Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Mara Circiu         Publicat în: Ediţia nr. 303 din 30 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Maestrul şi îngerii - Interviu cu Maestrul Petru Botezatu, Pictor de biserici, icoane şi pictură seculară
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dacă printre traseele dvs. turistice se numără şi oraşul Zalău, vă invit să poposiţi la Catedrala Sfânta Vineri, un lăcaş bisericesc care poartă semnătura artistică şi creatoare a Maestrului Petru Botezatu, pictorul acestei biserici. Frescele pictate de către Maestrul Petru in interiorul acestei catedrale continuă parcă albastrul cerului ce inundă clădirea prin ferestrele numeroase, îngemănând armonios cerul şi pământul într-o înfaţişare magnifică a lumii divine. Isus şi Fecioara Maria, îngeri şi sfinţi, tronează în culori vii şi întreaga atmosferă este una de pace, linişte lăuntrică şi iubire, toate purtând pecetea talentului desăvarşit al pictorului, Maestrul Petru Botezatu. Maestrul Petru, deşi foarte ocupat în prezent cu definitivarea acestei lucrari de mare anvergură, a avut amabilitatea să raspundă invitaţiei mele, şi prin bună-voinţa dânsului, am plăcerea să îl întroduc în atenţia dvs.  

Mara Circiu: Aş dori să ne spuneţi câte ceva despre dvs., nu neapărat o pagină biografică ci doar câteva repere mai importante din viaţa dvs...  

Petru Botezatu: M-am născut în timpul războiului, am absolvit şcoala şi liceul la Piatra Neamţ, şi m-am bucurat de o copilărie fabuloasă pe Valea Bistritei. Un joc între băieţi la vremea adolescenţei va sta la baza unei acuzaţii desănţate din partea unui nemernic de securist; şi cu puţin inainte de terminarea liceului, sub masca unor probe ticluite, am fost arestat in calitate de "căpitan"- şef al unei "organizaţii contrarevoluţionare impotriva securităţii statului"împreună cu alţi cinci baieţi, şi condamnat la 12 ani de temniţă grea. Procesul a fost rejudecat ca prin miracol şi condamnarea mea a fost comutată la "asociere ilegală". Ani de zile am fost supus la muncă silnică şi abia am supravieţuit acestui calvar. Acest episod din viata mea a marcat în mod esential, dramatic şi tragic întreaga mea viaţă, impregnand fiecare din clipele existenţei mele ulterioare, influenţându-mi destinul, şi va continua să mă tortureze pentru totdeauna. În 1967, am terminat Institutul de Arte Plastice de la Universitatea Bucuresti şi am devenit profesor de arte la Vălenii de Munte. Am profesat acolo urmatorii zece ani, timp în care mi-am continuat studiile lucrând intens. În această perioadă, am expus in mai multe expoziţii la Ploiesti şi Bucuresti, conştient fiind că nu voi putea niciodată să mă manifest ca artist cu adevărat în acea epocă a dictaturii comuniste. Sub egida Patriarhiei Ortodoxe Romane, am început o nouă perioadă de studii dedicate picturii sacre. Pictura de biserici şi acest eveniment a însemnat un nou capitol în existenţa mea artistică. Dupa cursuri, examene şi evaluari am primit autorizaţiile necesare pentru pictarea icoanelor şi a bisericilor aflate sub egida Patriarhiei Ortodoxe Romane. În 1979 am fost trimis de catre Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei in Ardeal, la Bucea/Piatra Craiului, pe şoseaua Cluj - Oradea unde aveam să pictez prima mea biserica. Se pare că succesul acestei prime lucrări a fost atât de intens încât, de atunci şi până în primavara lui 1987, când am reuşit să mă refugiez din regimul comunist, lucrările s-au ţinut lanţ, ceea ce a facut să devin cel mai solicitat şi bine platit pictor de biserici din acea epocă. Bisericile din Ieud, Maramureş, Baia Mare, Capela Seminarului Teologic din Cluj, biserica din Bobota, Sălaj, au devenit lucrări de referinţă, şi datorită acestei "mosteniri"aveam să fiu căutat şi rechemat pentru a relua pictura de biserici in România după anul 2000.  

