Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   



Să nu uiți trandafirii continuare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
— Acum nu doresc să discut pe această temă. Ai răbdare până mâine! Vom discuta mâine, să văd spre ce mă îndrept. 
  
— Eu îți fac o propunere, Cristi! Întâlnește-te cu Emilia și discutați voi doi. 
  
— Bine, mă gândesc la varianta aceasta care după mine, nu duce nicăieri. 
  
Obosit se băgă în pat cu toate că era devreme pentru somn, dar el avea motive serioase să-și ascundă conștiința în somn. Carmen, nervoasă că nu are cu cine discuta, se duse la baie să facă un duș. 
  
Dar când dădu drumul la apa caldă începu să sune telefonul fix. Acesta suna rar și doar cei de la spital îl căutau pe Cristi sau mama ei. Ridică receptorul, Cristi sforăia deja. Nu era mama, nu era spitalul. O voce de bărbat întrebă de doctorul Moga. 
  
— Nu vă supărați doarme, e foarte obosit, nu doresc să-l trezesc. Cine îl caută, vă rog? 
  
— Sunteți soția? 
  
— Da, sunt soția! Carmen mă numesc! 
  
— Bună seara stimată doamnă! Sunt o bună cunoștință a domnului doctor, Stănilă mă numesc Aș dori să-l treziți și să mi-l dați la telefon, este o urgență de care dumnealui trebuie să i-a cunoștință. 
  
Lui Carmen nu-i plăcu insistența domnului, dar nu avu încotro. 
  
— Bine, domnule, îl trezesc și îi spun că l-ați căutat. Vă sună el. 
  
Apoi trânti telefonul fără să aștepte comentariul acestuia. 
  
Intră în cameră. Nu ar fi dorit să-l trezească, dormea adânc cu fața băgată în perină. Nu mai sforăia, dar îl auzi gemând în somn. Soțul meu are necazuri? Cine e acest domn insistent? Nu cred că este de la spital. E plin de secrete Cristi! Îi scutură umărul fără ca acesta să dea semn de trezire. Atunci îl strigă pe nume: 
  
— Trebuie să te trezești, Cristi! Un domn insistă să iei legătura cu el. 
  
Cristi se ridică din pat atât de repede încât o sperie pe Carmen. Întrebă cu o voce calmă: 
  
— Cine era la telefon? 
  
— Un domn Stănilă! Foarte insistent! Trebuie să iei legătura cu el. 
  
Cristi, foarte lejer de parcă nu s-ar fi trezit atunci din somn, se duse pe hol acolo unde se afla telefonul. Închise ușa. Carmen nu înțelese mare lucru din jumătățile de cuvinte, dar nici nu-și dădu prea mare silință să priceapă. Nu-i păsa, erau problemele lui de serviciu. 
  
— Plec draga mea, am o urgență, mă întorc cât se poate de repede! 
  
O sărută tandru spunându-i: 
  
— Nu fi tristă, Carmen! Promit să mă revanșez! Vom fi fericiți! Nu-ți fie teamă! Apoi ieși. Destul de vesel, gândi Carmen. 
  
CAP. 13 
  
Anton se pregătea să plece pe coclauri, cum zicea el. Era o zi de primăvară cu soare mult. Plecase de acasă îmbrăcat cu haine destul de groase pentru că până mai ieri fusese destul de răcoare. Și iată că azi năpădi o căldură plăcută. Se gândi să se dezbrace, își lasă în mașină haina groasă. Apoi ușor la pas, se îndreptă spre marea lui grădină cu trandafiri. Așa o botezase Marea grădină cu trandafiri. Tulpinile de trandafiri, bine curățate, își întindeau mândre ramurile și poate peste două luni, aici vor răsuna acorduri de vioară la un marș nupțial. La asta se gândise de cu seară și își planifică, marea hoinăreală, în lumea trandafirului. Desigur, acum tot ce făcea, tot ce gândea era pentru acea minunată zi pe care o aștepta cu nerăbdare, căsătoria cu Delia. 
  
Zilele de la moartea tatălui au trecut greu, mama lui se îmbolnăvi, tristețea după moartea soțului o copleși. Și el a suferit alături de mamă, dar viața merge înainte. Treburile aici, în micul oraș, pe pământurile sale le rezolvă. Ce trebuia să fie semănat, fusese semănat. Ce trebuia pus în pământ s-a pus. Trandafirii îngrijiți își așteptau rândul la ieșirea din anonimat. Pe la sfârșit de luna mai, ei trandafirii, vor fi gazdele celui mai frumos eveniment din viața lui Anton, căsătoria. Discută și cu mama sa și-i ceru voie să oficieze cununia la sfârșitul lunii mai. 
  
— Desigur mamă, ar trebui să aștept un an de la decesul tatei, așa s-ar cuveni, dar trebuie să mă înțelegi că Delia este într-o situație deosebită pe care nu o pot prelungi. E necesar să-mi fac ordine și cred că tata ar fi de acord cu mine, sunt sigur, draga mea mamă! 
  
Iar ea, mama care își iubea fiul ca ochii, a acceptat 
  
. De altfel nu e nimic de comentat aici. Viața e viață și trebuie trăită. 
  
— Voi pleca săptămâna viitoare la Delia să punem la cale ceea ce avem de făcut. Ți-am spus mamă că trebuie să hotărâm cum va face și ce va face Delia cu locuința. Își va cumpăra o altă locuință și dorește să facem asta împreună. 
  
