Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1550 din 30 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Negustorul din Ninive (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Negustorul din Ninive (2) 
  
Toate mergeau bine pentru Noam, numai că, într-o zi, chiar mult mai devreme de apusul soarelui, înainte de a se închide bazarul şi să plece slujitorii acasă, negustorul Noam se trezi cu un oaspete de seamă în preajma tarabelor sale. 
  
- Buna ziua, cinstite negustor Noam! Te salut din toată inima, ca vechi şi bun prieten ce îmi eşti! Ce bine că încă te găsesc în bazar, îi zise oaspetele, venit în şareta lui scumpă, înveşmântat, ca şi Noam, în haine grele, deosebit de scumpe. 
  
- Te salut, înţeleptule şi prea respectatul Dagan, prietenul meu cel mai bun! Ce onoare că mă pot bucura azi de vizita ta! 
  
După saluturile de protocol, cei doi prieteni trecură la treburi de negoţ serioase. 
  
- Ştii de ce am venit la tine, scumpule meu prieten, frate pot zice, negustor Noam? Am o idee de negoţ grozavă! 
  
- Nu mai spune! Ce veşti aşa de grozave despre negoţ aduci tu, prietenul meu? 
  
- Iţi spun imediat… Ştii, azi dimineaţă, de cum m-am trezit, în timp ce mă spălam pe obraz cu apă rece la havuzul din grădina mea, mi-a venit în minte o idee măreaţă! Să-mi extind negoţul, învestind într-o caravană de cămile care să traverseze toata Arabia, până la Marea Roşie şi până la Eritreea şi Etiopia, de unde să aduc mare belşug de mirodenii, începu Dagan să-şi expună planul, urmărindu-l atent pe prietenul său, să vadă dacă înţelege planurile sale. 
  
- Da, este foarte interesant! Dar nu sunt atâţia negustori care se ocupă de negoţul de mirodenii? Cu ce noutate vii tu, stimate Dagan? replică Noam. 
  
- Nu contează că mai sunt alţii în negoţul acesta! Contează că toate să fie ale mele, şi bazarul din Ninive, şi caravana de cămile, şi slujitorii, şi corabia de la Marea Roşie, şi chiar oamenii din ţara unde se fac mirodenii să fie ai mei! Atunci aş avea deplină încredere în oamenii destoinici, şi nu va trebui să împart câştigul cu altcineva! 
  
- Foarte interesant, scumpul meu prieten, Dagan! Dar mi se pare un vis cam îndrăzneţ, cu ceva riscuri. 
  
- Riscuri? Unde vezi tu riscuri? Totul e să ai oameni de nădejde şi să faci lucrurile cu chibzuinţă! replică Dagan, privindu-l ţintă în ochi pe prietenul său. 
  
- Dacă zici tu aşa, Dagan, Iahve să-ţi dea înţelepciune şi lucrătorii cei mai buni, ca să reuşeşti! îi ură Noam. 
  
- Ştii, scumpul meu prieten, aceste proiecte îmi acaparează acum toate gândurile. Tot fac şi refac socotelile, să văd dacă am cu ce realiza acest vis. Constat că nu prea am suficiente mijloace. 
  
- Omul trebuie să se întindă la cât îi permit mijloacele, replică Noam, lucrul pe care-l ştia el din propria experienţă. 
  
- Da, aşa este… Dar, ştii ceva, Noam, care îmi eşti mai mult ca un frate? Mă gândeam să împrumut argint şi ceva mijloace, să pot pune în aplicare grandiosul meu proiect. Mi-ar trebui un împrumut de la tine, şi de la alţi prieteni, până când profitul afacerii mele va creşte, încât să pot înapoia tot împrumutul şi dobânda, pe deasupra. 
  
- Frate Dagan, nu mă gândesc la dobândă! Dar, spune-mi, ce sumă ţi-ar trebui pentru întemeierea acestui negoţ? 
  
- Ehe, bani mulţi… Vreo sută de talanţi! zise Dagan cu seninătate, uitându-se ţintă în ochii prietenului său, Noam. 
  
- Vai! O sută de talanţi, e o avere! Nici tot ce am dacă aş vinde nu s-ar acoperi această sumă! 
  
- Da, îmi trebuie o sumă foarte mare. Dar, gândeşte-te şi la câştig! 
  
- Negoţul e în mâinile lui Iahve, el îi suie pe oameni, el îi smereşte! Să mă gândesc cu ce pot să te ajut… 
  
- Ştiam eu cine este cel mai bun prieten al meu! Că n-o să mă laşi singur în această temerară afacere! 
  
