Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1529 din 09 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Manuscrisul Apostolului (3)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Manuscrisul Apostolului (3) 
  
Nu mai coborî în cetate, prea erau condiţiile vitrege. Nici credincioşii din cetate nu-l căutară, neştiind ce se întâmplă cu el. Teodosie stătea posomorât şi se ruga întruna. Ca o minune, într-o zi, să nu-i vină a crede! Văzu pe cineva în straie alese, albastre ca cerul, apropiindu-se de chilia sa. Se uită mai bine – iată, era un băiat. Copilul, în bunătatea lui, îi zâmbi. Răspunse şi el cu zâmbet acestui copil. Îl chemă mai aproape. Copilul veni supus. Îl rugă să se aşeze aproape de el, pe o buturugă de pin, iar copilul se aşeză încrezător. Începu să discute cu el, deşi, nici copilul, nici Teodosie nu înţelegeau ce spunea celălalt. Erau, totuşi, atât de bucuroşi că pot dialoga. 
  
- Teodosie! rosti diaconul arătând spre el, cu mâna. 
  
După câteva minute de nelămurire, băiatul înţelese, şi, cu un zâmbet larg pe buze, rosti ducând mâna spre el: 
  
- Hokim! 
  
Minunat! Deci s-au înţeles în privinţa numelor lor: 
  
- Hokim! 
  
- Teodosie! 
  
Apoi, lui Teodosie îi veni o idee: să rostească citate din Evanghelia lui Ioan, pe care le ştia pe de rost, căci manuscrisul nu mai era. Spunea versete cu glas tare şi rar, iar copilul repeta după el. Când era vorba de Dumnezeu sau de Isus, Teodosie arăta cu mâinile spre cer. La fel făcea şi copilul, imitându-l. Se împrieteniră. Copilul venea în fiecare zi şi stătea ceasuri multe cu el, memorând citate din Evanghelie. 
  
Dar, în zilele care urmară, Hokim n-a mai venit la el, spre îngrijorarea nespusă a sa. Ce-o fi cu bietul copil? Iată, trecu chiar şi-o săptămână, apoi încă una. Copilul nu venea nici acum. Doamne, ce-o fi cu Hokim? 
  
Însă, într-o după amiază, pe când Teodosie obosise să tot scruteze în vale, să vadă dacă nu se arată de undeva băiatul, iată, soseau doi inşi în veşminte ostăşeşti urcând în grabă spre chilia lui. În jumătate de ceas, ajunseseră la el, gâfâind din greu. Nici nu sosiră bine, că îi şi făcură semn să vină degrabă la vale, strigând: 
  
- Hokim ! Hokim, fiul lui Zewedu! 
  
Nu înţelese despre ce era vorba. Se sperie auzind că era vorba de Hokim. Ce s-a întâmplat? Nu mai era de stat pe gânduri, trebuia să coboare. Nu ştia ce se petrece în vale, nici nu înţelegea semnele celor doi oşteni. Când intrară în cetate, fu dus cât mai repede în casa cea mare a lui Zewedu, stăpânul cetăţii, apoi fu dus într-o încăpere cu multe lucruri de preţ, unde zăcea un copil. 
  
Ah! Era chiar Hokim, băiatul acela care venise de atâtea ori la el! Oare ce-o fi cu el, sărăcuţul ? 
  
Cei din casă, chiar şi Zewedu, făceau semne spre el, apoi spre copil. A înţeles, copilul era în stare foarte gravă, de-abia mai sufla! Prin semne multe, stăpânul îl implora ceva ce Teodosie nu înţelegea. Atunci trimiseră degrabă după tălmaciul Kaleb, omul care ştia aramaica. Veni tălmaciul într-un suflet. Zewedu îi porunci ceva, iar tălmaciul îi traduse lui Teodosie. 
  
- Zice stăpânul că băiatul lui e pe moarte, să faci ceva ca să scape copilul de moarte! 
  
- Dar eu nu pot face nimic cu puterile mele! Doar Dumnezeul din cer poate face minuni! îi răspunse Teodosie. 
  
- Roagă-te la Dumnezeul tău, să facă o minune! veni răspunsul stăpânului, tradus prin tălmaci. 
  
- Spune stăpânului tău că voi încerca. Dacă e voia Domnului, copilul se va face bine! 
  
