Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1735 din 01 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Lumea Nouă (4) - Ultima parte
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Lumea Nouă (4) - Ultima parte 
  
Julia era pe ţărm, când corabia cu care se-ntorcea Hans răsări la orizont. O recunoscu. Da, era aceeaşi corabie cu care plecaseră Hans şi ai lui spre Lumea Nouă. Ce bucurie în sufletul ei! Alergă într-o suflare spre cheiurile portului unde ajunse încă înaintea corabiei. Iat-o, semeaţă, cu velele cele mari strânse, aluneca uşor spre ţărm. La un moment dat, vâslaşii struniră corabia, care se opri doar la câţiva paşi de chei, iar mateloţii aruncară ancora fixând-o lângă ţărm, apoi punţi mari se întinseră înspre mal, şi lumea începu să coboare. 
  
Iar cel care sărise primul pe chei, era Hans. Căuta cu privire pe cineva din port, cineva care, spera el, să-l recunoască. Da, nu se înşelă, căci Julia, îngerul care-l aştepta în port, era la locul lui. Cei doi tineri se aruncară unul în braţele celuilalt, îmbrăţişându-se cu multă înfocare. Nu se văzuseră de trei ani! Se uitau cu bucurie şi uimire unul în ochii celuilalt. Nimic nu se schimbase, totul era aşa cum erau în visurile lor în tot acest timp. Sufletele lor rămaseră aceleaşi! Restul – nici nu mai conta, nu mai exista. 
  
- Hans! 
  
- Julia! 
  
- Doamne! Ştiam că nu mă vei uita, că vei reveni să mă vezi! exclamă Julia, în entuziasmul revederii. 
  
- Cum puteam să nu revin la tine? Dar, spune-mi, prinţesa sufletului meu, cum ai ştiut că vin tocmai astăzi? 
  
- Eu în fiecare zi ştiam că o să revii. Te-am aşteptat de atâtea ori în port! 
  
- Îngerul sufletului meu! Şi eu ştiam că o să fii în port când mă voi întoarce. Dar chiar dacă aş fi venit, iar tu nu erai pe ţărm, eu tot ştiam că mă aşteptai zi de zi! 
  
Hans aduse multe lucruri bune din Lumea Nouă, dar acestea nu mai aveau nicio importanţă. Năimiră un hamal, să ducă toate acele lucruri acasă, la Julia. Erau pentru ea şi cei dragi ai ei. 
  
Mergând mai mult ca în vis, cei doi tineri fericiţi ajunseră acasă la Julia. Aici, pe Hans îl aşteptă prima surpriză neplăcută. Domnul Jansen ajunsese imobilizat în pat! O boală grea, necunoscută, îl ţintuise. Soţia sa, împreună cu Julia, aveau grijă mereu de el. Se-nţelege, el pierduse slujba de funcţionar municipal, iar acum trăiau greu, dintr-o mică rentă a unei moşii din partea soţiei. 
  
Părinţii Juliei se bucurară sincer de revederea lui Hans. Acest băiat avea un caracter excepţional. Aparent, avea figura unui om prea blajin, dar avea o inimă de aur. 
  
Hans povesti cum decursese călătoria sa în Lumea Nouă, cum muncise acolo, cum reuşise să-şi construiască o mică, dar frumoasă, casă. De abia aştepta s-o revadă pe Julia, s-o ceară în căsătorie şi s-o aducă cu el în simpatica lor căsuţă din New Jersey! 
  
Totuşi, acum văzu şi Hans, că situaţia este cu mult mai complicată. Boala neaşteptată a domnului Jansen o făcu pe Julia să fie supusă uneia dintre cele mai neplăcute dileme. Să plece în America, alături de mult îndrăgitul ei Hans, sau să rămână acasă, să îngrijească, în continuare, de tatăl ei, imobilizat la pat. Era o dilemă în faţa căreia ea nu putea decide. Hans îşi dădu seama de apăsarea cea mare din sufletul prietenei sale, frumoasa Julia. După multe zile de rugăciune adresate Domnului Isus Hristos, Hans se decise - va amâna reîntoarcerea în America, oricât va fi nevoie! 
  
