Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (4b)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (4b) 
  
Chiar în noaptea aceea, ajungând la Observator, am ţinut să-mi reiau conştiincios cercetarea tăcuţilor şi paşnicilor aştri. Abia atunci am înţeles că meseria mea avea mult mai multă măreţie decât credeam, fiind mai presus decât oricare dintre măruntele preocupări ale oamenilor din vale. 
  
Evenimentele care urmară mi-au întărit şi mai mult încrederea în justeţea aspiraţiilor mele. Căci se întâmplă, într-o după amiază, pe când se întorcea moş Bursuc din sat cu rucsacul plin cu alimente, şi pe când începuse să scoată şi să pună pe masă cumpărăturile: făina, zahărul, orezul şi celelalte, dintr-un buzunar al rucsacului l-am văzut scoţând un ziar în care ţinea ceva învelit cu multă grijă. Erau două scrisori. 
  
Una dintre ele am recunoscut-o imediat, era de la tatăl meu. Cealaltă însă… 
  
Cea de-a doua scrisoare avea să fie scânteia care urma să aprindă toată exuberanţa spiritului meu! Era o scrisoare venită într-un plic fin, cu multe timbre albastre, cu un scris nespus de delicat, caligrafic, anticipând parcă toată gingăşia gândurilor închise în el. Pe verso-ul plicului era scris doar un singur cuvânt, dar cât de însemnat era el pentru mine: ADELINA. 
  
Nu eram în stare nici măcar să-mi stăpânesc bătăile inimii. Moş Bursuc nici nu primi mulţumiri pentru aducerea scrisorilor, într-atâta eram de preocupat cu gândurile şi cu emoţiile mele! 
  
Pe care dintre cele două scrisori s-o citesc mai întâi? M-am decis să o citesc prima pe cea de la tata, ca să o pot citi în tihnă pe cealaltă, căci presimţeam că îmi va suci toate gândurile. Am aflat repede că acasă toate erau bune, ca de obicei, şi toţi îmi duceau dorul. 
  
Nu mă înduram să desfac plicul de la Adelina, atât de frumos şi perfect era! M-am retras în camera mea din cabană, să pot fi absolut singur când voi citi, şi să am toată liniştea de pe lume. Am desfăcut plicul la un capăt, cu mare grijă, ca şi cum ar fi trebuit să-l las intact să-l pot trimite înapoi. Şi, în timp ce-l desfăceam, inima îmi bătea atât de tare, parcă era împlinită de o adâncă recunoştinţă şi de o infinită emoţie. 
  
Am scos foile fine, împăturite şi am început să citesc, cu inima în flăcări: 
  
"Marian, 
  
Iţi mai aminteşti de mine? Sunt Adelina, fata cu părul auriu, care a trecut pe la Observatorul tău, de Crăciun. Sper că nu te superi că ţi-am scris, dar mă gândesc că poate ai o prietenă şi scrisoarea mea nu ar fi bine venită. Scuză-mă şi uită-mă repede, dacă-i aşa! 
  
Gândul acesta, că poate ai o prietenă de care eu nu ştiu, mă chinuie. Cât aş vrea ca acest gând să fie doar un vis urât. Dar când te priveam, acolo sus, pe munte, şi după cum mă priveai şi tu, nădăjduiesc că nu-i nimic adevărat din cele de care mă tem eu şi că am atâtea nelinişti doar din cauză că nu ne cunoaştem bine. 
  
Cât am stat la bunica mea, în fiecare zi am trăit cu speranţa că vei veni să ne vizitezi. De ce n-ai venit? Chiar şi pe peronul gării din Vatra Dornei încă te-am aşteptat. Nu ştiu de ce n-ai venit! 
  
Pentru mine, satul bunicii mele este paradisul de pe pământ. Mă crezi cumva o fată înfumurată? Aş putea să fiu, desigur, doar sunt bucureşteancă. Părinţii mei sunt profesori universitari: tatăl meu e profesor, iar mama conferenţiar. Deci poate aş fi avut unele motive să fiu mândră, poate chiar îngâmfată, să urmăresc prietenii doar în compania odraslelor de familii sus-puse. Şi totuşi, nu e deloc aşa! 
  