- Da, uite cum facem. Îţi împrumut jumătate din cămilele mele care brăzdează Asia în negoţ de mătăsuri şi covoare. Îţi mai dau douăzeci de talanţi pe care-i am deja la un zaraf. Plus ce mai pot vinde din bazarul acesta, la preţuri mai mici, ca să recuperez banii mai repede. Şi-ţi mai pun la dispoziţie zece slujitori de-ai mei, care şi-aşa nu vor mai avea cămile, dacă ţi le dau ţie. 
  
- Dragul meu prieten, mă copleşeşti cu bunătatea ta! Iahve să te răsplătească pentru bunătatea fără margini a sufletului tău! 
  
Negustorul Noam se ţinu de cuvânt şi făcu tot ce promisese ca să-şi ajute în negoţ pe prietenul său. Dagan se apucă de treabă, năimi oameni, mai cumpără cincizeci de cămile, le echipă cu tot ce trebuia, apoi le trimise în negoţ în ţări îndepărtate. Ca să poată transporta mai lesne mirodenii peste Marea Roşie, trimise oameni de nădejde să cumpere o corabie mare, frumoasă, încăpătoare, cu care să facă legătura între cele două lumi îndepărtate, Yemenul şi Eritreea, plus Etiopia. Acest negoţ chiar ar fi trebuit să înceapă să funcţioneze, ca să aducă venituri însemnate stăpânului său, Dagan. 
  
Doar că, nici după şase luni, într-o zi ca toate celelalte, negustorul Noam se trezi cu Dagan la tarabele bazarului, cu un chip foarte nefericit, de nerecunoscut. 
  
- Ce e cu tine, scumpul meu prieten, Dagan? Ce e cu înfăţişarea asta a ta exprimând atâta spaimă? Ce s-a întâmplat? 
  
- Frate Noam, sunt un om ruinat… Am pierdut tot !! 
  
- Cum aşa? Nu-mi vine să cred !! 
  
- Nici mie, doar că acum am realizat : eu şi familia mea suntem în mare primejdie, se tânguia Dagan. 
  
- Dar, spune-mi odată, ce s-a întâmplat?! zise Noam foarte contrariat de înfăţişarea prietenului său. 
  
- Vai, vai! Ce mă fac? Piraţii mi-au atacat corabia de pe Marea Roşie, mi-au furat-o, cu toate bogăţiile încărcate în ea, cu mirodenii, cu oameni, cu tot! Vai! Ce nenorocire pe capul meu! Ce mă fac?! se tânguia Dagan fără contenire. 
  
- Dar, spune-mi odată, cum a fost posibil aşa ceva? Unde erau oamenii tăi înarmaţi de pe corabie? 
  
- Oamenii mei? Poţi să te pui cu piraţii? Ei cu asta se ocupă! Au atacat corabia cam lângă ţărmul Yemenului, iar oamenii mei nu aveau nici o şansă să se apere! Cu toţii au fost luaţi ca robi şi vânduţi în târgul de sclavi! Iar de bogăţiile de pe corabie… ce să mai vorbim! 
  
- Vai, bietul meu Dagan! Dar cum ai aflat toate astea? Poate nici nu-i adevărat! 
  
- Cum să nu fie adevărat? Unul dintre oameni de pe corabie, om în care aveam multă încredere, a reuşit să scape din robie unde a fost vândut, şi-a venit pe jos până la Ninive, să-mi aducă această veste cutremurătoare!... 
  
- Vai! Vai! Deci toată averea ta s-a cam dus! constată Noam. Ce o să vă faceţi acum, tu şi familia ta ? 
  
- Nu ştiu! Nu ştiu! Mă apucă disperarea! Nenorocirea cea mare este că am împrumutat o mare cantitate de aur şi de la negustorul Marduk, vărul guvernatorului cetăţii Ninive. Şi-acum n-am cum să-i înapoiez aurul, başca dobânda! O să-mi ia tot ce am, şi cămilele, şi tarabele din bazar, şi casa! Toate le-am pus zălog la împrumut! Ba, în plus, o să vândă ca robi şi pe soţia mea şi pe copiii mei! Iar pe mine o să mă arunce în închisoare, pe viaţă! Nu voi mai vedea în veci lumina soarelui! Iar dacă nu recuperează aurul pierdut, mă va osândi la moarte! 
  
- Vai, prietene meu drag! Vai, ce rău ai ajuns! Nu văd cum aş putea să te ajut în necazul ăsta aşa de mare. 
  
