Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (5c)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (5c) 
  
Dacă până atunci nu ne fusese teamă de nimic, acum am devenit şi eu, şi Mihăiţă, din cale afară de circumspecţi. Ne-am apropiat cu multă precauţie de gura văgăunii şi am început să păşim peste trunchiul bradului căzut peste ea. 
  
- Ce facem? Ne băgăm înăuntru? mă întrebă Mihăiţă, nedumerit de intenţiile mele. 
  
- Vreau să văd ce-i în ea, dar să avem grijă să nu cădem în cine ştie ce prăpastie!... 
  
- E o lumină neobişnuită!... 
  
- Da! Să cercetăm cu atenţie! 
  
- Mă încurcă felinarul ăsta! 
  
- Agaţă-l colea, de o creangă. Îl luăm după aceea, la plecare. 
  
Ţinându-ne de crengi, iată că am ajuns chiar deasupra gropii. Acum puteam distinge mai bine: văgăuna aceea era scăldată într-o lumină stranie, cu unduiri imprecise pe fundul ei de verde şi albastru. Părea adâncă de vreo zece metri şi inundată de o lumină liniştită, uşor pâlpâitoare, părând că în adâncul ei ardea un foc cu nişte flăcări mici, ciudate. 
  
Ne ţineam cât puteam de bine de crengile bradului rupt ca să ne putem apleca şi mai mult să vedem ce se mai poate distinge în groapa aceea. 
  
- Hai să aruncăm o piatră! îmi propuse Mihăiţă. 
  
- Ce-ai spus? Nu e bine! zic eu. Nu putem şti ce importanţă extraordinară ar putea avea pentru ştiinţă ceea ce vedem noi acum!... 
  
- Iartă-mă, nene Marian! 
  
- Nu-i nimic! Doar să umblăm mai cu precauţie, să nu stârnim nimic care ar putea să cadă în groapă. 
  
Mi-am dat seama că ceea ce vedeam nu era nicidecum un meteorit obişnuit, ci un mesager cu totul straniu din cosmos. Ceva de altă natură decât un meteorit. Fără îndoială, acest obiect a fost la originea zguduirii neobişnuite din acea noapte! Totul ar fi fost mult mai simplu de explicat dacă am fi descoperit craterul unui meteorit obişnuit. Dar ceea ce aveam în faţa ochilor era ceva mult mai ciudat, părea un misterios obiect căzut din cer. 
  
De pe trunchiul bradului căzut peste crater încercam să cercetăm cât mai mult taina ce ni se înfăţişa privirilor. Acolo, în fundul văgăunii, se afla ceva neobişnuit, ceva sub forma unei camere luminate, precum un cristal oval, sau poate un perete străbătut în interiorul lui de spectre fantastice de lumini aurii, verzui, ori albastre. Ceea ce vedeam părea o piatră de prund şlefuită, străvezie, de dimensiuni uriaşe. 
  
Şi mai misterios era faptul că în interiorul acelui corp se puteau vedea prinse ca într-un sloi, nişte siluete ciudate, inerte, care semănau cu nişte rădăcini de morcov ori cu nişte trunchiuri uriaşe de termite frânte în zig-zag. Dar nu se observa nici cea mai mică mişcare, doar feeria de lumini mistuia la nesfârşit ciudatul cristal oval. 
  
Ce rău îmi părea că nu luasem cu mine aparatul de fotografiat! Faţă în faţă cu un eveniment senzaţional, simţeam că sunt copleşit de emoţie şi îmi vâjâia capul gândindu-mă la importanţa deosebită a ceea ce descoperisem. Eram dator să aduc la cunoştinţa celor de la Institutul din Bucureşti despre cele întâmplate în noaptea aceea. M-aş fi simţit responsabil pentru orice întârziere, aşa că trebuia să întreprind ceva foarte urgent. 
  
- Mihăiţă, trebuie să ajung repede în sat, să dau telefon celor de la Bucureşti. 
  
- Şi eu ce fac? Rămân aici să păzesc? 
  
- Nu-i nevoie. Mergi cu mine. Haide! Vezi să nu-ţi uiţi felinarul!... 
  
Mi-am aruncat o ultimă privire asupra misteriosului obiect, să-mi fixez în memorie cât mai bine toate detaliile, apoi ne-am retras de deasupra gropii, păşind îndărăt şi cu grijă peste trunchiul de brad. 
  
Coborând în vale, însemnam drumul, cât mai des, rupând şi agăţând crengi de copaci, pe acolo pe unde treceam, ca să putem regăsi drumul mai repede când ne vom întoarce cu echipele de cercetare. Puteam regăsi drumul şi după urmele pe care le lăsam prin zăpadă, dar dacă ar fi nins din nou, ele s-ar fi pierdut, desigur. În sfârşit, am ajuns la un drum umblat şi puţin mai luminat care ne-a dus în centrul comunei, unde trăgeam nădejde să găsim un telefon. 
  
