Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 2006 din 28 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (6a)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (6a) 
  
Acceleratul de Bucureşti intrase în gara Vatra Dornei exact în minutul prevăzut de grafic. Îmi făceam probleme cu privire la felul în care urma să-i recunosc pe cei din echipa de la institut. Însă, când am zărit coborând din tren vreo trei indivizi, având asupra lor un teodolit, nişte role şi un cufăr mare de lemn şi greu cât toate zilele, mi-am dat seama că nu puteau fi decât cei pe care-i aşteptam eu. I-am salutat şi am încercat să-i încălzesc cu câteva glume, căci afară se lăsase nu de multă vreme un ger năprasnic, iar ei păreau îmbrăcaţi cam subţirel. 
  
N-aveam însă timp de pierdut, aşa că am stabilit iute ce aveam de făcut ca să părăsim cât mai repede gara aceea friguroasă. 
  
- Cum ducem astea? Ai o maşină? mă întreabă unul dintre ei. 
  
- Nu am! i-am răspuns. 
  
- Şi ce facem cu fiarele astea? 
  
Adevărat, nici nu mă gândisem la asta. Oh, ce belea pe capul meu! Trebuia să caut neapărat o maşină pe undeva. 
  
- Aşteptaţi-mă aici, în gară, poate găsesc vreo maşină pe la primărie!... 
  
M-au privit oarecum pieziş şi puţin cam dezumflaţi. Am tras o fugă până la primărie, am intrat decis la primar şi i-am spus păsul meu. A trebuit să-i vorbesc şi despre un meteorit care a aterizat pe aici pe undeva, pe aproape, pentru că nu prea se lăsa convins. 
  
- Da' ce treabă am eu cu meteoriţii voştri? Asta-i treaba ălora de la centru! Să vină de acolo cu tot ce le trebuie, nu-i aşa? 
  
- Domnu' primar, oamenii au venit cu trenul de la Bucureşti, au aparate multe cu ei, sunt grele şi n-au maşină!... 
  
- Bine, bine! Să văd ce pot face!... 
  
A ieşit pe hol, a chemat portarul şi l-a trimis să-l caute pe unul, Mitică, şoferul de pe maşina pentru pâine, ca să-l aducă de urgenţă la primărie. 
  
- Stai şi tu undeva pe-acolo, pe un scaun, până vine şoferul ăsta! mă invită primarul, nu pentru că era prea amabil cu mine, ci mai mult pentru că vroia să ştie că o terminase cu mine. Nu păru deloc interesat de fenomenele ciudate de care i-am vorbit cu sufletul la gură. 
  
M-am aşezat lângă o fereastră şi am aşteptat aproape o oră, îngrijorat la culme de soarta celor care mă aşteaptau la gară. Primarul s-a luat cu alte treburi şi părea că uitase cu totul de mine. 
  
Dar iată că, în sfârşit, în uşă apăru o figură de şofer mototolind o căciulă în mână. Nu părea nici el să dea prea mulţi bani pe mine. Primarul nu era în încăpere în acel moment dar eu, bănuind că el este cel aşteptat, i-am povestit şi lui că pe noi trebuia să ne transporte, din gară şi până în satul din valea Observatorului. M-a ascultat, dar nu prea m-a luat în seamă. Abia după ce a revenit primarul şi l-a zărit, s-a şi luat de el: 
  
- Pe unde umbli, măi, haimana?... 
  
- Să trăiţi, don’ primar!... 
  
- Lasă vorba!... Te duci cu dumnealui să iei o echipă de la gară şi să o repezi la Breaza. Ai înţeles?... Da’ vii repede înapoi că mai am şi alte treburi cu tine!... 
  
- Don’ primar! Să trăiţi, dar... să vedeţi, trebuie să trec pe la moară... 
  
- Nu există! Te duci acolo unde spun eu, apoi mai discutăm!... 
  
- Să trăiţi! Am înţeles, dom' primar!... 
  
Ies din primărie cu şoferul Mitică, ne urcăm în camioneta lui şi plecăm la gară. Nu-i convenea deloc drumul pe care îl avea de făcut, dar părea că nu are încotro, că aşa-i poruncise primarul. 
  
