Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1713 din 09 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Lumea Nouă (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Lumea Nouă 
  
Hans Cristiansen era un băiat cât se poate de cumsecade, liniştit, prietenos, zâmbitor către oricine, care nu se grăbea niciodată să-şi arunce părerile când vorbea cu cineva, mai întâi ascultând tot ce avea de spus interlocutorul său, iar apoi, cu blândeţe şi smerenie, îşi spunea părerea sa, dacă mai era nevoie. 
  
În schimb, era un tânăr cu suflet de aur, ajuta pe oricine la nevoie şi muncea cinstit la orice treabă la care era pus. Avea un chip plăcut, senin, ochi albaştri ca cerul, părul blond, umerii dezvoltaţi, nu prea înalt de statură, dar puternic, cu braţe puternice, bune pentru muncă. 
  
Meseria sa nu era cine ştie ce însemnată, căci muncea cu ziua, ca hamal, pe cheiurile întinsului port Amsterdam. Nu era un loc prea plăcut de muncă, portul era înţesat de corăbii multe, zarva era cumplită, mărfuri de tot felul se încărcau şi se descărcau încontinuu din calele pântecoase ale navelor. Miasme nu prea plăcute sufocau rada portului: algele descompuse aduse de ape la ţărm, peştele neplăcut mirositor descărcat de prin calele navelor, bărci puzderie, negre şi insalubre, împânzind rada portului şi împrejurimile. Strigăte de stăpâni şi gemete de hamali trudind din greu pentru a-şi câştiga existenţa. 
  
Nici natura nu era prea darnică în acel loc de lume: cerul era mai mereu mohorât, cenuşiu, învolburat de nori întunecaţi, ploile spălau mai tot timpul rada şi punţile corăbiilor. Rar de tot, când norii părăseau portul, cerul devenea, dintr-odată, curat şi strălucitor de albastru. Atunci, fiecare suflet simţea un dor de libertate, de călătorie într-o lume necunoscută, într-o ţară îndepărtată, unde să fie numai cer senin, iarbă cu flori, copaci minunaţi ridicându-şi coroanele spre cer, iar apele nemărginite să sclipească cu luciri de argint, brăzdând întinderile orizontului! 
  
Dar alte noi şi minunate bucurii aveau să apară în sufletul şi în inima tânărului Hans. De curând, cunoscuse o comoară pentru suflet, nişte oameni cărora le va fi recunoscător pentru totdeauna, care îi aduseseră în viaţă Biblia, cartea cea scumpă, de nepreţuit, prin care Adevărul luminează viaţa oamenilor. De când noua credinţă îi fusese sădită în suflet, zilele de trudă pe cheiuri i se păreau o joacă, totul era frumos, toţi oamenii îi erau prieteni. Ce dar nepreţuit, venit de la Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos! Ca urmare a cunoaşterii acestui Adevăr, Hans devenise membru al unei biserici protestante, nu prea numeroase, dar foarte primitoare sufleteşte, cea a bisericii calvine din oraş. Se împrietenise şi cu pastorul care întemeiase această biserică. 
  
La început, părinţii lui Hans nu prea erau încântaţi de această schimbare de credinţă a fiului lor, singurul lor copil. Cu timpul, se obişnuiseră însă cu noile convingeri de credinţă ale băiatului lor, cu biserica lui, cu activităţile la care participa cu trup şi suflet. După doi ani, chiar şi ei fuseseră curioşi să afle ce se petrece într-o biserică protestantă. Şi n-au mai plecat de-acolo! 
  
Era o zi liberă, iar Hans vroia să profite din plin de ea. Ieşi cu barca sa, una amărâtă, dar curată, de nădejde, şi se aventură în largul mării, departe de ţărm. Era o zi atât de frumoasă şi de promiţătoare, încă de dimineaţă, când cerul era albastru pur, fără niciun nor, apele mării erau şi ele la fel de albastre, cu valuri line cutreierând întinderile. Era atâta linişte şi pace în acel peisaj, încât, dacă te uitai drept în sus, spre cer, simţeai cum o putere divină aduce mângâiere şi binecuvântare asupra mării, şi asupra oamenilor ieşiţi cu bărcile pe mare. 
  
Ieşiseră multe bărci în largul apelor, căci locuitorii mohorâtului Amsterdam doreau să se bucure cât mai mult de ziua de excepţie, senină, caldă şi strălucitoare, cu adierea vântului de abia perceptibilă, când orizontul verde al ţărmului se profila ca un zid de smarald la marginea dintre ape şi uscat. Erau bărci de toate mărimile, de toate culorile, brăzdând apele până departe sub adierea brizei ţărmului. Iată, nu prea departe de Hans, era o barcă frumoasă, nu prea mare, dar elegantă, în care se vedeau trei persoane vâslind la rame, bucurându-se de bunătatea mării. Hans chiar le făcu un salut cu mâna celor de pe barca din apropiere, iar ei îi întoarseră salutul. 
  
