Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Voichiţa Pălăcean Vereş         Publicat în: Ediţia nr. 1666 din 24 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Academicianul Emil Burzo a împlinit 80 de ani
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Acad. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, s-a născut în 30 iulie 1935, în Moreni (Dâmboviţa). Fiu al inginerului Teodor Burzo, mara¬mureşean dintr-o străveche familie nobiliară din Suciul de Sus, şi al Mariei (fiica pr. Emil Sigarteu), Emil Burzo a absolvit ca şef de promoţie Liceul „G. Bariţiuˮ (1952), apoi Facultatea de Mecanică (1958) şi Facultatea de Fizică (1969).  
 
Imediat după terminarea liceului, a fost angajat ca strungar la ILIC. După terminarea primei facultăţi, începe ascensiunea sa profesională. A lucrat la Uzinele „Carbochimˮ ca inginer şi şef de lucrări, după care, din 1960, a fost angajat ca tehnician, ulterior ca inginer în cadrul Universităţii clujene.  
 
În 1970, Emil Burzo îşi susţine la Universitatea din Timişoara teza de doctorat „Contribuţii la studiul proprietăţilor structurale şi magnetice ale unor compuşi intermetalici ai metalelor pământoaseˮ, după care se transferă la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, unde are prilejul de a-şi continua şi aprofunda cercetările în domeniul utilizării pământurilor rare. Prin muncă neobosită şi sacrificii, urcă toate treptele profesionale, de la gradul de cercetător (1969) până la cercetător principal I (1984).  
 
Rezultatele cercetărilor sale îl transformă într-una dintre personalităţile ştiinţifice recunoscute pe plan mondial. A funcţionat ca cercetător la CNRS – Grenoble, în 1970, apoi profesor la „Carnegie Mellonˮ University, Pittsburg (SUA, 1990), pro¬fesor clasa I, la Université „J. Fourierˮ Grenoble (1992 1993), profesor la Universitatea Osnabruck (Germania). A prezentat cursuri, lecţii sau seminarii la peste 30 de universităţi din lume.  
 
În 1990, Emil Burzo revine cu familia în Cluj-Napoca şi devine profesor al Facultăţii de Fizică din cadrul UBB, iar în perioada 1992-2000 este decan al acesteia, contribuind în mod esenţial la extinderea programelor de studiu, mărirea numărului de secţii şi dezvoltarea programului de cercetare şi datarea laboratoarelor.  
 
În paralel, deţine numeroase funcţii, precum aceea de director al Centrului de Excelenţă „Fizica Corpului Solid” (atestat MEC) şi al Bazei de Cercetare cu Utilizatori Multipli (din 2000), preşedinte al Comisiei de Fizică şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor, membru al Consiliului Ştiinţific PAC – Fizica Solidului la IUCN – Dubna şi editor la Editura „Springer Verlagˮ. Conduce pre¬gătirea prin doc¬torat în specialităţile Fizica Corpului Solid (Fizică) şi Ştiinţa Materialelor (Inginerie), coordonând până acum aproape 40 de lucrări de doctorat, şi este preşedinte al Societăţii Române de Materiale Magnetice şi al Asociaţiei Române de Ştiinţa Materialelor, vicepreşedinte al Societăţii Române de Fizică şi Membru în Consiliul Uniunii Balcanice de Fizică.  
 
Acad. Emil Burzo a semnat peste 500 de lucrări ştiinţifice (citate de mai bine de 4000 de ori, fără autocitări) apărute în reviste internaţionale de prestigiu şi este autorul a 24 cărţi de referinţă în domeniu, apărute în ţară şi străinătate, precum şi editor pentru altele două.  
 
Prof.univ.dr. Emil Buzro este Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Timişoara, Constanţa, Cluj Napoca şi Târgovişte, Senior şi Cetăţean de Onoare a Oraşului Cluj Napoca. Munca i-a fost recompensată prin decernarea Premiului Academiei Române (1971), a Premiului Academiei Maghiare de Ştiinţe (1999), decernarea Premiului de Excelenţă „Opera Omnia” al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (2000). Pentru activi¬tatea ştiinţifică desfăşurată, a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credin¬ciosˮ în grad de comandor, iar anul trecut a obţinut Premiul „Grigore Moisilˮ decernat de către Marea Lojă Masonică a României şi Academia Română. Emil Burzo este membru al Acade¬miei Române din 2003.  
 
Zilele acestea, a apărut, la Editura Napoca Nova, volumul File de istorie. Academicianului Emil Burzo cu prilejul aniversării a 80 de ani, semnat de prof.univ.dr. Onufrie Vinţeler. Împreună cu autorul lucrării omagiale, îi urăm: La mulţi ani, sănătate şi putere de muncă!  
 
Voichiţa Pălăcean-Vereş  
 
Referinţă Bibliografică:
Academicianul Emil Burzo a împlinit 80 de ani / Voichiţa Pălăcean Vereş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1666, Anul V, 24 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Voichiţa Pălăcean Vereş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Voichiţa Pălăcean Vereş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!