Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Sorin Olariu         Publicat în: Ediţia nr. 245 din 02 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Silvia Jinga - Măştile poetului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Măştile poetului 
  
Sorin Olariu: Poeme apocrife - Editura Solaris, Michigan 2010 
  
"Un univers liric fascinant prin complexitatea emoţiilor şi caracterul surprinzător al imaginii ne întâmpină în volumul Poeme apocrife de Sorin Olariu. Un profund sentiment al tragicului convieţuieşte cu sentimentul parodic al existenţei, tonalitatea elegiacă stă alături de persiflare, întunericul este din când în când străpuns de lumină, grotescul lasă locul sublimului, apostazia se topeşte în pocăinţă.  
  
Cele trei secţiuni ale volumului nu sunt întâmplătoare, ci răspund unei evoluţii poetice de la revolta luciferică la calmul contemplaţiei marilor teme ale poeziei din totdeauna, Eros şi Thanatos, de la sfâşierea lăuntrică la împăcare elegiacă, de la barocul imaginii la simplitatea clasică. Anotimp împăturit, prima secvenţă a volumului corespunde unei efervescenţe metaforice care dă expresie convulsiilor interioare ale poetului. Poeziile acestui ciclu circumscriu o lume disonantă, dominată de alienarea care a urmat acelei “morţi a lui Dumnezeu” la care se referea Friederich Nietzsche. Meditaţia asupra artei poetice este o constantă a întregului volum, poezia care dă titlul primei secvenţe fiind ea însăşi o ars poetica. Metafora împăturirii trimite la răsfrângerea în sine, la explorarea depunerilor succesive de sedimente sufleteşti în acea finită-infinită fântână a timpului subiectiv. Ultimele versuri ale volumului se referă la „ochiul fântânatic”, adică la conştiinţa poetică în stare să pună laolaltă „chipul” din firimiturile existenţiale. În căutarea acestui timp „împăturit”, „pierdut”, ca să folosim sintagma lui Marcel Proust, porneşte autorul acestui volum. Spuneam că o lume dizarmonică, deşucheată în fragmentarea ei se conturează din paginile ciclului Anotimp împăturit. Este o lume cu „megasfinţi pletoşi/răstigniţi în chitarele sparte/pe pereţii cei reci”, o lume uitată de „dumnezeu”, care „stând pe un nor/se delectează dezlegând/integrame.” (Prezentul autopsiat, p. 7.) Cum, am zice, cele sfinte sunt luate în deşert deoarece credinţa s-a golit de substanţă pentru practicanţii ei. 
  
Care este locul poetului în acest amestec de contraste, care nu se pot contopi într-o polifonie din cauza absenţei dirijorului suprem? Ne-o mărturiseşte Carte de vizită, un fel de autoportret care afirmă natura demonică a artistului, „înger subteran” chinuit de o zvârcolire a antinomiilor greu de stăpânit. Metafore ca „lup spânzurat de propriul urlet”, „schimonoseală de înger martir”, „amiază de întuneric”, „corcitură împuţită de ying şi yang”, toate trimit la o stare de continuu asediu lăuntric. De la romantici încoace poeţii s-au descris ca îngeri căzuţi din starea originară de graţie, pe care visează neîncetat s-o recupereze. În Prezentul autopsiat poetul este chiar mai explicit privind condamnarea sa şi anume aceea de a lupta cu cuvântul spre a-şi tălmăci chinurile: „arzând interior trupul poetului este/numai şi numai o rană”. Să amintim în această ordine a circumscrierii suferinţei creaţiei extraordinarul simbol al lui Nastratin Hogea, care în poezia lui Ion Barbu se hrăneşte, smulgând fâşii din carnea sa. S. Olariu spune şi el: „sufletul/ah sufletul/mi-e ca o unghie/întorsă în carne”. (Gând, p.41) Aşadar, spre a ne da minuni care să ne bucure, poetul se autodevoră.  
  
Conştiinţa de fiinţă damnată nu lipseşte din autoportretul lui S. Olariu: „eu sunt un lup singuratic/un dobitoc pe cale de dispariţie/o fiară nebună, nebună, nebună/care se scaldă noaptea/în râul rece al morţii”. (p.5) „Râul rece al morţii” este Lethe din mitologia elină, cel pe care Orpheu cu harfa sa l-a trecut, în extraordinara sa aventură pe tărâmul de dincolo în căutarea minunatei sale Euridice. Şi aşa aflăm încă de la vechii greci ca poezia are valenţe magice care pot înfrânge moartea prin frumuseţea cântecului. Obsesiva căutare de sine a poetului o descoperim în întregul volum. Reţin ca remarcabila poezia Dar poate că la noapte (p.49) inclusă în Anotimp regăsit, a doua secţiune a volumului. Ritmul creaţiei este asociat aici cu cel cosmic, în buna tradiţie romantică. „Dar poate că la noapte va mai muri o stea” vers sincronizat cu „dar poate că la noapte voi mai muri odată” şi rezultatul acestei „morţi” va fi „şi lumea se va naşte din ochiul meu de orb”. Aceste referiri lirice trimit la procesul de „mortificare” care are loc în timpul transgresiunii de la emoţie la artă. Dramaturgul Luigi Pirandello a explicat sugestiv „mortificarea” ca un salt de la trăirea vie, realitatea palpabilă a sufletului, într-un cuvânt de la tot ce ţine de subiectivitate la obiectul artistic. Subiectivitatea perisabilă se detaşează de fiinţa creatorului, precum sufletul de trup, intrând în veşnicia artei.  
  
