se bea repede. Nu așa câte puțin, cum faci tu, spuse Nicky Cristinei. După ce te obișnuiești, nu va mai fi amară! Ți se va părea delicioasă! 
  
- Nu prea cred, spuse Cristina, în timp ce sorbea cu greu băutura, în liniște. 
  
Nicky își aduse aminte de copilărie. Mama sa îl trimetea cu tatăl său, la Săcele să-l urmărească, să nu umble cu femeile. Casa din Săcele a rămas de la o fostă amantă de-a domnului Măslină, care decedase. Pentru a nu avea probleme cu fratele acesteia, care mai avea jumătate din casă, a donat-o fiului său mai mare, Nicky.. „Mergi cu tatăl tău! Să aibă și el grijă de tine, nu numai eu! spunea femeia supărată”. 
  
Mama lui Nicky, profesoară de matematică, stătea aproape tot timpul la școală. Și când avea timp liber, medita elevii la matematică. Câștiga mulți bani. În timpul liber visa însă ca din banii primiți, să meargă în excursii în străinătate, să viziteze toată lumea : Egiptul, Grecia, Franța... Chiar a reușit și a vizitat câteva țări... 
  
Tatăl său însă nu avea nicio reținere dacă era cu Nicky. Băiatul privea curios orgiile sexuale ale părintelui său, cu femeile aduse de acesta în casa din Săcele. În epocă, oamenii erau mai puțin libertini și femei ușoare erau mai puține la număr. Toate erau obligate să fie în câmpul muncii, să lucreze. Cu excepția celor casnice, care erau întreținute de soți. Prostituția era interzisă legal iar legea se respecta cu adevărat. 
  
Mama sa, deprimată de aventurile soțului, nici nu știa ce se întâmplă cu fii săi. Visa însă niște nurori bogate și să fie doctorițe, să o îngrijească la bătrânețe. 
  
De atunci, de la vârsta de cinci ani, de când văzuse escapadele amoroase ale tatălui său și scenele erotice fără pudoare ale acestuia, lui Nicky, sexul i-a intrat în cap pentru totdeauna. Era obsedat de figuri, de poziții... „Ce aș face acum cu Cristina! ”, gândi Nicky și se gândi să-i spună Cristinei: 
  
- Cum am învățat eu la școală să citesc, m-am dus imediat la vecinul meu, medicul ginecolog. Și l-am rugat să mă lase în bibliotecă, să citesc și eu câteva cărți. Doctorul, încântat a crezut că sunt un băiețel studios și m-a lăsat imediat, gândind că doresc cărți cu povești, ca pentru vârsta mea. Dar eu m-am urcat imediat pe un scăunel, să ajung la ultimele rafturi, unde medicul își aranjase cărțile de specialitate. Și am ales una de anatomie, cu poze colorate, să mă documentez în domeniul ce mă interesa. Adică să știu mai multe despre ce făcea tatăl meu cu iubitele sale. 
  
Cristina privi la Nicky cu mirare. Niciodată, nimeni nu îi povestise așa ceva. Era obișnuită ca bărbații să se comporte cu ea, ca niște gentlemeni și să o răsfățe totdeauna ca pe o prințesă. Acesta era însă complet diferit de ei. - Și curând am avut parte și de prima mea experiență sexuală practică, continuă Nicky. O vecină, profesoară de istorie, domnișoară bătrână, între două vârste, m-a îmbiat cu o prăjiturică, cu frișcă și căpșuni. Nu am putut rezista unei așa oferte! Și acesta a fost începutul vieții mele sexuale! Femeia era cam urâtă, cu pielea închisă la culoare, slabă și uscată, de parcă avea numai piele pe oase. Semăna cu femeile bătrâne din Hawai. Iar ceea ce m-a pus să-i fac, m-a cam îngrețoșat de la început. “O să-ți folosească ce te-am învățat”, mi-a spus ea. „Când nu vei mai fi în putere, vei putea satisface totuși orice femei!”, spuse tânărul. 
  
Cristina a rămas uimită căci nu a înțeles nimic din ce-a făcut Nicky cu femeia. Tot ceea ceea ce îi povestea îi era complet necunoscut. 
  
