Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Fantastic > Mobil |   


Autor: Viorica Gusbeth         Publicat în: Ediţia nr. 2050 din 11 august 2016        Toate Articolele Autorului

visul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
VISUL 
  
Autor Viorica Gusbeth 
  
Avusese o zi nespus de agitată. Întorcea capul, mergând pe stradă. Simțea că e urmărit. 
  
O senzație atât de neplăcută! Pe cer soarele hotărâse că are dreptul să doboare astăzi limita de temperatură suportată de tereștri. Sudoarea curgea pe fața lui, batista era deja udă, nici nu o m-ai putea folosi. 
  
Ce e cu căldura asta, a înnebunit și soarele ? 
  
Ridică privirea spre cer, acceptând ideea de a orbi la vederea lui, dar măcar o privire printre genele strivite să-i arunce, să-și arate nemulțumirea. Apoi nu știu nimic. 
  
Soarele l-a dat gata !. 
  
Trecu ceva timp, el zăcea în praful de pe stradă. Trecătorii priveau, întorceau capul zâmbind: ce l-o fi năucit, soarele sau Ha, ha, ha ! Să zacă, așa îi trebuie ! 
  
Se apropie cu pași timizi, o fetișcană. Să fi avut 12 ani. O copilă ! Se aplecă deasupra bărbatului întins pe caldarâm, îi puse o mână pe frunte, scoase din buzunarul foarte mic ce-l avea pe bluzița scurtă, o sticluță mică. Îi puse la nas și brusc bărbatul sări drept în picioare. Privi în jur buimăcit, ar fi dorit să întrebe pe cineva, ce se întâmplă cu el, unde se află acum, dar, nici o făptură nu se vedea în apropiere. Ridică privirea spre cer, amintindu-și parcă că a privit acolo ceva timp în urmă. 
  
Așadar memoria sa era neatinsă. Dar pe cer, doar un nor de o culoare neobișnuită, se lățea văzând cu ochii. Apoi el simți că îi este frig ! Tot mai frig ! 
  
Să mă întorc acasă să mă îmbrac, ce se întâmplă aici, ce o fi cu norul acela rozaliu ? 
  
. Nu mi-a fost dat să văd un astfel de nor până acum ! Înțelese că a căzut, că a fost trântit pe caldarâm, își aminti că s-a simțit urmărit. Cum termină acel gând, simți din nou prezență străină. 
  
- Cine ești ? Te simt aici lângă mine ! Ce se întâmplă cu mine ? 
  
Auzi o voce subțire, atât de subțire încât corpul său tresări: 
  
- Eu sunt aici lângă tine, privește-mă ! 
  
- Nu în dreapta sau stânga, privește-mă sunt aici la picioarele tale ! 
  
Speriat, el privi în jos, la picioare. Dar nu vedea nimic 
  
- Doar tu mă poți vedea altcineva nu ! Ai răbdare încă o picătură de Leg și mă vei vedea: 
  
Se holba la picioarele sale, înnebunit de spaimă. Se gândea că are halucinații provocate de soarele nebun. Dar și ăsta dispăruse ! Și îi era atât de frig ! 
  
Acum, privește-mă ! 
  
O copilă, aceea ce-i pusese pe față micuțul obiect ce ar fi putut să semene cu o sticluță de parfum., apăru în fața ochilor săi aplecați spre piciorele sale. Dar numai o jumătate din corp se afla în fața ochilor. Sunt cu membrele mele ce nu seamănă cu ale tale, în solul pe care calc. Pentru că eu calc pe altă rocă nu pe cea pe care ești tu. Acum închide ochii și te voi duce undeva. Acolo vei afla ce se întâmplă cu tine ! 
  
Se ridică în aer. Plutea ! Se simțea minunat ! Ar fi râs în hohote, dar de ce să râdă, cu cine să râdă ? 
  
Așa a început totul !? Era atât de singur aici. Așa credea el. Dar vocea aceea neplăcut de subțire se făcu prezentă. 
  
- Nu - i așa că te simți minunat ? Și atât de ușor ! Pe Pământ e atât de greu ! Cum locuiți voi acolo legați de solul acela de culoare incertă ? 
  
Bărbatul se sperie, îi trecu râsul. Cum eu nu sunt pe pământ ? Unde e casa mea, orașul meu, prietenii, familia ? 
  
De ce intri în panică ? Ai răbdare, se auzi vocea subțire. 
  
Privi speriat. Urât, cât e de urât aici ! Totul e cenușiu, ba nu, un roșu, dar nu roșul meu,. Unde e roșul meu ? Unde e verdele meu ? Unde e galbenul meu ? 
  
Se supăra, se enerva, dezamăgirea îl copleșea. Când răbdarea sa ajunse la cote maxime, o melodie îi strivi urechile. Un amestec de voci care scoteau sunete de neînţeles. Dumnezeule, ce se întâmplă cu mine ? 
  
Încă puțin, ai răbdare. ! 
  
