Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1861 din 04 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Amintiri, amintiri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Amintiri, amintiri 
  
Penurie de hârtie de imprimantă 
  
şi cartele perforate 
  
Şi acum mă amuz când mă gândesc la vremurile în care era o lipsă acută de hârtie de imprimantă şi de cartele perforate. O mulţime de peripeţii au existat atunci din această cauză. 
  
După ce prin anii 1973-1980 nu se simţea deloc lipsa a ceva anume, căci deţineam cartele dintre cele mai frumos colorate, aduse direct din import, pe care scria DI ARCO (unii, mai strângăreţi, au avut mulţi ani cartele din acelea păstrate prin sertare), iată că într-o bună zi au venit şi vremuri de raţionalizare generală de materiale informatice. 
  
Primele s-au terminat cartelele. Începuserăm să folosim nişte cartele făcute în ţară, undeva pe la Buşteni. Deosebirea era că, faţă de cartelele originale, aveau o rezistenţă slabă, scrisul de sus nu se mai sincroniza cu coloanele, apăreau fel şi fel de scame pe ele, chiar şi surcele etc. Aşa încât s-au uzat aproape de tot maşinile Juky folosite la perforarea acestora, într-atât încât nu mai puteau fi recondiţionate ca lumea. S-au cumpărat atunci nişte maşini din RDG, numite ARITMA, care păreau mai potrivite. Câtă vreme au fost noi, a fost bine, nu am prea simţit diferenţa faţă de perforatoarele Juky. Dar după ce au început să se uzeze, au devenit un adevărat calvar. Produceau îndeosebi decalări nepermise pe verticală a codurilor perforate. Nu se mai vedeau înscrisurile în partea de sus a cartelei. Nici acesta însă nu era un impediment încât să nu ne mai putem continua treaba noastră de programare: învăţasem pe de rost perforaţiile pe coloană pentru fiecare caracter. Ne-am dezobişnuit să mai reclamăm că maşinile de perforare ne fac necazuri. Văzând că munca mergea totuşi în continuare, au venit noi dispoziţii de sus: să nu aprindem luminile în Centrul de Calcul în afara orelor de program. Aşa că, perforam cartele aproape pe întuneric, abia mai distingeam perforaţiile, şi puneam pe bâjbâite cartele în cutiile pentru rulat. 
  
A venit şi vremea valorificării cartelelor uzate. Studenţii care făceau practică la ITC se milogeau să le dăm cartele uzate. Nu ştiu cum, inventivi, ei utilizau partea din dreapta a acestor cartelele, partea neperforată, întorcând cartela stânga-dreapta, aşa încât să scrie nişte cartele pentru programele Fortran! 
  
Dar iată că a sosit şi vremea când au apărut primele editoare de programe pe ecran - display-uri. O tempora! Adio cartelelor! 
  
Nici cu hârtia de imprimantă nu a fost mai bine. La început se părea că era suficientă, indiferent de câtă s-ar fi consumat pentru compilarea programelor şi editarea de manuale în format A3. Când rămânea câte cineva după amiază, în regim de porţi deschise, cu sarcina de a recompila una sau mai multe părţi ale sistemului de operare, aveam grijă să-i spunem operatorului de tură să ne aducă vreo 10-12 cutii de imprimantă. Apoi începeam treaba. Se întâmpla uneori ca nici acele cutii să nu ne ajungă. Atunci căutam prin toate cotloanele Centrului de Calcul un operator cu chei de la magazia de hârtie de imprimantă, să ne mai aducă vreo câteva cutii de hârtie. În Laboratorul lui Masek erau stive mari de listinguri cu surse listate ale componentelor sistemului de operare sau ale aplicaţiilor. Teancuri de listinguri şi vidaje de memorie erau şi pe biroul fiecăruia dintre noi. 
  