- Și vecina ta, profesoara, ce mai face? întrebă ea, curioasă. - Vecina mea avea de ani de zile, un singur vis măreț – să se căsătorească. Cum trecuse de patruzeci și cinci de ani și era cam urâțică, nu prea avea nicio șansă. Norocul îi apăru de unde nu se aștepta. Cunoscu la un local un italian, mai bătrân, care o ceru imediat de soție. Și în câteva luni se căsători cu el și plecă în Italia. 
  
Nicky gândi optimist ca întotdeauna “Nu am pierdut nimic cu plecarea femeii. Nici 
  
nu-mi plăcea. Dar am câștigat experiență. Căci am ajuns curând și cu alte vecine, mai în vârstă. Totuși oare de ce la fetele de vârsta mea, nu am succes? Sunt frumos, înalt, de aproape doi metri, am părul negru, ondulat și sunt drăguț la față. Și deștept”. 
  
Cristina, fire empatică, parcă i-ar fi citit gândurile: „Oare de ce, băiatul acesta nu-și folosește inteligența la ceva util? Este simpatic, arată bine. Dar numai mașinile și sexul sunt în capul lui, de parcă n-ar mai exista altceva pe lume”. 
  
- Cea mai mare escapadă, contină el să povestească el Cristinei, am avut-o chiar aici, la restaurantul “Cina”. Am cunoscut două cosmeticiene. Când m-au văzut, femeile au pus imediat ochii pe mine. Și eu n-am putut rezista tentației de a le refuza, deși nu prea știam ce mă așteaptă. Acest lucru, parcă m-a incitat mai tare, Femeile s-au distrat, propunându-mi să mă epileze pe tot corpul. A fost o experiență inedită pentru mine ! “ A meritat din plin, căci s-a finalizat cu o orgie sexuală în trei. Ce femei bine dereglate sexual și cu imaginație ieșită din comun, exact pe placul meu !” gândi Nicky. „Dar nu-i mai spun Cristinei și acest lucru, să nu o sperii”. - Nu vrei să mergem la un film video? spuse el Cristinei. 
  
Colegii săi de facultate, amatori de afaceri organizau în casele proprii vizionări de filme, în special cu conținut sexual, aceasta fiind singura cale posibilă, în acea epocă. 
  
În local, deodată, apăru Vali, cel mai bun prieten al lui Nicky. Vali era băiat serios, primul la învățătură din an. Dar era fascinat de personalitatea lui Nicky. Poate tocmai datorită faptului că era exact opusul său. Pasiunea pentru mașini era singurul lucru comun dintre ei. Părinții săi erau medici, tatăl chiar conducea un spital. 
  
Vali era o namilă de om, cu o mustață groasă și stufoasă. La douăzeci de ani, înalt, masiv, păros, cu mulți cârlionți negrii, rebeli și o mustață deasă și cu fire groase, părea un bărbat de patruzeci-cincizeci de ani. Părea un cioban moldovean, cu blana de oaie lățoasă pe spinare, indiferent cât de elegant se îmbrăca. Avea și un autoturism de teren “Aro” care era atunci considerat una dintre cele mai scumpe mașini și chiar o motocicletă. 
  
- Ce fată frumoasă! Dacă nu o iei tu de soție, o vreau eu, spuse tânărul. - N-ai nicio șansă, îi răspunse Nicky iritat că ar putea-o pierde pe Cristina. Mai bine ia și tu o bere! - Eu îmi doresc cel mai mult o familie, cu copii mulți și sănătoși. Nu pun gura pe băutură, să nu fac copii handicapați, spuse Vali . Aceasta este marele meu vis. Căci bani am destui! 
  
“Dacă părinții săi sunt oamenii cu bani și își poate cumpăra tot ce-și dorește”, gândi melancolic Nicky. 
  
Visul lui Nicky, pentru că-i plăceau mașinile, era să termine facultatea de “Autovehicule rutiere”, unde era student. Dorea să lucreze cu șoferii, să le fie șef. Îl atrăgea la nebunie vulgaritatea acestora. I-ar fi plăcut să se comporte ca șoferii, să vorbească ca ei ...dar era târziu și trebuiau să plece acasă. Nicky o sărută pe Cristina rapid, protocolar, ca să nu o sperie și să se mai întâlnească cu ea și altădată. 
  