- Nu trebuie să mă ajuţi! Aşa-mi trebuie, nesăbuit ce sunt! Tu şi-aşa mi-ai împrumutat o avere pentru negoţul meu, iar acum n-am cum să-ţi restitui datoria! 
  
- Lasă datoria! Uită necazul! Iahve lui Israel este în cer şi aude strigătul de căinţă şi de ajutor al oricărui om. 
  
- Poate pe tine te va ajuta! Dar pe mine, un păgân după Legea voastră, cine mă va ajuta? 
  
- Nu te mai frământa, prietene! Lasă-mă să mă gândesc până mâine, să văd cu ce te pot ajuta, zise Noam, parcă ceva mai senin de data asta, căci i-a încolţit în gând un plan: va vinde tot ce are, ca să-l scape pe Dagan! 
  
Toate ca toate, dar cum să vină el, Noam, acasă la familia sa, şi să spună că de a doua zi totul va fi vândut, că vor rămâne fără palat, săraci cât se poate. Plecă foarte abătut către casă. Cu strângere de inimă intră pe poarta casei sale arătoase, de-abia îi salută pe ai săi, şi mâncarea nu-i prea tihnea. Mâncă, totuşi, cu noduri, din bucatele oferite pe masă de soţia sa. Tăcea. Cum să înceapă trista poveste? Dar îl ajută soţia, Hannah. Văzând pe bărbatul ei că nu scoate o vorbă, îl întrebă: 
  
- Ce e cu tine, omule, ce s-a întâmplat de eşti aşa de tăcut în seara asta? 
  
- Veşti grele, scumpa mea Hannah. Prietenul nostru Dagan e în mare primejdie. Falimentul bate la uşa casei sale. Îi datorează o sumă uriaşă de aur lui Marduk, vărul guvernatorului, şi acesta îl forţează să-i înapoieze totul. Împrumutase mult aur ca să cumpere o corabie, corabia au furat-o piraţii, iar Dagan e bun de plată. Dacă nu înapoiază toţi banii şi dobânda, tot ce e al lui va fi pierdut … 
  
- Vai, cum aşa ? De unde ştii? 
  
- Am vorbit cu el azi. E foarte nefericit, ca şi toată casa sa. Dacă nu dă înapoi toată datoria, pierde tot ce are, familia lui va fi vândută ca robi, iar el ajunge în închisoare, unde-i aproape şi ştreangul!... 
  
- Vai, bieţii oameni! Ce-or să facă? 
  
Noam coborî capul şi câteva lacrimi îi căzură din ochi. Îl durea inima de bunul său prieten. Dar şi vestea care urma să o aducă familiei era cumplită. 
  
- Scumpa mea Hannah! Dragii mei copilaşi! Mă gândeam să ajut cu tot ce pot, să-l scap pe Dagan de faliment, poate şi de moarte! Dar pentru asta trebuie ca familia lui, ca şi a noastră, să vindem tot ce avem, ca să plătim datoriile lui Dagan! 
  
Vestea era într-adevăr cumplită. Cum adică să vândă tot? 
  
- Da, văd că tu ai promis, dar cum să vindem casa? Unde o să stăm? Ce-o să mănânce copilaşii ăştia? Nu pot să-mi las copilaşii pe drumuri! 
  
- Să mai gândim, poate reuşim să facem ceva pentru bunul nostru prieten! continuă Noam. Vedem mâine! Să ne rugăm lui Iahve, să ne arate ce e de făcut. 
  
Tristeţea coborî peste cei ai casei. Băieţii lui Noam clipeau din ochi, dar nu aveau vreo părere. Doar Estera, mezina casei, îşi tot ştergea cu mâneca hainei ochii ei mari, care lăcrimau. Când îl găsi singur într-o odaie a întinsei case, se apropie de tatăl ei, cuprinzându-l cu braţele ei fine. 
  
- Tată! Oare să fie adevărat că ar putea să-l omoare pe Dagan, dacă nu plăteşte toată datoria? 
  
- E foarte posibil, fata mea! Ce să facem noi, să-l scăpăm? 
  
- Tată! Eu ştiu ce trebuie făcut, aşa cum am învăţat din Sfintele Scripturi! Prietenul trebuie ajutat când este la mare nevoie. Mai întâi, să facem ce ne îndeamnă Iahve, apoi să ne lăsăm în voia Sa. 
  
- Copilul meu scump! Îngeraşul meu! Suflet adorabil! Ai fi tu în stare să trăieşti fără casă, ca să scapi un om de la moarte, iar familia sa de la robie? 
  