Această generozitate din partea lui Hans umplu de bucurie inimile din familia Juliei. Da, tânărul confirmase, încă odată, spiritul de supremă generozitate. Nu se înşelaseră niciodată în privinţa caracterului său, capabil de un devotament ieşit din comun. Poate că era rodul credinţei lui protestante, mai apropiate de nevoile trupeşti şi spirituale ale semenilor? Nu, Hans ar fi avut aceste calităţi indiferent de religie. Divinitatea sădise aceste calităţi în inima sa, încă din fragedă tinereţe. Doar că, prin cunoaşterea reformaţiunii, în mintea tânărului se întărise convingerea care este credinţa cea dreaptă, şi care sunt îndatoriile unui creştin faţă de semenii săi. 
  
În această privinţă, Hans discutase mult cu Julia şi cu părinţii ei. 
  
- Dragul Hans! Tu ştii la ce pericole te expui dacă rămâi în ţara asta controlată de papalitate şi de iezuiţi? 
  
- Cum să nu ştiu! Cred că deja am fost luat în observaţie, de cum am debarcat în Olanda. Sunt mulţi care au sarcina să urmărească pe unde umblă şi ce fac protestanţii! 
  
Julia se uita îngrijorată la seninătatea lui Hans de a vorbi despre pericole care-l ameninţă. Cum de rămânea aşa de senin la chip? 
  
- Dragul meu prieten! Tu nu te tulburi ştiindu-te ameninţat de urmăritorii protestanţilor din ţara asta? 
  
- De ce să mă îngrijorez? Totul este în mâna Domnului! Dacă el vrea ca eu să-mi păstrez viaţa, ca să continui lucrarea pe acest pământ! … Fie! Cum e voia Sa! 
  
- Dar dacă te prind spionii iezuiţi, dacă te aruncă în temniţă, eu ce mă fac fără tine? 
  
- Domnul se va îngriji şi de situaţia asta! Să ştii, eu nu voi fugi din ţara asta, să te las singură aici, ci voi rămâne lângă tine şi lângă părinţii tăi, oricât va fi nevoie! 
  
- Hans, de-ai ştii cât de recunoscătoare îţi sunt pentru devotamentul tău! Dar mă uimeşte încrederea extraordinară pe care o ai în Evanghelie şi în Isus Hristos, care par a dirija destinul tău în modul cel mai fericit, încât pentru tine nu mai rămâne nicio grijă în această privinţă! 
  
- Amin! Adaugă Hans, bucuros ca ea ajunse să cunoască bine spiritul care-l animă. 
  
Tatăl Juliei auzea discuţiile dintre cei doi tineri şi încerca să pună lucrurile pe făgaşul lor cel mai firesc: 
  
- Ascultă, Hans! Eşti ca şi copilul meu. Eu, împreună cu soţia mea, Hanna, ştim ce înseamnă pentru tine prietenia cu Julia noastră. Ştim şi dăruirea din inima ei pentru tine, în care vede un suflet mare, nealterat de relele acestei lumi. Dar acum suntem într-o situaţie în care nu putem decide căsătoria voastră. Vedem că nici tu nu ai putea renunţa la credinţa ta, care, se vede, este foarte bună! Dar nici pentru Julia nu este momentul să treacă la religia protestantă, având în vedere persecuţia şi situaţia noastră de acum, din casă. 
  
Hans înţelegea foarte bine ce spunea Jansen, tatăl Juliei. De aceea îi răspundea cu multă seninătate şi bucurie în suflet: 
  
- Noi, adică eu şi Julia, avem inimile unite, nimic nu va despărţi, nici Oceanul, nici credinţa, nici inchiziţia iezuită! Domnul ne-a unit inimile, aşa că vom aştepta oricât, până când ne vom putea uni destinele într-o familie fericită! 
  