Pe drum, Nicky se gândi la Dorin, fratele său mai mic. Era exact opusul lui. Dar ținea foarte mult la el și se uita la el ca un sfânt. Tot ceea ce făcea fratele său mai mare i se părea grozav. A încercat deseori Nicky să-l corupă, dar fără nicio șansă. Fizic semăna perfect cu tatăl său, cu excepția faptului că era slab. Băiat drăguț, educat și cuminte, student în primul an, cuceri într-o excursie la București o studentă din ultimul an de facultate, moldoveancă, versată, mai mare ca el ca vârstă și cu experiență sexuală bogată. La insistențele acesteia, acum, Dorin a adus-o acasă la Brașov, s-o prezinte mamei și fratelui. 
  
Mama sa, doamna Măslină, o servi ca pe toți oaspeții săi cu o cafeluță diluată în care înmuia o linguriță minusculă în borcănelul de 50 de grame de frișcă, pe care îl primise cadou de la mama unei eleve pe care o medita la matematică și din care servise cu grandomanie, tot anul, oaspeții săi. 
  
- Serviți cafe-frapé! V-am pus și frișcă! spuse mama sa simandicos. “Nu se prea potrivește fata asta cu visele mele”, gândi femeia. „E de la țară, săracă, eu visez nurori cu bani. Dar pentru o experiență, era bună. Că, doar așa zisese, chiar Nicky. Trebuie și Dorin să-și înceapă viața sexuală! ”. 
  
Noaptea, Dorin, dormi în pat cu studenta moldoveancă. A doua zi, de dimineață, Nicky bucuros, gândind că, în sfârșit fratele său s-a dat pe brazdă, îl întrebă curios: 
  
- Ei, cum a fost? întrebă Nicky. 
  
- Ce să fie? răspunse molcom, Dorin. 
  
- Cum , ce? Cum a fost cu fata? Că, asta știe meserie, nu glumă! 
  
- Nimic! N-am făcut nimic, spuse cu voce ștearsă tânărul 
  
- Și n-ai simțit nevoia? N-arăta deloc rău fata! Era chiar bună de tot ... 
  
- Nu. N-am simțit nimic, spuse Dorin 
  
Nicky își aduse aminte cum lui Dorin îi plăcea când profesorul de “Organe de mașini și mecanisme”, iubitor de băieți tineri, îl pipăia pe fund, în timp ce-i asculta, așa cum se știa că făcea cu aproape toți studenții. Avea și nevastă și copii profesorul, domnul Fundulea și îi ofereau astfel, un paravan ideal. L-a și invitat acasă la el, să-l mediteze, căci Dorin rămăsese cu restanță la disciplina lui. Și l-a pregătit se pare foarte bine, din moment ce a luat zece la restanță. 
  
Dorin nu știa că însă că acest lucru îl va marca toată viața. Dar îi va asigura și viitorul. Deși era printre ultimii la învățătură din an și nici prin gând nu-i trecea să ajungă cadru didactic universitar. Si ca va ajunge ușor, cu ajutorul profesorului. 
  
La sfârșitul facultății Nicky primi repartiție guvernamentală, ca inginer, într-o uzină cu profil auto din Mediaș. Nu era printre primii, dar nici în coada ierarhiei notelor. Ceva mai aproape de Brașov, nu putea lua. Iar la specializarea “Autovehicule rutiere” nu era decât un loc în județ. Și acela a fost ocupat de șeful de promoție, fiul decanului. 
  
La Mediaș a ajuns la 1 octombrie. A întârziat o lună cu angajarea. Căci nu reușise să se trezească dimineața, să plece cu trenul. A reușit însă să discute cu un prieten din Mediaș, Marcel, să-i rezolve cazarea . 
  
- Am luat repartiție, la voi, în Mediaș. Știi cumva pe cineva, care m-ar putea lua în gazdă. 
  
- O cunoștință de a mea s-a căsătorit cu un ofițer. Are și copil mic. Dar ofițerul a fost detașat în alt oraș. Soția are casă în Mediaș, El a primit o garsonieră gratuit, în blocul ofițerilor. Și aceasta rămase liberă, deci o poate închiria. 
  