Mara Circiu: Când şi cum aţ inceput să pictaţi? Care a fost primul dvs. tablou?  

Petru Botezatu: Nu am inceput să pictez candva anume. Nu am o amintire precisă, concretă a acestui moment. Pictam, sculptam, modelam, imi făceam scule şi improvizam plastic şi creativ din totdeauna, in mai toate momentele de care imi mai amintesc, joaca devenind deseori travaliu artistic in mod inconştient, in sărăcia lucie de după război, in nou instauratul regim comunist prin anii '50, cand abia puteai găsi un creion bun, sau o bucată de hartie cat de cat utilizabilă ... Imaginile, figurinele, desenele apăreau oriunde, din orice, pe orice material care putea suporta o imagine. Cand privesc in urmă mi se pare ca eram in mijlocul unui flux care venea de dinainte de mine, care mă purta şi ducea spre o finalitate artistică pe care aveam sa mi-o asum într-un tarziu, dupa ce fiinţa mea, trupul meu, conştiinţa mea, aveau să devină din ce in ce mai adecvate prin studii, prin acumulari şi experimentări ce aveau să imi ocupe preponderent anii ce aveau să urmeze. Şi astfel, într-o bună zi aveam să aflu şi eu că devenisem pictor, ca eram artist, şi ca menirea mea era sa recreez lumea dupa propriul meu aparat de interpretare şi invenţie, dupa propria mea capacitate de inmaiestrire.  

Mara Circiu: Aţi deschis ochii într-o Românie comunistă unde chiar şi mersul la biserică era privit cu ochi răi de către autorităţi, cum v-a influenţat acest mediu arta dvs.? A picta îngeri într-o lume comunistă era un act artistic de protest sau nevoia de a picta îngeri a existat indiferent de circumstanţe?  

Petru Botezatu: Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să mă intorc la momentul intălnirii cu mesterul Ioan Taflan, vechi maestru al picturii bisericeşti, pe care l-am cunoscut la Comana in casa poetului Gelu Naum, unde mă aflam in vizita.Trecea intamplator prin fata casei şi Gelu s-a repezit şi l-a invitat înăuntru. La vremea aceea ştiam ca toata lumea că, mai degrabă se dăramau biserici, decat că s-ar fi construit şi pictat altele noi ... Acum ne-am obişnuit cu toţii cu această idee, dar atunci, in anii '70 părea un adevarat miracol, un spaţiu cu adevărat privilegiat şi secret într-un regim ateist, în care se cenzurau pană şi cuvintele referitoare la practicarea religiei. Este adevărat că fiecare biserică pe care aveam să o pictez între 1979 si 1987 a fost un triumf al voinţei unei comunităţi impuse după o luptă cumplită cu regimul, secretarii de partid, reprezentanţii puterii, membri ai guvernului comunist care cedau in cele din urma - după ce isi găseau diverse căi de eludare a legilor comuniste, bazându-se pe subterfugii incredibile, nereuşind să se mai opună ... Motivaţiile pentru care erau autorizate construcţiile depăsesc imaginaţia. La Bucea - Piatra Craiului, comunitatea de circa 250 de familii a ameninţat autorităţile ca "se vor trece cu toţii la baptişti"şi asta era o ameninţare gravă. La Baia Mare s-a pretins că se renova o biserică mai veche, ceea ce in realitate, a fost un pretext, ea rămanand în interiorul unei noi construcţii ridicate de jur împrejur, dupa care a fost demolată din interior. La Cluj, Capela Seminarului Teologic a fost escamotată în interiorul unei noi cladiri pentru dormitoarele studenţilor. Nici astăzi, privind din exterior, din curtea Palatului Arhiepiscopiei devenite Mitropolia Clujului, nu iţi poti imagina că în interiorul cladirii pentru dormitoarele seminaristilor, se află o atat de frumoasă capelă. La Ieud, in Maramureş, lucrurile au fost de un dramatism incredibil. Pentru a se evita represaliile autoritătilor inverşunate impotriva ieudenilor recalcitranti şi greu de stăpanit, biserica a inceput să fie ridicată fără autorizatie, noaptea, pe ascuns, cu ajutorul femeilor şi al mamelor, căci bărbaţii erau răspandiţi prin ţară, fiecare unde putea gasi de lucru. In tot acest timp, prezenţa ingerilor s-a manifestat cu o intensitate pe care numai un pictor chemat să dea viata lumii ceresti o poate mărturisi. Artistului ii este greu să caute aceste fapturi ce permeează spatiul uman dar si pe cel de manifestare divină. Ele se autoimpun si intervin in realitatea noastră, întruchipandu-se in mod miraculos. Am fost deseori uimit eu însumi de pregnanţa cu care se pot manifesta. Eu nu creez îngeri, eu doar percep prezenţa lor, şi o pun in imagine. Eu nu sunt capabil sa le dau fiinţă, nu inventez, ci doar să transpun in formă, culoare si substanţa, prezenţa lor inefabilă.  

