Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1958 din 11 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (3c)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (3c) 
  
Dimineaţă când m-am trezit, mi-am dat seama că era deja foarte târziu. Oare ce făceau musafirii? Afară soarele strălucea sus, luminând împrejurimile şi scoţând la iveală minunatele câmpuri cu diamante ale cristalelor de nea. Dau o privire în jurul muntelui, apoi reintru în cabană. Aici, toată echipa era deja în picioare, pregătindu-se de plecare. 
  
Moş Bursuc se trezise foarte de dimineaţă, căci avusese timp să coboare în sat şi să cumpere lapte proaspăt. Apoi s-a apucat şi a copt nişte turte pe vatră. Dar încă nu îndrăznise să intre în cabană, de teamă să nu-i trezească pe tineri. 
  
Imediat ce s-au trezit, Andrei şi Laura au început să-şi aranjeze lucrurile. Nicuşor, fratele Adelinei, a pus de un ceai, iar ea cotrobăia prin rucsac după un fular. 
  
Când am intrat la ei, băieţii m-au salutat cu prietenie. Moş Bursuc a apărut cum nu se poate mai potrivit cu turtele lui şi cu oala cu lapte fiert. Aşa că am luat cu toţii gustarea de dimineaţă, într-o dispoziţie cât se poate de bună. 
  
La lumina zilei o vedeam mai clar pe Adelina. Părea cu totul alta. Costumul ei de schi, uşor şi pufos, îi venea nemaipomenit de bine. Ghetele finuţe, acum erau uscate şi parcă alergau sprintene. Părul ei auriu se revărsa în bucle unduioase pe umeri. 
  
Mi-am dat seama că era nespus de frumoasă. Nu numai privirea adâncă şi fermecătoare, aşa cum o remarcasem chiar din seara trecută, ci tot chipul ei era plăcut, cu trăsăturile fine şi armonioase, cu nasul mic, buzele perfect arcuite şi cu gropiţe în obraji. Când surâdea, dantura ei albă şi perfectă te încânta. 
  
Adelina era potrivită ca statură şi suplă. Era tăcută, mult prea tăcută. În schimb, privirile ei îmi păreau cu mult mai vii. Mă fixau insistent iar eu nu mă mai puteam desprinde de ele. Nu-mi explicam, însă, de ce mă privea atât de des şi de mult. E drept, îmi aranjasem părul şi ţinuta, pe cât am fost în stare să o fac. Totuşi, nu mi se întâmplase niciodată să simt privirea unei fete frumoase atât de insistent asupra mea. 
  
Băieţii dădeau însă zor cu plecatul, deşi fetele mai aveau câte ceva de căutat şi de aranjat. 
  
- Hai să mergem! zise Andrei. 
  
- Stai un pic! Uite, că era să-mi uit ceasul, îl domoli Laura. 
  
Nu prea aveam mare lucru de făcut în dimineaţa aceea, aşa că m-am oferit să-i însoţesc la plecare până mai încolo. Am ajutat fetele să-şi scoată schiurile din cabană şi să le fixeze bine în picioare. Apoi am deschis poarta şi am pornit-o pe traseul care traversa pădurea până în satul bunicii Adelinei. 
  
Soarele era deja sus pe cer şi, deşi era soare cu dinţi, lumina plăcut întinderile de ninsoare peste care sclipeau fermecătoarele diamante de zăpadă. 
  
Adelina îşi potrivi părul ce i se revărsa peste umeri, cu zâmbetul curat şi senin care făcu să-i răsară frumoasele gropiţe în obraji. Ochii ei oglindeau nostalgic cerul senin şi întinderile de zăpadă proaspătă luminate de soare, erau enigmatici şi frumoşi. 
  
Mă privi visătoare, poate mă compătimea că voi rămâne aici, pe munte, în singurătatea zăpezilor. Pe mine mă întrista gândul că va pleca şi nu o voi mai vedea poate niciodată! 
  
Am mers împreună până la coama muntelui vecin. De acolo traseul cobora în vale, ca mai apoi să urce şi să coboare din nou pentru a ajunge în satul bunicii Adelinei. Eu n-aveam schiuri, aşa că a trebuit să mă întorc. 
  
- Marian! îmi zise Adelina la despărţire. Vezi casa aceea, chiar la poalele muntelui? E casa bunicii mele! 
  