Nu a știut când se schimbă peisajul Dispăru culoarea acelui roșu incert, dispăru urâtul ! 
  
Simți că alunecă ! Parcă mă aflu în lift ! Coborrr ! Coborr ! 
  
O viteză amețitoare îi zdrobea creierul. Ochii nu reușeau să prindă imaginea căderii. Nici glasul acela extrem de subțire nu se mai auzea. 
  
Apoi nu știu nimic, poate leșină ! 
  
Glasuri, o mulțime de glasuri, zgomote necunoscute. Deschise, speriat, ochii. 
  
Se pare că era întins pe ceva. Privi în jur ! Nimic care să-i amintească de lucruri obișnuite ochilor săi. Totul era altfel. Și auzi o voce ! 
  
- Bine ai venit la noi ! Călătoria ta a durat un an pământean. Poți să te ridici. 
  
Bărbatul se ridică încet de teama vreunei surprize. Mintea lui căuta explicație, dar aceeași voce, alta nu cea extrem de subțire, îi spuse: ești îngrijorat, dar nu trebuie. 
  
Te-am adus aici pentru că a venit ziua în care voi, Pământenii, trebuie să știți ! 
  
Bărbatul se ridică în picioare. Își simțea corpul ușor ! Aerul, sau ceea ce îi intra în plămâni era atât de plăcut. Îl supăra un singur lucru în aceea clipă, zgomotul. 
  
.Ai putea adormi ușor aici, gândi. Câte pisici care torc fac zgomotul acesta ? 
  
Pisici ! Da, pisici, acele animale blânde și minciunoase ! 
  
. Nu, nu de acolo vine zgomotul ce îl auzi doar tu ! 
  
Da, nu te speria, îți citesc gândul ! O să primești acest dar din partea noastră când vei pleca, o să asculți și tu gândurile celor de lângă tine. 
  
Acum, vom porni într-o scurtă călătorie: Voi apare, sunt ghidul tău pentru acest timp. Să nu te sperii, sunt puțin altfel decât tine, decât voi pământenii. 
  
Inima bărbatului se strânse de teama surprizei. Ce va vedea, cum va accepta ? 
  
Chiar în apropierea corpului său simți un miros inexplicabil, apoi apăru ființa cu care discutase prin telepatie, poate. 
  
Un pământean ! Același obraz, cap, urechi, nas, ochii. O haină lungă îi acoperea corpul. Privi mai jos, la picioare. Da, acolo era altfel două aripi luaseră locul membrelor pământene. 
  
- Dar tu ești un om cu aripi așezate unde nu trebuie. La noi îngerii au aripi, dar la brațe, nu acolo unde noi avem picioare. 
  
Ai răbdare ! Acum urmează să privești realitatea, în față, așa spuneți voi Pământenii ! Pășește ușor alături de mine, e prima parte a cunoașterii. 
  
Bărbatul Pământean nu dorea să comenteze, era depășit de tot ce ajungea la creierul său. 
  
Poate că visez, își spuse ! 
  
Așa a început ! 
  
Un uriaș ecran apăru în fața ochilor săi ! 
  
Acum foarte, foarte mult Leg în urmă, a venit înghețul. Am așteptat căldura cu care eram obișnuiți dar au trecut mii de Zene și nu am mai simțit căldură. Ne-am obișnuit, ne-am acomodat, dar a venit foamea ! S-au terminat rezervele ! Știam că vom muri ! 
  
O speranță enormă a apărut în VOL -ul următor. Un Geniu ! El ne-a salvat ! 
  
Aveam a o singură posibilitate, să pătrundem în interiorul casei noastre. Acolo, în adâncuri vom trăi, zene. Vom crea, vom rezista. 
  
Privește, aici vezi exodul nostru. Acesta s-a desfășurat în cinci mari etape. Azi îți arătăm prima etapă. Bărbatul pământean privea îngrozit. 
  
Dar aceștia sunt ca și noi, au picioare, umblă, iar acum voi arătați altfel, de ce ? 
  
S-a întâmplat de-a lungul a zece Vole. 
  
Ți-am transmit explicația pământeană pentru valorile noastre, mai știi ? 
  
Da ! Zenele, sunt ani pământeni, Vola- un mileniu pământean, Leg-timpul ! 
  
Dar e îngrozitor ce privesc și aud, nu se poate să reziști unor astfel de încercări, țipă înnebunit bărbatul Pământean. 
  
Noi am rezistat ! Acum te afli aici în casa ce ne-am construit-o cu foarte mult Leg în urmă. 
  
Privește ! Am pătruns la început în marea Peșteră Marțiană ! Voi așa ne-ați numit Marțieni, casa noastră, planeta Marte ! Dar denumirea este alta ! Noi suntem Xenaboni ! Planeta Xenabonio ! 
  
Bine ai venit pe planeta noastră, în casa noastră. 
  
Iată, acum privește, xenabonii, coboară ! Vom coborî timp de o sută de zene. 
  
