Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1728 din 24 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Lumea nouă (3)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Lumea nouă (3) 
  
Hans, împreună cu familia sa, erau nevoiţi şi ei să se îmbarce şi să plece spre Lumea Nouă. Vă închipuiţi ce era în sufletul lui Hans, să părăsească ţara, tocmai acum, când avea o prietenie atât de puternică cu Julia, fata catolică. El trebuia să plece, fiind protestant, căci era în mare pericol să fie arestat şi torturat de inchizitorii catolici. Nu ar fi vrut deloc să plece, dar ce putea să facă? 
  
La rândul ei, Julia, deşi îl iubea pe Hans ca pe nimic altceva din lume, nu putea să plece împreună cu el, căci nu o lăsau părinţii. Prin urmare, situaţia celor doi tineri era încurcată, disperată chiar. 
  
  
Ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă zi, când Hans, împreună cu părinţii, verii, unchii şi multe alte neamuri şi prieteni, se îmbarcau pe corabia ce-i aştepta în port, ca să plece spre Lumea Nouă. Cerul era curat ca o pânză de satin, fără urme de nori, fără cea mai slabă adiere de vânt. Doar valurile albastre, cu sclipiri argintii, călătoreau neostenite în largul mării, repetând mereu şi mereu aceeaşi melodie suavă, melancolică, adormitoare. 
  
Emigranţii se îmbarcau de zor pe corabie. Încărcau în cală toate averile lor neînsemnate: câteva vite, unelte agricole, saci cu făină, grăunţe. Sperau ca pe pământurile cele noi, unde vor ajunge, să găsească mult-dorita pace, să nu fie tulburaţi de persecuţii, de urmărirea iscoadelor iezuite, şi desele revolte împotriva asupritorilor. Sperau într-o altă lume, multă credinţă, sentimente noi. Despărţirea de rude şi de cunoscuţi era, de asemenea, foarte patetică, lacrimi multe se revărsându-se de ambele părţi. 
  
Dar, acea zi a fost cea mai romantică zi de despărţire dintre doi tineri care se iubeau, Hans şi frumoasa Julia. Ea venise în rada portului încă de dimineaţă, împreună cu părinţii ei, care vroiau să-l vadă şi ei pe Hans la plecare. Era un băiat simpatic, cu inimă mare, deşi ei încă nu puteau să-i facă pe voie în ce priveşte religia. Poate vor veni alte vremuri, mult mai liniştite… 
  
Semnalul de plecare începu să sune prelung, semn că toată îmbarcarea se terminase, iar corabia se va urni curând pe mare. Doar Hans încă nu era îmbarcat. Nu se putea despărţi de Julia, comoara sufletului său! Ca întotdeauna, dar mai ales acum, parcă dinadins, era atât de frumoasă, în această zi cu cerul albastru, frumuseţe de vis ce se reflecta şi în ochii ei. Era un înger, o fiinţă cerească, de care nu îşi imagina că va trebui să se despartă! Julia, de-asemenea, n-ar fi vrut să se despartă vreodată de Hans al ei cel frumos, băiat cu inima de aur. Cum să-l lase să plece? L-a îmbrăţişat strâns, şi nu-i venea să-i dea drumul din îmbrăţişare! 
  
Dar supraveghetorul îmbarcării pe corabie nu-i lăsă, veni la Hans şi-i spuse că e timpul de plecare. Atunci, după o ultimă şi cea mai înfocată îmbrăţişare, cei doi se despărţiră, cu lacrimi în ochi. Iar Hans, privind-o ca pe o fiinţă cerească, îi spuse: 
  
- Julia, nu fi tristă! Voi reveni curând să te iau, să fim împreună! Până atunci, plec spre Lumea Nouă, unde o să zidesc o căsuţă frumoasă pentru noi! 
  
- Hans! Domnul să te ocrotească în călătoria asta lungă şi primejdioasă! Te voi aştepta zi şi noapte, şi nu voi avea linişte până nu te întorci la mine… 
  
Şi, cu acestea rostite, tinerii se despărţiră. Hans urcă pe puntea corăbiei, iar acolo îşi făcu loc mai în faţă, să vadă spre port, ca să facă semne cu braţele larg deschise, să trimită ultimele saluturi de despărţire către Julia, cea care, împreună cu părinţii ei, făceau neîncetat semne de despărţire cu mâinile ridicate în sus. 
  
Corabia se puse în mişcare sub loviturile puternice ale rândurilor de vâslaşi năimiţi să trudească la mânuirea ei pe întinderile Oceanului. Curând, un vânticel uşor umplu pânzele desfăcute larg de pe catargul cel mare şi, încet-încet, corabia începu să se depărteze de ţărm, clătinându-se uşor în tangajul infinit al mării. Cu fiecare val ce trecea, corabia era mai departe. De pe ţărm, încă se mai vedea un batic alb care flutura. Era cel al Juliei, care sorbea cu privirea orizontul care înghiţea ce era ei mai drag, pe Hans, plecând spre Lumea Nouă, să caute un nou destin pentru ei amândoi! 
  