- Roagă-te cât mai repede şi cât mai tare! Copilul nici nu mai suflă. Nici vraciul Mulu n-a putut să facă nimic de zece zile! Nu lăsa să moară băiatul meu! porunci stăpânul. 
  
Atunci, Teodosie ceru ca toţi străinii din casă să se ridice în picioare şi să asculte cu luare aminte. Începu rugăciunea: 
  
- Doamne, Dumnezeule nostru! În numele Mântuitorului nostru Isus Hristos şi a Duhului Tău Sfânt, Te rog, fă un semn, o minune pentru acest copil nevinovat, pe care cel rău s-a pregătit să-l piardă. Arată, Doamne, la aceşti oameni că numai Tu eşti Dumnezeul cel Adevărat, nu este alt zeu ca Tine, nici în cer, nici pe pământ ! Doamne, fă ca preoţii cei mincinoşi să fie făcuţi de ruşine, iar numele Tău să fie proslăvit! Doamne, luminează acest popor, fă ca ei să cunoască pe deplin Adevărul, Legea Ta, să nu trăiască în întuneric, ci să primească Slava Cuvântului Tău! 
  
Nici nu termină bine rugăciunea înflăcărată, că se zăriră semne de viaţă pe faţa lui Hokim. Tresări, deschise amândoi ochi, şi se ridică în şezut. 
  
- Hokim trăieşte! Copilul nostru trăieşte! izbucni Zewedu, stăpânul cetăţii, sărind să-şi îmbrăţişeze copilul. 
  
Aisha, soţia lui Zawedu, sări şi ea să-şi îmbrăţişeze copilul cu strigăte de bucurie. Se porni o veselie fără de seamăn în cetate, fiind o minune cum nu s-a mai pomenit! 
  
Văzând că Dumnezeu îi ascultase rugăciunea, Teodosie se prosternă în genunchi şi, cu privirile ridicate spre cer, se rugă fierbinte Creatorului de Sus, care s-a milostivit de copil şi Şi-a descoperit slava Sa în faţa acestui neam de oameni dintr-un ţinut de la capătul lumii. 
  
Atunci, Zewedu îl luă pe Teodosie la el în încăpere, îl îmbrăcă în haine noi, albe şi curate şi îi umplu o desagă cu cele mai bune merinde, înainte ca Teodosie să se retragă spre chilia sa de pe munte. 
  
Se lămuri toată cetatea cine este Dumnezeul Cel Adevărat! Nu zeul în care se încredeau ei până atunci, care nu se îndura niciodată de starea locuitorilor din cetate. În schimb, acest nou Dumnezeu îşi arăta puterea Sa în cel mai cumplit moment pentru copil. Ca urmare a acestei întâmplări, Mulu, şamanul satului, se supără rău de tot, îşi luă toate lucrurile de preţ din casă şi fugi într-un sat vecin. De atunci, Teodosie deveni duhovnicul şi povăţuitorul sufletelor din sat. De la o vreme, reîncepu evanghelizarea, dar acum vorbea din memorie, căci manuscrisul dispăruse. 
  
În acele zile, minunile se ţineau lanţ în cetate. Începură să vină la Teodosie fel de fel de oameni cu diferite suferinţe: gârbovi, şchiopi, oameni fără putere în picioare, oameni bolnavi de friguri, care-l implorau pe Teodosie să-i vindece. Ba mai veneau mulţi bolnavi de cine ştie unde, de la mari depărtări de locul acela. Veneau cu sutele, să asculte Evanghelia recitată din memorie de noul apostol. La sfârşitul fiecărei cuvântări, Teodosie înălţa rugăciuni solemne Domnului, cu ochii îndreptaţi în Sus, implorând vindecarea celor de faţă. Şi, ca prin minune, toţi cei care credeau în Isus, primeau vindecarea chiar atunci. Vestea despre aceste minuni se răspândi până departe prin ţinutul Etiopiei, şi mulţi veneau, ascultau cuvântul Domnului, apoi se bucurau de cele aflate din Evanghelie, iar mulţi dintre cei bolnavi aveau parte de vindecări miraculoase. 
  
