Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Omagiu > Mobil |   


Autor: Virginia Vini Popescu         Publicat în: Ediţia nr. 1351 din 12 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Virginia Vini POPESCU - POEME DE SUFLET ROMÂNESC

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

DE ZIUA LIMBII ROMÂNE !

Veniţi la Crucea din Carpaţi,
Veniţi cu inima fierbinte,
Veniţi români, veniţi dragi fraţi,
E ziua limbii noastre, sfinte!

În noaptea care s-a topit,
Spre cer am trimis porumbei
Să ducă vestea –n infinit
La viii şi neviii mei!

L-am invitat pe Eminescu
Şi mi-a promis că va veni!
Va fi prezent şi Păunescu,
Toţi scriitorii vor sosi!

E ziua limbii noastre sfinte!
Veniţi cu toţi pe Caraiman!
Veniţi la cruci şi la morminte!
Veniţi la Milcov şi la Bran!

Ne cheamă Sfinxul şi ne roagă,
Bat clopotele-n mânăstiri,
Veniţi români din lumea-ntreagă,
Să fie zi de reveniri!

Veniţi să ne cinstim menirea!
Să înviem cuvântul dor!
Limbii să-i scriem nemurirea
Pe steagul nostru tricolor!


VIAŢA LA PELEŞ

Şi azi răsună o vioară
La Peleş, pentru-o lume cultă,
Şi Carmen Sylva se înfioară,
Şi ciocârlia o ascultă.

Versuri se scriu şi se recită,
În atmosfera cea de vis,
Regina este mulţumită
Şi este parte-n paradis.

Din lumea bună, fericită,
La bal regesc se vine seara,
Ferdinand, prinţul de elită,
Măsoară cu privirea sala.

Expresul Orient opreşte,
Pentru o clipă între munţi,
Sinaia întreagă îl cinsteşte,
Despre români află mai mulţi!

Mereu absent la întâlniri,
Este doar el, Întâiul - Rege,
E-n lupta pentru împliniri,
Ţara de turci să şi-o dezlege!


OZANA

Ozană lină şi curată
Pe malul tău s-au scris poveşti
Şi prin povestea-ţi minunată
Eşti tot acolo, le păzeşti!

Te vede Nică şi suspină,
Se scaldă în al său trecut,
Tu i-ai rămas calda lumină
A vremurilor de-nceput.

Pe malul tău, veşnic, zăreşte
Hăinuţele-i vechi, din aba,
Copilăria-şi retrăieşte
Şi reînvie-n steaua ta!


CEI MAI FRUMOŞI ÎNDRĂGOSTIŢI

Adie, iar, parfum de tei
Dinspre Copoul adorat,
Petale-n ploaie cad pe ei,
Trezindu-i dintr-un sărutat.

Zâmbesc la viaţă, simt mister
În stelele ce s-au ivit,
Îmbrăţişaţi, privind spre cer,
Destinele şi le-au unit.

Frumoşi şi tineri şi-mpliniţi,
Purtaţi cu gândul către nou,
Cei mai frumoşi îndrăgostiţi
Au fost şi fi-vor în Copou!


MÂNGÂIERE

Mă cheamă florile din curte,
M-aşteaptă mama să revin,
Mă regăsesc în doruri multe,
Şi orice dor e un suspin!

Parfumul de iarbă tăiată,
Revine-n nopţi de feerie,
Şi mă trezesc, iar, mângâiată,
Ca-n anii din copilărie.

Rămâne gândul meu sublim,
Să am părinţi şi mângâiere,
Să am la cine să revin,
Şi ce să mângâi cu plăcere!


ÎN LUME NU MAI E PRIZĂ !

În lume nu mai e priză,
Adesea se umple paharul,
Prin umbra impusă de criză
Se rătăceşte normalul!

Viaţa prin site se cerne,
Soarta ades se impune,
Zilnic se schimbă guverne,
Se doresc vremuri mai bune!

Zdrobită de frică, fiinţa
Se roagă la lună şi stele,
Se leagă mereu de credinţa
Că binele vine din ele!


O HIROŞIMĂ PENTRU NOI !

Se scot valorile la bursă,
Se vrea câştig cu orice preţ,
Şi startul într-o nouă cursă
Este simbolul de dispreţ.

Se vând: şi Cerul, şi Pământul,
Valul înalt din largul mării,
Şi Tatăl Nostru, şi mormântul,
Şi sufletul şi fii zării!

Dreptul la viaţă nu contează
Şi se confundă programat
Cu cel la moartea ce veghează
Să facă ultimul păcat!

Voinţa lumii se încalcă
Prin planul unui nou război
Şi minţi bolnave, iar, încarcă
O hiroşimă pentru noi!
-----------------------------------
Virgina Vini POPESCU
Alexandria, România
31 August 2014
Ziua Limbii Române

 

Referinţă Bibliografică:
Virginia Vini POPESCU - POEME DE SUFLET ROMÂNESC / Virginia Vini Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1351, Anul IV, 12 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Virginia Vini Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Virginia Vini Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!