Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (4a)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (4a) 
  
Din ziua în care am avut oaspeţii aceia neaşteptaţi din Bucureşti, satul din vale a fost izbăvit de sâcâielile mele cu radiocasetofonul. Pur şi simplu mi-a pierit cheful să mă mai distrez în acest fel. 
  
Dar cuminţirea mea bruscă a constituit un şoc pentru cei din sat. Ca dovadă că lumea se învăţase cu şicanele mele, a fost faptul că, văzându-mă liniştit aşa deodată, oamenii au intrat la bănuieli: 
  
- Ce se întâmplă acolo sus pe deal? De ce a amuţit "măgăoaia" lui Marian? 
  
Şi bieţii oameni au început să-şi facă tot felul de griji şi presupuneri: O fi bolnav? O fi plecat acasă? Nu, c-am văzut lumină la Observator, aseară! Atunci ce-o fi cu el?... 
  
Când trecea prin sat moş Bursuc era întrebat în mare taină ce se întâmplă cu mine. Dar moşul spunea ce vedea şi nici el nu pricepea motivul liniştirii mele. 
  
De Anul Nou am încuiat şandramaua Observatorului şi am plecat la părinţi, într-o vacanţă pe care o aşteptam de multă vreme. Am revenit la postul meu abia peste vreo zece zile. De data asta mi-am adus cu mine şi schiurile. 
  
Chiar dacă eram ispitit de gândul să merg până în satul unde trăia bunica Adelinei cu speranţa de a o mai găsi acolo, nu am avut această îndrăzneală. Bănuiam că grupul acela vesel trebuia să fi plecat deja la Bucureşti, căci se apropiau cursurile. Mai credeam însă că acele tainice priviri pe care mi le oferise Adelina, deşi puteau fi sincere în clipele acelea, vor fi totuşi repede uitate, de îndată ce ea va reveni în ambianţa veselă a mediului studenţesc. 
  
Mi-am reluat cu sârg munca de măsurător al cerului. De fapt, nici nu puteam numi muncă asta, de vreme ce nu credeam că foloseşte cuiva. Când tocmai măsuram nu ştiu ce anume, aud nişte paşi pe scară. În uşă apăru moş Bursuc care venea din vale, din sat. 
  
- Hei, Mariane! Eu sunt! Nu te speria!... 
  
- Ah, mata erai, moşule! Nu ştiam ce tot umblă pe la mine pe scări, în toiul nopţii... 
  
- Domnişorule Marian!... 
  
- Ce e, moşule? 
  
- Musai să pleci în vale, la nea Macovei!... 
  
- Cum? Chiar acuma? 
  
- Da, chiar acuma!... Mi-a zis să vii!... 
  
- Uf! Nici aici nu te lasă oamenii în pace!... 
  
Ce putea să fie? Trebuia să mă îmbrac mai bine, să închid Observatorul şi s-o pornesc la vale, prin întuneric şi prin nămeţi, luându-mi felinarul ca tovarăş. 
  
Am ajuns la poarta dinspre deal a gospodăriei lui nea Macovei, o împing anevoie, mai-mai s-o rup, căci era veche şi şubredă... În curte mă sperie o pocitanie de câine, care mă şi apucă de poala paltonului. Norocul meu a fost că stăpânul casei a ieşit repede în prag, iar câinele a dispărut prin grădină. Am intrat în gang, scuturându-mi bine ghetele de zăpadă. 
  
- Bună seara, nea Macovei! 
  
- Bună, fecior! Ai venit, băiete? Nu mai ştie lumea de tine, ziceam că ai fi murit, or ai fi bolnav... 
  
- Vai, câtă grijă!... Nu vezi mata că-s sănătos tun? 
  
- Bine, bine! Asta ne bucură... Am zis aşa... într-o doară... Uite, am zis să te chemăm la noi în casă, mai stăm de vorbă, mai bem un păhărel... că ţi-o ajunge să tot stai singur colo pe deal... Şi azi e chiar ziua lu’ Sfântu Ion. 
  
- Cum să-ţi mulţumesc, nene, pentru atâta grijă? 
  
- O, nu-i nimica, asta aşa să cade să fie între oameni! 
  
- Ai dreptate, nene! 
  
Intru în casa omului unde ne întâmpină aerul cald al odăii în care duduia focul. 
  
- Măi, femeie, întinde masa repede c-a venit Marian! Cheamă-l şi pe Ionel al nostru, că doar e ziua lui! 
  
Intră Ionel în odaie, un tânăr cam ursuz, îmbrăcat într-o bluză verde ostăşească, şi-mi dă mâna, strângându-mi-o tare, bărbăteşte. 
  
- Ăsta-i fecioru' meu, Ionel! A venit tocmai de la Galaţi, că-i militar!... 
  
- La armată? 
  
- Oho! La grăniceri!... 
  
- Bravo, Ionele! 
  
- Femeie! Ai pus paharele? 
  
- Pun acuşica. Aşezaţi-vă, că vin acuşica! 
  
