Se întâmplă deseori ca cei care renovează să nu aloce o importanță prea mare asupra mânerelor pentru uși și ferestre. Cu toate acestea, există o gamă destul de variată de mânere pentru uși și ferestre cu ajutorul cărora se poate îmbunătății decorul interior și, în același timp, funcționalitatea și securitatea locuinței.
Ușile sunt elemente funcționale pentru orice locuință. Cele de interior au rolul de a separa camerele și de a oferi intimitate, iar cele exterioare sunt absolut necesare pentru siguranța locuinței și a persoanelor. Dacă pentru mânerele de exterior cel mai important criteriu de alegere e siguranța oferită, în interior lucrurile stau ceva mai diferit. Când se aleg mânere și clanțe pentru ușile de interior pot fi luate în considerare și alte criterii, precum finisajul, modelul sau alte aspecte ce țin de design.
La ce trebuie să te uiți în alegerea mânerelor
Creșterea importanței decorului pentru locuințe a mărit gama de stiluri și modele de mânere pentru uși și ferestre. Cu opțiuni ce variază de la stiluri moderne și contemporane, până la cele tradiționale ori de inspirație vintage, există multe modele de mânere și clanțe pentru ușile de interior ce se potrivesc oricărei preferințe de decor.
Fiindcă alegerea mânerelor potrivite poate fi dificilă, sunt mai multe aspecte pe care trebuie să le urmărești.
- Stilul abordat în locuință
Atunci când trebuie să alegi mânere și clanțe pentru ușile de interior, cel mai bine este să începi cu stilul predominant din locuință. Spre exemplu, dacă decorul este de inspirație tradițională, cele mai potrivite mânere sunt cele cu finisaje metalice mai calde, cu aspect învechit, care adaugă un plus de farmec și fler casei tale.
Pe de altă parte, decorurile moderne acceptă idei tot mai nonconformiste. Astfel că, poți alege mânere în finisaje mate, cu diferite forme și în culori mai atipice.
- Finisajul
O tendință recentă pentru mânerele de interior favorizează finisajele în stil satinat. Acestea se remarcă printr-un luciu subtil. Arată foarte bine, se încadrează armonios cu restul obiectelor și sunt ușor de întreținut.
Feroneria mată s-a dovedit o altă opțiune îndrăzneață pentru decorurile moderne. Adaugă decorului o notă în plus de originalitate și formează un contrast spectaculos cu lemnul natural sau cu ușile vopsite în culori neutre.
Finisajul cromat este considerat mai modern datorită stilului minimalist si impactului izbitor. Cu toate acestea, se potrivește atât în interioarele tradiționale, cât și în cele contemporane, industriale sau vintage.
- Prezența sau lipsa încuietorii
Majoritatea ușilor de interior nu au nevoie de încuietoare. Spre exemplu, ușa care dă în camera de zi, cea de la bucătărie sau de la dormitorul copiilor nu necesită prezența unei încuietori. Pe de altă parte, încuietoare devine necesară pentru baie, pentru a oferi intimitate, și, bineînțeles, pentru ușile de exterior.
Greșeli pe care să nu le faci
Prima greșeală pe care o poți face când cumperi mânere pentru uși și ferestre este că nu ai suficientă răbdare. Mai exact, nu rezervi timpul necesar pentru cercetare și nu cauți îndeajuns pentru a găsi cele mai potrivite combinații pentru decorul tău.
De altfel, o altă greșeală este să nu îți stabilești un buget pentru mânere. Fiind disponibile o varietate de mânere și clanțe pentru ușile de interior, poți fi ușor derutat atunci când te afli în plin proces de achiziționare.
Cea mai bună variantă atunci când pleci la cumpărături este să pui pe listă bugetul pe care îl ai disponibil, să ții cont de stilul pe care l-ai abordat în amenajarea locuinței și să pornești la drum cu câteva idei de mânere prestabilite. Dacă nu ai suficientă inspirație, mediul online îți poate fi cel mai bun îndrumător.