Dar, cu acest regim de consum exagerat, nici nu-i de mirare că într-o zi rezervele de hârtie ale Centrului de Calcul s-au epuizat. Am trecut astfel la tot felul de raţionalizări. Una dintre acestea cerea să refolosim hârtia pe verso. Trebuia însă tot mai multă hârtie. Atunci, din cauză că era lipsă mare de hârtie într-un singur exemplar, eram nevoiţi să folosim hârtie în două exemplare. Unii mai desfăceau hârtia în două exemplare, îndepărtând folia de indigo din mijloc. Alţii nu aveau răbdare să mai separe exemplarele şi listau în două exemplare, deşi le trebuia doar unul. Când s-a terminat şi hârtia în două exemplare, nu s-a mai găsit hârtie decât în trei exemplare. Apoi, doar hârtie în cinci exemplare! 
  
Apărători ai patriei 
  
La ITC era organizată o companie de gărzi patriotice, instruită periodic de un căpitan de la Sectorul 2. Din partea noastră compania era condusă de inginerul Gazdovici, salariat dintr-o secţie de hardware, ajutat de Paul Stoleru din laboratorul lui Gabriel Martin. 
  
Ceata de „plăieşi” de la ITC arăta bine. Cercetătorii ştiinţifici, ingineri, mulţi burtoşi, arătau semeţ, îmbrăcaţi în hainele acelea kakii, din doc, cu însemne de mătase pe ele. Doar că mai erau unii slabi de tot, ca mine, de pildă, pe care hainele acelea stăteau ca şi pe o sperietoare de ciori. Şi când ieşeam în haine militare la soare, pe câmp, la iarbă verde, prindeau un soi de luciu fermecător. Bonetele ne şedeau bine, indiferent în ce poziţie le puneam pe cap. 
  
Tovarăşii de la Sector, cam odată la doi ani, veneau să ţină un soi de conferinţe în sala de consiliu, să ne prezinte marile pericole care ne pasc datorită ameninţărilor NATO din vecinătatea ţării noastre, când duşmanul inamic putea veni oricând în batalioane şi companii motorizate să atace biata noastră ţărişoară. Noi nu aveam destulă tehnică militară, dar aveam voinţa de a ne apăra ţara cu orice preţ împotriva agresorului imperialist!... 
  
Când aveam de lucru peste vârful capului la programele sistemului de operare, trebuia să lăsăm totul deoparte, să ne îmbrăcăm militari şi să plecăm la trageri, în poligon. De acolo mai veneam pe după amiază, dar fără niciun chef să mai facem programare. Erau totuşi pauze folositoare şedinţele de tragere, căci mai luam şi noi aer de pe câmp. Aveam timp să discutăm vrute şi nevrute cu colegii de prin alte laboratoare. Era aer mai curat, mult soare şi... multă voie bună. De tras, trăgea fiecare cum putea, nu se numărau cartuşele ţintite. Aşa am ştiut şi noi despre poligoanele din jurul Bucureştiului: la Băneasa, la Tunari, la Mihai Viteazu. 
  
Să fi văzut însă compania de fete, că era şi aşa ceva, în uniforme de gărzi patriotice! Erau frumoase, le stătea bine chiar şi în uniformele acelea sărăcăcioase! 
  
Toate treburile astea mergeau minunat, până la pregătirile de defilare pentru 23 August, sărbătoarea noastră naţională de atunci. De pildă, într-un an, compania ITC trebuia să defileze prin faţa conducerii superioare de partid şi de stat, ca un pluton compact de militari echipaţi cu mitraliere de calibru mare. Unii trebuiau să poarte afeturi de mitralieră, alţii mitraliera propriu-zisă. Îmi aduc aminte, erau nişte călduri groaznice în acel an, înainte de marea sărbătoare. Zi de zi trebuia să ne ducem cu un camion pe la ICPIL, să luăm de acolo nişte afeturi de mitralieră (care cântăreau vreo 23 de kg fiecare), să mergem pe aleile din Herăstrău şi, pe o căldură caniculară, să batem pasul de defilare cu afetele pe spinare. Credeam că nu se mai sfârşeşte chinul acela. Iată, a venit însă şi ziua mult aşteptată, ziua de 23 August. Încă de pe la ora 3 dimineaţa m-am trezit, că trebuia să fim la ora 5 la ICPIL, să încărcăm afeturile de mitralieră. Le-am încărcat, apoi un camion ne-a dus până în Parcul Herăstrău unde le-am descărcat, pe rânduri, undeva pe o alee. La ora 7 veniseră nişte comandanţi să pregătească defilarea. Gărzile s-au organizat, şi-au luat fiecare pe spinare afetul sau mitraliera lui. Trebuia să începem să pornim pe bulevard, în pas de defilare. Doar o ultimă inspecţie mai trebuia făcută. Venise un colonel de la armată care începu să tragă cu ochiul peste linia de luptători burtoşi gata de luptă, cu mitralierele pe spinare. Dar acea linie de luptători parcă s-a întrerupt undeva. Exact pe acolo unde colonelul ajunsese cu privirea lui expertă, în dreptul meu. Se opri. Aici ceva nu era bine. 
  
