Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1501 din 09 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Făclii pe NIl (3)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Făclii pe NIl (3) 
  
Avea stăpânul egiptean un singur fiu, pe Rameses, nici doisprezece ani nu împlinise atunci. Era un băiat frumos la chip, înalt pentru vârsta sa, cu ochi verzi, mari, şi cu păr negru ca pana corbului. Când se înălţă mai mult băiatul său, Asenath nu ştia cum să-l mai răsfeţe şi cum să-i intre în voie. Ca să-l bucure cel mai mult, îi construi o ambarcaţiune nu prea mare, dar frumos ornamentată, potrivită pentru plimbări pe Nil, mai scurte, ori mai lungi. Pentru aceste plimbări, Asenath avea câteva slugi credincioase, năimite să vâslească ambarcaţiunea pe apele mari ale Nilului, ape care, deşi liniştite în aparenţă, ofereau şi multe capcane, ochiuri de margine în care apa se învârtea, mlaştini, iazuri între ostroave, sau hăţişuri de stufăriş. Erau periculoase călătoriile pe Nil, din cauza crocodililor, pe care-i puteau întâlni pe fluviu unde nu te aşteptai. Prin urmare, Rameses avea voie să facă expediţii pe Nil doar însoţit de slugile de nădejde ale lui Asenath. Şi ce mult îi plăceau băiatului aceste călătorii pe fluviu, câteodată lipsind de-acasă chiar şi o lună. Aceste plimbări pe Nil mai aveau şi menirea de a poposi pe anumite ostroave din Deltă, în care se ştia că sunt gazele frumoase de vânat. Deşi era atât de tânăr, lui Rameses îi plăcea nespus să întindă arcul şi să ochească zglobiile gazele. Însoţit de servitorii lui Asenath, Rameses avea uneori privilegiul să lase ambarcaţiunea la mal, şi să înnopteze prin ostroave nelocuite, deşertice, ca să asculte glasurile pustiului, în miez de noapte. Avea o mare plăcere să asculte glasurile Deltei, în noapte grea, în toată sălbătăcia ei. Când revenea din acele plimbări îndepărtate, Rameses era parcă altul şi avea atâtea de povestit părinţilor şi prietenilor săi. Uneori revenea acasă şi cu pradă cât se poate de interesantă : fazani, ibişi, gazele, ori vulpi. 
  
De la o vreme, tânărului fiu de egiptean, Rameses, îi răsăreau în minte doruri de ceva palpitant, ceva nemaipomenit. Doruri de-o călătorie de pomină, să fie doar el singur, să nu ştie nimeni spre ce zări a plecat. Visase nişte ostroave minunate în avalul Nilului, unde se afla un rai de păsări ibis maiestuoase, care înotau mândre printre coroane de papirus şi flori de lotus. Doar că, până acolo era cale lungă pe ape, iar Asenath n-ar fi dat voie ca fiul său să călătorească atât de departe, căci nu se ştia ce putea păţi băiatul într-o astfel de călătorie, unde putea întâlni multe pericole, tâlhari, sau crocodili uriaşi, pe care era mai bine să nu-i întâlneşti. Totuşi, cu cât îi era interzis lui Rameses să ducă la îndeplinire o astfel de călătorie pe Nil, cu atât, în mintea sa, creştea dorul de aventură. Aşa că, într-o zi, pe când slugile dormeau somnul de după amiază, Rameses ieşi pe furiş din casă, ajunse la malul fluviului, dezlegă ambarcaţiunea sa cea faimoasă, şi începu să vâslească din răsputeri. 
  
La început, ambarcaţiunea se mişca greoi, trebuind să trudească din răsputeri la vâsle, ca s-o urnească. Dar asta până când se văzu în largul fluviului, iar acolo ambarcaţiunea prinse viteză şi începu să salte zglobie pe valuri, la vale. Doar peste puţin timp, Rameses îşi dădu seama că nu mai are putere s-o stăpânească, ambarcaţiunea nu-l asculta, şi începu să plutească săltând în derivă la vale. Speriat şi neputincios, urmărea cum ambarcaţiunea fuge ameţitor de repede pe ape, cum trece pe lângă maluri înalte, întortocheate, cu viteză şi mai ameţitoare, se apropie de un ostrov, apoi se izbi cu trosnet de un dig, se sparse, şi începu să ia apă. Rameses rămase descumpănit, neştiind ce să facă. Barca se scufunda repede. Văzând că apele fluviului înghit ambarcaţiunea, sări în apă, înotând vânjos să ajungă la mal. În acele momente văzu pe ape o nălucă neagră care se ascunse în apa fluviului, ca apoi acea creatură să se izbească sub ambarcaţiune şi s-o înece de tot. Era un crocodil din apele fluviului, furios pe cel care a îndrăznit să-i încalce împărăţia. Cât timp acea fantomă neagră se lupta cu ambarcaţiunea, Rameses înota voiniceşte să ajungă la stufărişul de pe mal. După ce, speriat, izbuti să ajungă la ostrov, simţi o durere mare la un picior. Ceva îl trăgea puternic de pulpa piciorului. Cu ultimele puteri se agăţă de crengile de pe mal, apoi abia urcă într-un curmal sălbatic. Speriat, mai văzu o creatură nu prea mare care se zvârcolea furioasă în apa de lângă ţărm. Pesemne era un crocodil mai mic, adică un pui. Aşa se explică de ce acea dihanie nu-l înghiţi cu totul. Dar piciorul său era sfâşiat şi sângera tare. Rameses, cuprins de frică, urcă în curmal, şi începu să strige. Vocea lui se pierdea în întuneric, iar ecouri lungi şi surde se reflectau de maluri şi se întorceau la el, îngânându-l parcă. Era noapte neagră, sinistră. La un moment dat, auzi nişte urlete. Dinspre tufărişul de maquis, pe maluri, venea o ceată de şacali, şi prin noapte li se vedeau trupurile întunecate şi ochii aprinşi ca nişte tăciuni. Urlau sinistru. Rameses era disperat şi începu să strige şi mai tare după ajutor. Deşi era urcat în curmal, fiarele îl înconjurau, simţind mirosul sângelui. El tremura în copac, copleşit de deznădejde. Fiarele fioroase aşteptau răbdătoare sub curmal, ca Rameses rănit să piardă puterile şi să cadă. 
  