În fine, îi luăm pe cei de la gară şi pornim la drum lung, gonind pe zăpada bătătorită, prin văi şi sate, până ajungem la Breaza. Asta era după prânz, când soarele mai încălzea încă afară, deşi era un ger de crăpau pietrele. 
  
Şoferul ar fi vrut să ne lase în comună, la primărie. Dar la insistenţele noastre s-a înduplecat şi ne-a dus până la marginea pădurii, acolo unde se sfârşea drumul. Odată ajunşi, ne-am descărcat sculele, iar şoferul a întors maşina şi a plecat în trombă înapoi spre Vatra Dornei, lăsându-ne să ne descurcăm cu greutăţile acelea care trebuiau urcate sus, pe munte. 
  
- Acu-i acu! Să vedem cum ducem sculele astea!... zise unul din echipa venită de la Bucureşti. 
  
- Ce aveţi în lada asta? întreb eu. 
  
- Un contor Gaiger-Muler... 
  
- Cum? Dintr-ăsta aţi adus cu voi?! N-aţi găsit unul de un tip mai nou şi mai uşor?... 
  
- Am luat şi noi ce ni s-a dat! 
  
- Sfinte Sisoe! Ditamai hardughie de cutie pentru un biet detector!... 
  
Dar ce era să facem? Aveam totuşi nevoie de o sculă ca să măsurăm radiaţiile din zonă. Eram decis să nu mai expun pe nimeni la radiaţii, fără rost. Cu chiu, cu vai şi cu mult năduf, am urcat muntele spre locul cu pricina, unde ajungem pe la sfârşitul amiezii. Şi, pe măsură ce ne apropiam, chiar şi indiferenţii mei tovarăşi începură să pară când mai însufleţiţi, când să simtă ceva teamă, când să-i văd plini de curiozitate. Reuşisem să le povestesc de-a fir-a-păr toată aventura mea. 
  
Ne-am apropiat cu mare precauţie de groapa aceea plină de mister, măsurând des radioactivitatea. Deocamdată radiaţiile erau foarte slabe, nici nu meritau să fie luate în considerare. Nici măcar în vecinătatea gropii n-am măsurat radiaţii intense, aşa că am îndrăznit, pe rând, să ne căţărăm pe bradul cel tânăr căzut peste groapă şi să privim în adâncul ei. Eram nespus de bucuros că blocul acela luminos şi cristalin era acolo, la locul lui, iar acum îl puteau vedea şi alţi cercetători. Eram în al nouălea cer, mai ales că, de aici înainte, nimeni n-ar mai fi îndrăznit să-mi pună la îndoială descoperirea mea. Să-l mai văd eu pe vreunul că-mi mai zice că sunt un scornitor de poveşti. 
  
Dar, spre nedumerirea mea, deşi beneficiam un pic de lumina zilei, în interiorul gropii tot nu se putea distinge prea bine. Totul în acel loc părea neschimbat, chiar şi formele ciudate, ramificate şi noduroase ale crengilor care atârnau în jur erau exact în aceleaşi poziţii în care le văzusem şi prima dată. 
  
- Are cineva curajul să exploreze groapa? întreb eu. 
  
- Fugi d'aci! zise tipul care părea a fi şeful echipei trimise de la Bucureşti. Ce, vi s-a urât cu viaţa?! 
  
- Atunci ce facem? 
  
Nu ştiam ce să facem cu adevărat. Am făcut până la urmă ce ne-a trecut prin cap: am examinat cu atenţie ceea ce se putea distinge din fundul craterului acela, am făcut multe, foarte multe fotografii, am luat diverse mostre de sol din diferite locuri. Şi, cam atât!... N-avea nimeni curaj să coboare în groapă şi să examineze mai de aproape ce era obiectul acela ciudat. De fapt, am constatat că ne lipseau nişte frânghi sau scări, să putem coborî în groapa aceea suspectă. 
  
Eram însă perfect conştient că nu aşa trebuia să cercetăm corpul acela misterios. Ne comportam cu toţii ca nişte profani în domeniu. Cineva a şi susţinut că ar fi trebuit să facem nişte filmări în color, sau în anumite spectre, cu ajutorul unor obiective puternice şi nu cu nişte aparate obişnuite de fotografiat. Şi ar mai fi trebuit să fie luate probe direct din corpul acela ciudat, de pe fundul gropii, ori măcar să fie studiată reacţia acestuia la diverse provocări mecanice şi optice. 
  