Astfel m-am mai consolat un pic. Casa aceea o puteam vedea oricând, dacă aş fi venit până în acest loc. Aşa că n-o pierdeam chiar fără urmă pe Adelina. 
  
Venise deci momentul să ne despărţim: 
  
- Rămâi cu bine!... 
  
- Cu bine! 
  
- Să ne găsim şi la anul aici! 
  
- La revedere! La revedere! le răspundeam eu. La anul vă aştept să veniţi din nou! Drum bun! 
  
- Las' că nu te uităm noi! 
  
- Poate vom face revelionul în cabana ta, la anul! îmi zise Adelina, încurajându-mă cu farmecul privirii ei. Rămâi cu bine, Marian! 
  
Ah, aceste cuvinte de despărţire ale Adelinei! Erau oare o amăgire? Sau o încurajare? Totuşi, cuvintele ei păreau rostite din inimă, atât de frumos şi cu atâta sinceritate! Nu păreau cuvinte formale, spuse de cineva care nu mai are de gând să mai revină vreodată prin aceste locuri. Erau cuvinte prea emoţionante ca să nu-mi rămână adânc întipărite în minte şi în inimă şi să nu le repet de multe ori. 
  
Au plecat oaspeţii mei schiind sprinteni la vale. I-am urmărit mult timp. S-au oprit lângă un gard pe care l-au traversat pe rând. Pe Adelina a ajutat-o fratele ei. Apoi, ceata lor veselă s-a topit, intrând într-o vale împădurită... 
  
Mai târziu, i-am zărit pe un drum, la ieşire din pădure. Cineva, care nu putea fi decât Adelina, mă saluta cu braţele ridicate deasupra capului. Apoi, grupul s-a pierdut din nou în pădure, de data asta definitiv. 
  
Nu pot descrie starea de spirit în care am rămas după plecarea lor. M-am întors la cabană încet, gânditor, păşind anevoie prin zăpadă. Priveam cu nostalgie cerul albastru şi pădurile verzi de brazi de pe culmile munţilor, profilându-şi crestele pe cerul curat şi liniştit. Revedeam şi scânteierile de diamante ale zăpezii. Degeaba, însă! Nu puteam să-mi scot din minte imaginea pură a Adelinei. O revedeam aievea, zâmbind, plină de farmec şi privindu-mă cu căldura ochilor ei luminoşi. 
  
Ajuns în cabană, m-am repezit la oglindă. Oare de ce mi s-a părut că-mi acorda atâta interes Adelina? Grozav de frumos nu eram, ştiam bine asta de când eram la şcoală şi pe la facultate... Poate aveam pe chip ceva profund, romantic, ceva anume care o vrăjea? Ori, poate aveam seninătatea şi simplitatea specifică eroilor care explorează ţinuturile îngheţate de la poli? Adică eram într-una din acele ipostaze în care ideea dădea expresie chiar şi celei mai simple figuri? Poate eu, ca astronom, eram omul care dădea răspuns unor probleme serioase privind civilizaţiile planetelor, probleme ce reuşesc de obicei să ne hipnotizeze imaginaţia? Adelina mă asocia oare nostalgiei muntelui, sau a casei bunicii ei, în închipuirea ei? Aşadar, care era taina influenţei mele asupra ei? Sau, exista această înrâurire a mea asupra ei, ori era numai o amăgire de-a mea? 
  
Toate gândurile şi toate faptele mele au fost adânc pătrunse de acest eveniment nou, tulburător şi fascinant. Chiar în timp ce făceam măsurătorile cu telescopul mâinile îmi tremurau, iar emoţia mă copleşea; la fel şi când trebuia să dau telefoanele obişnuite la Vatra Dornei, comunicând datele meteo. 
  
Petreceam mult timp, seară de seară, în faţa telescopului, privind cu nostalgie steaua aceea albastră cu care am vrut să o impresionez pe Adelina. Steaua era acolo, la locul ei, frumoasă şi pură. Poate doar razele ei albastre se mai roteau, dar nu departe. 
  
În serile care au urmat, moş Bursuc urca uneori în podul Observatorului să vadă ce se întâmplă cu mine, căci simţea că se petrece ceva, dar nu ştia ce anume. Iar când urca, îmi aducea şi câte un termos cu ceai. Era un om tare de treabă şi bun la inimă, bătrânul ăsta, moş Bursuc!... 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (3c) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1958, Anul VI, 11 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!