- Ce l-aţi pus pe tovarăşul ăsta subţirel şi slăbuţ să poarte afetul? Nu vedeţi ce slab e? Ia să vină unul din rezervă aici, să-i ia locul? Uite mata! arătând spre unul mai plinuţ de aproape. Iar mata pleci acasă! îmi zise, vrând să se convingă că nu voi fi văzut, nu se ştie cum, pe bulevard, la demonstraţie. Cum de te-au găsit tocmai pe mata să te pună să cari o asemenea greutate?... 
  
Minune mare. S-a îndurat cineva şi de mine. După ce, timp de două săptămâni tropăisem zilnic prin Herăstrău cu afetul de mitralieră pe spinare şi n-avusese nimeni milă de mine! Nu puteam totuşi să plec acasă: cineva trebuia ca, după defilare, să încarce din nou echipamentele în camion şi să le ducă la ICPIL, la depozit. Trupa plecă la defilare, iar eu am rămas la umbră, în Herăstrău, până s-au întors oştile înapoi, victorioase, prăfuite, lac de sudoare! 
  
Mai rău, însă, decât noi, cu afetele de mitralieră, au păţit-o cei care trebuiau să facă reprezentaţii, cu panouri, seara, la serbarea de 23 August, chiar pe stadion. Pe colegul meu de birou, Valentin Cean, a căzut necazul să facă repetiţie vreo două săptămâni pentru acea serbare. Pe stadion erau nişte călduri infernale. Repetiţiile cu panouri “sus numărul cutare… jos numărul cutare…“ durau cu orele. Nu se admitea ca cineva să greşească. Era crimă şi pedeapsă, se putea interpreta. Băieţii stăteau la bustul gol, cu bronzul de un deget pe spinare. Vai de mama lor! Cele câteva ore de repetiţie chiar în ziua de 23 August, pe stadion, şi apoi încă vreo câteva ore în timpul serbării pro-priu-zise, erau de-a dreptul epuizante. Când scăpară de acolo, nici nu credeau că mai sunt în viaţă! 
  
Ce era mai groaznic, era faptul că şi micii pioneri, elevi de şcoală, fuseseră sculaţi de dimineaţă şi duşi să stea pe aleile de lângă stadion, sub un soare cumplit, pe o secetă mare, fără hrană, până spre seară când începea serbarea! Când fetiţa mea, Corina, a venit acasă de la o astfel de serbare, nu i-a mai trebuit nimic, era fiartă, arsă de soare!... 
  
Întâmpinările lui Ceauşescu 
  
Poate tinerii din ziua de azi nu cred, dar pe vremea lui Ceauşescu se obişnuia ca, ori de câte ori venea sau pleca un mare conducător de stat, Ceauşescu să dea dispoziţie ca lumea din Bucureşti, disponibilă de pe la institute şi întreprinderi, să iasă cu flori de-a lungul bulevardelor de pe traseul Otopeni - Comitetul PCR, să ovaţioneze şi să bată din palme când treceau înalţii oaspeţi. 
  