Într-adevăr, situaţia politică din Olanda era una foarte nefavorabilă tinerilor Hans şi Julia. Deşi cei mai mulţi protestanţi, datorită persecuţiei, părăsiseră ţara, îndreptându-se către Lumea Nouă, persecuţia continua împotriva celor rămaşi în ţară. Dar, emigrarea vechilor protestanţi nu micşora numărul lor din Olanda. Misionarii protestanţi, cu riscul vieţii lor, continuau să propovăduiască Cuvântul Evangheliei, noile mii şi mii de oameni, ignorând persecuţia, se alăturau noii credinţe. Această mişcare de masă crea şi forţe politice capabile să se lupte împotriva aristocraţilor spanioli catolici. Apăruse un curent patriotic al populaţiei subjugate, care căuta să se elibereze, să devină stăpână pe ea însăşi. Această stare de lucruri dusese la multe revolte, războaie, între provinciile Ţărilor de Jos, cu puterile catolice: Spania, Potrugalia, Franţa, şi chiar Anglia. Noua credinţă protestantă oferea un sprijin important pentru lupta lor asupra dominaţiei catolice. 
  
Hans trăia departe de aceste frământări politice. Pentru el, cel mai important era să fie alături de Domnul Isus Hristos, alături de Cuvântul Evangheliei, alături de fraţii protestanţi. Nădejdea lui cea mare era ca şi Julia să se decidă să-i urmeze credinţa, înainte de a se căsători cu ea. Dar ştia că pentru ea încercările sunt mult mai mari, aşa că se ruga întruna Domnului să-i dea îndelungă răbdare, să fie făcute toate doar după voia Sa. 
  
El se întoarse la vechea lui meserie, cea de lucrător cu ziua în port. De locuit, fusese primit în locuinţă de un vechi prieten, pe care-l cunoştea încă dinainte de a pleca în America. Nu avea multe avuţii, multe lucruri, aşa că nu-i era greu să găsească o gazdă, cât de modestă, şi venea acolo doar să se odihnească peste noapte. În schimb, urma cu mare plăcere, cu bucurie chiar, întrunirile bisericii protestante din oraş. Această biserică, fraţii din ea, erau toată averea sa. Iar cealaltă bucurie era Julia, darul nepreţuit oferit de Domnul pentru el! 
  
Starea de sănătate a domnului Jansen nu dădea semne de îmbunătăţire, aşa că Julia era legată de casă, să-şi îngrijească tatăl. Se-nţelege, planurile ei de căsătorie cu Hans şi plecarea în America se amânau de la sine. 
  
Cel rău, însă, trimite lovituri peste lovituri în viaţa unui om. Într-o zi, pe când trebuia să vină Hans în vizită la ei acasă, el nu veni. Era pentru prima dată când se întâmpla ca Hans să nu se ţină de cuvânt. Acest lucru o alarmase pe Julia, dar şi pe părinţii ei. Ce se întâmplase cu bietul Hans? Nu veni nici seara târziu, nici noaptea, şi nici a doua zi nu veni! 
  
După o săptămână de frământări şi nelinişti, domnul Jansen, văzând deznădejdea fiicei sale, trimise soţia la municipalitatea oraşului, să-l roage pe un prieten de slujbă al lui, să întrebe ce se întâmplase cu un băiat muncitor din port, pe numele Hans. Să întrebe mai întâi pe la primărie, sau pe la garnizoana din oraş, acolo unde era închisoarea pentru eretici. După încă o săptămână de căutări, domnul Jansen află că Hans fusese arestat de ostaşii garnizoanei sub învinuirea de colportaj cu cărţi interzise, protestante. Se găsiseră asupra lui câteva Evanghelii în limba olandeză, ceea ce era considerat o vină prea mare pentru a fi iertat! 
  