Mara Circiu: Cum aţi defini stilul dvs.? Ce perioadă artistică corespunde mai mult picturilor dvs.?  

Petru Botezatu: Stilul meu este Petru Botezatu; aşa se numeste el ... Desigur ca orice artist aspiră către acest deziderat exprimat atat de categoric: stilul este omul. Masura in care reuşeşti acest lucru este subiect de discuţie, şi prefer să-l las in seama celor care sunt predestinaţi să analizeze şi discute arta. El este in pictura sacră, un stil care, pornind de la originile picturii de biserici in stil bizantin, respectând canoanele şi dogma ortodoxe, valorifică toate cuceririle artei spirituale, ale artei celei mai de pret a omenirii, tinzand să dea o expresie pe masura crestinului secolului 21, dezvoltat astfel incat să concilieze vechimea de peste doua milenii a religiei crestine cu frumusetea si intelepciunea formelor innobilate de trecerea vremurilor pană in timpurile moderne. Este o pictură a luminii cristice, este o viziune personală, o transpunere in termeni perceptibili pentru umanitate, a lumii biblice. Stilul meu este consecinta directa a faptului că eu comunic cu sfintii pe care ii pictez, cu toate fapturile divine pe care le infăţisez. In pictura laică, stilul meu este rezultatul fără echivoc a tot ceea ce mi se impune prin dictatura supremă şi fara margini a imaginaţiei mele. Sursa absolută a energiei creative este inspiraţia. Aceasta este sursa lucrărilor mele. Creaţia mea este aşadar, expresia pura şi absoluta a imaginarului universal. A mă abate de la ceea ce imi parvine prin această influenţă autoritară ar insemna acceptarea unei nesinceritaţi structurale, ceea ce mi-ar fi imposibil.  

Mara Circiu: Madonele şi ingerii pictati de dvs. sunt neasemuit de frumoşi, ce anume vă inspira cand ii pictaţi?  

Petru Botezatu: Icoanele şi madonele pictate de mine nu reflectă, prin urmare, realitatea, ele nefiind interpretări ale unor modele din lumea vizibilă, imediată. Nu premeditez absolut niciodată chipul fapturii pe care urmează să o pictez, si cred că am pictat mii şi mii de chipuri. Astept cu nesat, aş spune, în liniştea şi pacea cugetului meu, ca acest chip să se infiripeze pe panză, sau pe perete...devenind ceea ce vrea el însuşi sa fie. Ele devin ceea ce se întruchipează printr-o comunicare de ordin tainic, între mine si persoana sfantă. Mara Circiu: Care a fost cel mai ambiţios proiect realizat de dvs. pana in prezent? Petru Botezatu: Cel mai ambiţios proiect al meu este întotdeauna proiectul care urmează! Unii s-ar putea referi la Catedrala Sf Vineri, la care lucrez din 2001, (circa 4000 de metri pătrati de frescă) unde am realizat - dupa ştiinţa noastra - cea mai largă frescă din lume, Iisus Hristos pe arcul triumfal şi care nu este încă complet terminată. Alţi ar considera pictura in ulei realizată in numai patru luni din Domul Capelei G. Hodges de la Beeson Divinity School de la Samford University, în Birmingham, Alabama într-un mediu unde eram total necunoscut, drept un proiect victorios, o realizare cu adevărat ambiţioasă ... la varsta mea, aş putea considera faptul că am scapat cu viaţa din tentaculele torţionarilor securişti si că am reuşit să-mi petrec cea mai mare parte din viaţa pictand şi creând cel mai ambiţios plan al unui fost deţinut politic condamnat la 12 ani temniţă grea.  

