Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 2040 din 01 august 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (10) - FINAL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (10) - FINAL 
  
Trecuse primăvara, trecuse şi vara şi, iată, venise toamna şi odată cu ea mult aşteptata zi când urma să părăsesc definitiv Observatorul Astronomic "Bradul" pentru a pleca la Bucureşti. 
  
Ca să pot lăsa toate lucrurile în perfectă stare muncisem cu sârg pentru completarea acelui caiet "stas" cu date potrivite, punând valori aproximative peste tot acolo unde trebuia, ca să nu arate deplorabil caietul meu lăsat în părăsire atâta vreme. Am lustruit conştiincios obiectivele lunetelor, am uns pârghiile şi roţile, am pus husele peste toate instrumentele. Am strâns la un loc lemnele risipite prin curte, ducându-le în şură. Apoi, după ce m-am asigurat că am încuiat toate încăperile şi după ce mi-am rotit privirea să văd dacă totul este în ordine, am urat noroc şi fericire cui o mai trece după mine pe acolo şi am plecat. 
  
Plecarea mea definitivă îmi dădu totuşi o puternică strângere de inimă. Revedeam în minte nopţile pierdute, evenimentele nemaipomenite prin care am trecut şi câte şi mai câte întâmplări. 
  
Desigur, nu puteam să plec fără să-mi iau rămas bun de la moş Bursuc. Ca să nu-şi dea în vileag tristeţea care îl copleşise văzându-mă plecând, moşul îşi căutase de treabă prin pădure, prefăcându-se că trebuie să aducă lemne. Îl înţelegeam foarte bine: el era sortit să rămână mai departe acolo, pe munte, singur-singurel, ascultând cariile din grinzile pereţilor şi vânturile, furtunile, ploile sau zăpezile fluierând prin desişul pădurilor. 
  
L-am aşteptat în faţa cabanei. Simţind ceva straniu în atitudinea mea, Hector, câinele cel negru şi flocos apăru de nu ştiu unde şi se înfăţişă la picioarele mele, târându-şi coada şi scâncind. Parcă simţea şi el că trebuie să ne despărţim, că îl voi părăsi. 
  
Mai revăd o dată locurile. Cerul era albastru-curat, orizontul era limpede, iar în el se reflecta verdele încă viu al otavelor de prin sat. Pe cupola cerului se clătinau încet siluetele zvelte şi foşnitoare ale brazilor. Se vedea clar valea satului de la poalele muntelui, ca şi văile satelor mai îndepărtate, cu gospodăriile ţărăneşti pitoresc amenajate, cu ogoarele şi stogurile de fân din preajma lor. Pe cer, nici urmă de nori! Iar în zare, se profilau piscurile albe ale Munţilor Rodnei. În celelalte părţi ale orizontului se vedeau sate şi iarăşi sate, pe spinările aurii ale dealurilor peste care sclipeau căsuţe şi cabane mărunte de tot. 
  
Rotind privirile, m-am oprit o clipă asupra pădurii în care aterizase acel fantastic obiect cosmic. Acolo nu se vedea nimic deosebit. Doar bradul din preajmă se uscase aproape de tot, devenind roşcat, ca o pană de cocoş!... 
  
Cu moş Bursuc în urma mea ducându-mi valiza, căci ţinuse cu tot dinadinsul să-mi fie de folos cu ceva la plecare, începusem să coborâm pajiştea muntelui. După un timp mi-am întors privirea pentru a vedea încă o dată muntele pe care am locuit un an de zile. Sus, pe culmea lui, se mai zărea puţin din acoperişul cabanei, precum şi silueta albă a casei Observatorului, cu un geam care sticlea ca un diamant în bătaia luminii soarelui. Iar mai încolo, unde muchia muntelui se unea cu cerul, se vedea capul negru, cu urechile ascuţite, ale unui cal, rumegând şi privind din când în când spre satul din vale. 
  
Frumoasă zi mai era! Însă pentru mine însemna şi mai mult, căci închipuirea mea lua deja avânt peste culmile munţilor, mereu mai departe, până într-acolo unde trebuia să fie Braşovul, şi, mult mai la sud, Bucureştiul cel măreţ şi luminos, acolo unde mă aştepta frumoasa mea Adelina. 
  
Încet-încet începură să nu se mai vadă satele din depărtare şi nici măcar satul acela ce-mi era drag, în care locuia bunica Adelinei. De acolo se pierdeau din privire imaginile ultimelor case din valea în care coborâsem. 
  
Mi-am luat rămas bun de la moş Bursuc, pe care l-am îmbrăţişat şi i-am urat ani mulţi şi multă sănătate. Apoi am pornit-o pe plaiul pe care urcasem prima oară. 
  
Mergând încet pe drumul coborâtor, la un moment dat aud zgomot de roţi în urma mea. Mă întorc şi zăresc o căruţă gonind la vale cu un om şezând pe laviţa din faţă. Când s-a apropiat, l-am recunoscut pe nea Macovei care tocmai smuci cât putu hăţurile calului, reuşind astfel, cu mare greutate, să domolească goana aceea. 
  
- Unde mergi, Mariane?... 
  
- Plec la oraş! 
  
- La oraş? Prrr!... Urcă-te aici lângă mine!... 
  
N-am încotro, arunc valiza în căruţă şi reuşesc să mă caţăr de coşul căruţei. 
  
Văzându-mă lângă el, zgâlţâit din toate încheieturile în afurisita lui de căruţă, încerc să-l privesc numai cu coada ochiului. Avea pe faţă uşoare urme de necaz. Părea mai nebărbierit ca prima oară, iar dintele de metal din faţă îi ieşea parcă mai pregnant la iveală. Nu mai avea aceeaşi bunăvoinţă faţă de mine. Iar asta era simplu de explicat. 
  
Norocul meu era că, gonind la vale, căruţa făcea atâta tărăboi şi se zgâlţâia atât de tare, că nu era chip să deschizi gura să spui o vorbă, căci puteai să-ţi muşti limba, ori să-ţi spargi dinţii din gură din cauza zdruncinăturilor. 
  
Ajunşi la Rotunda unde nea Macovei avea treabă, după ce coborârăm amândoi din căruţă şi după ce omul îşi legă calul de un gard punându-i la gât o desagă cu fân, i-am întins mâna urându-i la despărţire tot ce-şi doreşte şi pe deasupra un car de sănătate. 
  
Înseninat de-o asemenea caldă urare nea Macovei se înveseli şi-mi răspunse din toată inima: 
  
- Mergi sănătos, Mariane! Şi să fii fericit! Dar uite, aşa, v’odată, când mai ai timp, dacă te plictiseşti de gălăgia de la oraş şi dacă eşti sănătos, lasă toate şi mai vino pe la noi, prin satul nostru, să vezi munţii, pădurile şi poienile cu iarbă şi flori!... 
  
Şi mie îmi trecuse prin minte că aş vrea cândva să mă pot întoarce prin aceste locuri. Chiar îmi spuneam: cât de plăcut va fi să revin pe aceste meleaguri, cu Adelina, să revedem locurile acestea minunate, priveliştea ca-n basme, unde ne vom reîncărca memoria cu frumuseţea naturii şi puritatea gândurilor. 
  
Iar din Observatorul de pe vârful muntelui vom avea prilejul să contemplăm minunata noastră stea albastră şi norocoasă. 
  
FINAL 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (10) - FINAL / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2040, Anul VI, 01 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!