Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1565 din 14 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

Cetatea de lumină (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cetatea de lumină (1) 
  
Armenia – ţara câmpiilor de la poalele munţilor impunători, despăduriţi, atât de vecină cu muntele biblic Ararat. Dacă în câmpiile ţării rodesc culturi agricole îmbelşugate, dimpotrivă, locuitorii de la munte supravieţuiesc, în mare parte, datorită păşunilor întinse de pe pajiştile înverzite de pe versanţii munţilor prăpăstioşi şi anoşti. Acolo, pe crestele munţilor, de când e lumea, au fost sate de păstori care au avut ca principala îndeletnicire creşterea oilor. Pe aceste locuri, mai rar poţi vedea vite mari, vaci, boi, ori cai. Catârul, măgarul, capra şi oaia sunt la ele acasă. Şi totuşi, oameni acelor sate par cei mai fericiţi locuitori ai pământului. 
  
Cu totul altfel arătau chiar şi în antichitate satele de la câmpie. Erau ticsite de oameni locuind în case încropite din piatră, căci lemn era prea puţin în Armenia. Erau sate de oameni harnici, pricepuţi cultivatori de grâu, orz, secară şi mei, dar şi de felurite legume : napi, varză, sfeclă, ceapă, usturoi. A mai dat Cel de Sus un mare dar locuitorilor acestor ţinuturi: grădini şi livezi întinse, care rodesc multe feluri de fructe: rodii, cireşe, meri, peri, curmale, măsline, struguri şi încă alte bunătăţi ale pământului. 
  
În această ţară de legendă - parcă separată de Creatorul lumii în două tabere de locuitori atât de diferiţi în preocupări - , pe primul şir de munţi care străjuiesc marginea câmpiei, era aşezată o cetate impozantă, înconjurată de ziduri puternice de piatră, albind pe vârful muntelui, încât cetatea se putea vedea de departe, dintre sutele de sate din vale, risipite prin câmpia armeană. Cetatea era un simbol, un vis, un ideal pentru bieţii locuitori de la câmpie, dar şi de la munte, sugerând frumuseţe şi bogăţie. Însă bunătăţile cetăţii nu erau hărăzite pentru tot poporul amărât de la ţară ci, mai degrabă, doar pentru locuitorii privilegiaţi ai cetăţii. 
  
De-a lungul multor veacuri de după Potopul lui Noe, locuitorii acestor ţinuturi au uitat învăţăturile cele adevărate de la primul patriarh de după potop, încât au devenit cu totul idolatri şi au început să se închine la tot felul de lucruri făcute de mâna omului, ori la soare, ori la lună, ori la fenomenele naturii. Era o lume pierdută, care vag mai percepea rânduielile lăsate de Dumnezeu primilor oameni. Apăruseră preoţi falşi, temple închinate idolilor, ceremonii stranii, superstiţii înrobitoare, numeroase şi înfricoşătoare. Dacă oamenii ţinutului mai respectau o brumă de omenie şi anumite reguli sociale bune, asta se datora faptului că chiar şi în lumea decăzută încă mai existau oameni care iubeau dreptatea, bunătatea şi într-ajutorarea. Şi asta, în ciuda tendinţei stăpânitorilor de a asupri totul, şi oameni, şi cugetele lor. Un dram de omenie supravieţuia în civilizaţiile omeneşti de pretutindeni, în pofida nedreptăţilor stăpânitorilor, a cuceritorilor, a hoţiilor, a bolilor şi a necazurilor de tot felul. 
  
Dar iată, în acele ţinuturi încremenite în timp, de mii de ani, se întâmplă ceva deosebit. Şi nu fu un cutremur, un uragan, un fulger devastator, ori un vulcan furibund. Era un fapt, la prima apreciere, nesemnificativ. Doi oameni călătoreau pe drumuri pietroase, prăfuite, şi păreau istoviţi de atâta drum, sleiţi de puteri, de foame şi de vântul stepelor. Cei doi începură să urce cărările anevoioase şi întortocheate ce şerpuiau mereu, în zigzag, şi mai aveau destul până să ajungă sus de tot, la cetatea cea albă de pe înălţimi. 
  
Cine erau cei doi? De ce au venit ei pe aceste meleaguri? Să-i ascultăm discutând la un popas al lor, înainte de a ajunge la cetate: 
  
- Frate Marcu, mai avem mult de urcat? zise cel mai tânăr dintre ei. 
  