Dar, fără de veste, albastrul cerului deveni mai verzui, valurile mării nu mai erau argintii pe ape albastre, ci se metamorfozară acum verzui. Chiar dacă nu se vedeau încă semne pe cer şi pe mare, Hans ştia că vremea se va schimba în curând. 
  
Parcă anume vrând să-i confirme lui Hans teoria despre vremea schimbătoare, dinspre larg răsări un val înalt, verzui, înspumat, ce se rostogolea drept spre el. N-ai fi zis, după cum arăta cerul, că se va întâmpla asta. Dar valul ajunse aproape, iar mărimea lui neobişnuită făcu cerul să arate, dintr-odată, întunecat. Cu o forţă de fiară sălbatică uriaşă de mare, valul lovi bărcile din larg, ce fură spulberate care încotro. Şi barca lui Hans fu lovită de forţa copleşitoare a valului, se răsturnă, însă Hans o redresă repede, rămânând cu barca pe val. Valul trecu, dar în urma lui marea fierbea, şi alte mii de valuri jucau încoace şi încolo, sub un cer deja sinistru. Când îşi aruncă privirea înspre barca vecină şi cea elegantă, Hans aproape că nu o mai văzu. Apoi o zări răsturnată, cu lucruri puţine deasupra apelor. Persoanele din barcă se luptau să se prindă de rămăşiţele bărcii. 
  
Atunci, Hans ştiu că venise momentul de acţiune, că trebuia să dea ajutor celor de la barca răsturnată, ce luase apă şi se scufunda repede. Din câteva lovituri de rame, ajunse în preajma celor naufragiaţi, tocmai la timp, căci barca vecină, sfărâmată, intra cu totul sub ape, iar persoanele care se ţineau de barcă erau trase şi ele la fundul mării. Hans nu-i lăsă să se prăpădească, şi când ajunse lângă ei, le strigă să nu-şi piardă cumpătul, ci să urce în barca lui. De fapt, cei naufragiaţi erau un om nu prea în vârstă, voinic, şi soţia sa, împreună cu fata lor. Hans strigă la bărbatul familiei să-l ajute să le urce pe cele două femei în barca sa. De ambarcaţiunea lor cea elegantă – nici urmă, să uite de ea, căci se scufunda sub ape! Hans şi cu bărbatul înotau în spatele bărcii, împingând-o spre ţărm. Dar, oricât de vânjoşi erau cei doi şi oricât se străduiau, vântul împingea barca şi mai mult în larg, mult mai mult decât reuşeau ei s-o împingă spre ţărm. Valuri mari şi înalte cutreierau marea, cotropind totul. Se părea că şi ei vor fi înghiţiţi de ape! 
  
Atunci, la grea încercare, Hans începu să se roage, ca Cel de Sus să aibă milă de ei şi să-i scape. Şi nici n-apucă să rostească pe deplin ruga sa, că vântul, ca prin minune, îşi schimbă direcţia, şi acum bătea în lateral, dinspre mare, împingând barca din ce în ce mai aproape spre ţărm. Hans şi cu bărbatul necunoscut înotau vânjos în urma bărcii pe care stăteau înspăimântate soţia şi fiica sa. În cele din urmă, barca lui Hans ajunse cu mare viteză la ţărm, se izbi de dig, se sparse, şi începu să ia apă. Bărbatul sări în apă, urcă pe dig, iar Hans le ajută cele două femei să ajungă şi ele pe dig. Domnul se îndură de ei şi nu păţiră nimic, decât traseră o mare sperietură. Văzuseră cât de mare este puterea dumnezeiască, când omul se află pe mare! 
  
A doua zi, Hans îşi văzu de treburile lui, ducându-se la lucru, în port, cum făcea de obicei. Munca lui nu oferea răgazuri prea lungi de odihnă. 
  
În acest timp, oamenii salvaţi de Hans într-un mod atât de miraculos, după ce se văzuseră acasă, după acea zi de coşmar cu naufragiul pe mare, se închinau întruna şi mulţumeau Domnului pentru că le dăruise viaţa. Cei salvaţi erau Jansen, soţia sa, Hanna, şi copila lor, Julia. Soţul era bine văzut în societate, fiind un demnitar de seamă la primăria oraşului, iar soţia şi cu fiica erau casnice, având grijă de bunul mers al gospodăriei. 
  