Se-nţelege, această veste o lovi cumplit pe biata Julia. Ea ştia din totdeauna că Hans este în pericol iminent de a fi arestat. Dar el nu putea să stea deoparte de lucrarea Domnului, era viaţa sa, nu-l putea trăda pe Isus Hristos, nici cu preţul vieţii sale. Fata ştia cât de mult ţinea el la ea, doar pentru aceasta îşi riscase viaţa, şi decisese să rămână în Olanda, alături de ea. 
  
Complicată situaţie! Părinţii o sfătuiră pe Julia să nu meargă să-l viziteze la închisoare, căci nu ar fi rezolvat nimic, în schimb, erau în pericol să fie arestaţi atât ea, cât şi ei. Inchizitorii nu aveau milă. Trebuiau să aştepte ca Domnul să găsească o cale de ieşire din situaţia grea în care se aflau. Julia era disperată şi tremura pentru viaţa prietenului ei drag. Nu era supărată nici pe părinţi, căci din cauza lor nu reuşise să plece în America, ca soţie a lui Hans. Ea ar fi vrut să intervină în închisoare în favoarea lui. Ştia, însă, că nicio intervenţie nu ar fi avut succes, iezuiţii stăpânind acum totul, ştiind totul, căci nu se putea face nimic fără ştirea lor. Pe de altă parte, nici Hans nu ar fi acceptat să înlăture de la el, prin mijloace omeneşti, această ocazie de a lupta devotat pentru cauza Mântuitorului său Cel drag. El considera că nimic nu este mai de valoare decât să slujească până la capăt misiunii încredinţate creştinilor de câtre Isus Hristos! 
  
Când vestea cea grea, crudă şi nedreaptă, ajunse în casa Juliei, această veste căzu ca un fulger! Hans plătise cu preţul vieţii sale credinţa pentru Domnul şi pentru Evanghelie! Cum, era de aşteptat, inchizitorii îl supuseseră mai întâi la diferite cazne şi schingiuri, ca să-l forţeze să abjure. Dar el rezistase cu mult curaj acestor ultime asalturi ale celui rău asupra credinţei sale neclintite. Refuzul său de a abjura se soldase cu moartea prin decapitare. Dacă ar fi avut un rang mai însemnat în cadrul bisericii protestante, i s-ar fi cuvenit moartea prin ardere pe rug. Aşa, însă, avuse parte de o moarte simplă, dar demnă de un bun credincios calvinist. La auzul acestei veşti cutremurătoare, Julia izbucni în lacrimi nepotolite, încât nimic nu o putea alina sau opri din durere. Îl rugă pe tatăl ei să intervină măcar acum pe lângă municipalitate, ca trupul lui Hans să fie înmormântat într-un cimitir comunal. Îi aduse flori la mormânt, îi sădi un pom. Toată dragostea ei, toată nădejdea din viaţa această se sfârşiseră… Decise să rămână credincioasă memoriei lui cât timp va trăi! 
  
Domnul avu grijă de sufletul ei, să-i trimită o alinare, chiar din partea lui Hans. Un prieten de-al domnului Jansen aduse un mesaj familiei sale, cu o scrisoare compusă de Hans cu o zi înaintea martirajului, pe care ea o citi cu cumplită tulburare: 
  
