Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 2021 din 13 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (7)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (7) 
  
Pe la groapa plină de mistere s-au mai perindat multe echipe şi multe elicoptere care au filmat şi fotografiat, au măsurat şi răsmăsurat totul. 
  
Dimineaţa zăceam încă la pat, în camera mea de la cabană, cuprins de febră şi sfârşeală, speriat şi deznădăjduit. Aiuram cu totul şi nu mă mai interesau nici misterele cosmice, nici echipele de cercetători, nimic. 
  
În schimb, cu tăria care mi-a mai rămas, îmi aruncam gândurile la frumoasa mea Adelina, pe care o aveam necontenit în faţa ochilor, simţindu-i căldura inimii şi îndemnurile care izvorau din priviri. Erau singurele mele mângâieri în dimineaţa aceea, iar de ar fi fost să mă sfârşesc, aş fi dorit cu siguranţă să mă sfârşesc în acest fel, învăluit de aceste imagini şi gânduri fericite. 
  
Deşi am fost rugat să fiu internat în spital am refuzat, căci aveam oroare de spitale, nu stătusem niciodată în vreunul. Iar ca să fiu mai convingător ca să fiu lăsat în pace, le-am zis că sunt doar răcit, sau gripat, atâta tot şi nimic mai mult. 
  
În cele din urmă, văzând că zilele mele de boală se prelungesc, mi-am zis că ceva e mai grav decât îmi imaginam eu şi, de ce nu, poate că de vină ar putea fi totuşi radiaţiile acelea. Până la urmă m-am decis să mă internez, chiar de-a doua zi. 
  
În noaptea de dinaintea internării în spital am dorit să mai trec odată pe la Observatorul meu, să mai văd toate acele podoabe luminoase de pe cerul de catifea neagră, precum şi blestemata mea stea albastră. 
  
Am urmărit cu multă atenţie cadranele telescoapelor, privind în obiectiv şi contemplând, rând pe rând, sclipitorii aştri ai cerului, sursele atâtor mistere necunoscute. 
  
Cât am stat astfel în faţa telescopului, nu ştiu. Însă, în puterea nopţii, mă pomenesc că aud bătăi timide la uşa de la scara ce urca la mansardă. Cine putea fi? Cobor să văd şi rămân stană de piatră: era Maria, fata lui nea Macovei din vale. 
  
- Ce cauţi tu, Marie, aici, în plină noapte? 
  
- A fugit calul de-acasă, a urcat la deal, tot la deal, până a ajuns pe aici... Şi m-a trimis tata să-l mân înapoi... 
  
- Mare minune! zic eu. Ce i-o fi venit calului s-o ia, aşa, razna, la deal, în miez de noapte!... 
  
- Uite c-a fost în stare!... Deşi n-a mai făcut asta niciodată până acum... 
  
- Şi nu ţi-a fost frică să urci până aici? 
  
- Mi-a fost şi nu mi-a fost... 
  
- Nu te-aş fi crezut atât de îndrăzneaţă! 
  
- Ştii ceva? Nu-mi arăţi şi mie cum se vede luna prin binoclu, că mi-s tare curioasă... 
  
- Ba, cum să nu-ţi arăt? Vino încoace!... 
  
Potrivesc luna în obiectivul telescopului şi i-o arăt fetei. 
  
- Vai! Ce mare e!... Parcă-i un deal înroşit, cu nişte văi întunecate!... 
  
Am vrut să-i arăt şi cum se vede o stea, dar pe fată o apucase gândul că trebuie să plece cât mai repede acasă. 
  
- Mi-ajunge... Trebuie să fug la vale, că ajunge calul înaintea mea acasă!... 
  
Avea dreptate. După cât îl ştiam de isteţ, calul lui nea Macovei ar fi fost în stare să ajungă numaidecât acasă, fără îndemnul cuiva. Ceea ce nu-mi era prea clar, era cum de îi venise calului nebunia să urce singur dealul. Sau poate fata îl mânase chiar ea, cu mâna ei, ca să aibă pretext să treacă pe la Observator? Cine ştie? Treaba ei. La urma urmei eu aveam alte preocupări. În plus, gândul meu era la Adelina, gând pe care îl preţuiam tare mult! 
  