Femeia îl cercetă cu atenție. Era imensă, cu un nas ca o trompă de elefănțel. Visul ei dintotdeauna era să aibă un copil. Era contabilă, avea serviciu bun și o casă mare și frumoasă în Mediaș. O aventură cu un frumos ofițer avu ca urmare ceea ce și-a dorit ea cel mai mult. A rămas însărcinată. Ofițerul a trebuit să o ia și de nevastă, pentru a nu fi reclamat la superiori. Dar după căsătorie și nașterea copilului, acesta se detașă în alt oraș. Locuința sa primită gratuit de la armată, rămase liberă. Și soția dorea acum s-o folosească. 
  
Nicky se prezentă a doua zi la “Automecanica”, unde fusese repartizat. Șeful de secție era un bărbat frumos, brunet, înalt, slab, cu trăsături regulate. După ce completă toate formalitățile, l-a fost trimis alături, la medicul de întreprindere. 
  
Nicky deschise ușa cabinetului și văzu cu uimire o femeie blondă, între două vârste, frumoasă foc. Se gândi imediat să flirteze cu ea. 
  
Femeia îl respinse însă imediat supărată de tupeul tânărului. L-a trimis urgent să facă și controlul psihologic. 
  
A doua zi, Nicky află cu surprindere că fascinanta doctoriță era soția șefului său și aceasta îi și povestise mâhnită, faza cu tânărul inginer stagiar. Ca urmare, el a decis să-l trimită într-o delegație pentru mai multe luni, acasă, în Brașov, la uzina “Steagu Roșu”. 
  
Delegația a fost de bun augur pentru Nicky. Nimerise într-un loc plin de șoferi, care vorbeau și se comportau grosolan, așa cum visase el dintotdeauna. Și printre ei, o femeie între două vârste, uscată, cu un nas de acvilă și privire îndrăzneață. 
  
“Bine că a apărut unul nou pe aici! I-am luat la rând, pe toți șoferii de aici! Să încerc și cu ăsta! Poate m-o lua el de nevastă!” visă femeia, clipind din pleoape. Și-l invită în magazia cu vopseluri, unde mergea, de obicei, cu șoferii. Se apropie de Nicky și când își înfășură brațele după gâtul lui, bărbatul nu așteptă mult. Era ca în filmele porno pe care le vizionase cu plăcere, de atâtea ori. “Femeia asta vulgară chiar știe meserie”, gândi Nicky pe deplin satisfăcut. Și își petrecu ziua gândindu-se cum va fi în ziua următoare. 
  
A doua zi, însă, magazia era plină însă de șoferii veniți după lichid antigel. 
  
Ana îi făcu cu ochiul spre toaletă. Și Nicky înțelese imediat. Locul, vulgaritatea femeii , îl înebuniseră cu totul. Părul roșu vopsit al femeii nu-i mai ieșea din minte... îl obseda... 
  
Șoferii cunoșteau numai femei de speță joasă. Și o femeie ușoară și nu prea frumoasă, ca Ana nu reprezenta pentru ei mai mult decât o aventură de-o noapte. De fapt, Ana nu scăpase niciun șofer de la locul de muncă, ea fiind singura persoană de sex feminin de acolo. Fiind atât de frivolă, nu o dorea niciun șofer de nevastă. Pentru Nicky însă, Ana era însă întruchiparea visului său. Un vis care acum i s-a îndeplinit cu adevărat. Nicky își dorea o femeie versată, cu experiență sexuală bogată. Cu care să-și satisfacă cele mai îndrăcite fantezii sexuale! Iar femeia aceasta chiar îi depășea așteptările. 
  
Observând slăbiciunea bărbatului, Ana profită din plin de aceasta. Îi comanda ca un general și Nicky i se supunea fără nicio împotrivire. “Ce putere fascinantă are această femeie asupra mea”, gândi uimit Nicky, care nu mai ascultase în viața lui de vreo femeie. „Dorința ei este lege pentru mine”. 
  
A doua zi, Ana îl invită acasă și îl prezentă fiicei sale de zece ani. 
  
