Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1879 din 22 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Călătoriile în URSS ca specialist în informatică la şedinţele SUMEC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Călătoriile în URSS ca specialist în informatică la şedinţele SUMEC 
  
Ce era SUMEC? Acest SUMEC era termenul generic al şedinţelor cu profil informatic al ţărilor membre CAER. Ţările comuniste din Europa Răsăriteană, şi Cuba, îşi trimiteau specialişti la consfătuiri periodice pe teme din domeniul calculatoarelor, unele şedinţe erau în domeniul hardware, altele în domeniul software. 
  
Deşi fiecare deplasare din acestea îţi scurta viaţa datorită stresului cumplit din ţară şi de peste tot în timpul călătoriei, ca să obţii paşaportul, banii de deplasare, bilet de avion, taxi la aeroport, controale la trecerea frontierei, ajungerea la destinaţie, hoteluri, şedinţe, magazine, rapoarte de activitate la întoarcere, fum de ţigară peste tot, inclusiv în sălile de şedinţă. Nici nu-i de mirare ca vreo 3 persoane de la ITC care, în calitate de şefi de colectiv de colaborare internaţională, au ‘’beneficiat‘’ cam de multe deplasări din acestea în URSS, au murit în scurt timp de boli suspecte… 
  
Să luăm însă partea frumoasă a lucrurilor. Nimeni nu refuza o călătorie în URSS, sau RDG, sau Cehoslovacia (vorbesc parcă de ţări inexistente pe harta lumii în ziua de azi!), mai colora viaţa monotonă a unui lucrător în informatică. 
  
Şedinţele SUMEC se ţineau cele mai multe la Moscova, aveau un sediu anume pentru aceste şedinţe, amenajate într-o clădire care era anterior ceva o şcoală sau grădiniţă. Se aşezau specialiştii tuturor ţărilor în jurul unor mese lungi, în careu, fiecare în preajma steguleţului ţării sale. Se vorbea în limba rusă, cine nu ştia, trebuia sa ghiontească pe colegul său de alături, sa-i spună ce ia spus ăla din RDG sau Ungaria. Nu-i bai, de la o vreme te învăţai şi cu limba rusă, ceva tot pricepeai, chiar dacă la început nu ştiai o boabă de rusă. 
  
După trei-patru zile de dezbateri aprinse pe teme de sisteme de operare, compilatoare, planuri de activitate pe următoarele semestre, venea şi ziua plecării acasă. Când mai aveai emoţii că pierdeai avionul, şi că încă nu erau gata dactilografiate (la maşina de scris rusească, manuală) toate documentele şedinţei. Plecai oricum, mai trimiteau organizatorii documentele şi cu avionul următor. 
  
Omologarea unui nou calculator la Minsk. Nu ţin minte mai nimic despre calculatorul omologat la Minsk. Poate-şi mai aduc aminte despre caracteristicile acestuia colegii care au făcut deplasarea la Minsk : Eugen Ciobanu (unul din proiectanţii calculatorului Felix 512 din România), Ioana Dobre (şefa laboratorului de testare din ITC) şi Mihai Gherman de la FCE (autorul cuplorului de interconectare Felix 5000 cu Coral 4030). Şi subsemnatul, care am ratat o zi de omologare, din cauză că nu mi-au ieşit actele de deplasare la timp. 
  
Memorabilă a fost călătoria de la Moscova la Minsk. La Moscova, eram pe culoarul de îmbarcare rezervat străinilor. O oficiantă rusoaică, în uniformă, de la AEROFLOT – o femeie de o frumuseţe rară – a luat în primire grupul de călători străini, adică pe mine, m-a condus la un autocar, m-a condus până în avion, m-a rugat să-mi aleg un loc care-mi place cel mai mult. Eram copleşit de atâta atenţie. La numai un minut după ce mi-am găsit un loc liber în avionul gol, aud un vuiet ca de ape, ca un tropăit de mulţime mare. Veniseră autocarele cu pasagerii ruşi. Toţi s-au repezit în avion, care mai de care, sa-şi ocupe un loc. Aveau bagaje, coşuri (ar fi putut să aibă şi păsări în coşuri). În minutul următor avionul luase viteză, şi fără prea multe ceremonii, decolă de pe pistă, dar cumva drept în sus, ne ţinea cu capul răsturnat pe spate şi cu urechile ţiuind. Nu-i bai, cu puhoiul de lume eram învăţat de pe la autobuzele din România, iar cu stilul de pilotare sovietic te înveţi repede. 
  