N-am mai zăbovit mult şi m-am întors la cabană, pentru că simţeam că mă sufoc şi că aveam dureri în piept. Când s-a făcut dimineaţă m-am sculat, m-am îmbrăcat de plecare la oraş, apoi am trecut pe la moş Bursuc să-i zic: 
  
- Ajută-mă, te rog, să ajung în vale! Sunt bolnav şi vreau să plec la spital! 
  
Moş Bursuc, care mă îngrijise cum ştiuse, cu nişte ceaiuri şi cu nişte comprese calde, se supără tare la gândul că trebuie să mă internez neapărat. Şi-a aranjat cabana, a încuiat toate uşile şi, sprijinindu-mă de subţiori, m-a condus cu grijă pe cărare la vale, spre sat. Aici mi-a făcut rost de un cal şi o sanie cu care am ajuns la dispensarul comunei. De aici însă, constatându-se că sunt tare bolnav, au chemat o salvare ca să mă ducă la spitalul de la Vatra Dornei. 
  
Dar şi aici, a doua zi, după câteva investigaţii şi, mai ales, aflând că-i vorba de un caz grav de iradiere, medicii au decis să mă trimită la Cluj. 
  
Situaţia m-a speriat şi mai tare şi pentru prima dată am ajuns la concluzia că niciodată n-am să mă mai fac bine. În starea aceea disperată am rugat pe cineva din salonul în care mă aflam să trimită în numele meu o telegramă urgentă la Bucureşti, cu următorul conţinut: 
  
"Adelina, te-am iubit nespus de mult!... Se pare, însă, că steaua albastră nu s-a îndurat să mă cruţe... Dacă te-aş mai putea vedea o dată, aş simţi că am trăit fericit! 
  
Mă aflu la Spitalul Municipal din Cluj, pentru că am fost iradiat. 
  
Adio, Adelina, singura mea mângâiere! 
  
Marian." 
  
Am dormit mult timp, resemnat şi cu cugetul împăcat. Poate că a trecut o noapte, poate că au fost mai multe, nu ştiu... 
  
Când m-am trezit şi am văzut lumina zilei în salonul în care mă aflam, am simţit nişte mâini fine mângâindu-mi fruntea. Când am deschis pleoapele amorţite descopăr lângă mine pe... Adelina! Era aievea ori era un vis? 
  
- Tu eşti, Adelina?!... 
  
- Da, Marian! Eu sunt! Stai liniştit! De cum am primit telegrama ta, am pornit către tine, cu primul tren, la Cluj... 
  
- Şi cu examenele? 
  
- Lasă-le încolo de examene! Ce-mi mai pasă mie de ele acum? Spune-mi, chiar eşti bolnav foarte grav? 
  
- Se pare că da... 
  
- Ce anume te doare?... 
  
- Simt dureri în piept... Mă simt epuizat... Ştii, m-am apropiat prea imprudent de groapa aceea în care a căzut nava aceea misterioasă. Şi groapa era radioactivă... 
  
- Da, am aflat de toate astea... Nu-mi vine să cred, Marian! De-ai şti câte vise frumoase îmi făcusem despre viitorul nostru!... Am ajuns să nu mă mai gândesc decât la tine! Îmi doream să treacă cât mai repede sesiunea, să vin la tine, la Observator... 
  
N-am reuşit să ne spunem multe, că în salon a apărut silueta înaltă a unui doctor, cu un chip sever, urmat de câteva asistente îmbrăcate în halate curate. 
  
- Ce caută domnişoara în salon?!... Ştii că bolnavul e în stare gravă şi că are nevoie de linişte?!... 
  
Cine ţi-a permis să intri aici? 
  
- Domnu' doctor! Vă rog frumos, mai lăsaţi-o lângă mine câteva clipe... cine ştie ce va fi cu mine... 
  
- Ce tot vorbeşti, băiete?! Ţi-am spus să stai pe spate nemişcat! 
  
Apoi, către asistentele din spatele lui: 
  
- Mi-aţi adus analizele? 
  
O asistentă ieşi să vadă de analize şi reveni imediat. 
  
- Au ieşit, dom' doctor... chiar acum! Uitaţi-le aici! 
  