A trebuit să aşteptăm însă afară, în faţa clădirii poştei, până s-a făcut ora 7 ca să înceapă programul. La telefon am insistat să obţin cât mai repede un fir cu Institutul din Bucureşti. Dar, ţi-ai găsit! De ce mă grăbeam aşa de tare, că la Bucureşti instituţia de profil începea programul abia la ora 8. 
  
La 8 fix am revenit şi am pus mâna pe telefon: 
  
- Alo! Alo! Vă rog cu directorul Vasilescu... Alo!... 
  
- Aşteptaţi o clipă! îmi răspunse o voce ascuţită de femeie. Cu Vasilescu aţi spus? Domnu Vasilescu la telefon!... 
  
- Sunt eu, Mateescu, de la Observatorul "Bradul" din Vatra Dornei!... 
  
- Ce mai vrei, măi Mateescule, la ora asta? Te-a speriat vreun urs? 
  
- Scuzaţi că vă deranjez atât de dimineaţă. Dar s-a întâmplat ceva nemaipomenit astă noapte! A căzut prin preajmă ceva, ca un meteorit!... 
  
- Şi pentru asta mă suni pe mine?... 
  
- Păi, să vedeţi, a fost o zdruncinătură formidabilă aici, apoi... 
  
- Nu mai spune! Chiar aşa? Poate chiar te-ai şi speriat?... 
  
- Da! Am fost azi-noapte până acolo, la faţa locului, şi am văzut obiectul acela. Pare a fi ca o stâncă mare, luminată cu albastru şi verde... 
  
- Uite ce-i, Mateescule! Cred că aiurezi! Ce-mi tot spui fantasme dintr-astea!... 
  
- Vă rog, domnule director! Nu vă mint!... 
  
- Atunci vorbeşte mai pe îndelete şi mai clar! 
  
- Vă spuneam că aseară a fost ceva ca o explozie, care a zdruncinat rău de tot munţii de pe aicea. Am reperat locul impactului şi am plecat într-acolo. Iar când am ajuns, am găsit acolo un corp transparent, mare cât o cameră şi iluminat într-un mod fantastic... 
  
- Vorbeşti serios?!... 
  
- Da, domnule director! Pe cuvânt de onoare!... Ar trebui să vină imediat specialiştii să investigheze fenomenul... 
  
- Şi eu cu ce să te ajut?! 
  
- Apoi, dumneavoastră trebuie să decideţi să trimiteţi echipa, nu? Şi dacă se poate cât mai repede, să nu se piardă ocazia, că va fi un mare păcat!... 
  
- Bine, bine! Alo!... 
  
Na, fir-ar să fie! S-a întrerupt legătura! Mai cer o dată legătura cu Bucureştiul. 
  
- Alo! Domnul director Vasilescu? 
  
- Alo! Alo! A, tu eşti ăla cu meteoritul? 
  
- Da, eu sunt! Şi v-am rugat să trimiteţi o echipă să investigheze, cât mai repede posibil... 
  
- Bine, măi Mateescule! Să văd ce pot face... Sună-mă pe la unşpe!... 
  
- Alo! Alo!... 
  
Tranc! Telefonul s-a închis. Am rămas numai cu Mihăiţă al meu. 
  
- Ce facem? Aşteptăm până la 11? mă întrebă el. 
  
- Nu! Ştii ceva? Tu, du-te acasă. Şi aşa sunt îngrijoraţi ai tăi, poate te-au dat dispărut de astă noapte. Îţi mulţumesc că m-ai însoţit!... 
  
Deşi nu i-a convenit deloc, la insistenţele mele băiatul a plecat către casă, promiţând să se întoarcă repede înapoi. L-am înţeles, era şi el, ca şi mine, ros de curiozitate cu ceea ce văzuse şi ce ar fi putut însemna. 
  
Eu am început să mă plimb încolo şi încoace, prin faţa poştei şi a primăriei din comună, să aştept să se facă ora 11. Şi, pe când pierdeam astfel timpul, mă îndeamnă gândul să-i dau un telefon Adelinei, să-i povestesc întâmplările prin care trecusem cu o noapte în urmă. Am fost tare dezamăgit când mi-am adus aminte că nu-i cunosc numărul de telefon. Atunci, mă gândesc, poate ar fi bine să-i scriu. Dar nici asta nu puteam face. Mi-am adus aminte că era în plină sesiune, avea poate examene grele de susţinut iar eu, să-i reţin atenţia cu problemele mele? Poate chiar i-aş strica dispoziţia de a învăţa cu veştile mele atât de şocante! Aşa că trebuia să-mi văd liniştit de ale mele şi, în timp, poate apele se vor mai limpezi. 
  