Faptul că avea o fată, îi plăcea de minune lui Nicky. Locuia într-o cameră împreună cu părinții Anei. „Aș avea ocazia să o vadă dezbrăcată nu numai pe Adriana, ci și pe fiica ei și chiar pe mama acesteia, viitoarea soacră. Cu baia în comun la mai multe apartamente, pe gaura cheii“, gândi Nicky „mi-aș putea delecta privirile în voie cu vecinele de toate vârstele, când făceau duș”. Inconvenientul că era spațiul mic pentru atâtea persoane, Nicky îl privea ca ceva pozitiv. Doar era un optimist de felul :său! Dar cea mai mare surpriză a avut-o când Ana și-a prezentat tatăl. 
  
- Acesta e tatăl meu. E mecanic și are un atelier auto. 
  
Un asemenea lucru depășea visurile cele mai înalte ale lui Nicky. Să nu trebuiască să se trezească dimineața la serviciu, să aibe firma lui, unde să se ducă când vrea și în plus să stea printre mașini, preferatele sale... așa ceva îl lega pe vecie de Ana. Va putea face afaceri, cu mulți bani. Căci firma bătrânului, deși mică era profitabilă. 
  
............................................................................................................................. 
  
Mama lui Nicky, o visătoare iremediabilă, dorea ca nurori pentru fii săi doctorițe, foarte bogate. De aceea, împețea pe toate cunoscutele sale, pentru fii săi. 
  
Într-un târziu, auzi de o doctoriță mai în vârstă cu cincisprezece ani mai mare ca Dorin, Alina, dar care făcea crize de nervi pacienților. Când o apuca urla, zbiera și arunca cu ce nimerea. Și cei din jur fugeau speriați de ea. Nu o dorea nimeni ca soție. Deși visul ei dintotdeauna era să se căsătorească. Trecuse de treizeci și cinci de ani și nu avea niciun pretendent. “E tocmai nimerită pentru Dorin”, gândi doamna Măslină. Fiul său, molcom și absent la tot ce se întâmpla în jurul său ar fi acceptat fără probleme, crizele de isterie ale doctoriței. Se gândi că, doctorița fiind mai în vârstă, are desigur o situație familială mai bună. Și îi făcu imediat, la cabinet, o vizită, sub pretextul că este bolnavă. Îi vorbi apoi despre fiul său. 
  
- Fiul meu este lector la Univesitate. L-a luat vestitul domn profesor Fundulea, la „Organe”! 
  
- La „Organe”? întrebă mirată doctorița. 
  
- La catedra de „Organe de mașini” a Universității, explică femeia doctoriței. Fiul meu este băiat drăguț, serios și nu are nicio fată. Cred că v-ați potrivi de minune! 
  
Alina a fost încântată și a primit imediat invitația doamnei Măslină. Nu a dormit toată noaptea de emoție. Nu a mai avut deloc răbdare și o vizită chiar a doua zi. 
  
Doamna Măslină o invită politicos în apartamentul său și o servi cu fast, cu obișnuita café-frappé, cu lingurița înmuiată delicat, în paharul minuscul cu frișcă. Dar mai încântată a fost Alina la vederea lui Dorin, cu aspectul lui nevinovat de băiat inocent, timid și drăguț. 
  
Alina era o femeie matură, pe care trecerea timpului își lăsase din plin urmele. Cu părul vopsit roșu, ridată puternic și cu nasul ascuțit, ce se lungise mai mult cu trecerea timpului, de parcă ar fi fost un cioc de barză, femeia gândi: „Pe ăsta pun eu imediat mâna și-l joc cum vreau eu”. 
  
- Ne întâlnim mâine la “ARO”, nu-i așa? Fac eu cinste! Invită mieros Alina. 
  
- Dar și Dorin are bani. Îi dă taică-su inginer la “Steagu Roșu”. Nu locuiește cu noi, că are o metresă, spuse doamna Măslină visându-se o regină și gândind bucuroasă: “Ce bine, că mai facem niște economie de bani. Voi călători sigur la vară, în Paris, voi vedea Tour Eiffel și mă voi plimba pe Champs-Élysées ! Ce noroc cu fata asta! ”. 
  
Află însă curând că Alina nu avea nimic, nici casă, nici apartament, nici bani. Dar era prea târziu. Perechea se sudase definitiv și nu mai avea nicio șansă să-i despartă. 
  
