Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

Puterea razei albastre (3a)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Puterea razei albastre (3a) 
  
(continuare) 
  
Entuziasmul iniţial, însă, nu a durat mai mult de două săptămâni. Adică atâta cât mi-a trebuit să învăţ să mânuiesc toate instrumentele acelea şi să înţeleg bine în ce constau toate activităţile pe care trebuia să le îndeplinesc. Reuşisem să mă acomodez bine şi cu traiul în cabana lui moş Bursuc. 
  
E drept, ziua nu aveam prea multe de făcut la Observator, aşa că aveam timp îndeajuns să rătăcesc şi pe la alte cabane din apropiere, pe coclauri, prin prăvăliile satelor din jur şi chiar prin oraşul din vale, Vatra Dornei. 
  
Primul semn că începusem să mă înstrăinez de lume a fost faptul că devenisem destul de reţinut de cum păşeam pe caldarâmurile străzilor. Mă sfiam parcă de trecători când simţeam că trebuie să fie oameni cu carte, profesori, ingineri, călcând demni şi siguri pe ei. Dar mai ales mă sfiam când vedeam domnişoare de liceu trecând pe străzile întortochiate ale oraşului. La început nu mi-am dat seama de toate astea. 
  
N-am primit multă vreme nicio veste de la părinţi, şi nici de la fraţii mei. Şi nici n-aveam cum să plec undeva, mai departe, o zi sau două, cu trenul, să mă răcoresc, căci trebuia să trimit date din Observator seară de seară. Aşa că, îmi făceam repede cumpărăturile, apoi plecam în grabă, să ajung seara la timp la Observator. 
  
Drumul îl învăţasem deja şi-l parcurgeam destul de repede. Dar sus, pe munte, prea puţin aveam de-a face cu oamenii. Doar pe câinele de la cabană, cum era de aşteptat, din duşman înverşunat am reuşit să mi-l fac un prieten credincios. 
  
Pe moş Bursuc începuserăm să-l cunosc bine. Îmi povestise aproape toată viaţa lui, de mai multe ori. Îi ţineam tovărăşie deselor lui văicăreli despre reumatismul care-i şubrezise oasele de la picioare şi multe altele. 
  
Uneori mai coboram pe la casele din sat dar, ziua, oamenii satului aveau nesfârşite treburi, aşa că nu prea aveam cu cine să mai discut. Doar seara eram ocupat cu treburile de la Observator. Pe la nea Macovei nu am ajuns încă niciodată, dar nici nu mă trăgea inima să mă arăt pe acolo. 
  
La un moment dat am băgat de seamă că nu-i de glumit cu singurătatea! Nu trecuse decât o lună şi mă apucase disperarea. Seara, mă aşezam în faţa lunetelor ca să am ce scrie în caietele mele nesuferite şi ca să nu mă prindă că nu-mi fac datoria cei din capitală. Dar, deja învăţasem câteva şmecherii, şi le transmiteam uneori şi date fictive, neculese din măsurători. Începusem să ţin minte coordonatele la mai toate obiectivele din zona de cer pe care o aveam de supravegheat. Intuisem că nimeni nu stă să verifice cât de exacte erau măsurătorile mele. Şi apoi, munca mea de la Observator era una prea simplă, înebunitor de simplă, cred că şi un copil ar fi putut-o face cu precizie. 
  
Cel mai bine era în serile înnorate: notam pur şi simplu în caiet "cer înnorat 100%" şi plecam la cabană să-mi fac somnul. Însă, ca să fiu pe deplin liniştit, citeam şi transmiteam întâi celor de la Vatra Dornei valorile indicate de instrumentele meteorologice. 
  
După mai bine de o lună de zile am primit şi prima scrisoare de la tatăl meu: slavă cerului, nu eram uitat cu totul! Şi astfel, următoarele trei săptămâni au trecut parcă mai uşor. 
  