“Julia mea dragă, n-a vrut cel rău, vrăjmaşul care aduce durere şi întuneric în lumea aceasta, să ajungem să trăim fericiţi la casa noastră! Tu eşti pentru mine tot ce putea să ofere Divinitatea mai bun unui om amărât şi neînsemnat, ca mine. Tu erai fericirea pe care am trăit-o de când te-am cunoscut, fericire pe care numai pe Noul Pământ o vom putea trăi din nou. Sunt atât de recunoscător Cerului, că mi-a oferit acest dar în viaţă! A venit acum vremea să dăm mărturie credinţei noastre, atât eu, cu trupul meu, cât şi tu, cu sufletul, cu inima, să dovedim că încrederea în Mântuitorul nostru Isus Hristos nu a fost una oarecare, o poveste, ci a fost o credinţă neclintită în promisiunile Sale. Acum ştiu, voi da viaţa pentru această credinţă. O voi da cu mare seninătate! Să nu plângi prea mult în urma mea. Gândeşte-te că, oricum, fie mai lungă, fie mai scurtă, viaţa noastră pe acest pământ este neînsemnată, trecătoare. Doar viaţa promisă de Isus Hristos este veşnică, fără întristare şi fără suferinţă. De El trebuie să ascultăm, doar El este Salvatorul nostru! 
  
Julia, te încredinţez în mâinile Domnului, să te încurajeze în aceste zile de mare suferinţă! Dar să nu pierzi niciodată nădejdea că există o viaţă veşnică, cu mult mai frumoasă, mai de preţ, decât viaţa de acum! Fii tare, roagă-te neîncetat, îmbărbătează şi pe părinţii tăi! Sunt foarte recunoscător pentru bunăvoinţa lor faţă de mine. Fie ca Domnul să-i îndrume pe drumul veşniciei obţinute prin credinţă! 
  
Mai am o ultimă rugăminte. Când nu voi mai fi, să le scrii o scrisoare părinţilor mei din New Jersey, să le spui de martirajul meu, dar să adaugi că am mare încredere că ne vom revedea cu toţii în Lumea Nouă, cea Dreaptă, trăind viaţa veşnică, pe care ne-o va dărui Isus Hristos! Domnul să vă binecuvânteze pe toţi! Rămâneţi cu bine, Hans”. 
  
În primele clipe de citire a acestei cutremurătoare scrisori, Julia plângea cu disperare. Plângeau şi domnul Jansen, la un loc cu soţia sa. Apoi, Julia, citind şi recitind scrisoarea, îşi dădu seama că, printre sentimentele de suferinţă exprimate în această scrisoare, răzbătea ceva mult mai valoros. Răzbătea acea seninătate angelică a lui Hans, acest om cu suflet de înger, blând, hotărât şi credincios! Îndemnul lui din ultima parte a scrisorii era atât de senin, încât învingea, parcă, însăşi moartea. Din cuvintele lui Hans răzbătea acea încredere nestrămutată într-o Lume Nouă, mai bună, cu mult mai bună decât “Lumea Nouă”, cea din America, aceea care, în ciuda libertăţii de acolo, ar fi adus familiei ei alături de Hans o fericire pământeană vremelnică. Dar Hans alesese acea fericire infinit mai valoroasă, ceea promisă în Evanghelie, acea fericire pentru care îşi dăduseră viaţa, cu bucurie, un şir atât de mare de martiri! 
  
În anii care urmară, situaţia politică din Olanda evoluă. Poporul batav, adoptând religia protestantă în masă, deveni o forţă greu de biruit. Cu preţul vieţii lor, batavii învinseră toate forţele întunericului şi, începând cu domnia lui Wilhelm de Orania al III-lea, ei îşi câştigară o binemeritată independenţă politică şi religioasă. 
  
După mulţi ani de la evenimentele descrise mai sus, intrând în templul cel simplu unde cunoscuse Hans credinţa cea dreaptă, se puteau vedea câţiva enoriaşi evlavioşi, credincioşi, adunaţi să se închine Domnului, cu cea mai mare evlavie şi bucurie. Printre ei, alături de doi bătrânei, se afla o domniţă în haine cernite, ţinând o Biblie mare în mâini. Dacă întorceai prima copertă a acestei Biblii, puteai vedea un scris de mână, adică o dedicaţie: 
  
“Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi”. 
  
Semnat – “Pentru Julia, din partea lui Hans.” 
  
(SFARSIT) 
  
Referinţă Bibliografică:
Lumea Nouă (4) - Ultima parte / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1735, Anul V, 01 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!