“Măcar este doctoriță”, se consolă doamna Măslină. 
  
......................................................................................................................................... 
  
Peste câțiva ani, la benzinăria de la ieșirea din oraș, Vali se întâlni cu Nicky. Ajunsese profesor universitar și se căsătorise cu o doctoriță. 
  
Vali avea un Jeep ultimul tip iar Nicky avea o rablă ca de la cimitirul de mașini. Tipul acela de mașină nu mai exista demult în circulație. 
  
- Nicky, nu știi care este cel mai mare necaz al unui om. Să ai copilul cu handicap! Am bani cu nemiluita, am serviciu foarte bun, salariu mare și afaceri profitabile, dar cu toate acestea nu sunt fericit și nu voi fi niciodată. Acesta era visul meu - copii mulți și sănătoși! 
  
- Dar, nu se poate trata boala? întrebă Nicky curios. 
  
- Știi că ai mei sunt doctori. Nevastă-mea este doctoriță. Nu se poate face numic. Am lăsat- o pe fiică-mea în spital, de când s-a născut, explică Vali. 
  
- Dar nu o poți trata acasă? întrebă Nicky. 
  
- Nu, necesită tratament special, răspunse bărbatul. 
  
- De ce nu mai faci un copil atunci? Uite nevastă-mea s-a înseminat și a făcut unul. Că nu mai putea să facă nici ea săraca, nici eu. În ziua de azi, nici tinerii nu mai pot face copii pe cale naturală și se înseminează! explică Nicky. 
  
- Mi-e frică să nu mai fac unul cu probleme. Probabilitatea să se repete este foarte mare. Aș fi mai supărat ca acum. Și de unde știi că-i al tău? Dar, mai bine spune-mi tu, care visai bani mulți și bogății, ce-ai mai făcut? schimbă bărbatul discuția. 
  
- Mi-am luat o nevastă cu zece ani mai mare, pe Ana, spuse Nicky. 
  
- Dar măcar este bogată, cum ți-ai dorit, îl consolă Vali 
  
- Da’ de unde! E săracă, nu are nici măcar o garsonieră și are și un copil dinainte de căsătoria cu mine. Acum însă este pensionară și trăim amândoi din pensia ei. 
  
Trebuie să plătim și împrumutul făcut la bancă de 10.000 de Euro. Nevastă-mea a vrut un copil și cu mine. Și cum nu mai puteam face nimic niciunul, am plătit o înseminare în vitro. Și avem acum o fată. Dar care ne costă mult. Știi cum sunt fetele în ziua de azi! Știi tu că numai noi doi am rămas singurii căsătoriți din tot anul? 
  
Avea Nicky însă și o consolare. Visă optimist, ca de obicei: „Îmi mai scăld și eu ochii din când în când, cu fete tinere, colegele de școală ale fiicei mele, când vin și ele pe la ea, în vizită”. 
  
- Dar frate-tu ce face? întrebă Vali. 
  
- E bine! Tot lector a rămas. L-a susținut mult fostul nostru profesor, domnul Fundulea, care a ajuns acum și rectorul Universității. Și el este singurul din an care mai e căsătorit, ca și noi, răspunse Nicky. 
  
- Și soția lui?. Este medic de familie, ca a mea, nu-i așa? întrebă bărbatul. 
  
- A fost. Dar este mai mare și decât nevastă-mea. A ieșit la pensie. El însă mai are douăzeci de ani până la pensie și doi copii de întreținut. Trebuie să dea lunar procentul din salariul său, de 80 %, șefului de catedră, să fie ținut pe post, așa cum e în ziua de azi... fratele meu este profesor numai cu numele. În realitate, ei trăiesc din pensia soției. Tu știi mai bine decât mine, cum este la Universitate... 
  