Mă uit roată prin încăpere, doar-doar oi vedea ceva deosebit, căci n-am fost chemat doar pentru atâta lucru, adică să bem ţuică. Mă mira că încă n-o văzusem pe Maria prin casă. 
  
Apăru, în sfârşit, şi fata. Era dichisită tare, în cămaşă şi catrinţă, model popular, ca la paradă. Noi, bărbaţii, eram deja la al doilea păhărel de ţuică, eram cu chef şi mâncam din sarmalele aduse de nevasta lui nea Macovei. 
  
- Măi, fato! Ia şi tu un pahar cu noi! 
  
- Nu pot! Nu beau ţuică! se codi fata ruşinată. 
  
Cu tot dichisul gătelii, fata a fost pusă de maică-sa să ne servească la masă, să caute mere şi nuci prin cămară şi cârnaţi în pivniţă. Se vedea că fetei îi era tare ciudă pe maică-sa că o punea la treabă, în loc s-o aşeze moţ pe un scaun, să se zgâiască la musafir. 
  
Mie nu-mi tihni deloc seara aceea la nea Macovei. Nu-i vorbă, am fost ospătat omeneşte, însă mă plictisea nespus că nea Macovei se întrecea în a lăuda isprăvile nemaipomenite ale lui fecioru' său la armată, cu ce-a zis Ionuţ, ce-a zis maiorul, ce-a făcut Ionuţ de-a ajuns sergent... Of! Doamne! Cum de nu-şi dădeau seama oamenii ăştia că pot plictisi pe alţii într-un aşa hal! 
  
Mie mi se părea că nea Macovei mă lua mereu în râs: 
  
- Uite, Ionele, Marian ăsta, băiat dăştept rău, cu carte! nimic de zis... Dar ce folos? Stă toată ziua acolo, în podul acela de la Observator, la un loc cu liliecii şi cu şobolanii... în tovărăşia lu’ moş Bursuc... Se uită şi se tot uită la stele... cu "măgăoaia" aia urlând de-ţi ia urechile, neamule. Ce tot faceţi voi acolo, măi? O să vă zăpăciţi de cap într-o zi!... 
  
- Nu-i chiar aşa, nea Macovei! încercam eu să mă apăr cu demnitate. Am învăţat carte, am nişte idealuri în viaţă... muncesc pentru oameni... pentru vremurile viitoare... 
  
- Măi, băiete! Da' noi ăştia bătrânii pentru ce muncim, bre? Nu muncim toată ziulica pentru noi şi pentru copchii noştri, ba încă şi pentru ăştia de la oraş?... 
  
- Ştiu, nea Macovei, ştiu! Însă am vrut să zic că şi noi, ăştia cu carte, avem menirea să veghem ca lucrurile să meargă bine pe lumea asta... 
  
- Îi fi având tu dreptate, Mariane, însă ţi-ar prinde mult mai bine să-ţi faci casă undeva pe-aici prin sat... să te însori c-o fată de gospodar şi să trăieşti ca oamenii... nu singuratic, acolo sus... ca pusnicii... 
  
Vai, ce mă plictisea omul ăsta! Mi-e greu să descriu cum am îndurat conversaţia aceea incomodă atunci. Mai ales fecioru' lui nea Macovei mă irita, căci privea la mine cu înfumurare, de parcă a fi sergent însemna vreo ispravă nemaiauzită! 
  
Cel mai mult mă indispunea însă faptul că începusem să pricep că nea Macovei trăgea nădejde că i-aş fi putut deveni într-o bună zi ginere, chiar dacă, aşa cum zicea şi el, n-aveam casă şi gospodărie. Dar aveam în schimb carte, şi leafă, deci mă putem pricopsi cu timpul şi de restul. Înţelegeam acum bine de ce fiică-sa îşi pusese cămaşa înflorată şi de ce se holba atât de ruşinată la mine... 
  
Ce să mai zic? Fata nu era din cale-afară de urâtă, era chiar frumuşică dacă o priveai mai bine, deşi nasul îi era cam strâmb şi gura cam într-o parte. Ceea ce mă făcea să mă cutremur din toată fiinţa era casa aceea ţărănească, fără nicio poezie în ea, plină doar de preocupări banale, care nu mă atrăgeau deloc. 
  
Spre miezul nopţii, în fine, după ce reuşisem să scap din plictiseala acelei case şi să închid bine pe dinafară poarta cea hodorogită din curtea gospodăriei lui nea Macovei, în plină răcoare şi întuneric, am redevenit liber şi încrezător în steaua mea, urcând înapoi muntele. Jurasem să nu mai calc pe la casa aceea câte zile voi mai avea! 
  
Ce să-i faci? Erau prea înalte idealurile vieţii mele. Şi numai amintindu-mi de Adelina, ideea de-a mă însura în sat şi de a trăi ca un gospodar la ţară, îmi părea o curată nebunie, o profanare a idealurilor nobile care mai zăceau în mine şi pe care le asemuiam cu un Univers frumos, măreţ, plin de taine şi scânteieri. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (4a) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1965, Anul VI, 18 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!