Mara Circiu: Cum a fost receptată arta dvs. in afara graniţelor tarii, stiu că aţi avut parte de o deplină recunoastere artistică atat in Canada cat şi in America.  

Petru Botezatu: Am emigrat in Canada in ajunul Crăciunului in 1988. Am aterizat într-un teritoriu frigid, acoperit cu zăpezi înghetate şi am cunoscut nesfărşite luni de iarnă cu temperaturi de minus 27 -29 de grade Celsius, extrem de nepropice spiritului creator. Cu toate acestea, in toamna anului urmator, soţia mea a organizat prima expoziţie la o galerie care numea Kharinta, in cartierul Ambasadelor, aproape vizavi de Galeria Naţională. Nu mă cunoştea absolut nimeni. În seara vernisajului s-au vândut 17 lucrări, iar până la sfărsitul expozitiei s-au vândut toate picturile expuse spre uimirea presei locale care se referea cu stupoare la acest sold-out show al proaspătului emigrant Petru Botezatu. În mai puţin de un an Cora Botezatu, soţia mea, a deschis prima noastră galerie, pe care am numit-o Hyperion Gallery. Ottawa care iniţial ni s-a părut prea puţin sofisticată, ori deschisă picturii moderne si contemporane, ne-a infirmat această percepţie. Un anumit cosmopolitism determinat de emigraţia europeană a făcut să constatăm că acea cultură a fost capabilă să absoarbă lucrări dintre cele mai complexe, departe de tendinţele predominante comerciale ale majoritaţii operelor de artă vehiculate in galerii locale. Privind astăzi retrospectiv, mi se pare că, atunci cand esti exilat si incerci totusi să te inserezi într-o cultură adoptivă, precum cea canadiană, la varsta maturitătii, rişti sa te izbesti de rezistentă, şi să fii respins. Marea mea şansă a fost aceea însă de a nu fi la mila oficialilor culturali locali, ci de a putea să-mi prezint lucrarile direct, nemijlocit în faţa publicului pe care îl consider astăzi, dupa aproape 20 de ani, extrem de perceptiv, cu un instinct nesperat pentru calitate şi valoare. De acolo din Canada răsunetul a fost destul de amplu dacă considerăm că lucrarile mele au ajuns la Los Angeles într-o galerie din Beverly Hills. Ele s-au vehiculat apoi sub egida acestei galerii internationale in expozitii in New York si Tokio iar porfoliul meu a fost prezentat multor galerişti întălniţi la Art Expo New York, veniţi de pe tot teritoriul SUA. Astfel avea să se duca vestea pana in Birmingham Alabama, unde aveam să-mi adjudec acel fabulos comision artistic de a picta la Beeson Divinity School. Pe parcursul perioadei in care am pictat această lucrare am cunoscut acel mod de mediatizare tipic american, fiind filmat permanent, devenind subiect de documentare şi emisiuni televizate de articole şi comentarii repetate. In 1997 ne-am mutat definitiv in SUA, la Birmingham şi ne-am luat o casă într-o arie istorică, construiă in anii 1920-30 in mijlocul unei păduri din care mai rezistă şi astazi o multime de copaci seculari, drumuri inguste, serpuite cu suisuri şi coborasuri, cu urme de terenuri de tenis, dupa modelul countryside-ului englezesc.  

Mara Circiu: Comparativ, cum aţi caracteriza mediul artistic regasit in România post-comunistă vis-a-vis de perioada dinainte de Revoluţia din 1989 cand dvs. activaţi in sfera artistică?  

