Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Viorica Gusbeth         Publicat în: Ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Să nu uiți trandafirii continure
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
— Stai aici, lângă mine, Anton, zise ea cu o voce de nerecunoscut. 
  
Delia avea o voce puternică, un limbaj curat, o calitate pe care un avocat trebuie să o aibă. Iar ea avea şi această însușire. Acum vocea slăbise în intensitate, alterată de suferința interioară. 
  
O duruse spatele cu câteva zile în urmă dar, gândi că răcise, nu putea accepta ideea că în corpul ei se află o substanță , bănuită a fi otravă. 
  
Lui Anton nu-i spuse decât că;: 
  
— Am o infecţie renală, am răcit, probabil. 
  
Aşa hotărâse cu medicul şi cu Ştefan. Doar ei trei ştiau ce se întâmplă de fapt. 
  
— Când speri să părăseşti pereţii aceştia îngrozitori de albi? 
  
— Mai stau câteva zile, voi face nişte proceduri pentru a-mi stabili un tratament. 
  
— Dar tu, dragul meu, ce vei face acum dacă eu sunt aici, pleci acasă? 
  
— Nu dragă, nici vorbă, rămân până te voi şti în siguranţă. Cobor în oraş, e prea scump hotelul în Poiană, voi fi aici aproape de tine. 
  
— Anton, atunci te rug ceva ! Mâine soseşte mama cu fiica mea, ea a făcut o parte din vacanţă, acolo la bunici. Dar începe şcoala. Te rog ocupă-te tu puţin. Uite cheile de la maşina mea, du-te mâine la ora 16, la gară. Vor sosi cu trenul. Asta doresc de la tine, apoi vom discuta despre noi, înţeleg că şi Ştefan are nevoie de tine. 
  
— Da, dragă, chiar sunt curios despre ce este vorba. Nu-ţi face griji, mă descurc. 
  
În acest timp intră în salon şi Dana. O sărută pe obraji pe Delia, spunându-i: 
  
— Astăzi arăţi bine, scumpo! 
  
— Ţi-am adus de mâncare și am ţinut cont de recomandarea doctorului, e fără sare, fără piper, cam insipid, dar trece, îţi revii tu la normal. 
  
Dana scoase cele câteva pachete, aşezându-le pe măsuţa de lângă pat. 
  
— Mulţumesc, Dana, mult. Vă cer iertare, prieteni pentru că v-am făcut această surpriză de proporţii, dar mă răzbun eu şi când mă eliberez, facem un chef de pomină. Delia zâmbi, încercând să-i îmbărbăteze. Ce femeie puternică, gândi Anton! 
  
— L-am rugat pe Anton să meargă mâine la gară după mama şi Cristina. Tu mai rămâi la mine, Dana, da? 
  
— Da, mai rămân! Mihai pleacă diseară, mâine începe serviciul. Se pregăteşte de plecare de asta nu a venit la tine, dar îţi transmite sănătate şi speră ca pentru următorii o sută de ani să nu ştii ce este boala. 
  
Nici ei nu ştiau că organismul Deliei fusese otrăvit. Lor doar, le-a spus că a răcit şi are puţină nevoie de tratament pentru rinichi. Au văzut pe chipul Deliei oboseala, au înţeles că trebuie să plece. Dana ieși da, Anton m-ai rămase. Se apropie de ea îi luă mâinile în mâinile lui puternice, îi sărută fiecare deget, îi sărută cu pasiune buzele încă lipsite de culoare. 
  
— Pe mâine, iubirea mea. Nu întâmplător am ajuns aici, acum, lângă tine. Aştept să mergem din nou la altar, tu şi eu, să ne adunăm, să fim iarăşi o familie. Sunt lângă tine, dragostea mea, voi fi al tău pentru totdeauna. Aici ai timp, gândeşte-te la modelul ce ţi-l doreşti pentru rochia ta albă de mireasă! 
  
Anton ieşi trist din salon. Nu se putea concentra, nu putea gândi limpede. Se gândise la fosta lui soţie de când a rămas fără ea, de când s-au despărţit fără măcar să ştie care este cauza despărţirii lor. Da, atunci după ce Delia l-a părăsit, amica Deliei, doctoriţa, i-a strecurat nişte vorbe cum că Delia se încurcase cu un coleg al ei, medic. Atunci el, consternat, obosit de suprasolicitarea de la serviciu, de căldurile infernale din Africa, a cedat, s-a simţit atât de trădat în sentimentele sale, încât a renunţat. După doi ani a încercat o altă căsătorie, dar nu a mers, gândul său tot acolo la Delia era. Nu a mai putut iubi. Iar acum!? Nu a sperat la o revenire a Deliei în viaţa sa, dar se pare că soarta are legile ei pe care noi nu le cunoaştem. A înţeles că Delia a suferit şi poate încă mai suferă din cauza decepţiei de care a avut parte în căsnicie. După cum şi-a dat seama din discuţiile anterioare cu ea, l-a iubit pe acel bărbat care a trădat-o atât de ușor. Necunoscute mai pot fi căile vieţii! Întâmplător a aflat, de la Ştefan, că Delia trece printr-o etapă grea a vieţii. 
  