Cu mine se petrece un fapt curios, acea reîntoarcere a sentimentului de nostalgie faţă de locurile minunate în care au trăit generaţiile trecute, satele acelea de munte liniştite, pline de poezie. Simt că se întâmplă asta cu mine, deşi părinţii mei s-au aclimatizat cu viaţa din Bucureşti de mai bine de treizeci de ani. 
  
Sunt bucureşteancă get-beget, şi totuşi cunosc foarte bine viaţa de la ţară. Mai mult, îmi şi place. Când eram copil am fost lăsată în grija bunicii până am împlinit şase ani. Chiar credeam atunci că bunica îmi era mamă. Mă ţineam de ea toată ziua. Bunica mă răsfăţa şi se mândrea cu mine prin sat. Eram lăudată, oamenii se uitau la mine ca la un înger, aşa îmi spunea bunica mea. 
  
Apoi au fost vacanţele, toate vacanţele pe care le făceam la bunica. O ajutam la treabă, ca un adevărat copil de la ţară. Când am crescut mare, am învăţat să merg cu schiurile. Ce mai încolo-încoace, satul bunicii mi-a fost dintotdeauna adevăratul paradis al copilăriei mele! 
  
Să nu crezi că sunt o fată tăcută şi întruchiparea cuminţeniei. La şcoală şi acasă, am fost un copil zvăpăiat, uneori chiar obraznic. Profesorii mă dădeau uneori afară de la lecţii. M-ar fi pedepsit ei şi mai aspru, dar ştiau cine sunt părinţii mei, aşa că mă înghiţeau aşa cum au putut. Spre marea mea bucurie, care-mi vedeam nestingherită de obrăzniciile mele! 
  
Am fost adeseori îndrăgită de băieţi. Doar că eram ceva mai serioasă decât ei şi până la urmă îi pierdeam. Nu mi-a părut vreodată rău, căci am tot învăţat ce isprăvi pot face şi ce nu pot face. Iar eu, sub masca obrăzniciilor şi a veseliei personale, rămâneam o fată cuminte. Parcă aşa mi-o închipui şi pe bunica mea, în tinereţile ei. 
  
Odată, pe când eram la liceu, m-am îndrăgostit de un profesor de-al nostru, un om cult şi nu prea în vârstă. Eram însă foarte circumspectă în a-mi manifesta sentimentele, căci mi-ar fi fost penibil ca el să descopere ce se întâmplă cu mine. Nu ştiu dacă a aflat vreodată ce simţeam eu. Totuşi, auzindu-l odată certându-se cu soţia sa, în cancelarie, m-am vindecat repede de simpatia ce o aveam pentru el. De atunci am devenit îngrozitor de răutăcioasă, trânteam lucrurile pe bancă, vorbeam tare, gesticulam. Mă mir şi acum de câtă stăpânire a dat dovadă profesorul acela al meu, de nu m-a dat niciodată afară din clasă! 
  
Am intenţionat să urmez medicina, ca să dau curs atracţiei declarate în familia noastră pentru această profesie, mereu nerealizată. Aveam însă o prietenă mai mare cu câţiva ani ca mine, care a depus toată strădania ei să se facă doctoriţă. Când aproape trebuia să dau şi eu admiterea la facultate, am întrebat-o cum se simte în ipostaza de medic. Nimic palpitant! Părea tare dezamăgită. Totul se transformase într-o rutină. Nu mai avea nici vise, nici idealuri. Apatia ei a fost ca un semnal pentru mine, căci mi-am scos din minte pentru totdeauna ideea de a mă face medic, cu tot riscul de a intra în conflict cu părinţii mei. 
  
Am încercat, în multe feluri, să fac ceva care să-mi întreţină viu spiritul creativ. Practic, am făcut de toate: desenam frumos, cântam în corul liceului, scriam poezii. Am reuşit chiar să-mi aranjez o mică expoziţie cu desenele mele, şi-am publicat câteva poezii într-o revistă literară. Totuşi, nu mă decideam să urmez vreuna din aceste direcţii. Eram prea departe de toate acestea, aveam multe de învăţat, eram tare nehotărâtă. 
  
