Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1889 din 03 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Robotul de şah pentru Ceauşescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Robotul de şah pentru Ceauşescu 
  
Conducerea ITC a primit într-o zi o sarcină importantă pe linie de partid şi de stat: să confecţioneze o “realizare tehnică“ pe post de cadou pentru tov. Ceauşescu, de ziua lui. Cei din conducere s-au tot gândit ce cadou să-i pregătească... Şi iată că, nu ştiu cui i-a venit o idee minunată: să facem pentru Ceauşescu un robot de şah, că ar fi o chestie grozavă. Se spunea că marele nostru conducător era un bun jucător de şah, deşi am aflat mult mai târziu că nu era deloc adevărat, el preferând doar tablele şi... şeptica sau “popa prostu”. 
  
Aşa că, iată, s-a hotărât să pregătim, sub forma unui calculator desktop, un robot de şah. FCE-ul tocmai făcuse un soi de PC primitiv, de tip desktop, cu un ecran cam verde, cum erau ecranele de Cub-Z de mai târziu. 
  
Am fost chemat la directorul Emil Tudor în acest scop. Eu, ce era să zic, dacă directorul îmi dădea o astfel de sarcină trebuia să o execut. M-am dus la FCE, la colectivul lui Gayraud, să văd acel PC fantomă. Mi-au explicat caracteristicile acestuia (pe bază de Z-80) şi un ecran monocrom, negrafic însă. 
  
Cum să desenezi tabla de şah şi piesele pe un ecran fără memorie grafică? Se putea într-un anumit fel, mi-au spus specialiştii lui Gayraud, dacă se modificau fonturile unor litere prin modificarea unor PROM-uri de display. Chiar aşa am şi făcut, am proiectat piesele, am văzut ce fragmente de piese sunt necesare, am stabilit o listă de litere neutilizate care să aibă ca desen acele fragmente de piese. Am făcut experimente, am făcut desenele pieselor de şah şi… am reuşit. 
  
Un necaz, totuşi, am întâmpinat: pe ecran, caracterele nu ocupau întregul spaţiul, nici chiar caracterele pline. Rămâneau spaţii între caractere, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, spaţii pe care n-aveai cum să le umpli. Ce puteam să facem? Mi-a venit ideea să realizăm piesele într-un mod “suprarealist“, ca pe nişte segmente antice care sugerează natura lor prin segmente care nu se ating între ele. Ideea a dat roade. Piesele pe tabla de şah arătau astfel chiar bine, nimeni nu putea obiecta că n-aveau un contur continuu. 
  
Însă mai trebuia făcut şi programul de şah. Şi, în plus, mi s-a spus să mai fac şi un manual de utilizare al robo-tului, să-l citească tovarăşul. Ba, mai mult, să fac şi un manual separat cu 100 de partide celebre de şah jucate între mari campioni mondiali. Asta însemna muncă, nu glumă. Nu că aş fi avut eu mare drag de Ceauşescu, trebuia însă să duc la bun sfârşit lucrarea, erau atâţia directori care îşi puseseră încredere în mine şi a căror carieră depindea într-un fel şi de lucrarea aceasta. Într-un cuvânt, trebuia să demonstrez că pot face ceva. 
  
Până la urmă am făcut şi programul de şah, şi fişierele cu partide celebre, şi manuale de utilizare. S-a aranjat la tipografia „Luceafărul” să-mi tipărească cele două manua-le, unul din ele având instrucţiuni de utilizare a progra-mului (Inteligent-64 s-a numit acea versiune de program). Hârtia trebuia să fie deosebită, copertele trebuiau să fie de un alb imaculat, din piele de căprioară, se pare. Şi, de Anul Nou, în timp ce alţii se distrau şi se odihneau, eu lucram la cărticica aceea cu partide celebre. 
  
Tipografia “Luceafărul” era deja “omorâtă“ în preaj-ma Anului Nou, se făceau ore suplimentare neplătite pentru realizarea unui tratat de chimie, gros cât lumea, de ziua Elenei Ceauşescu, care era pe 7 ianuarie. Mai urma şi ziua lui Nicolae Ceauşescu, pe 26 ianuarie! Vă daţi seama ce necaz pe oamenii de la tipografie, care făceau atâta muncă neplătită, în plus. Şeful de echipă de acolo m-a întrebat: noi avem ceva de la munca asta, că doar am muncit în plus atâta lume? Eu i-am răspuns: ce plată? şi eu muncesc suplimentar, tot fără plată! 
  
La ITC mă ajuta un coleg, Valentin Cean, cu care colaborasem o vreme şi pentru robotul de şah Labirint-64. Valentin avea câteva module făcute de el, care sporeau performanţele algoritmului. Dar el, (ca să vezi unde se ascundea revoluţionarul din el) mi-a zis că nu dă nimic pentru Ceauşescu! Şi a şuntat rutinele sale din program. Noroc că programul de şah mergea şi fără acestea, poate un pic mai slab, dar mergea... 
  
Dar şi la FCE am avut probleme. Acolo mă ajuta ingi-nerul Cososki, cu memoria PROM pentru display. Trebuia să fac nişte dischete pentru manualul de utilizare a lui Inteligent-64. Şi, undeva, în introducere, am făcut nişte fraze de prezentare, arătând meritele tuturor celor care au contribuit la realizarea robotului. În ultimul moment, când trebuia să predau aparatul la Primăria Capitalei, Cososki, care a ştiut structura de date în fişier, a tăiat toată referirea aceea la contribuţia specialiştilor de la FCE pentru reali-zarea robotului. Dar a făcut-o într-un mod imperfect, de se vedea defectul clar pe ecran în zona respectivă. Astea le menţionez aici doar ca să ne amintim şi să ne minunăm de câţi disidenţi erau prin Bucureşti la acea vreme, dacă chiar pe doi dintre ei i-am întâlnit la o singură lucrare! 
  
Cam după o lună a venit o primă de 1000 de lei pentru realizatorii robotului pentru Ceauşescu. Eu am zis să împart prima în doua, să-i dau şi lui Valentin Cean 500 de lei. Ce credeţi? I-a primit? Desigur, a vrut să primească banii aceia “blestemaţi“! Cum să nu-i fi luat! N-o făcuse el pe revoluţionarul?! Am râs amar în sinea mea, asta e! 
  
După câteva luni l-am reîntâlnit pe omul de legătură de la Primăria Capitalei şi l-am întrebat dacă “joacă” tova-răşul Ceauşescu şah cu robotul. Iar el mi-a zis: “Sigur, joacă, joacă cu plăcere!“ Însă alţii îmi spuseseră deja că robotul nici nu a fost dus vreodată la Ceauşescu, ci a rămas pe undeva prin Comitetul Central, unde jucau şah cu el tovarăşii ceilalţi, mai cultivaţi!... 
  
Referinţă Bibliografică:
Robotul de şah pentru Ceauşescu / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1889, Anul VI, 03 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!