Dar noi de unde să ştim toate astea? În şcoli nu învăţaserăm aşa ceva. Şi apoi, cine se mai întâlnise pe pământ cu un astfel de fenomen? Am ajuns repede la concluzia că ar trebui să ne întoarcem în sat, că şi aşa afară stătea să se întunece, să mai dăm nişte telefoane la Bucureşti, să aflăm ce mai zic şi ei şi să le solicităm toate cele necesare. 
  
Am ascuns bine instrumentele cele mari şi grele în desişurile din apropiere ca să nu fim nevoiţi să le cărăm cu noi şi am plecat cu gândul să revenim cu forţe şi cunoştinţe proaspete. 
  
Am avut noroc, căci la Institutul din Bucureşti am mai găsit şi după program pe cineva pe acolo şi am reuşit să-l prindem la serviciu chiar pe directorul Vasilescu în persoană, căruia i-am explicat de-a fir-a-păr tot ceea ce am întreprins şi am constatat împreună. 
  
- Bine! Am să vorbesc unde trebuie ca să vă trimită mâine un elicopter cu de toate... Să fiţi mâine dimineaţă la primăria comunei!... 
  
Elicopter? Bună treabă! Mai ales că ne aducea şi sculele necesare! Până una alta, am luat băieţii sus la cabană, unde i-am ospătat cu tot ce am putut şi i-am oprit să doarmă peste noapte. Nu le-am povestit însă nimic despre steaua mea albastră văzută de mine prin lunetă. Acesta era încă secretul meu, pe care nu vroiam să-l împărtăşesc cu nimeni. Numai Adelina mai ştia de el. Şi, desigur, cei de pe la alte observatoare care n-au vrut să mă creadă, căci prin lunetele lor nu au văzut nimic suspect. Nu ştiu dacă Adelina m-a crezut, dar ştiu bine că toţi ceilalţi de pe la o mulţime de observatoare astronomice din ţară şi din străinătate, n-au crezut o iotă din spusele mele. 
  
A doua zi dimineaţă am coborât în comună să aşteptăm elicopterul promis. Acesta a sosit exact la timpul promis, aterizând pe un teren larg din faţa primăriei. Lumea din sat s-a adunat ca la circ. Dar noi nu le-am spus mare lucru. În acest sens l-am atenţionat şi pe Mihăiţă, care se ţinea scai de noi, să nu care cumva să mai spună şi la alţii ce se petrece prin satul lui şi pe dealurile din preajmă. 
  
Am aflat că elicopterul cu pricina venise nu de la Bucureşti cum am bănuit noi, ci de la Braşov, de la Institutul de Silvicultură. Dar adusese cu el tot ceea ce solicitasem, ba încă multe lucruri în plus. 
  
Am urcat cu toţii în el şi am zburat clătinându-ne pe deasupra pădurilor, până ne-a dus în preajma muntelui unde ne aştepta marele mister de dezlegat. Am recunoscut uşor locul, după forma terenului şi după brazii pe care îi ştiam deja. 
  
Când să ne apucăm să filmăm, ne-am dat seama că era imposibil, din cauza copacului căzut peste groapă şi care o astupa parţial. Am fost nevoiţi mai întâi să degajăm groapa. Pentru asta am pus mâna pe topoare şi ferăstraie, tăind bradul şi crengile în bucăţi mici, pe care le-am îndepărtat cu grijă ca să nu surpăm marginea gropii şi nici să nu se prăvălească ceva în ea. Când am isprăvit treaba elicopterul s-a putut apropia deasupra gropii şi s-a putut începe filmarea. Au urmat apoi alte experimente şi măsurători. În tot timpul acestor operaţii, sinistrul obiect a continuat să rămână nemişcat pe fundul gropii. Am mai luat apoi probe de sol şi de vegetaţie. N-am îndrăznit însă nici de data asta să luăm probe chiar din obiectul acela cosmic, niciunul dintre noi n-a avut curajul să se lase coborât până la fundul gropii, cu scări şi frânghii pe care de data asta le aveam la îndemână. 
  
Pentru noaptea care a urmat am invitat toată echipa din elicopter la cabană. Ce mai era de făcut am hotărât de comun acord să amânăm pentru a doua zi. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (6a) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2006, Anul VI, 28 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!