Estera dădu din cap în semn că „Da”. 
  
- Scumpul meu îngeraş! Ce copil de aur mi-a dat Cel de Sus! Sufletul meu te binecuvântează, să fii fericită toată viaţa! Vei vedea, Iahve nu va întârzia să-şi arate bunătatea Sa! 
  
Copilul se linişti. Fata era chiar fericită. Înainte de a adormi, se duse la mama ei, şi discută şi cu ea tot ce discutase împreună cu tatăl ei. Au cuprins-o lacrimile şi pe mama copilului de cuvintele sublime, rostite din inimă, ale fetiţei sale. Aşa că, dimineaţa, de cum se trezi Noam, Estera veni la el şi-i zise: 
  
- Dacă numai aşa poate fi salvată familia lui Dagan de dezonoare, de robie, sau chiar de moarte, atunci fă cum crezi de cuviinţă. Vom trăi noi cumva şi fără casă, cum trăiesc atâţia oameni săraci! 
  
În aceeaşi zi, încă de dimineaţă, voios de decizia familiei sale, Noam bătu la poarta casei prietenului său, Dagan. Îi deschiseră poarta slugile negustorului, îl poftiră în casă, deja îl cunoşteau pe Noam, nu odată venise acesta ca oaspete în casa negustorului asirian. 
  
- Bună dimineaţa, bunul meu Dagan! 
  
- Buna dimineaţa! Iată cât de punctual eşti tu, ca să ajuţi un prieten! Mă tot gândesc… mă tot gândesc, dar nu găsesc nici un plan de salvare, zise Dagan, cumplit de sceptic, în ciuda optimismului de pe faţa lui Noam. 
  
- Bunul meu Dagan, iată care e planul meu. Suma pe care o datorezi tu lui Marduk, vărul guvernatorului cetăţii, este imensă. Dar, hai să ne gândim cum am putea, împreună, să facem rost de această sumă. 
  
- Nu vreau să te ruinez din cauza nesăbuinţei mele! Eu am făcut neghiobia, eu trebuie să trag! 
  
- Ascultă pe mine, prietene Dagan! Sărac şi rob am venit în cetatea Ninive, şi mai rău decât atunci nu pot ajunge! Planul meu este să vindem amândoi tot ce avem, casele, bogăţiile din ele, şi ce-a mai rămas din negoţ, ca să înapoiem datoria către vărul guvernatorului. Dacă nu-i dai înapoi datoria, nu te va cruţa, nici pe tine, nici familia ta. 
  
- Vai de mine! Dar cum să te ruinezi tu complet din cauza mea? Aşa ceva nu pot admite! 
  
- Te rog, Dagan! Am discutat acest plan cu soţia mea, şi e de aceeaşi părere, că omul trebuie ajutat la nevoie. 
  
- Sfinte Iahve al Israelului! Ce oameni nemaipomeniţi sunt în poporul lui Israel! Nici rudele mele nu m-ar fi ajutat cu ceva, se minuna Dagan de devotamentul de neînchipuit al prietenului său. 
  
Aşa şi făcură, cum plănuise Noam. Împreună, vândură tot ce aveau, şi casele, şi cămilele, şi negoţul, ca să facă, cu mare greu, imensa sumă datorată. Nu-i veni a crede lui Marduk, vărul guvernatorului, văzând datoria înapoiată într-un chip aşa de miraculos. Deja credea că Dagan nu va avea de unde să înapoieze aurul, se şi gândea să-i facă robi pe cei din familia acestuia, iar pe el să-l azvârle în închisoare. De acolo, de regulă, pe cel întemniţat îl aştepta ştreangul, dacă nu se găsea pe cineva care să-i plătească întreaga datorie. 
  
Prin urmare, Dagan şi Noam se treziră mai săraci ca niciodată, fără case, fără avere, cu familiile pe uliţe. Dar, cel puţin, scăpară de datorie, erau oameni liberi şi puteau pleca unde vroiau, puteau să înceapă o altă viaţă în vasta cetate a Ninivei. O vreme, unul dintre negustorii din breaslă se îndură de cele două familii şi le adăposti sub acoperişul unei dughene ale sale de la marginea bazarului. Aici, măcar noaptea, aveau adăpost. Cu timpul, Noam şi Dagan îşi încropiră un mic adăpost undeva aproape de fluviul Tigru, la marginea oraşului. Erau oameni harnici, se descurcau cum puteau. Cel puţin, Noam trăise zile şi mai cutremurătoare, în viaţa sa. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Negustorul din Ninive (2) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1550, Anul V, 30 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!