Petru Botezatu: Cand m-am reintors in România in 2011, am constatat cu mare stupoare ca România suferise o transformare colosală. Mi-am dat seama curand ca nu reveneam in realitate la o matcă, decat in memoria mea selectivă, pentru că atmosfera era atât de diferită şi apetitul pentru preschimbare al noii societaţii româneşti atât de acut, incât, revenirea insemna practic o noua emigraţie. Emigrant de data asta, in propria mea ţara. Odată cu regimul comunist românii au aruncat peste bord nu numai un regim oprimant dar şi orice alte oprelişti, proclamând libertaţi atât de vaste si neingradite, incat orice repere fusesera abolite, orice valori, orice jalonari. Cultura a fost tradata in modul cel mai flagrant şi ariile gandirii şi creatiei au fost şi ele "privatizate"urmand bunul plac al infaptuitorilor de arta ... Importul nestavilit al modelelor din Vest, dar mai ales din SUA, pe cat de tare in detrimentul culturii nationale pe atat de separate de romani, este atat de greu de asimilat incat coonstati cu tulburare, alienarea şi divortul artei. Se traieşte artistic între manele şi experimente extreme, straine, care par sa legitimizeze creatia, ce se vrea in armonie cu productiile contemporane din afara. Artiştii tineri români arboreaza constiinte instrainate, de cele mai multe ori americanizate, traitoare in indivizi ce vietuiesc inlantuiti de realitatea româneasca.Oricum, succesul lor depinde in mod radical de preluarea lor de catre galerii ori dealeri din afara tarii. Într-o tara in care FMI-ul are puterea de-a obliga guvernul sa vanda bogatiile naturale strainilor, creatia româneasca este de vanzare si ea asa cum sunt favorurile sau tigarile de vanzare într-o inchisoare. Mara Circiu: Care sunt proiectele dvs. de viitor? Petru Botezatu: Viitorul este compus ca de obicei din imponderabile la cheremul atator factori ce nu tin neaparat de vointa noastra imediata. Desigur, bisericile in curs la care voi continua sa pictez la Bucuresti, Deva si Zalau. O expozitie de pictura laica, o posibila incepere a picturii la Capela Stirbei, de pe Domeniul Stirbei la Buftea. Mai multe albume de icoane, dar si de pictura laica la care lucram de ceva vreme.  

Mara Circiu: In incheiere, as dori sa le adresaţi cititorilor nostri cateva ganduri.  

Petru Botezatu: Am fost intotdeauna fascinat sa constat cat de adanca si profunda este nevoia românilor de a-si reconstitui oriunde s-ar afla ei in lume, patria lor spirituala. Caci bisericile românesti ridicate in alte tari, constituie nu numai lacasul de inchinaciune, dar si locul de pelerinaj sufletesc catre esenta fiintei noastre românesti, locul de regasire nu numai a Domnului nostru Iisus si a Maicii Sale, Nascatoare de Dumnezeu, dar si a acelei matci din care ne tregem cu totii. Aflati dinaintea unui altar - la mii si mii de kilometri de tara, românii se reintalnesc virtual cu parintii lor, cu toate rudele din sat, cu toate credintele si sarbatorile noastre, cu dealurile si campiile de-acasa, cu mirosul vetrei, cu freamatul padurii sau mirosul fanului proaspat cosit. Si astfel, in ciuda atator preschimbari impuse de traiul in noile noatre patrii adoptive, purtam totusi pretutindeni, ascuns in noi, dorul nestins fata de cei care suntem cu adevarat, sufleteste, ca pe un insemn de recunoastere fara gres, ca un indiciu definitiv al codului nostru genetic românesc. Mai puteti gasi amanunte pe website-urile: www.petrubotezatu.com, www.petrubotezatu.ro, www.icoane.com.ro, si in curand www.petrubotezatu-manastireagai.ro. Cand ne vom intoarcce in State vreau sa dedic un site Bisericii "The Holy Trinity"din Vancouver pictata in 2010 -2011, terminată in primavara.  

Mara Circiu: Maestre Petru, este un adevarat privilegiu pentru noi, românii sa ştim ca in randul nostru sunt oameni inzestraţi cu talentul şi harul dvs.! Va mulţumesc ca ne-aţi permis sa va cunoastem mai bine, şi va doresc mult succes in tot ce va propuneţi!  

Referinţă Bibliografică:
Maestrul şi îngerii - Interviu cu Maestrul Petru Botezatu, Pictor de biserici, icoane şi pictură seculară / Mara Circiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 303, Anul I, 30 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mara Circiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mara Circiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!