Iată aici ne-am oprit și am stat zece zene. Ne-am încălzit de la apele termale aflate din belșug. Privește, aici am reușit să ne facem lumina artificială. Iată, acel xenobon a cultivat legume. Ele au fost mai bune la gust decât cel cultivat pe solul planetei noastre. 
  
Am găsit în adâncuri de toate, pentru nevoile noastre. Aveam căldură, lumină ! Am reușit să ne aprovizionăm cu hrană. 
  
Dar a venit o altă nenorocire ! Nu puteam rămâne la această adâncime, noi nu știam atunci, dar mult leg va mai trece. Au început cutremure, a năvălit căldura. Ne aștepta sfârșitul dacă nu plecam. Se pregătea erupția vulcanului, noi trebuia să fim departe ca să supraviețuim. 
  
Leg-ul planificat pentru vizionare se apropie de sfârșit. Acum ne vom urca în acest omabo pentru că ție îți lipsesc aripile și vom vedea ce trebuie de văzut acum, în acest leg ! 
  
Zi marțiană, zi după zi, bărbatul pământean pătrundea în misteriosul Xenobonio. Viziona orașe marțiene, el rămase la denumirea dată planetei, de pământenii din țara sa. 
  
Singurul lucru cu care nu se putea obișnui era că îi vedea pe ei cât de ușor pășesc, folosind aripile de la picioare. 
  
Acum înțelegi de ce picioarele noastre s-au atrofiat de-a lungul milioanelor de ani ? 
  
Vorbesc în termeni pământeni cu tine ca să-ți fie mai ușor Ne simțim minunat cu aceste aripi în locul membrelor voastre.. 
  
Dar să privești și să afli lucruri mai importante decât acesta. Iată, vom merge cu acest mijloc de transport în capitala Xenobonio. 
  
Denumirea ei este Angarka. 
  
Avem acest Omabo cu care călătoresc cei care au avut accidente și nu-și folosesc bine aripioarele, sau pentru musafiri. Acum vei afla câţi pământeni se află aici, la noi. Urcă ! Îi spuse ghidul său. 
  
Astăzi vă întâlniți, aici cu toții, în această mașină, astfel numiți voi Omabo . 
  
Pământeanul urcă două mici postamente ce nu semănau cu scările obișnuite. O cameră imensă îmbrăcată în albastru atât de plăcut ochilor încât pământeanul simți că se află undeva unde griji și suspine nu există. Se lăsă moale într-un fel de fotoliu rotativ. GHidul său îi spuse: noi comunicăm cu toată gama de culori. Pentru noi culorile sunt vii, ele lucrează în avantajul nostru sunt ajutorul de nădejde. Această nuanță cu care vă primim are scopul de a vă face fericiți și fără griji.. Noi comunicăm cu toate culorile, ele ne învață când, unde, și care sunt de folosit ! 
  
Mă simt minunat, gândi Pământeanul ! 
  
- Da, asta dorim noi, să te simți altfel decât acolo la tine ! 
  
- Dar nu înțeleg ceva, gândi el. Voi semănați cu acei îngeri pe care noi îi pictăm pe icoane. Dar aripile lor sunt la umăr. Voi ce sunteți ? Un fel de îngeri ? 
  
Atunci auzi un sunet bizar, I se transmise, nici el nu știe cum ? Să tacă, să nu mai gândească. 
  
Venea cel MARE ! 
  
Sunete de neînțeles, nu vacarm, nu urlete, nu sunete blajine. Ceva ce semăna a murmur făcut de izvorul de munte și tunete ce sfârșeau în acorduri de melodii când lente când un fel de rock nebun. 
  
Nebunie ! Nu-și putea opri gândul ! Acesta lucra. Creierul său nu se lăsa intimidat, degeaba primise ordin: taci, nu gândi ! 
  
Sunt om, sunt pământean ! Poate visez. Poate sunt pe pământ ! 
  
Te vom trimite acasă, la casa Pământ ! Creierul tău nu se lasă coordonat ! Pământeanul ce ne conduce și ne ajută să învățăm lucruri pe care noi nu am apucat să le inventăm, nu te vrea aici ! 
  
Nu te place ! Ești prea deștept ! 
  
Dar pentru că îmi ești drag, eu, îngerul tău îți voi spune marele secret ! Nu va mai fi marele Secret ! Știu că îl vei transmite pe planeta ta ! 
  
Marele Secret ! 
  
Da, noi suntem îngerii ! Vă protejăm de multe rele, dar acum noi îngerii avem nevoie de ajutor ! 
  
E rândul vostru să deveniți pentru noi îngeri, dacă așa doriți să vă numiți, sau cum doriți ! 
  
Dar, ajutați-ne ! Suntem iarăși în impas. Trebuie să ne aduceți pe planeta voastră ! 
  
Iulie 2016 
  
Referinţă Bibliografică:
visul / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2050, Anul VI, 11 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!