- Da, dar eu sunt profesor universitar și șef de catedră. Am avut noros că s-a înființat în oraș, la noi, universitate nouă și m-au făcut direct profesor universitar, din inginer la autobază. Am primit imediat și o funcție de conducere. Eu nu dau acum la nimeni nimic din salariu. Eu sunt cel care primesc de la lectori, asistenții universitari și studenți. Doar și eu am plătit atunci când m-au făcut profesor universitar. Am dat șpagă bineînțeles și pentru funcție, confirmă Vali. Acum, pentru norma mea de două ore la master primesc zece salarii minime pe economie. Dar eu îmi pun zece norme, adică douăzeci de ore, că tot nu le fac. Studenții nici nu vin la cursuri. Iar pentru diploma de licență mi-au construit câțiva absolvenți o vilă cu treizeci de camere, ca un palat! Dar și frate-tu mai poate lucra altundeva. Acum, cu autonomia și șpaga, nu mai vine nimeni la orele de la Universitate – nici studenții, nici profesorii, decât foarte rar... și astfel are timp berechet. Căci cercetare ştiinţifică nu mai face nimeni de un sfert de secol. Se mimează numai... 
  
Nicky privi atent pe Vali. Când erau studenți, la douăzeci de ani, acesta era înalt, gras, păros, cu mulți cârlionți negrii rebeli și o mustață deasă și cu fire groase, părea un bărbat de patruzeci-cincizeci de ani. Acum, părul îi albise complet, fața i se ridase puternic, slăbise și semăna izbitor cu Einstein la bătrânețe. 
  
- Dar cum de ai slăbit așa mult? întrebă Nicky, studiindu-l curios. 
  
- Sunt un pic bolnav cu stomacul. Dar mă tratez. Am bani destui! Și tu, cu afacerile cum stai? Mie îmi merg toate, ca pe roate. Acum sunt printre primii cei mai bogați oameni din oraș, adică sunt “baron local”. 
  
Nicky știa că Vali a lucrat pentru Securitatea comunistă încă din studenție.. Iar părinții săi, medici erau desigur colaboratori fideli ai acesteia. Acest lucru i-a fost însă de folos acum, în epocă. 
  
- Toate afacerile mele au eșuat, povesti Nicky. 
  
- Și atelierul socrului tău ? 
  
- E pe butuci de mult. Plătesc și acum datoriile la el. M-am făcut și cu multe rable, de parcă am deschis cimitir de mașini aici, pe bulevard. Noroc că am “pile” și mă lasă să le țin aici. Clienții au spus că nu le-am reparat bine mașinile. Mi-au cerut și despăgubiri pe ele. Eu am avut idei bune, dar ... 
  
- Taică-tu mai trăiește? 
  
- Sigur că da! spuse Nicky. Bătrânul meu, bărbat deștept, s-a însurat cu una de douăzeci de ani. Și are și bebeluș. I-au rămas bani mulți și apartamentul de la unguroaica cu care era căsătorit și care a murit. El chiar și-a văzut visul cu ochii! 
  
Nicky intră în autoturismul său vechi de cincizeci de ani. Acum când orice puști avea automobil de marcă, el poseda o rablă ca de la cimitirul de mașini și o nevastă cu zece ani mai mare, săracă și urâtă. Care nu avea nici măcar o garsonieră. Dar avea o gură mare cât o casă uriașă, așa cum visase Nicky să aibă vila. Își lipi capul de volan și visă cu ochii deschiși la filmul său preferat “Poștașul sună întotdeauna de două ori”. Vizionase „The Postman Always Rings Twice” de multe ori. Nicky visă ca atunci când era tânăr. Și tot ca atunci era nemâncat, căci soția sa era la fel de zgârcită, ca mama sa. Părul său creț îi fugise de pe creștet. Rămăseseră doar două smocuri de păr răzlețe, de-o parte și de alta a capului său, în formă de piramidă triunghiulară cu vârful în jos. Vizionase filmul de multe ori. De câte ori a avut ocazia. Și l-ar mai urmări și acum cu plăcere. Dar cu Ana parcă toate visurile i s-au spulberat. Și propriile gânduri parcă îi erau cenzurate. Ana era o scorpie, semîna incredibil cu mama sa, rea, acaparatoare. Dar tocmai aceast lucru îl atrăgea și-l subjuga atât de mult! Nu mai avea acum nicio scăpare... căci poștașul suna 
  
acum numai o dată, să-i aducă pensia Anei ... 
  
Referinţă Bibliografică:
DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: ”Poștașul nu mai sună de două ori” sau „Visuri …visuri ...visuri…” / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1619, Anul V, 07 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!