Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 1283 din 06 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

CU ŞI FĂRĂ TIMP DESPRE DUNĂRE. Fragment din cartea:
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

CU ŞI FĂRĂ TIMP DESPRE DUNĂRE

Ca fiică a Dunării, simţeam la fel, când mergeam cu tata la pescuit, de pe vasul de fontă scufundat, Aloma, loc de joacă al copiilor dunăreni. Dunărea devenea „a noastră”, printr-o sfântă complicitate, pentru că ea ne dădea rodul său, peştele, racii, apa.
Dar era şi a altora şi toţi profitau de binefacerile ei. Pentru mine, Dunărea era echivalentă cu imensa câmpie aurie, cu rod răscopt, aşteptând să fie cules. În cartierul de pescari din vecinătatea apei curgătoare, Dunărea însemna pentru locuitori, sursă de existenţă. Era de fapt, totul. Pescarii trăiau de pe urma ei. Vindeau peştele în alte cartiere mai depărtate, sau străinilor care veneau anume să cumpere peşte, icre, raci. În familiile de pescari, principala joacă a copiilor, implica Dunărea. Ei învăţau de mici să împletească plase, să meşterească unelte de pescuit, setci, undiţe, ciorpac, să tragă la rame, să meargă cu barca la pescuit, să adune peştele, să-l cureţe, să-l săreze, apoi să-l gătească iar ce prisosea, să-l vândă. Dunărea are un miros al ei specific: apă şi mâl, valuri...
Pescarii sunt foarte mândri de ea, îi sorb din tinichele apa atunci când sunt în larg şi spun celor simandicoşi care refuză să-i bea apa, direct de la sursă: „Eu cu asta m-am crescut!”
Pe malul ei din dreptul Milei 80, îmi pierdeam privirile nesăţioase de orizont şi-i făceam semn cu mâna „Brăileanului” – adică vasului de pasageri care trecea de câteva ori pe zi, la ore fixe, făcând naveta între Galaţi şi Brăila sau la Tulcea. Brăileanul era ceasul nostru, aşa cum pupăza din tei era ceasul lui Nică al lui Ştefan a’ Petrei Ciubotariul – din Humuleşti, aşa cum soarele măsura umbrele în câmpie şi ţăranii numărau orele după cum îi ardea în faţă sau direct pe creştete.
Atunci Dunărea era bogată şi nepoluată. Era o sursă sigură de trai pentru localnici dar şi prietena copiilor care se adunau pe mal sau peste Dunăre, la scăldat şi la făcut plajă. Ne răcorea, ne spăla, ne curăţa parcă de orice greşeală. Efectul ei binefăcător aveam să-l simt, atunci când nu m-am mai scăldat în ea, ca un fel de jind, un dor fără saţiu.
Am rămas cu nostalgia Dunării de odinioară. De fapt, nu m-am desprins de ea niciodată, m-am învârtit pe malurile ei toată viaţa: aici am crescut, am învăţat, m-am maturizat, am locuit, am îmbătrânit sub oblăduirea Dunării. Trebuia s-o cunoşti bine însă, ca să-i devii prietenă. Dunărea a fost întotdeauna, câmpia mea. Marea de spice vălurind în băiata razelor. Spaţiu nesigur, alunecos, gata să te răstoarne. Dar şi spaţiu de taină, de graţie, loc de contemplare a zenitului şi nadirului.
Asta e: rădăcinile mele se află în Dunăre. Rădăcini de apă, de fum, de cenuşă.
Aşa cum ţăranii au un respect mistic pentru pământ, pentru grâu, pentru pâine, locuitorii Dunării au un fel de evlavie smerită pentru Dunăre. O iubesc şi o respectă.
Când pâinea e scoasă din ţest, femeile se închină, bărbaţii îşi scot pălăria lăsând aburul ei să-i îmbete.
Pescarii fac şi ei cruce înainte de a pleca la pescuit şi chiar după ce vin cu barca plină de argint zvârcolitor nemăsurat şi nenumărat. Se închină şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru rod.
Dunărea e pământul pescarilor, aşa cum cerul este pământul păsărilor, tărâmul făgăduit din Scriptură. Ei se reculeg în faţa Dunării, îşi aprind ţigara iar gândurile lor aleargă, aşa cum aleargă valurile în aval, fără oprire.
Ţăranii intră în câmpie ca în biserică. Atunci când scot pâinea, îşi scot smeriţi pălăriile. La fel şi dunărenii, când ajung la malul ei, se închină, îşi descoperă capul, îşi freacă mâinile, dezleagă barca din parâme şi o pornesc în larg. Unii o fac pentru ultima oară pentru că şi Dunărea e lacomă şi cere suflete. La fel ca şi pământul, al cărui glas îi cheamă pe ţărani tainic. Aşa a fost dintotdeauna. Glasul pământului e de nerefuzat.
Aşa cum pâinea răsuflă şi grâul din ea palpită în
mâinile ţăranului, la fel peştii se zbat şi sar, alunecoşi din mâinile pescarilor. Dar ei au învăţat cum să-i ţină astfel ca să nu le scape din nou în valuri. Peştele mărunt, „jaiul” este azvârlit din nou în apă, să mai crească. Adeseori, pescarul îşi opreşte doar pentru familia lui, o cantitate suficientă de peşte şi restul îl înapoiază Dunării. E jertfa muncii lor şi ei o dăruiesc din nou fluviului. Aşa s-a îndătinat. Alteori, opresc şi pentru vânzare şi pentru prieteni şi rude. E moneda lor de schimb cu care fac trocul.
Şi Dunărea are legile ei, scrise şi nescrise. Care trebui însă, respectate de sfinţenie.

6 Cuptor, 2014
CEZARINA ADAMESCU
(Fragment din cartea în curs de apariţie:
PRIVIND ÎNAPOI CU SPERANŢĂ,
eseu monografic despre opera lui Marin Preda)
 

Referinţă Bibliografică:
CU ŞI FĂRĂ TIMP DESPRE DUNĂRE. Fragment din cartea: PRIVIND ÎNAPOI CU SPERANŢĂ - eseu monografic despre opera lui Marin Preda - CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1283, Anul IV, 06 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!