Am simţit, totuşi, la un moment dat, că trebuie să-mi fac un rost în viaţă. Aşa că m-am apucat, precum băieţii, să învăţ matematica şi fizica. Mi-a venit aşa, deodată, să încerc să dau admitere la Facultatea de Mecanică. Vroiam să devin ingineră, să lucrez undeva într-un laborator de fizică, să cercetez. M-au dezamăgit însă multe lucruri la facultate: tot învăţam şi învăţam, din obligaţie parcă, dar nu reuşeam să verific nicăieri nimic din cele învăţate! 
  
Sinceră să fiu, sunt un pic dezamăgită. Unde mai pui că se apropie şi sesiunea de examene. Trebuie însă să "rod" cursurile, căci nu-mi pot permite să mă fac de ruşine. 
  
Ce crezi despre mine acum? Sunt sigură, te-am speriat un pic cu mărturisirile mele. Ce ţi-am spus, însă, nu-i nici a zecea parte din ce-mi poate capul şi obrăznicia. Am căutat să fiu sinceră. Sunt însă nemiloasă când vreau să mă distrez pe seama cuiva! 
  
Marian! Mă admiţi aşa? Poate mai am şanse să mă schimb cu ceva, în viitor. Deşi, după cum mă ştiu, sunt cam puţine... 
  
Tu ce mai faci? Cred că eşti exasperat stând acolo, în singurătatea muntelui şi a cerului tăcut. De-ai şti însă cu câtă emoţie am vizitat Observatorul acela al tău! Cât de impresionată am fost de explicaţiile pe care mi le-ai dat chiar tu cu privire la "steaua albastră" cea neîndurătoare. Sper să nu fiu şi eu o stea albastră... pentru cineva!... 
  
Încerc să mă concentrez şi să mă gândesc la ale mele, la cursuri, la prieteni, la părinţi. Mi-e imposibil însă! Mi-au rămas gândurile la tine şi la locurile acelea! 
  
Uite, e miezul nopţii acum, în timp ce îţi scriu această scrisoare. Când voi adormi, s-ar putea să visez iarăşi plimbarea aceea la Observator. Mi-ar plăcea atât de mult să primesc şi eu o repartiţie la Observatorul tău, după ce voi termina facultatea! 
  
Ştiu, nici acolo fericirea nu vine de la sine şi pe deplin, dar aş încerca să am acea stare de visare pentru absolut, care domneşte în spiritul multora dintre noi. 
  
Uite, acum promit să te las în pace! Aşa-i că te-am zăpăcit cu gândurile mele împrăştiate? Sunt convinsă, te-am speriat într-atât de mult, încât îţi va fi frică să ai de-a face cu o fată nebunatică aşa precum sunt eu. 
  
Încerc să mă schimb, poate chiar voi reuşi. Dar asta, neapărat, de dragul cuiva care reuşeşte să mă impresioneze. Sau, poate, de dragul unei idei nemaipomenite. 
  
N-am ştiut să-ţi scriu în aşa fel încât să te ispitesc, să mă fac atrăgătoare. De vină este, poate, faptul că eu - acum îmi dau seama - n-am scris niciodată o scrisoare adevărată, în afară de cele pe care i le-am scris bunicii mele. 
  
Dacă apreciezi că-i bine, scrie-mi şi mie ceva. Orice, n-are importanţă! Vreau să ştiu doar că eşti sănătos şi că nu-ţi pierzi curajul realizării idealurilor. Şi eu mi-am propus să mă gândesc la tine şi sper că nu mă vor lua copilăriile pe dinainte! 
  
Salutări şi vise frumoase de la "Steaua albastră"! 
  
Cu drag, ADELINA. 
  
P.S. Dacă vei crede că merită să-mi răspunzi, te rog, scrie-mi la adresa: Adelina Marinescu, Aleea Compozi-torilor, nr. 30 D, Bucureşti" 
  
Când am ajuns la sfârşitul scrisorii eram epuizat. Desigur, tot ceea ce am citit m-a uluit. Am mai citit-o odată, apoi încă odată să revăd anumite fraze care îmi cotropeau mintea. Şi apoi, încă odată, când în minte mi s-a strecurat bănuiala că nu Adelina ar fi scris-o, ci altcineva. Iar de atunci am tot recitit-o, găsind mereu motive s-o recitesc. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (4b) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1971, Anul VI, 24 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!