CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ADMINISTRAȚIE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Literatura > Proza >  


Autor: Viorica Gusbeth         Publicat în: Ediţia nr. 2271 din 20 martie 2017        Toate Articolele Autorului

Necăjitul povestire fragment
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
― Mamă! Aş vrea să mă duc cu Tuţi la scăldat? Mă laşi? 
  
Petrică, băiatul cel mare al soţilor Stoican, era în vacanţă. Terminase clasa a treia, primise premiu, dar nu s-a bucurat de cine-ştie ce apreciere de la părinţi. Tatăl era mereu ocupat cu serviciul lui la pădure, mama, cu casa şi cu cei trei copii, Petrică avea grijă de frăţiorul lui cel mic, iar sora o ajuta pe mamă. 
  
― Lasă-mă, mamă! Îl iau şi pe Nicu cu mine şi promit să am grijă de el. 
  
― Ţi-am spus că nu te duci nicăieri? Nu mă mai bate la cap, strigă mama. 
  
Petrică ar fi vrut să plângă, dar ştia el că mamei nu-i place! Odată chiar l-a bătut pentru că a îndrăznit să plângă. 
  
― Na! Îi zise ea! Acum ai de ce să plângi! Ţi-am spus să mă laşi în pace! 
  
Petrică lăsă capul jos, oftă şi zise: 
  
― Bine mamă, nu mă duc, dar ce am de făcut? 
  
― Te duci şi cureţi coteţele la porci, apoi adă-le iarbă proaspătă! 
  
― Dar tata a zis că ne trimite lucernă! De ce să mai merg eu? 
  
― Dacă nu taci, ştii ce te aşteaptă! Eu am ceva treabă la oraş, plec în jumătate de oră, aşa că ai gijă de casă! 
  
Florica se îmbrăcă şi ieşi. Petrică se aşeză pe banca din curte. O căldură ameţitoare plutea deasupra satului. Aerul vibra încărcat de atâtea grade. Eu tot plec la apă! Mama s-a dus şi sora mea nu mă pârăşte! Doar cu un maieu şi în pantaloni scurţi, băiatul ieşi din curte și se duse la prietenul său, Tuţi. 
  
― Hai, mergem la scăldat? Mama a plecat de acasă, nu ştiu când se întoarce, aşa că, grăbeşte-te. E prea cald să nu ne răcorim la apă. 
  
Băiatul din vecini strigă din curte: 
  
― Mamă, plec cu Petrică la scăldat. Nu stăm mult! 
  
― Ai grijă copile, să nu vă băgaţi acolo unde sunt tufele acelea. Știi că anul trecut acolo s-a înecat Ion a lui Mocanu. 
  
― Da, mamă, am auzit, o să avem grijă! 
  
O zbughiră amândoi, fericiţi că se vor răcori. 
  
― Nu voi sta prea mult, trebuie să fac câteva lucruri ce mi-a spus mama. 
  
― Bine, dacă vrei, poți să pleci, dar eu nu mă întorc până deseară. 
  
S-au bălăcit iar Petrică a uitat să se întoarcă la timp acasă. Când intră în curte, speriat de ce-l aştepta, sora îl strigă: 
  
― Petrică, hai că mama nu a venit încă. Du-te şi fă-ți treaba. Nu te pârăsc. 
  
Fericit că a scăpat de bătaie, Petrică curăţă la porci, aduse iarbă proaspătă, mătură curtea, era plin de energie. Și mama nu mai venea! Unde o fi? se întrebau copiii îngrijoraţi. 
  
  
Florica, după ce plecă de acasă, nu se îndreptă spre staţia de autobuz de unde ar fi plecat la oraş. Se urcă într-o altă maşină. Când ajunse la şosea îi spuse șoferului să oprească. 
  
― Poţi să te întorci, Toadere, de acum mă descurc! După ce rămase singură, Florica se îndreptă spre poteca ce ducea la Ocolul Silvic. Acolo, o aştepta Constantin. Aveau de vorbit. Trebuiau să pună la cale o treabă ce nu putea fi amânată. 
  