În acele zile, salariaţii de la ITC erau mobilizaţi de dimineaţă, de fiecare dată parcă mai de dimineaţă, căci trebuia să se ajungă pe traseu, pe bulevard, între stâlpii cu anumite numere stabilite. Acolo se punea lumea pe aşteptat. Dacă era soare, iarbă verde şi răcoare, era bine. Dar, de multe ori se întâmpla să fie un soare prea puternic, sau să fie frig, iar orele acelea de aşteptare erau foarte greu de suportat. Lumea se aşeza pe iarbă, unii umblau de colo, colo, discutau unii cu alţii, îşi mai revedeau cunoştinţele de pe la alte instituţii etc. Ce mai încolo-încoace, adevărată socializare, nu glumă! 
  
În fine, după ore şi ore de aşteptare, când îţi intra os prin os de atâta stat în stradă, se făcea dintr-odată agitaţie, apăreau şefii cei mari de la armată, maşini de miliţie care comunicau ca toată lumea să se aşeze de îndată pe poziţii, şi să se pregătească să aclame puternic, să bată din palme. Când zarva se liniştea, apăreau maşinile cu Ceauşescu şi cu oaspeţii lui, salutându-ne. Unii chiar aplaudau. Cei mai mulţi însă abia aşteptau să li se dea voie să plece. Cei mai mulţi plecau direct acasă, le ajungea pe ziua aceea. Dar erau şi alţii, mai conştiincioşi din fire, care se întorceau la birou, căci mai aveau câte ceva de făcut!... 
  
Asigurarea hranei de iarnă a bucureştenilor 
  
Era un obicei comunist în Bucureşti: cercetătorii ştiinţifici trebuiau scoşi cât mai des la muncile obşteşti, să nu ruginească de tot prin birouri, să mai ia şi ei contact cu realităţile vieţii. Aşa se face că eram scoşi, destul de des, ba la sortat cartofi, ba la măturat sau curăţat strada, iarna, dar şi vara, în sectorul nostru pe Str. Ceaikovsky. Când erau lucrări de terasare a bulevardelor, sau de curăţat terenurile virane din zonă, iarăşi eram scoşi la muncă obştească necalificată. 
  
Centrele predilecte de sortare cartofi erau cele de lângă Gara Obor şi din Militari. Unii erau planificaţi să lucreze câteva zile la acele munci. Abia acum mă gândesc, la urma urmei, acele acţiuni erau benefice pentru noi. Aveai ocazia să-ţi mai dezmorţeşti muşchii, mai luai aer proaspăt în piept, deşi era praful de pe lume prin silozurile acelea. Te întâlneai cu colege drăguţe la sortat cartofi, ele sortau, tu dădeai cu lopata cartofii pe banda rulantă! Era o plăcere, împreună cu vreo colegă, să duci coşurile cu cartofi la siloz. Mâinile se făceau negre de lut. Nu-i bai, le spălam noi acasă. Uitam de cartele şi de algoritmi. Când, în cele din urmă, reveneam la ITC, după câteva zile, munca de cercetare părea o joacă pe lângă cea cu cartofii. 
  
Odată am fost duşi la udat plantaţii de cartofi cu găleata, undeva într-o comună din apropierea capitalei. Era secetă mare în anul acela. Am fost înzestraţi cu zeci de găleţi, trebuia să facem un şir indian de la lac şi până la tarlaua cu cartofi. Găleţile cu apă circulau într-un sens, cele goale circulau în sens invers. Părea o treabă frumoasă, bine organizată, să vezi cum băieţii şi fetele se întreceau cu căldările de apă în şir indian. Iar pe tarla se udau cuiburile de cartofi cu cana. Asta din urmă era munca fetelor. 
  
Cu măturatul străzilor era mai neplăcut. De regulă, asta se făcea duminica, când trebuia să vii la serviciu, cât mai de dimineaţă, să iei legătura cu tovarăşul Ilinescu, să iei măturile şi lopeţile şi să le duci pe Ceaikovsky. Acolo, făceai, nu făceai treabă, trebuia să stai până spre prânz. Apoi trebuia să duci înapoi uneltele la ITC, să le predai lui Ilinescu la magazie. După aceea erai liber, mai aveai încă o jumătate de duminică în faţă!... 
  
Referinţă Bibliografică:
Amintiri, amintiri / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1861, Anul VI, 04 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!