Eram într-o stare de fierbere totală, de nici nu puteam să mai gândesc ca lumea. Încercam din răsputeri să-mi lămuresc misterul acelui corp ciudat care a cutremurat munţii din jur, devastând pădurea. Cu siguranţă că, dacă într-adevăr era un corp ceresc, atunci nu era unul ordinar. Căci singura explicaţie la o asemenea manifestare a impactului ar fi fost faptul că acel corp are nişte proprietăţi misterioase, de pildă inteligente. Or, asta însemna că este vorba de o navă cosmică cu fiinţe inteligente! Un OZN, poate? Ce aterizare, însă! Să facă o asemenea groapă, fără să ardă, fără să ia foc, fără să se topească?! 
  
Şi din nou, nu mi-a fost deloc greu să-mi treacă prin cap să asociez cele două fenomene: dedublarea stelei albastre şi prezenţa acestei nave cosmice! Dar, deocamdată, în mintea mea nu vedeam încă nicio dovadă a legăturii dintre cele două evenimente. Până una, alta, mă felicitam pentru prezenţa mea de spirit de a descoperi cele două evenimente, la distanţă foarte mică în timp unul faţă de altul. În mintea mea credeam că mă voi alege cu vreun pic de glorie. Aş fi putut deveni cel mai de invidiat astronom căci, numai după patru luni de cercetare, am reuşit să iau contact cu astfel de isprăvi! 
  
Şi, în timp ce mă învârteam prin faţa poştei, deodată m-a cuprins o bănuială ciudată care a reuşit să-mi înmoaie oasele: dacă groapa aceea cu nava misterioasă era radioactivă? Dacă m-am expus, din imprudenţă, la o cantitate mult prea mare de radiaţie? 
  
Gândul acesta m-a cutremurat. Am simţit prin corp o sfârşeală cumplită, am început să transpir din senin, totul începea să se întunece în faţa ochilor mei. Am căutat o bancă să mă aşez, fără vlagă. Îmi făceam şi probleme de conştiinţă că îl târâsem cu mine şi pe băieţaşul acela nevinovat în aventura asta. Ce-o să păţim amândoi oare? 
  
S-a făcut ora 11, aşa că m-am reîntors la poştă, solicitând o nouă legătură telefonică cu Bucureştiul. 
  
- Alo! Sunteţi domnul director Vasilescu? Alo!... 
  
- Ce-i, domnule? Eşti cumva ăla cu meteoritul! Ia, spune, cum te cheamă?... 
  
- Mateiescu... 
  
- A, da, Mateiescu! Uite ce-i, Mateiescule: mâine la prânz aştepţi la gară, la Vatra Dornei, că va sosi o echipă de-a noastră, da? 
  
- Vă rog, domnule director, mai e o problemă... Mă gândesc că locul acela al impactului cu meteoritul sau cu o navă cosmică, ce o fi fost, ar putea să fie radioactiv!... Iar eu, şi încă cineva, am fost acolo, chiar deasupra craterului... 
  
- Aoleu! În ce belea mă bagi, Mateiescule!... 
  
- De aceea, vă rog, cei care vor veni aci să aducă ceva instrumente de măsurat radiaţiile! 
  
- Bine, Mateiescule! Nu uita: mâine, pe la prânz, la acceleratul de Bucureşti!... 
  
- Să trăiţi! Am înţeles!... 
  
Şi uite că iarăşi a închis! Doamne, cât de grăbit mai era directorul ăsta al institutului! 
  
Mihăiţă a reapărut. L-am întrebat cum se simte şi m-a asigurat că destul de bine, iar părinţii lui nici nu i-au observat lipsa din noaptea trecută. I-am povestit ce am aranjat cu Bucureştiul şi l-am rugat, mâine, să mă caute ca să fie martor la întâlnirea mea cu echipa din capitală, când le voi povesti ce am văzut noi şi-i vom duce la faţa locului. 
  
Ce să fac, trebuia să aştept până a doua zi. M-am dus la cabană, am mâncat ceva şi m-am întins în pat, frânt de oboseală şi de nesomn, dar mai frânt de gândurile rele care nu-mi mai dădeau pace. Am adormit şi, spre marea mea uimire, am dormit buştean până a doua zi. În noaptea aceea am uitat de tot de datoria pe care o aveam cu munca mea la Observator. Dimineaţă, după ce m-am trezit din somnul meu adânc, niciodată prelungit atât de mult, m-am pregătit repede să plec la Vatra Dornei, dacă vroiam să ajung acolo înaintea acceleratului care venea de la Bucureşti. 
  
Moş Bursuc s-a bucurat când m-a văzut teafăr, la cabană, dar a observat cât de neliniştit eram: 
  
- Mulţumesc lui Dumnezeu că te pot vedea iarăşi, băiete! Am fost îngrijorat pentru tine, că ai lipsit toată noaptea şi toată dimineaţa trecută!... 
  
Nu i-am pomenit nimic moşului despre întâmplările prin care am trecut. Nu i-am spus nimic nici de presupunerile mele cu privire la radiaţii. M-am îmbrăcat în tăcere şi am plecat la drum lung, l-am luat din cale şi pe Mihăiţă, ca să ajungem la timp în gara din Vatra Dornei. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (5c) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1999, Anul VI, 21 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!