  
Se înserase şi mama nu se întorsese. Nicu plângea: 
  
― Vreau la mama! Unde e mama? 
  
Surioara îi chemă la bucătărie să mănânce ceva. 
  
― Spălaţi-vă şi la culcare. Fraţii o ascultară. 
  
― Eu voi dormi cu Nicu în cameră, că îi este frică, zise surioara. 
  
Petrică răsfoi o carte, apoi stinse lumina. Să fi fost ora zece. Dar nu putea adormi. Se frământă, întrebându-se unde sunt părinţii. Ştia că tatăl era plecat undeva în alt oraş la o şedinţă. Dar, după cum auzise şi el din discuţia părinţilor, trebuia să se întoarcă în seara asta. Dar mama? Ea unde este? se întreba Petrică. Cei mici adormiră când Petrică auzi cheia răsucindu-se în poartă. Stătu liniştit, mamei nu-i plăcea să-l vadă când ea venea obosită de cine ştie unde. Auzi uşa de la sufragerie deschizându-se, dar auzi două voci. Se ridică tiptil din pat, se apropie de uşă, în speranţa că-l va vedea pe tata. Cu tata se simţea foarte bine. Tatăl îl iubea şi, de câte ori vorbeau ei doi, tatăl îi promitea că vor pleca numai ei doi, la mare. Deschise încetişor uşa. Dar nu recunoscu cea de a doua voce. Nu era vocea tatei. Stătu pitit după uşă. Dar e vocea lui nenea Constantin! Petrică îl cunoştea bine. Bărbatul lucra cu tatăl la Ocol. Avea un băiat în clasa a doua. Uneori, când mama îl trimitea pentru cine ştie ce treburi la tata, la pădure, se întâlnea cu băiatul domnului Constantin şi se jucau amândoi. Dar ce caută la noi acum, noaptea? se întrebă Petrică. Încercă să asculte ce se vorbea în cameră. 
  
― Crezi că ai lăsat cum trebuie, acolo? 
  
― Nu-ţi face griji! Am tras din faţă și după ce a căzut i-am pus arma în mână. Nici dracu nu va descoperi nimic. 
  
Florica îşi făcu cruce, Doamne Dumnezeule, am scăpat. Apoi, lumina se stinse și Petrică rămase mirat: Unde au dispărut cei doi? Nu l-a auzit pe Constantin, ieşind. Bine că a venit mama acasă, îşi zise Petrică. Acum o să dorm liniştit. Dar unde e tata? Nu şi-a terminat treburile la oraş, şi a mai rămas. Petrică se întristă, dar adormi mai liniştit. 
  
Copilul se trezi dimineaţă, devreme. Se repezi să dea de mâncare la animale, apoi reveni în cameră să strângă şi să facă ordine, pentru că altfel ar avea de îndurat din partea mamei tot felul de vorbe care nu-i plăceau. Şi, uneori, se întâmpla să-i mai tragă câte o palmă. Aşa că, de data aceasta făcu aşa cum trebuie, tot ce-i revenea lui. O rugă odată: 
  
― Mamă, lasă-mă acum, în vacanţă, să dorm dimineaţa mai mult, voi face treburile când mă scol! 
  
Dar nu găsi păsuire de la mamă. Se obişnui. Știa că el era cel mai mare şi trebuia s-o ajute pe mama, că pe ea, săraca, cine s-o ajute? Dar nu-i da pace un gând Unde a plecat mama aseară, după ce a auzit-o vorbind cu nenea Constantin? 
  
Când sună telefonul, Petrică se afla pe hol aşa că răspunse: 
  
― Familia Stoican? întrebă o voce aspră. 
  
― Da, sunt fiul! 
  
― Cu doamna Stoican, te rog! 
  
O chemă pe mamă, care era pe la bucătărie: 
  
― Mamă, la telefon! 
  