- Nu te nelinişti, ucenicule Pamfiliu. Domnul ne ajută să ajungem încă înainte de apusul soarelui în cetate! Stai liniştit şi odihneşte-te. Mai bine să gustăm ceva din merindele noastre. Mai avem aici o turtă şi nişte smochine, din cele dulci, răspunse călătorul cel mai în vârstă. 
  
- Hai să mulţumim Domnului Isus Hristos, pentru că ne-a ajutat să ajungem la această cetate, unde avem de făcut o lucrare atât de mare! 
  
- Frate Pamfiliu, nu ai o oarecare teamă, sau, mă rog, o strângere de inima de a intra în vorbă cu cei din cetate ? reveni misionarul cel mai în vârstă. 
  
- Teamă? Când ai pornit să faci lucrarea Domnului, să ai teamă ?! Doară suntem conduşi de însăşi mâna Celui de Sus! 
  
- Amin! recunoscu mulţumit de ucenicul său misionarul mai vârstnic. 
  
După ce luară sărăcăcioasa gustare şi după ce îşi răcoriră sufletul cu câte o rodie siropoasă, strânseră lucrurile şi se îndreptară spre cetate. 
  
Nu era prea uşor pentru cei doi misionari într-o cetate cu totul străină, în care nu cunoşteau pe nimeni, şi nici măcar nu cunoşteau limba localnicilor. Erau, totuşi, încrezători, că vor găsi un tălmaci care să-i ajute. Nici nu le trebui mult să-l caute, deoarece găsiră repede tocmai ce le trebuia – un servitor sclav al unui negustor, servitorul care vorbea limba elină fiind cumpărat ca sclav de stăpânul său tocmai din Antiohia, de la un antreprenor grec. Omul ştia limba elină pe care o vorbeau cei doi misionari, dar nu avea nici cele mai mici deprinderi de a discuta lucrurile spirituale. De aceea, cei doi misionari începură să discute mult cu acel servitor, explicându-i acestuia misiunea lor, despre evanghelizare. Spre surprinderea lor, omul înţelese bine şi misiunea misionarilor, şi partea spirituală a activităţii. Necazul era că stăpânul acestui tălmaci de conjunctură nu era deloc fericit că sclavul său nu-şi face treaba lui, că discută îndelung cu străinii. Rezolvară şi acest lucru, plătindu-i negustorului pentru folosirea servitorului ca tălmaci. Servitorului chiar începu să-i placă foarte mult noua sa îndeletnicire. Stăpânul său, deşi plin de treburi şi de griji în privinţa afacerilor sale din cetatea armeană, simţea o vagă curiozitate despre lucrarea celor doi străini. Servitorul îi explica, atât cât se pricepea el, despre ce era vorba, dar spre marea nedumerire a negustorului: 
  
- Cum adică, cei doi nu discută afaceri, politică, ori filozofie? întrebă negustorul, contrariat. 
  
- Deloc, răspunse servitorul. Ei au o afacere mult mai importantă aici. Ei vorbesc despre o Împărăţie Nouă, un Pământ nou, în care nu există nici sărăcie, nici moarte, nici păcat! … 
  
- Cum adică, nu există moarte? Ce împărăţie este asta? Sunt poveşti, luă negustorul în derâdere spusele servitorul. De mâine nu te mai las să slujeşti străinilor! Aici să stai, lângă marfa de vânzare, să nu te prind că faci altceva! 
  
Mai apoi, negustorul îşi schimbă gândul. Ceru ca servitorul să-i povestească mai pe îndelete despre cele ce îi povestiseră cei doi străini. Această curiozitate a lui îi fu providenţială, aflând astfel că cei doi străini vorbesc despre cu totul altceva decât vorbea toată lumea, fie bogaţi, fie săraci. Aşa că, porunci servitorului să vină cu cei doi misionari străini la taraba lui, să-i descoase mai bine. În loc să-şi stingă curiozitatea, discuţia cu străinii se aprindea mai tare. Cu cât auzea mai multe de la aceşti misionari, cu atât îşi dădea seama că se află de abia la început cu cunoaşterea. De la o vreme, îndrăgi aceste discuţii cu străinii atât de mult, încât îi pofti seara, la lăsarea întunericului, să vină să înnopteze la el acasă. Aici, după ce oaspeţii erau serviţi cu bucate alese, discuţiile se întindeau mult până spre miezul nopţii. 
  
Acest început de lucrare era cât se poate de prielnic pentru cei doi străini misionari. Domnul le crease toate condiţiile ca să vestească Evanghelia în această cetate frumoasă din Armenia. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Cetatea de lumină (1) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1565, Anul V, 14 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!