Probabil ai observat că atunci când un bărbat simte că e „încolțit” emoțional de partenera lui, nu „scoate” sabia dialogului matur. Scoate telecomanda, se ridică brusc de pe canapea sau… încheie conversația cu un „lasă-mă-n pace” care, în traducere liberă, înseamnă „nu știu ce să fac cu ce simt acum”.
Nu toți bărbații, firește. Dar destui cât să nu mai putem spune că-i o întâmplare.
Adevărul e că, în cultura noastră, bărbatul e mai degrabă învățat să reacționeze defensiv decât să reflecteze asupra comportamentului său. Să aibă răspunsuri scurte, rapide, tăioase. Și asta nu pentru că nu simte, ci pentru că, în majoritatea cazurilor, nu i-a spus nimeni cum să își gestioneze propriile emoții fără să simtă că „e slab”.
De ce unii bărbați confundă fermitatea cu tăcerea și forța cu retragerea?
Pentru că masculinitatea – în varianta transmisă din tată în fiu, din film în grup de prieteni și din rușine în tăcere – a fost ambalată într-un set de comportamente foarte clar:
- Nu plânge.
- Fii tare.
- Fă ceva, orice, dar nu te victimiza.
- Nu te înmuia.
- Rezolvă, nu analiza.
În teorie, pare eficient. În realitate, creează o distanță emoțională uriașă în relațiile intime. De ce? Pentru că femeile nu cer de la bărbați un plan de acțiune. Își doresc o prezență emoțională. Și aici începe panica.
Când partenera lui îi spune: „Mă simt singură, deși suntem împreună”, bărbatul nu are butonul pregătit pentru „ascultă, reflectează, validează”. Are doar:
– „Dar ce ți-am făcut iar?”;
– „De ce zici asta, doar am fost aici toată ziua?”;
– „Iar începem?”.
În spatele reacțiilor pripite e un cod defensiv: dacă simt că nu sunt suficient de bărbat, mă apăr prin negare sau retragere.
Masculinitatea sănătoasă nu e despre dominare, ci despre discernământ
Ce spune neuroștiința relațiilor? Că atunci când ești activat emoțional – adică simți că ești judecat, atacat, încolțit – cortexul prefrontal (partea responsabilă cu reflecția interioară) cedează locul amigdalei. În traducere: nu mai gândești, reacționezi impulsionat de fervoarea emoțiilor actuale.
Tocmai din acest considerent, bărbații pot fi uneori abrupți, tăcuți sau impulsivi în relație: nu pentru că nu le pasă, ci pentru că sistemul lor de răspuns e calibrat pe „fă ceva ca să nu doară”.
– Unii fug în muncă.
– Alții în ironie.
– Cei mai mulți în izolare.
Dar niciuna dintre aceste soluții nu repară relația, deoarece, paradoxal, un bărbat cu adevărat puternic este acela care poate rămâne acolo pentru partenera sa. În conflict. În emoție. Fără să vrea să „repare”, ci doar să asculte.
Ce mesaj transmite un gest grăbit? Mai multe decât spune cuvântul „bine”
Ai observat poate, în terapie sau în propria viață, cum un bărbat care nu mai suportă presiunea emoțională face un gest brusc: se ridică, trântește un obiect, iese din cameră. Pare o reacție disproporționată. Dar, de fapt, e singura formă de exprimare pe care o cunoaște în acel moment.
În corpul lui, ceea ce partenera trăiește ca „dialog afectiv” e perceput ca pericol. Mai concret, nu deține un limbaj interior pentru „nu mă simt văzut”, dar are un gest pregătit pentru „nu mai pot”.
Iar dacă nu intervine conștientizarea acestui mecanism, el va repeta la nesfârșit același dans: se simte invalidat → se închide → devine pasiv-agresiv → partenera insistă → conflict → el fuge.
Deci, ce înseamnă să fii bărbat?
Nu înseamnă să cari în spate greutăți simbolice și să nu întrebi niciodată nimic.
Nu înseamnă să controlezi tot și să nu te clatini niciodată.
Și sigur nu înseamnă să ții în tine ani de frici, rușini și nevoi neexprimate, doar pentru că ți s-a spus că „așa face un bărbat adevărat”.
Masculinitatea nu e ceva ce „devii” după ce ai bifat niște criterii sociale. E ceva ce construiești în interiorul tău, pe măsură ce înveți să fii sincer, empatic, prezent. Cu tine. Cu partenera. Cu viața ta.
Adevărata inițiere nu are de-a face cu vânătoarea, ci cu autocunoașterea
Pentru bărbații care simt că au ajuns la limita propriilor reflexe emoționale, există o cale. Una care nu presupune rușine, ci învățare. Nu judecată, ci spațiu de explorare.
În tabăra de inițiere prin autocunoaștere organizată prin intermediul platformei Gestual.ro, Dr. Cristian Andrei – neuropsihiatru, psihoterapeut și educator la Institutul de Relații Umane, un reper profesional de încredere pentru mii de oameni din România – ghidează un proces profund și clar de transformare interioară pentru bărbații care vor să înțeleagă ce înseamnă să-și exprime puterea fără a-și reprima vulnerabilitatea.
Acesta este un spațiu sigur în care întrebarea nu mai e: „Cum să fiu mai bărbat?”
Ci: „Ce înseamnă să accept eu, ca bărbat, părțile mele bune și rele?”
Și abia din acest punct poate fi reperată adevărata putere lăuntrică.
Nu una care se impune prin forță brută, mai degrabă una care rămâne într-o relație prin empatie și prezență.
