Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albasre (5b)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albasre (5b) 
  
Până la urmă s-a dovedit de mare folos felinarul lui Mihăiţă, căci altfel ar fi fost groaznic să străbatem desişurile pădurii, să păşim peste copacii doborâţi, peste râpi şi văgăuni. Aveam şi norocul că, deşi ramurile brazilor erau încărcate cu multă ninsoare, pe sub copaci zăpada nu era prea mare şi se putea merge lesne. 
  
Începusem truda cea mare de a urca şi coborî peste culmile şi văile muntelui, în linie dreaptă, ca să nu ne abatem prea mult de la ţintă. Pe fiecare culme nădăjduiam să putem corecta direcţia. 
  
Prima culme a traseului era atât de puţin înaltă şi atât de împădurită încât, realmente, nu am reuşit să văd nimic. În schimb la următoarea, mult mai înaltă, am avut şansa să-mi regăsesc reperele. Pentru asta a trebuit să urc într-un brad înalt, deşi nu era deloc un lucru uşor să urci într-un copac, noaptea, printre crengile ude şi pline de zăpadă. Din vârful lui îmi regăsisem reperele şi mi le-am fixat pe următoarele, aşa că, după ce am coborât am ştiut clar, cot la cot cu Mihăiţă, pe unde să o luăm ca să ajungem în următoarea vale. 
  
Ce chinuri cumplite am întâmpinat! Mi-era milă şi de Mihăiţă cât de greu i-a fost, ba chiar regretam că-l luasem cu mine, dar mă gândeam că, fără felinarul lui, mai mult ca sigur că aş fi abandonat expediţia mea din noapte. Eram însă pătruns până în măduva oaselor de hotărârea şi curiozitatea omului de ştiinţă, perfect conştient de importanţa acţiunii. Şi, culmea, chiar tovarăşul meu, Mihăiţă, un biet copil, îmi dădea suficient curaj şi ghes la drum, când îl vedeam cu cât suflet mă urma şi nu se plângea deloc de oboseală. Erau semne bune că expediţia noastră trebuie să continue! 
  
Pe următoarea culme a trebuit să fim mai precauţi ca să nu pierdem reperele şi direcţia. Unde mai pui că exista şi riscul să trecem de obiectivul nostru. 
  
Simţeam că mă ataşez de-a binelea de tovarăşul meu din această temerară drumeţie. Mă încuraja entuziasmul lui. Vorbeam rar, în schimb depuneam mari eforturi ca să depăşim toate obstacolele pe care le întâlneam în cale. Începusem să urcăm povârnişul mai abrupt al unui munte care, după configuraţia terenului - abundent în colţuri stâncoase şi acoperit cu arbori doborâţi şi încurcaţi în fel şi chip - prevestea a fi culmea cea mai înaltă unde, după socotelile mele, ar fi trebuit să fi căzut meteoritul după care umblam de atâta vreme. 
  
Pe măsură ce urcam, căutam permanent să mă orientez şi să disting semnele care îmi reperau obiectivul. Simplu de spus, însă greu de realizat. La faţa locului, muntele acela avea cu totul altă conformaţie decât aceea pe care o ştiam şi o remarcasem eu de la Observator. Avea o mulţime de povârnişuri, era plin de râpi prelungi şi sălbatice. 
  
De un mare folos ne-a fost însă faptul că, aici unde am ajuns, deşi zvelţi, copacii erau mai rari, aşa că se putea vedea în jur mai mult decât ne-am fi aşteptat. Totuşi, oare cum ar fi trebuit să începem căutarea luminii aceleia pe care o văzusem de departe? La faţa locului nu se zărea nimic care să ne atragă atenţia, nimic care să ne ajute să distingem ceva. Părea doar că fiecare colţ de stâncă e iluminat şi că toate coroanele brazilor aveau un nimb imperceptibil de lumină. 
  
Am urcat o vreme muntele pe o configuraţie întortocheată a traseului, până am început să simţim că intrăm într-un povârniş abrupt. De la o oarecare înălţime se puteau vedea spinările întunecate ale munţilor rămaşi în urmă. Zărisem chiar, în plan îndepărtat, poiana albă, unde se afla Observatorul Astronomic. 
  