În aceeaşi seară, în amurg, Tamir şi Menahem, băieţii cei mari ai evreului Efraim, ieşiseră cu o luntre, improvizată chiar de ei, pe Nil, să viziteze malul unui ostrov în aval, bine ştiut de ei, cu gândul să prindă nişte păsări în cuiburile lor făcute în mal, păsări ameţite de somn şi întuneric. Au mai făcut ei asemenea expediţii nocturne, din care, de obicei, se întorceau cu pradă frumoasă. Le plăcea să stea pe Nil, în noaptea târzie, şi ştiau tot ce se petrece pe întinderea fluviului. Aveau frică de crocodili, dar ştiau bine locurile în care bântuiau aceştia, şi le ocoleau. De asemenea, trebuia să fie cu ochii în patru, să nu dea ochii cu tâlharii de pe fluviu, sau cu vânători egipteni, căci nu ar fi ieşit în câştig dintr-o asemenea întâlnire. Mergând ei cu pluta, aşa, de-a lungul malurilor, auziră, pe aproape, urlete de şacali. Nu le era frică de şacali, deşi se înserase, căci ei erau pe plută, departe de mal. Dar auziră şi strigătele disperate ale unui băiat. Acele sunete îi înfricoşară, căci vaietele băiatului erau sfâşietoare. Băieţii îşi dădură seama că strigătele nu sunt o glumă, că cineva are mare nevoie de ajutor. Cu mare băgare de seamă, cu ochii după spinările crocodililor pe ape, se apropiară de ostrovul de unde veneau strigătele unui băiat. Chiar vedeau spinarea unui crocodil care umbla prin preajma malului. Deşi era întuneric beznă, văzură şi ambarcaţiunea răsturnată şi împotmolită în stufăriş. Se apropiară mai bine să vadă ce e cu acea ambarcaţiune. Se lămuriră imediat – era ambarcaţiunea lui Rameses, pe care o ştiau. Curând se lămuriră şi de unde veneau strigate care implorau ajutor. În plin întuneric, ochii lor, obişnuiţi cu bezna, văzură băiatul cocoţat în curmal, iar la câţiva paşi de pom văzură ceata de şacali urlând, aşteptând agonia rănitului din copac. L-au recunoscut pe Rameses, care avea pe cap o pălărie împletită din papirus şi cu pană de vultur ca podoabă. Atunci, Tamir strigă fratelui său mai mic : 
  
- Rameses e în pericol! Fugi în sat şi cheamă ajutoare, să vină să-l scape, iar eu stau aici, să-l apăr ! 
  
Atunci Menahem, băiatul mai mic, sări de pe plută în apă, se căţără pe mal, şi fugi cât se poate de repede spre sat, să dea de veste. Şacalii nu-l urmară, aveau ei pradă chiar la doi paşi de ei. Celălalt băiat, Tamir, sări din luntre în apă, înotă spre ostrov, să încerce să-i dea ajutor lui Rameses. Luă şi o vâslă cu el, să aibă cu ce să se apere. Şacalii îl înconjurară de îndată. Urcă sprinten în acelaşi copac unde era Rameses. Piciorul lui Rameses sângera neîncetat, sfârtecat de colţii crocodilului. Văzând asta, Tamir scosese brâul său de la mijloc, cu care înfăşură strâns piciorul rănit al băiatului, să nu mai piardă sânge. Şacalii aşteptau fioroşi şi nerăbdători. 
  
Nu trecu mai mult de un ceas, până când, în amurgul serii ce stăpânea toate întinderile Deltei, în depărtare, dinspre satul evreiesc din amonte, se iviră făclii aurii, pâlpâitoare, mişcându-se pe apele Nilului. Făcliile acelea se apropiau, creşteau. Se vedea cum adierea brizei de noapte lungea flacăra luminilor. Când se apropiară, se văzu că acele lumini erau pe luntrii ale sătenilor evrei din sat, alarmaţi de Manahem, băiatul evreului Efraim. Veneau sătenii de zor, să dea ajutor băiatului stăpânului lor, Asenath. În fruntea sătenilor era Efraim, alături de Menahem. 
  
Plutele ajunseseră la ostrovul unde cei doi băieţi, Rameses şi Tamir, tremurau de frica şacalilor fioroşi. Văzând luminile aproape de ei, şacalii s-au topit în întunericul dens al stufărişului de papirus. Sătenii ajunseseră repede la ostrovul unde îi aşteptau cei doi băieţi, îl salvară pe fiul stăpânului, îl aşezară pe o luntre şi-l duseră acasă la Asenath. Aici fusese tratat degrabă de vraci. Rameses nu ştiu să spună cine erau băieţii care îi veniseră în ajutor, că nu-i cunoştea. Efraim, urmat de Tamir şi Menahem, se întoarseră la casa lor. Hannah lăudă pe băieţii ei pentru dovada lor de sacrificiu pentru un om aflat în mare necaz, chiar dacă era vorba de odrasla unui egiptean atât de nedrept cu evreii din satul lor. 
  
(va urma) 
  
Referinţă Bibliografică:
Făclii pe NIl (3) / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1501, Anul V, 09 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!