Dacă ești un investitor cu apetit ridicat pentru risc, înseamnă că ești dispus să accepți fluctuații mari ale valorii investiției tale, în speranța obținerii unor câștiguri semnificative. Spre deosebire de cei cu un profil conservator, care preferă stabilitatea și câștigurile moderate, tu nu te simți descurajat de pierderi temporare și preferi mereu să privești situația pe termen lung.
Cu toate acestea, ține cont că un apetit ridicat de risc nu înseamnă să investești la întâmplare, fără a te documenta bine asupra activelor. Descoperă, în cele ce urmează, câteva idei de investiții către care te poți orienta, dar și ce poți face pentru a minimiza riscul de pierdere.
- Criptomonede
Ca definiție simplă, criptomonedele sunt bani virtuali care utilizează criptografia pentru a asigura tranzacțiile și pentru a controla crearea de unități noi. Spre deosebire de monedele tradiționale, ele nu sunt reglementate de guverne sau bănci centrale, ci funcționează pe baza tehnologiei blockchain, un registru distribuit care înregistrează toate tranzacțiile într-un mod transparent și securizat.
Cea mai cunoscută criptomonedă în rândul investitorilor este Bitcoin, dar există și alte criptomonede pentru incepatori care pot oferi randament semnificativ, cum ar fi Ethereum, Ripple sau Litecoin. Pentru a investi în oricare dintre acestea, ai nevoie de crearea unui cont pe o platformă de trading și de capital. Iar odată cumpărate, le poți stoca într-un portofel digital.
Dar de ce e riscant să investești în criptomonede și de ce îți pot oferi totuși un profit major în termen scurt? Ei bine, prețul criptomonedelor poate fluctua semnificativ într-un interval foarte scurt de timp. Este un lucru obișnuit ca prețurile să crească sau să scadă cu procente mari într-o singură zi, ceea ce poate duce la câștiguri majore, dar și pierderi rapide.
- Penny stocks
„Penny stocks” sunt acțiuni emise de companii mici, în creștere, sau de companii aflate în dificultate financiară, și se tranzacționează la prețuri foarte mici. De aceea, pot fi considerate potrivite pentru investitorii începători cu capital limitat. Totuși, ele sunt caracterizate de lichiditate scăzută și volatilitate ridicată.
Cele mai citite articole
Ca să investești, după ce te-ai documentat asupra companiilor, poți plasa ordine de cumpărare, dar trebuie să fii pregătit să aștepți, deoarece lichiditatea scăzută poate face tranzacționarea mai dificilă.
La fel ca în cazul criptomonedelor, și prețul acestor acțiuni poate fluctua dramatic într-o perioadă scurtă de timp, deoarece sunt mai susceptibile la știri și speculații de piață.
- Valute
Tranzacționarea de valute implică cumpărarea unei monede și vânzarea alteia simultan, în perechi valutare, precum EUR/USD sau GBP/JPY pe piața valutară (Forex), în ideea de a profita de diferențele de preț. Dacă prețul la care cumperi perechile valutare este mai mic decât cel la care le vinzi ulterior, vei obține un profit. Pe de altă parte, dacă prețul perechii scade după ce ai cumpărat-o, poți înregistra pierderi.
Ține cont că tranzacționarea valutară se bazează pe speculații privind fluctuațiile cursului de schimb între cele două valute. Aceste fluctuații sunt influențate de o multitudine de factori economici, politici și de piață, cum ar fi ratele dobânzilor, inflația, știrile geopolitice sau rapoartele economice. Din acest motiv, fără o analiză tehnică fundamentală, nivelul de risc poate crește.
Ce poți face pentru minimizarea riscului
Chiar și atunci când ai apetit ridicat pentru risc, este bine să adopți măsuri pentru a-ți limita expunerea la pierderi majore. Iată ce poți face:
- Setează-ți un prag maxim de pierdere pentru fiecare investiție și respectă-l. În acest scop, poți să utilizezi ordine „stop-loss”, adică ordine de vânzare automată atunci când prețul unei acțiuni scade sub un anumit nivel. Acesta te poate proteja de pierderi majore dacă piața se prăbușește brusc;
- Monitorizează activ piața. Piețele volatile pot necesita ajustări frecvente ale strategiei tale de investiții. Monitorizarea activă a pieței îți poate permite să faci mișcări rapide și să eviți pierderi semnificative;
- Educație continuă. Pentru că piețele financiare sunt dinamice și complexe, este important să fii mereu la curent cu știrile și tendințele economice, pentru a anticipa corect direcția pieței și pentru a-ți ajusta strategia în consecință.
În concluzie, deși poți obține câștiguri substanțiale investind în aceste active, nu uita că riscul de a pierde o parte semnificativă din capital este totuși real. Folosește-te de sfaturile din acest articol și investește responsabil.
Sursă foto: Shutterstock