Întâmplarea făcuse ca chiar lângă locul meu să se aşeze o fată rusoaică durdulie, frumoasă, vorbăreaţă, care m-a îndopat tot drumul cu bomboane, iar eu mi-au golit toate buzunarele de monezi româneşti de 1 leu, de 3 lei, sa să-i dau în schimb, ca amintire. Mergea fata la Minsk, să cunoască pe cineva, iar dacă-i plăcea, avea de gând să se căsătorească în Belarusia. La aterizare la Minsk, fata s-a făcut foarte serioasă, a plecat să-şi întâmpine soarta. 
  
Minsk – oraş frumos, refăcut după al doilea război mondial, în urma căruia doar 14% din vechiul oraş rămăsese nedărâmat – plin de parcuri, şosele asfaltate impecabil, magazine atractive. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult, a fost vizita într-o localitate din apropierea de Minsk, numită Hatin, care era muzeul de comemorare al lagărelor de concentrare/exterminare din Belarus. După o călătorie prin păduri (puteţi imagina, pădurile de brazi ca cele de la Predeal, aici, în câmpie), ajungem într-un sat ca o salbă de poiene. Sat în care nu mai locuia nimeni. Dar mai erau ţărani care coseau iarba verde, să fie totul frumos. Şi la intrare în complexul memorialistic era o statuie mare, neagră, în care un tată îşi ţinea fiul ucis în braţe. Şi cele vreo 35 de case din sat care erau toate conectate între ele, încât, la fiecare minut, din toate casele satului sunau, simultan, 35 de clopote, straniu, în semn de aducere aminte a acelor crime care au fost în timpul războiului. Şi dacă 35 de familii din acel sat au fost arse într-o noapte, adunate într-o magazie, creând atâta teroare, vă imaginaţi câtă suferinţă a fost în acele vremuri, când au fost exterminaţi 25, 50, 150 de mii de oameni în diverse lagăre din Belarus. După cum spunea un om de stat implicat în exterminări, pentru el crimele erau doar cifre, el nu-şi imagina în realitate fiecare victimă în parte. 
  
Omologare de sistem la Moscova. Altă dată am fost trimişi la o omologare de sistem la Moscova, la Institutul lor de Tehnică de Calcul. Era iarnă aprigă, -33 de grade ger. Omologarea se făcea continuu, deci şi noaptea. Erau băieţii ruşi foarte grijulii cu delegaţiile străine, se omologa o maşină importantă, compatibilă IBM, ale cărei caracteristici erau impresionante : memorie 2Mb, viteza de calcul 1,3Mhz, sala plină de dulapuri cu electronică, imprimante, discuri, benzi ( oh, Doamne, 2Mb memorie ?, 1,3 Mhz clock UC? ce vremuri erau acelea ?). Ca să nu ducem lipsă de nimic, erau nişte căni mari, pline tot timpul de lapte cu cacao, calde, reumplute mereu cu grijă. 
  
S-a omologat cu bine monstrul tehnologic. Acum, duminică fiind, ne-au oferit ruşii o excursie spre nordul Rusiei, pe o şosea spre Leningrad (citeşte Saint Petrsburg). Era ger cumplit, pe drum s-a stricat ceva la motor la autocar, rămăsesem blocaţi pe şosea, departe de Moscova. Pe un ger de -30, coboară bietul şofer din cabină, se bagă sub autocar, repară ceva pe-acolo. Ne făceam chiar probleme, cum vom supravieţui pe acel ger. Norocul nostru, şoferul a găsit hiba, autocarul a pornit, femeia care era ghid turistic şi-a reluat turuitul despre nemaipomenitele întâmplări din trecutul istoric al Rusiei. 
  
Ajungem la Kostroma, orăşel cu rezonanţe istorice deosebite. Frig rău de tot, ghidul tot turuie informaţii istorice, nimeni nu mai ascultă. Până intrăm într-o biserică pravoslavnă, unde tocmai se ţinea slujba. Şi cum erau delegaţiile noaste pestriţe: nemţi, cehi, unguri, bulgari, ortodocşi, catolici, nu conta, ne-a prins bine căldura din biserică, de-ţi venea să participi la ritualul preotului la “Isaia dănţuieşte”. 
  