Hokim, băiatul lui Zewedu, de cum se făcu bine, stătea mai tot timpul în preajma lui Teodosie. Minte ageră, dornică de învăţat, însuşi repede limba elină vorbită de Teodosie, încât băiatul nici nu mai avea nevoie de tălmaci. Într-o zi, Zewedu îl chemă pe Teodosie în casa sa, să-i arate manuscrisul, care nu se pierduse, ci fusese găsit în casa şamanului, după fuga acestuia din cetate. Era şi el curios să vadă ce scrie în acel manuscris, care avea putere să facă atâtea minuni. Astfel că Teodosie începu o nouă activitate, aceea de a-i citi şi explica lui Zewedu, stăpânul cetăţii, ceea ce scria în manuscris. Zewedu era foarte încântat de toate cele aflate. Dar, la fel de încântat era şi băiatul său, Hokim. Teodosie se simţea fericit şi lăuda pe Domnul pentru această minunată lucrare pe care o făcea în acea cetate. 
  
Încă de la început, Hokim părea foarte interesat de acele semne ciudate care se înşirau în manuscris şi care-i spuneau ceva lui Teodosie. Îl rugă să-l iniţieze şi pe el în descifrarea acelor semne. Nu trecură nici trei luni, că băiatul învăţă toate semnele, ştiind deja să le îmbine în cuvinte, încât să desluşească singur ceea ce era scris în manuscris. Bucuria băiatului, dar şi a stăpânului cetăţii şi a lui Teodosie, a fost fără margini. Domnul a făcut în aşa fel încât locuitorii satului, dar poate şi alţii din satele din ţinut, să aibă un propovăduitor de-al lor! În acest fel, Hokim, acest băiat minunat al stăpânului cetăţii, nu va mai deveni stăpân al cetăţii, în urma tatălui său, deoarece el se va dedica numai evanghelizării, iar în locul lui, la cârma cetăţii va fi desemnat fratele său mai mic, Kassa. 
  
Anii trecură şi Hokim crescu, devenind un tânăr frumos, demn de respect. Era foarte devotat lucrării cele noi învăţate de la Teodosie, iar acesta mulţumea Domnului neîncetat pentru acest ajutor însemnat trimis pentru lucrarea din Etiopia. Tânărul pleca mereu să ţină predici în satele vecine, chiar şi în unele cetăţi îndepărtate, unde succesul lucrării se vedea imediat. Lanul era mare, era nevoie de alţi şi alţi ucenici. Aşa că Teodosie alesese câţiva tineri care aveau mare drag să asculte şi să urmeze Cuvântul din Evanghelie, şi îi învăţă pe toţi să citească din manuscris şi să înţeleagă ceea ce citeau. Ba mai mult, tânărului Hokim îi veni în minte să copieze manuscrisul. Nu-i reuşi mare lucru din prima încercare, dar nu se descurajă, se strădui până când reuşi să copieze aproape perfect manuscrisul apostolului Ioan. Aceste copii ale manuscrisului erau de mare folos atunci când tinerii ucenici învăţau limba elină şi studiau Cuvântul Domnului. 
  
Venise o nouă vreme de toamnă, mai rece ca altele. Teodosie cam tremura de frig în chilia sa de deasupra abisului de munte. De aceea, adunase multe lemne uscate din pădure, ca să facă foc, pentru încălzire. Mare îi fu mirarea când, într-o dimineaţă, văzu toate întinderile din ţinut acoperite cu o pătură albă de zăpadă. Până şi ramurile copacilor erau albe de nea. Deşi îi era frig, era mulţumit să vadă zăpada cea imaculată aici, în ţara aceasta caldă, unde localnicii n-au văzut zăpadă de când sunt ei. Stând aşa, în înăuntrul chiliei sale de sub stâncă, Teodosie zări ceva foarte nostim : doi pui de gazelă se opriră chiar în faţa chiliei sale şi se uitau spre el. Era uimit de drăgălăşenia fiinţelor venite la el. Atunci luă în câte o mână mai multe smochine şi veni încet către cele două mici gazele. Acestea nu aveau nicio frică de el, căci li se părea un om foarte cumsecade. Mâncară din mâinile apostolului smochinele întinse în palme şi apoi, bucuroase, săriră zburdalnice la vale, topindu-se în pădure. Veneau în fiecare zi pe la el, măcar să-l vadă un pic. S-ar fi zis că era o mare prietenie între ei. Multă vreme gazelele au continuat să vină, chiar şi când au crescut mari de tot, cât părinţii lor. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Manuscrisul Apostolului (3) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1529, Anul V, 09 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!