— Băiete, din partea mea ai toată libertatea și aprecierea. Am încredere în ceea ce faci, sunt alături de tine. Doresc doar să-ți spun că pentru un timp vreau să rămân aici, aproape de tatăl tău, într-un anume fel. Deocamdată mă descurc, așa că nu lua în calcul persoana mea. Ce va fi mai târziu vom vedea. 
  
Așadar Anton știa foarte precis ce are de făcut. După ce controlă terenul unde trandafirii își așteptau sorocul, se grăbi să ajungă în centru la bancă unde erau depozitate economiile sale. 
  
În cazul în care vor găsi o locuință pe placul lor el era hotărât să contribuie alături de Delia lui scumpă. Ieși liniștit din clădirea băncii, se îndreptă spre mașină. Acum urma să-i dea un telefon Deliei, să-și planifice plecarea. Îi era un dor nebun de iubita sa. Știa că este neliniştită, că îi este teamă de acele surprize ce i le-au făcut trandafirii, sau poate surprise făcute de fostul soț și de nevasta lui actuală. 
  
Delia nu reușea să uite ultima mârșăvie cu trandafiri, acea coroană destinată morții și trimisă ei cu acele cuvinte atât de dureroase. Era puternică, își onora cu succes activitățile legate de meserie, dar viața ei personală era dată peste cap. Îi luminau zilele, fetița ei dragă și scumpul ei Anton. Uneori, seara când Cristina nu voia să plece la culcare vorbeau amândouă, încercau să întrevadă un pic din drumul ce îl au de parcurs. 
  
— Ce spui micuța mea, o să-ți lipsească această casă? Înțelegi, draga mea că vom avea o altă locuință și crede-mă Cristina nu voi cumpăra decât dacă și ție îți va place casa. 
  
— Mamă, tu îți faci prea multe griji, nu sunt legată de casa aceasta unde stăm, ce importanță are mamă? Acolo unde ești tu, acolo și eu voi fi fericită. Nu suferi și pentru asta, mamă! Aș dori ca tata să mă viziteze din când în când și desigur și eu pe el. Voi putea, mamă? 
  
— Nu se pune o astfel de întrebare scumpa mea! Cum să nu se poată? E tăticul tău care te iubește atât de mult, ești convinsă de asta, da? Delia își strânse fiica în brațe sărutându-i părul moale. 
  
Sosise de câteva minute de la Judecătorie. Venise veselă, câștigase iar un proces destul de greu, cu martori ce îi dădură peste cap speranțele în dreptatea de care trebuia să aibă parte cel judecat, dar reuși să înfrângă minciuna și lașitatea și de această dată. Intră veselă în cabinet, își dădu jos trenciul ușor, se așeză pentru o clipă dorind să mai facă o trecere în revistă a procesului. Cristina nu sosise încă de la școală. De aproape două luni iată, această tânără, Emilia avea grijă de fiica sa. Era mulțumită. Acum se liniști în privinţa Cristinei, o îndrăgise și ea pe Emilia. 
  
— Mamă, într-o zi am zărit-o pe Carmen a lui tata stând de vorbă cu Emilia noastră. Așa cred, că ea era. Asta îi spusese într-o seară fiica ei, dar ea nu crezu. 
  
— Ți s-a părut ție, draga mea, ele nu se cunosc! Ai confundat-o cu cineva. O voi întreba totuși, pe Emilia. Dar uită să o întrebe, nici nu dădu importanță la ceea ce îi spusese fata. I s-o fi năzărit și ei... își spuse. 
  
Sună telefonul: Cine putea fi la acea oră? Nimeni altul decât Anton! Era ora pe care ei și-o planificaseră , când amândoi erau mai liberi. 
  
— Voi sosi săptămâna viitoare, cred că luni. Să fie cu începutul de săptămână. 
  
— Așadar ne despart doar cinci zile până când ne vom ține în brațe. Un dor nebun mă răscolește. A venit primăvara și se trezește viața. Păsările își pregătesc cuibușorul, copacii au înmugurit, eu mi-am terminat treburile planificate, așadar, urmează etapa hotărâtoare din viața noastră. Am venit acum de la bancă, mi-am verificat depozitul, mașina e verificată, așadar pregătește-ți sufletul, iubito! Sosesc! 
  
Delia era în culmea bucuriei! Aștepta acest telefon, mai bine spus aceste cuvinte, de o bucată de vreme. Și iată că în curând se va împlini visul lor. Vor fi o familie și era sigură că fericirea este așternută pe drumul lor, doar să pășească pe acel drum presărat de frumos și iubire. 
  
— Te aștept dragul meu, să pornim la drum! Eu voi lua legătura cu fostul, să-mi aducă suma pentru jumătatea de casă, pentru că am rămas la acea hotărâre. Îi cedez lui pentru că își dorește el, vila. Noi vom fi fericiți oriunde vom hotărî să locuim! 
  
— După clarificarea problemelor și-au luat rămas bun. Draga mea, te sun deseară să mai vorbim! 
  
Delia se duse la bucătărie. Îi era foame. Menajera gătea bine. Acum știa că o așteaptă o friptură foarte bună de vițel, dar și-a amintit că i-a spus menajerei , că va face ea sosul, un sos special pentru friptura de vițel. 
  
— Ați venit la timp, doamna Delia! Acum scot friptura. Fiica nu a venit încă de la școală. Astăzi mănâncă la noi și domnișoara Emilia? 
  
Referinţă Bibliografică:
Să nu uiți trandafirii continuare / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2084, Anul VI, 14 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!