Altă fericire pe gerul acela cumplit : masa caldă la un restaurant local. Ne-am mai venit în fire. La plecare am admirat cum nişte băieţi ruşi, blajini, răbdători, îmbrăcaţi în pufoaice groase şi pâslari în picioare, stăteau pe lacul îngheţat, pescuind la copcă… 
  
Din nou omologare de sistem, de data asta la Erevan. Erevan? Oraş frumos. În zonă de munte. Apa bună, ca de munte. În piaţă – negustori armeni, la ei acasă. 
  
La Erevan, omologarea mergea şi bine şi rău. Sistemul dădea erori periodice (cum putea să fie altfel, dulapuri întregi cu piese ruseşti). Toate delegaţiile erau familiarizate cu erorile hardware de genul acesta, toate maşinile cu piesele ruseşti mergeau la fel. (De aceea, discurile şi imprimantele şi benzile româneşti erau invidiate în SUMEC, erau făcute la RCD România, cu piese americane. Şi armatele CAER ar fi avut tare nevoie de tehnică de calcul fiabilă). 
  
Nemaifiind la Moscova, omologarea nu mai era privită cu prea multă îngăduinţă. Aşa că, bieţii armeni trebuiau să se străduiască din plin să demonstreze că maşina lor poate fi omologată. Şi până la urmă a fost omologată, în ciuda faptului că unele delegaţii, printre care şi d-nul Gheorghiu de la FCE din delegaţia română, vroiau să se opună omolgării, armenii vroiau ca după omologare să vândă acel sistem ca sistem echivalent IBM, ceea ce nu-i convenea multor ţări din CAER. 
  
După omologare – excursie în jurul Erevanului. Mai întâi am fost urcaţi, cu autocarul, pe un munte înalt, prăpăstios, unde era încă un templu antic, de pe vremea romanilor. Privelişte ciudată : prăpăstii, sate de munte cu case ţărăneşti, cu pământ arabil puţin, capre, oi în jurul satelor. În zare, Munţii Ararat, din zona aceea din Turcia zisă şi regiunea blestemată, nelocuită, în care turcii au exterminat populaţia armeană, la începutul anilor 1900. Soare, aer curat de munte. Apoi am coborât în oraş, am fost duşi în piaţa să cumpărăm de mâncare (am fost nedumeriţi, aşteptam masa de dimineaţă oficială, cu care eram obişnuiţi la alte omologări, masă care acum nu mai venea). N-am cumpărat de mâncare din piaţă, nu ni se păreau preţurile prea bune. Am plecat mai departe, cu autocarul, spre lacul Sevan. Pe drum, ghidul nostru, o doamnă cultă, distinsă, văzând că noi nu cumpărăm de mâncare, a oprit autocarul la un popas, unde armencele vindeau nişte turte de grâu, ne-a poftit să cumpărăm turte. Şi chiar ne-a cumpărat ea, din banii ei, câteva turte. Până ne-am dumirit că n-o să fie masă organizată de dimineaţă, fiecare e pe cont propriu, Şi-am cumpărat şi mâncat turte de la armence – o bunătate. 
  
Lacul Sevan, aflat în zonă de munte, avea o mănăstire pe nişte pajişti minunate, iar în vale era lacul întins. Soarele arzător, briza de vânt - să tot stai pe-acolo, ne-am şi bronzat în câteva ore. Venea însă masa de prânz. Până ne-am lămurit că n-o să fie vreo masă de prânz oferită de organizatori. Atunci am intrat în restaurantul din vale, şi, pentru doar o rublă, ne-am ales mâncare pe săturate. 
  
De, ce să-i faci, viaţa în Armenia este foarte aspră, trebuie să-ţi câştigi existenţa prin acţiune, nu ca în România, unde pământul rodeşte pentru toată lumea. 
  
Şi când nu ne mai aşteptam, am avut surpriza, seara, că ni se oferă o masă de protocol bogată, cu de toate, în cinstea omologării cu succes a noului lor sistem de calcul. 
  
Referinţă Bibliografică:
Călătoriile în URSS ca specialist în informatică la şedinţele SUMEC / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1879, Anul VI, 22 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!