Începusem să prind oarecare speranţă. Trebuia să ajungem neapărat pe linia reperelor plănuite de mine. În fine, am reuşit să le aliniez pe toate… Acum doar trebuia să cercetez atent şi, dacă nu greşisem cumva muntele, meteoritul ar fi trebuit să fie pe undeva pe aproape. Copacii doborâţi, cu rădăcinile scoase din pământ, rădăcini înalte cât casa şi încărcate de pământ proaspăt scos din adâncuri, zăceau stranii peste tot în calea noastră, părându-ni-se ca după un cumplit cataclism. 
  
Unde era însă reperul cu pricina? 
  
Mi-am aliniat încă o dată reperele. În acel moment, mi s-a părut că recunosc un grup de copaci, aşa cum îl văzusem prin telescop. Iată şi stânca, cea care îmi păruse mai luminată atunci când am plecat de la Observator! Părea o stâncă oarecare, căci mai fiecare colţ era luminat un pic, doar că bradul de deasupra ei părea mult prea veştejit… 
  
Începusem să-mi pierd din entuziasm. Unde erau semnele pârjolului pe care ar fi trebuit să-l descopăr? Unde era cenuşa, focul, craterul? Nici măcar nu mirosea a fum prin apropiere. 
  
- Şi totuşi, trebuia să fie ceva! Am văzut clar o lumină importantă în zona asta! zic eu cu glas tare, ca să audă şi Mihăiţă nedumerirea mea. 
  
- Poate n-am nimerit bine locul... 
  
- Ei, cam pe aici am văzut eu lumina!... 
  
- Atunci ce facem? 
  
- Mai căutăm. Trebuie să găsim ceva!... 
  
Şi am tot căutat, fără niciun folos însă. Mihăiţă, care purta felinarul, tot încerca să-mi spună ceva, neliniştindu-se. 
  
- Ce-i, Mihaiţă? 
  
- Felinarul, nu mai vrea să ardă!... 
  
- Ne descurcăm noi şi fără el! Să-l atârnăm undeva sus pe o creangă, ce zici? 
  
- Mai bine îl duc în mână că mi-e teamă, cine ştie, să nu-l pierdem, că mă ceartă tata!... 
  
- Bine! Ţine-l, dacă vrei! 
  
Începusem să scotocim amănunţit zona, prin prejma stâncii şi a bradului celui palid. Nici vorbă să găsim vreun crater sau vreo urmă de pârjol. Eram epuizaţi după atâtea ceasuri de drum şi de căutări! 
  
Aveam acum destule motive să consider că m-am înşelat, că ipotezele mele au dat greş, că cine ştie ce reflecţie ciudată îmi dăduse impresia unei lumini pe stânca aceea. Şi chiar mă pregăteam să-i zic lui Mihăiţă să ne întoarcem. Numai că, în acel moment mi-a apărut în faţa ochilor imaginea neînchipuit de frumoasă a Adelinei, fapt care m-a determinat să reiau cu ambiţie şi mai mare cercetarea tainei luminoase din preajma stâncii. Am început să explorez amănunţit fiecare copac dărâmat, fiecare groapă. 
  
- Sunt sigur, undeva pe aici am văzut lumina! Era chiar sub bradul ăsta cu vârful rupt! 
  
Am urcat iarăşi până sub brad, privind în urma mea, în jos, unde vedeam o mulţime de copaci rupţi, claie peste grămadă. Apoi mi-am zis să ne mai încercăm odată norocul, aşa că am început să coborâm din nou, căţărându-ne pe trunchiuri de copaci, până am ajuns în dreptul unei văgăuni, ca o groapă adâncă peste care era răsturnat un copac. Groapa aceea mi s-a părut suspectă: crengile de deasupra ei erau ofilite, rupte în multe bucăţi, iar pereţii, nu se ştie de ce, aveau o ciudată culoare verzuie, parcă ar fi fost din frunze. Privind mai atent am văzut că ceva sub forma unor raze verzi ţâşnea în sus din fundul gropii. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albasre (5b) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1992, Anul VI, 14 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!