Dar după altele trei săptămâni căzusem din nou într-o descurajare vecină cu disperarea.Au urmat zile anoste, fără veşti şi cu o plictiseală îngrozitoare. Starea aceea de disperare se datora celor ce se petreceau în sufletul meu. Căci zilele din acea toamnă erau splendide, cu cer albastru-curat, cu pajişti verzi de otava satului de la poalele muntelui... În jur, până departe în zare se vedeau crestele înalte ale munţilor, cu acele vârfuri stâncoase însemnate pe mai toate hărţile turistice. Spectacolul cel mai mare a venit abia când au început să se îmbrace în haine aurii ori roşii coroanele tuturor fagilor şi mestecenilor de prin pădurile verzi de conifere, odată cu înăsprirea vremii de toamnă. Pe ogoarele de pe lângă sate se vedeau femei ieşite la recoltatul cartofilor, iar după amiaza le sporeau ajutoarele, căci veneau copiii de la şcoală să muncească şi ei. Erau şi unii copii care se jucau, zburdalnici, pe ţarine, veghind vitele să n-o ia razna peste gardurile vecine. Auzeam tălăngile animalelor care îmi creau o stare de îmi venea să adorm pe muchia dealului, de acolo de unde priveam în vale neclintit, în fiecare zi. 
  
Mă aşezam în câte un loc şi priveam la vale şi rar mă mai mutam în alt loc. Coţofenele colorate care fâlfâiau prin preajmă, de la o vreme mă însoţeau, aproape domesticite. 
  
Începusem să-l suport cu mai multă răbdare şi pe moş Bursuc. Uneori chiar îl compătimeam atunci când se plângea de suferinţele lui din cauza reumatismului. Stăteam mult la palavre, ne găteam împreună masa, de multe ori, căram şi tăiam lemne tot împreună. Îl iniţiasem un pic în taina mânuirii lunetelor din podul Observatorului, căci începuse să-l pasioneze cerul. Din toate aceste motive începusem să suport un pic mai bine singurătatea şi chiar meseria mi-o făceam acum mai conştiincios, mai ales după ce cei de la Bucureşti mi-au transmis la un moment dat că datele mele erau uneori puţin cam contradictorii, iar eu ştiam bine de ce. 
  
Dar aveam însă cu mine şi un alt tovarăş fidel: radiocasetofonul meu. Ce m-aş fi făcut în singurătatea nopţilor de veghe la Observator fără el? Cât de fascinantă, de ireală şi nostalgică îmi părea acea lume îndepărtată, pe care doar radioul mi-o mai reflecta! Cu timpul, devenisem, sufleteşte, total absorbit de radio-ul meu. Toate idealurile şi ambiţiile mele de viaţă le încredinţam acestuia. Asta spre marea mâhnire a lui moş Bursuc, căci prea îi zdruncinam echilibrul nervilor cu acele "văicăreli" pe care le ascultam uneori la posturile de radio străine: turceşti, iraniene, ori cine ştie ce altele de amatori de prin Suedia sau mai ştiu eu de pe unde. Mi-era milă de moş Bursuc când simţeam că-i stric liniştea, dar nici eu nu puteam sta aşa, ca un pustnic!... 
  
Într-o zi a ţipat la mine un ţăran din vale să dau "măgăoaia" mai încet, că s-au speriat vitele din ţarină, aleargă şi îşi pierd laptele. Dar cine se putea înţelege cu mine? Puţin îmi păsa! După un timp însă, probabil că se învăţaseră şi vitele cu arma decibelică de pe culmea dealului, căci nu-mi mai zicea nimeni nimic. 
  
Cu acest prilej îmi găsisem şi o preocupare, anume aceea dată de străduinţele mele de a enerva lumea din sat. Atitudinea mea indigna pe mulţi dintre locuitorii satului, dar se potrivea de minune cu starea mea de spirit din acele zile. Nu-mi era greu să găsesc mijloace să întărât lumea din vale, căci doar mă aşezam undeva într-un un loc vizibil, pe un gard ori pe un trunchi de copac, căutam un post de radio cu vreo emisiune de operă sau operetă şi-i dădeam drumul la maximum. Apoi îmi închipuiam cât de nesuferite erau pentru urechile ţăranilor acele sonate concertante, acele arii de operă, prea zgomotoase sau prea tânguitoare! Vacile rumegau dând mânioase din coadă, cu capetele des întoarse spre "măgăoaia" mea. Iar când, din greşeală, nimeream peste câte o emisiune de muzică populară, comutam cât mai repede să caut alta, tot cu arii de operă sau operetă dacă se putea... 
  
Amar i-am mai chinuit pe bieţii oameni în acea perioadă de timp! Sunt sigur, mulţi dintre ei şi-au propus atunci nu o singură dată să urce muntele până la mine ca să-mi aplice o sfântă bătaie ca să mă sature de pofta aceea nătângă de ai enerva! M-am mirat de multe ori de ce totuşi nu au făcut-o. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Puterea razei albastre (3a) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1944, Anul VI, 27 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!