Tema iubirii şi a morţii e marcată în unele piese din primul ciclu al volumului de o cenzură cerebrală care parodiază emoţia din teama de a nu se exhiba prea mult, din teama de sentimentalism: „iar tu femeie cu sâni de-ntuneric chicoteai înfundat în/amiaza vernală din când în când/te mai acompania scârţâitul/uşii stricate a liftului oprit de decenii/la subsol.” (Sfâşiat între două ceruri, p.6). Trecerea bruscă de la sublim la grotesc şi sarcasm este şocantă în unele versuri ca acelea din Poem care trebuia să fie ochei: „rătăceam amândoi peste ochiul lumii ca doi îngeri/bizantini/împiedicându-ne din când în când tu/de surâsul meu ştirb iar eu de/părul din nările dilatate ca un vagin de lăuza”. (p. 15). În al doilea ciclu (Anotimpul regăsit) lirismul erotic şi elegia se purifică de tentă grotescă, lăsând loc confesiunii simple, ca în poeziile Dacă, Vine o zi, Era aşa tristeţe, Gând siluit, Scurtă rugăciune.  
  
Filonul elegiac ocupă un loc special în întregul volum care este în profunzimea lui o stăruitoare meditaţie asupra morţii. Evocarea părinţilor generează poezii care înfiorează. Dezbrăcat de orice teribilism al imaginii poetul lasă durerea să se prelingă în voie în stihuri cu vizibile ecouri eminesciene: „din candela visării începi uşor/să picuri/lăsând în urmă lumea creată/din nimicuri/nu te mai doare tată deloc/nici o-ntrebare/durerea lumii noastre de-acum nu te/mai doare” (Am înflorit statuie p. 67). Amintirea „palmei” tatălui are parcă darul sa reaşeze lumea dezechilibrată în rosturile ei fireşti, ca în poezia Rătăcind prin roua străină (p. 8): „îmi amintesc de palma grea a tatei/cum despica cerul copilăriei/mele în două/ca un trosnet de muguri/copţi/ca o vecernie într-o limbă/uitată”.  
  
Şarpe sărutând, o piesă de rezistenţă a volumului este sinteza a motivelor şi atitudinilor lirice ale poetului: obsesia artei sale, obsesia morţii, atracţia irepresibilă a vieţii, obsesia rădăcinilor care ne vin din părinţi, expresia directă a emoţiei, spiritul ludic şi autoironia. Ar merita citată în întregime pentru frumuseţea ei clasică. Simbolul mamei este cel ancestral, evocat fie în imaginea mamei încremenite cu copilul ei la Pompei (Copilul fără nume, p. 53) fie în cea a măicuţei poetului care plânge „mocnit” într-un ungher în poezia deja amintită. Ea este una şi aceeaşi cu Maica Domnului din Pieta sau cu „măicuţa bătrână” din Mioriţa. Ea este martora celei mai profunde iniţieri: iniţierea în moarte.  
  
Ciclul Anotimpul regăsit aduce înainte de toate o oarecare împăcare cu eul sfâşiat de contradicţii, având la bază împăcarea cu divinitatea: „acum/când las în urmă/atât de multe toamne/primeşte-mi/sufletul/de piatră/la temelia templului tău Doamne.” (Scurtă rugăciune, p.69) În aceeaşi direcţie a penitenţei se înscrie poezia Şapte păcate. (p. 79-80) Tonalitatea dominantă a ciclului este elegiac contemplativă. Ebuliţia primului ciclu este lăsată în urmă, în favoarea sublimării clasice a expresiei, ceea ce-l conduce pe poetul parcă obosit de dramatismul cuvintelor să se retragă în concizia haiku-urilor. Ce mare e distanţa parcursă de la barocul expresiei din Trecerea mieilor la secvenţa finală a volumului.  
  
Lui Sorin Olariu nu i se poate contesta forţa imaginaţiei, imprevizibilul asociaţiilor, o genuină expresie lirică. Simplitatea lucreaza în acest volum în favoarea lirismului deoarece uneori aglomerarea metaforică dă un iz de poezie compusă cu tot dinadinsul, cum ar fi Era ca o primavară (p.11). 
  
Poeme apocrife este cartea unui autor matur sedus de capcanele limbajului pe care le explorează cu un perpetuu sens al descoperirii inefabilului şi al orchestrării unei ample varietăţi de tonalităţi lirice originale." 
  
Silvia Jinga 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Silvia Jinga - Măştile poetului / Sorin Olariu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 245, Anul I, 02 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Sorin Olariu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Sorin Olariu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!