  
Nu se poate spune că Hans şi familia sa nu au fost ocrotiţi în călătoria lor peste Ocean, spre Lumea Nouă. După trei luni de călătorie, având şi vremea bună, fără furtuni, izbutiră să ajungă pe ţărmul Americii, cam în zona unde deja erau colonii olandeze, în New Jersey. De cum debarcară pe noul continent, căutară să cumpere pământ pentru viitoarele lor gospodării. Hans şi cu noii sosiţi trăiau o mare efervescenţă a muncii, a zidirii de case, a semănării şi recoltării de cereale, a creşterii de cirezi de vite. Acum erau liberi, iar bisericile protestante erau înfloritoare, liniştite, netulburate de persecuţii şi spioni iezuiţi. 
  
Dar nu pentru asta venise Hans pe pământurile noi ale Americii. E adevărat, el consimţise să se îmbarce pe corabie împreună cu toată familia sa, dar inima, precum şi gândurile sale, rămăseseră în Olanda, acolo unde era cineva atât de drag, care aştepta ca el să revină într-o zi! De aceea, în fiecare zi, avea obiceiul să vină pe ţărmul mării, să urce promontoriul unei stânci înalte, să se roage la Domnul Cel de Sus, apoi să se uite, cu dor nesfârşit, peste întinsele ape albastre, cele cu valuri veşnic călătoare. Marea, deşi agitată cel mai adesea, aducea o linişte imensă în sufletul său, şi era singura legătura ce-i mai aducea veşti nescrise din partea celei mai dragi fiinţe – Julia, fata cu ochi atât de senini, precum cerul în miez de vară. Aducea zâmbetul ei cuceritor, inegalabil în bunătate şi tandreţe. “Da, încă puţin, îşi zicea Hans, cu faţa luminată de seninătatea gândurilor, încă puţin mai am de muncit pe Noul Pământ al Americii, ca să-mi termin căsuţa şi gospodăria, pentru mine şi pentru viitoarea mea familie. După aceea, voi porni purtat de dor de velele corăbiilor întunecate, cu pânzele albe, care mă vor aduce acasă, să-mi revăd partea din sufletul meu, cea rămasă în ţara mea natală. Doamne din cer, ajută să treacă timpul mai repede! Ajută să găsesc o corabie, nici mare, nici mică, doar ca să mă aducă degrabă în oraşul meu natal, acolo unde o fată cu chip de înger mă aşteaptă!“ 
  
În partea cealaltă a Oceanului, pe cheiurile cele mari ale cosmopolitului oraş Amsterdam, forfota zilei era la ea acasă, neîncetat. Dar era cineva care nu avea stare în casa ei îndestulată şi liniştită, cineva care, mereu, de cum vedea dimineaţa că cerul e senin, netulburat de vânt, se şi ducea pe ţărmul mării, să vegheze mersul corăbiilor pe întinderile apelor. Alesese ea un ţărm mai înalt, departe de forfota portului, unde venea să vadă marea, cu tot ce se petrece pe ea. Era Julia, fata cu părul de aur, cu ochi albaştri, cu zâmbetul senin şi plin de bunătate. Nu aştepta de pe mare nici întoarcerea vreunei corăbii pline de mirodenii din Orient, nici sosirea unui transport de mătăsuri sau de aur, din îndepărtatele Indii, ci ea aştepta ceva care-i era cu mult mai drag, aştepta ca marea să-i aducă un cât de mic semn de la omul cel cu faţa senină, cu sufletul atât de liniştit, care, de bună seamă, era şi el cu gândurile doar spre ea! Vedea corăbii sosind şi plecând. Le învăţase aproape pe toate. Uneori, când i se părea că venise o corabie dinspre America, dădea fuga în port, la debarcader, să vadă dacă nu sosise cel pe care atât îl aştepta. Dar deziluziile se ţineau lanţ, ca un şirag de mărgele din Arabia. Omul ei drag nu venise nici de data aceasta, ceea ce nu o putea opri să nu aştepte următoarele corăbii, în zilele care urmau. Una dintre ele va aduce ceea ce sufletul ei aştepta cu aprig dor! 
  
Pentru Hans, ziua cea mare sosi, Domnul îndurându-se de aşteptările şi rugăciunile sale. Totul era pregătit, ca el să se întoarcă în Olanda cea veche, ţara natală. Se va întoarce acolo, s-o regăsească pe aleasa inimii sale, cea care era stăpână, doar ea, singură, peste sufletul său. Ea şi Dumnezeu erau contopiţi în inima sa, şi nu putea vedea niciun rost în lume, fără de ea, cea pe care Cel de Sus a dăruit-o ca pe o comoară de mare preţ! Oricum, slujirea Evangheliei, a misiunii lui Isus Hristos în lume, era mai presus de toate, dar el dorea, din tot sufletul, ca această bucurie s-o împărtăşească cu o fiinţă omenească, cum era şi el, şi acest suflet ales era Julia. Cu câtă bucurie o va revedea, şi cât de multe avea să-i povestească! 
  
Se văzu îmbarcat pe corabia de întoarcere în ţară. Mateloţii stăteau pregătiţi, vâslaşii la fel. Primiră comanda de plecare. Pânzele fură ridicate în sus, iar vântul cel puternic le luă în primire. Încet, cu optimism, corabia ieşi din port, aruncându-se în apele învolburate ale Oceanului, cel cu întinderi nesfârşite stăpânite de valuri înalte călătoare… 
  
(va urma ) 
  
Referinţă Bibliografică:
Lumea nouă (3) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1728, Anul V, 24 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!