Şi-a amintit de Ştefan! Posomorât și abătut, când ieşi din spital îşi aminti că Ştefan l-a chemat la biroul său. Îşi privi ceasul, exact o jumătate de oră mai avea la dispoziţie să ajungă pe strada... căută în buzunarul din interiorul paltonului, îşi aminti că acolo şi-a pus cartea de vizită. Nici nu e departe, gândi, strada paralelă cu Bulevardul Republicii. Găsi biroul, intră. Îl primi un tânăr. 
  
— Sunteţi domnul Anton Ghiţescu? 
  
— Da, eu sunt, răspunse mirat Anton de tonul protocolar al insului. Ce oficial sunt primit. Ce va să fie asta? 
  
Intră într-o cameră nu prea mare. Trei dulapuri acaparau un perete întreg. Lângă fereastră era o masă ceva mai mare decât biroul, plină de dosare şi hârtii. Ştefan stătea la birou în faţa calculatorului, adâncit în probleme. Când intră Anton, acesta îi aruncă o privire rece, de parcă nu s-au cunoscut nicicând. 
  
— Iartă-mă Anton, sunt prins cu nişte treburi atât de grave cărora nu reuşesc să le dau de capăt. Hai să stăm aici la măsuţa din colţ. 
  
Pe aceea Anton nici nu o văzuse. Nu avea fotolii, doar nişte scaune destul de incomode. Anton se aşeză pe unul din scaune, încercând să-şi ascundă nemulţumirea... de parcă aş fi la interogatoriu, îşi zise. 
  
Ştefan luă de pe birou un carnet şi se aşeză pe celălalt scaun. 
  
— Igor, fă şi tu pe secretara şi adu două cafele, că eu sunt buimăcit rău şi bănuiesc, Anton că nici tu nu eşti prea liniştit după vizita la Delia. 
  
Când Igor, probabil ajutorul lui Ștefan, colaboratorul, aduse două cafele, Ştefan îi spuse: 
  
— Scoate din sertarul de la litera D, dosarul Trandafirii... 
  
Anton nici nu fusese atent la cerinţa lui Ştefan. Îşi sorbea cafeaua destul de fierbinte, gândindu-se totuşi care o fi scopul venirii sale aici? 
  
— Aşadar, Anton, te-am chemat aici pentru că o persoană dragă nouă, mie colegă de liceu, prietenă iar ţie chiar mai mult, ţie ţi-a fost soţie şi am înţeles că această femeie este iubită de tine şi după ani mulţi. Despre Delia vom discuta şi problema ei, iată un dosar în cercetare. 
  
La orice s-ar fi aşteptat Anton, dar să discute pe seama iubitei sale, Delia, şi încă într-un dosar, la una ca asta nu se aştepta. După ce-şi reveni din uimire, întrebă: 
  
— Dosar, ce dosar? Și ce legătură am eu? 
  
— Răbdare, Anton! 
  
Ştefan luă dosarul pe care scria Trandafirii Deliei. 
  
— Ca să putem avea o imagine clară a ceea ce doresc să-ţi dezvălui, îţi voi povesti ceva. Am fost la tine în vară, am venit în mod special pentru a lua urma acestui dosar, a acestui caz. La prima vedere îţi vine să şi râzi cum pot aceste flori, trandafirii, să ducă la deschiderea unui dosar de urmărire. Dar să începem cu... începutul. 
  
Ştefan deschise dosarul şi citi. Aşa află Anton, câte puţin despre spinii acestor flori, da spinii, că uneori au înţepat rău de tot. 
  
Aşadar, Delia m-a rugat cu ceva timp în urmă să clarific dacă pot, ceva ce, cu ani în urmă a început foarte frumos. Într-o dimineaţă, să fie vreo cinsprezece ani de atunci, când s-a trezit a găsit terasa plină de petale de trandafiri. Ce frumos a fost şi ce bucurie în sufletul ei. A sperat că autorul gestului va da semn de recunoaştere, dar nu s-a întâmplat nimic. A fost dezamăgită, e normal, dar nu a pus la suflet, dacă autorul a dorit să rămână anonim, ce să facă ea? S-a resemnat. A trecut timpul, s-a măritat, a făcut copilul şi viaţa a mers în continuare. Dar pe parcursul acestor ani şi-au tot făcut apariţia în diverse ipostaze aceste splendide flori, la fel cu expeditor necunoscut. Că Delia a ajuns să fie obsedată de aceste intenții, poate a fost exagerat, dar asta până când acest gest s-a transformat într-o ameninţare gravă. Ceea ce este şi mai periculos s-ar putea ca boala Deliei de acum să aibă legătură cu cel care, de fapt, a început să folosească trandafirii cu diverse ocazii, dar să rămână anonim. 
  
Aflasem că tu cultivi trandafiri şi de aceea am pornit pe urmele tale. Trandafirii cultivaţi de tine dar şi faptul că ai fost căsătorit cu ea m-au făcut să te trec primul pe listă. 
  
Referinţă Bibliografică:
Să nu uiți trandafirii continure / Viorica Gusbeth : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1989, Anul VI, 11 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorica Gusbeth : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorica Gusbeth
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!