Petrică se îndepărtă, apoi auzi un ţipăt! Se întoarse la telefon, mama plângea în hohote. 
  
― Ce s-a întâmplat, mamă? 
  
Ea, mama, se apropie de Petrică şi făcu un gest ce-l miră mult pe băiat, îl strânse în braţe, zicând: tata, tata, nu mai este! Urmă un lung şir de zile pline de durere, de suferinţă imensă. 
  
După înmormântare, atât mama cât şi el, Petrică, au fost chemaţi la poliţie. Acolo, un bărbat cu o voce groasă îl întrebă pe copil: 
  
― Băiete, l-ai iubit pe tatăl tău? 
  
Băiatul începu să plângă, oftând, printre lacrimi îi spuse: 
  
― Tata nu mai este. Cine o să mă mai ducă la mare? Mi-a promis! ţipă copilul. 
  
După ce se linişti, bărbatul îi ceru să răspundă la câteva întrebări, legate de ziua aceea în care murise tatăl, care aşa se părea, s-a sinucis. 
  
― Ce a făcut în acea zi mama, spune-mi toată ziua, cum a decurs? 
  
Băiatul povesti de toate. Desigur şi de întoarcerea mamei cu nenea Constantin, atunci târziu, acasă. Informaţia primită de la copil a pus autorităţile în alertă, dar nu se putea demonstra nimic! De un an se tot făceau cercetări dar fără niciun rezultat. Mama nu află de unde ştiau anchetatori că ea s-a întors acasă cu Constantin. 
  
Greu i-a mai fost băiatului după moartea tatălui. 
  
IV 
  
Doina Rădulescu, învăţătoarea, se mută într-una din zile la prietena ei, Luci. 
  
― Dar nu se compară, Luci! Ţie nici că-ţi pasă de gerul de afară, ai uitat cum e să faci foc în sobă. Şi ce baie splendidă ai! 
  
― Da, draga mea. Dar nu uita că te va costa ceva mai mult decât la bătrânică. Ce noutăţi mai sunt pe la şcoală? întrebă Luci. 
  
― Să ştii, mă simt foarte bine ca învăţătoare, nici nu aş fi crezut că am această dispoziţie. Îmi sunt atât de dragi copiii! Unii dintre ei sunt chiar deosebiţi. Inteligenţa se manifestă din clasele mici. Uite, ţi-am vorbit despre copilul acela orfan de tată, băiatul este deosebit. Şi mai am în clasă copii străluciţi. Păcat că pentru cei mai mulţi dintre ei, părinţii nu-şi dau prea mult interes. Nu vezi, rămân mulţi copii pe mâna bunicilor, s-a instalat dorinţa plecării în străinătate, la muncă. Cei mai mulţi dintre ei sunt săraci. Dar acest elev al meu, mă nedumireşte! 
  
― De cine vorbeşti, Doina? 
  
― De Petrică Stoican! Copilul este aparte, foarte inteligent şi foarte harnic. Dar nu reuşesc să mă apropii sufleteşte de el. Are o tristeţe pe care nu o înţeleg. A trecut ceva timp de la moartea tatălui, ar trebui să mai uite. 
  
― Dar poate nu din cauza morţii tatălui, este trist! 
  
― Da, poate ai dreptate, Luci. Zilele astea, am de rezolvat o problemă destul de încurcată. Să ştii, în învăţământ nu poţi face numai şcoală, trebuie să fii şi părinte şi psiholog foarte bun. Uite, zilele astea, a venit la şcoală o elevă plângând. O bate tatăl, mama e plecată să lucreze cine ştie pe unde, iar micuţa este și „mamă” la doi fraţi gemeni. Spune-mi, cum poţi să laşi acasă trei copii mici, doar să pleci la făcut bani? 
  
― Sărăcia, nevoile, asta le determină pe mame să plece! Aşa că tu, Doina, ar trebui să te interesezi şi cum trăiesc copiii în familie. 
  
Referinţă Bibliografică:
Necăjitul povestire fragment / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2271, Anul VII, 20 martie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!