- Să le văd! 
  
Doctorul îşi pipăi buzunarele căutându-şi ochelarii pe care şi i-a pus tacticos pe vârful nasului, părând încă nervos. Apoi începu să răsfoiască hârtiile acelea cu multă atenţie şi concentrare. Când sfârşi cu ele, le mai frunzări o dată, de data asta de la coadă la cap, apoi zise: 
  
- Nişte copii! Auzi, să se smiorcăie ei aşa, fără motiv! 
  
În culmea încordării, mă uitam la Adelina, iar ea la mine. 
  
- Copilării! Fleacuri! Să ştii c-ai avut noroc băiete!... Radiaţii neînsemnate, în rest totul e în regulă... Doar ai răcit zdravăn, asta-i tot!... Mâine te externăm! 
  
Când am auzit aceste cuvinte, pe care le aşteptam mai ceva ca pe o sentinţă, n-am reuşit să mă stăpânesc şi am sărit din pat de bucurie. 
  
- Ura! am strigat cât am putut, îmbrăţişându-l pe doctor, apoi pe Adelina. 
  
A fost nevoie ca doctorul să intervină prompt şi să restabilească liniştea în salon: 
  
- Gata! Stăpâniţi-vă! Nu faceţi atâta gălăgie, de parcă aţi fi singuri în salon! Mai sunt şi alţi bolnavi prin spital! 
  
Cine-şi putea imagina fericirea fără de margini de care am fost cuprins? Parcă am renăscut atunci! Ce clipe extraordinare! Iar Adelina era lângă mine! 
  
Prin ce coşmar îngrozitor trecusem! 
  
- Adelina, ce nătâng am fost că te-am speriat în halul ăsta! Te-am făcut să pierzi şi examenul! 
  
- Lasă asta! Ar fi cea mai neînsemnată pagubă. Poate mai aranjez o reexaminare... 
  
Eram atât de fericiţi! Ţineam în mâinile mele mâinile ei fine şi calde, de o nespusă gingăşie. Şi privirile ei erau nespus de calde şi învăluitoare, încât mă topeam în farmecul lor! 
  
Ce putea fi mai frumos decât chipul Adelinei? Ce altă splendoare de pe lumea asta o putea egala? Câtă fericire mi-a fost redată dintr-odată, o dată cu bucuria de a şti că voi trăi! 
  
În clipele acelea am jurat să o iubesc până la sfârşitul vieţii şi toate faptele mele să fie mereu demne de încrederea pe care mi-a acordat-o, de visurile ei nobile şi măreţe. 
  
- Marian, ştii ceva? Cred că povara acestui episod, spaima pe care am tras-o, ar putea influenţa mult viitorul nostru, făcându-ne datori unul altuia... Ce-ar fi să uităm cu totul această întâmplare şi să ne comportăm ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic? Nu crezi că viaţa ar avea mai mult farmec dacă am gândi în acest fel? 
  
Chibzuind la cele spuse de ea, i-am răspuns: 
  
- Ai multă dreptate, iubita mea Adelina! Nu va fi posibil să uit vreodată sacrificiul pe care l-ai făcut pentru mine, fiindu-mi alături... Ai dreptate când spui că nu o conjunctură de evenimentele trebuie să ne unească, ci încrederea noastră reciprocă şi farmecul pe care împreună vom şti să ni-l dăruim! 
  
Seara, Adelina s-a întors la Bucureşti, iar eu am rămas în spital, să urmez tratamentul împotriva răcelii la plămâni ce-mi fusese prescris. Am aflat apoi mai multe detalii. După mai multe investigaţii s-a putut lămuri că radiaţiile la care fusesem expus erau neînsemnate cantitativ, cu mult sub limita suportabilităţii admise pentru oameni. 
  
În după amiaza zilei următoare am fost externat şi m-am reîntors în munţi, la lunetele mele. După câteva zile a venit tatăl meu să mă viziteze, să vadă cum o duc la cabană. A rămas uimit aflând toate peripeţiile prin care trecusem într-un timp atât de scurt; şi mai ales de acea înfiorătoare poveste cu radiaţiile, de care el nu ştiuse nimic. 
  
( va urma ) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (7) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2021, Anul VI, 13 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!