După ceva vreme de la acest naufragiu pe mare, într-o zi minunată de vară, Julia venise în parcul cel mare de lângă cheiurile portului, să se bucure de ziua senină, şi să privească marea ce se întindea chiar în apropiere. Stătea aşezată pe o bancă din parc, de unde vedea toată panorama mării până în depărtări. Uitase episodul cu naufragiul din timpul furtunii, acum iertase marea, şi privea liniştită întinderile apelor. Aproape de ea, era digul care o separa de mare. Dincolo de dig, ca într-un creuzet uriaş, erau ape multe, tumultuoase, verzi, atât de sus ridicate faţă de orizont, încât ziceai că marea este mai sus de uscat, că se contopeşte cu cerul albastru! 
  
Îi plăcea mult spectacolul mării, urmărind pescăruşii venind şi plecând în zbor razant deasupra apelor. Urmărea şiragurile de unde ale valurilor care plecau periodic de la ţărm spre zări, departe. Vedea cu nostalgie acele zări, unde, la orizont, valurile atingeau cerul, în sclipiri vii de argint. Urmărea cum corăbiile îşi umflă pânzele când părăsesc rada portului, pentru a ieşi în larg, să înfrunte primejdiile de tot felul, să cutreiere oceanele lumii celei rotunde. Odată cu aceste corăbii, şi dorurile ei plecau în călătorii exotice spre meleaguri doar visate, sau auzite, din povestirile copilăriei, pentru a ajunge acolo unde aveau loc cele mai fantastice spectacole ale lumii. Poate spre Indiile de Est, acolo unde se înalţă spre cer falnicii eucalipţi. Sau poate spre Sumatra, ţara plină de mirodenii şi de vegetaţii luxuriante, unde maimuţele se joacă prin coroanele copacilor. 
  
Desigur, fu voia Domnului ca, în acea zi, după ce admiră îndeajuns spectacolul mării, pe când se pregătea să plece spre casă, Julia văzu un tânăr om, îmbrăcat în haine de lucru, venind de-a lungul cheiurilor, şi care, în trecere spre casă, se decise să treacă prin acest parc frumos, de lângă port. Fata nu dădu prea mare importanţă trecerii tânărului, până când acesta nu ajunse aproape de tot de ea, iar privirile lor se întâlniră. Tânărul se opri, iar Julia se opri şi ea din mers, să-l vadă mai bine. Rămaseră câteva clipe uitându-se cu uimire unul la altul. Deodată, îşi zâmbiră, când se recunoscură. 
  
- Tu, domnişoară? Am onoarea să te reîntâlnesc? Cum te numeşti? 
  
- Eu? Mă numesc Julia! Julia Jansen! Dar tu cum te numeşti? 
  
- Hans! Hans Cristiansen, zise el, cu multă modestie. 
  
- Hans Cristiansen? Ce nume frumos! Parcă ar fi nume din poveşti, răspunse ea, şi mai emoţionată ca la început. 
  
Se priveau în ochi. Acum îşi dădeau seama că ochii lor sunt cu totul şi cu totul deosebiţi. Sunt mai albaştri ca cerul în zi luminoasă, şi mai liniştiţi ca marea pe care briza de abia adie. Privirile lor o luaseră înaintea conversaţiei, şi deja exprimau că există ceva pregătit de Dumnezeu din cer, ca ei să păşească într-o lume sublimă, feerică. Ce bucurie, ce fericire oferită unor suflete curate! 
  
- Trebuie să-ţi fim recunoscători toată viaţa, eu şi părinţii mei. Fără tine, mai mult ca sigur, ne-am fi prăpădit în furtuna pe mare, zise ea, cu un glas atât de dulce şi recunoscător. 
  
- Nu, Julia, Cel de Sus veghează asupra vieţilor oamenilor. Dacă nu eram eu, găsea Domnul o altă modalitate să fiţi salvaţi. Eu am făcut un lucru pe care este dator să-l facă orice om, să încerce să fie de folos semenilor săi. 
  
- Da, aşa este. Dar tu ţi-ai riscat viaţa ca să ne salvezi din naufragiu! 
  
- Să mulţumim Domnului că a creat această minunată ocazie să ne cunoaştem, zise el cu modestie, dar atât de fericit de bogăţia luminii din privirile ei. 
  
Au mai discutat multe lucruri frumoase şi nevinovate. Erau atât de fericiţi! Acum, tot universul era al lor! Ea a propus ca el să-i facă o vizită, acasă la ea, să-i cunoască mai bine părinţii şi, desigur, ei se vor bucura mult când îl vor revedea pe salvatorul lor. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Lumea Nouă (1) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1713, Anul V, 09 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!