Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1361 din 22 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Învăţătorul Anghel
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă se poate imagina un învăţător de sat mai pitoresc decât a fost Anghel la şcoala primară din Demacuşa, să-mi spuneţi şi mie! Ce-aţi zice, elevi fiind în clasa a I-a, a II-a, să vă plece învăţătoarea cea tinerică, frumoasă, pe care copiii au îndrăgit-o ca pe mămica lor, şi să-ţi vină un învăţător moş bătrân, negricios, cu dinţi anapoda în gură şi, pe deasupra, cu nişte năravuri pedagogice dintre cele mai năstruşnice.  
  
Nimeni n-a dezlegat misterul de ce a fost adus acest dascăl de copii tocmai din judeţul Focşani, într-un sat din inima munţilor Bucovinei, împreună cu nevasta sa, oameni la şaptezeci de ani, când alţii se odihneau de ani buni la pensie. Unii ziceau că moşul a fost pedepsit de comunişti, să fie trimis acolo unde înţărca vulturul puii, fiindcă a avut obârşii burgheze nesănătoase. Alţii ziceau că din cauza patriotismului debordant din sângele lui de român, că se lupta împotriva bolşevismului şi a sovieticilor şi că, din propria iniţiativă, ar fi vrut să ajungă într-o zonă în care se făcea până atunci propagandă pro sovietică, iar acum, la schimbarea macazului politic, trebuia făcută propaganda inversă, de neutralizare a curentului politic pro rusesc. 
  
Cum-necum, copii s-au pricopsit cu un învăţător foarte ciudat, întunecat la faţă datorită trecerii anilor, cu chipul semănând întrucâtva cu cel al lui Don Quijote. Până şi vara umbla cu o căciulă ţuguiată pe cap, de oaie, rareori mai umbla şi cu o pălărie întunecată, cu boruri largi, bătrâneşti. Şi nu l-a văzut nimeni altfel decât cu nişte pantaloni de pufoaică, fără ele ar fi tremurat rău de frig în ţinutul acesta răcoros de munte din Obcinile Bucovinei. 
  
Obiceiurile lui pedagogice erau de pomină. 
  
În primul rând, a impus o disciplină de fier, comică totuşi, în şcoală. Mai ales plecarea de la şcoală spre casă era drastic reglementată: La ieşire din şcoală, copii trebuiau să se încoloneze pe câte patru cârduri corespunzător celor patru direcţii de plecare acasă: unii spre direcţia canton, alţii spre Darieni, alţii spre uliţă, şi ultimii în direcţia căminul cultural. Fiecare direcţie de plecare avea şef de coloană. Acele patru cârduri deja formate în curtea şcolii nu aveau voie să se urnească din loc până nu primeau semnalul de deplasare de la ilustrul învăţător. Moşul, ca omul, nu se grăbea să slobozească cele patru „legiuni”. Se ducea mai întâi prin casa lui, molfăia ceva pe acolo, apoi ieşea în curte şi slobozea oştirile. Nu se pleca fără ca toţi copiii încolonaţi să strige tare: Buna ziua, domnule învăţător! Coloanele trebuiau să se deplaseze în cea mai desăvârşită ordine, şeful de coloană chiar avea un caiet în care scria orice act de insubordonare. În fine, legiunile moşului începeau să se deplaseze. Neîncrezător, el mai ieşea în drum, să vadă cât de tare îi sunt respectate indicaţiile de deplasare. Era considerat act de indisciplină chiar să se vorbească între copii în limba huţulă, moşul patriot a interzis conversaţia în limba maternă huţulă. Cine nu se supunea, avea treabă cu el a doua zi, rigla în trei canturi, sau arătătorul de la hartă intra în funcţiune, palmele neascultătorului se făceau ca nişte gogoşi. Comicul situaţiei era faptul că dacă rămâneau chiar doi copii în coloană, ei trebuiau să continue să meargă în formaţiune, unul şef, celălalt supus! 
  
Într-o zi, ispitit de nişte plante de susai proaspăt înflorite în grădina unui sătean, Mihai, fratele meu mai mic, împreună cu un prieten de-o seamă cu el, s-au răsculat, au dat la o parte toate restricţiile de deplasare în coloană şi, ieşind din rând, au sărit gardul în gradina cu susai. Săteanul cu grădina a văzut isprava băieţilor, s-a luat după ei. Ei fuga, au sărit gardul înapoi în drum, s-au topit în pârâu, crezând c-au scăpat. Dar săteanul s-a dus şi i-a pârât la învăţător. Ba încă a mai spus şi minciuni, că ei ar fi dat pantalonii jos şi ar fi scos limba la el. Vă daţi seama ce-a făcut Anghel cu bieţii copii! Vai de capul lor! 
  
Talentul pedagogic al moşului presupunea şi-o nuia de alun, lungă, ca pentru pescuit, încât nu era nevoie să se deplaseze până în spatele clasei să pedepsească elevul obraznic, croia elevul rebel chiar din faţa clasei, atunci când era cazul. 
  
Tăiatul şi despicatul lemnelor era tot treaba copiilor, mai ales pe timp de iarnă. Trebuiau să care lemnele despicate în casa moşului, trebuiau stivuite frumos. Pentru treaba asta primeau de la nevasta învăţătorului câte o bucată de plăcintă, ea era mai largă la suflet când vedea degetele copiilor îngheţate de ger. Şi grădina de cartofi şi zarzavaturi, tot de mâinile copiilor era lucrată, atât primăvara cât şi toamna. 
  
Era obiceiul clasei ca fiecare să aducă ceva bun de acasă pentru învăţător: un măr, o pară moale, prune şi orice altceva bun de mâncare. Darurile erau puse pe masă, iar moşul blagoslovea dărnicia elevilor. Dar nu-l puteai cumpăra oricum cu aşa ceva, dacă nu ştiai lecţia tot o luai pe palmă cu rigla. Erau unii abonaţi la sportul acesta, aveau pielea palmei groasă ca de urs. 
  
Timpuriu, într-o primăvară, întrebă odată moşul dacă are cineva mere acasă de vânzare. Mihai se oferi el, ştia că tata ţine îngropate nişte mere acre în pământ, pentru primăvară. Anghel i-a dat 25 de lei pentru mere. Dar trebuia să aştepte până tata dezgropa primăvara merele. Între timp, ispita banilor fiind mare, l-au făcut pe băiat să cheltuiască acei bani. L-a tot dus pe moş cu vorbă de pe o zi pe alta, până spre vară. La urma urmei, a ieşit basma curată din afacerea aceea, i-a dus lui Anghel nişte afine mari, frumoase. Dar asta tocmai în iulie, deoarece merele au „putrezit” peste iarnă.  
  
Pentru clasa a V-a Mihai a plecat la şcoala din Moldoviţa. Se mai întâlnea cu Anghel pe drum. Era tot cu căciula lui neagră pe cap, ţuguiată, cu nişte şoşoni mari în picioare, cu pantaloni de pufoaică şi nelipsita lui cârjă. Pe zi ce trecea, moşul umbla tot mai greu, era mai palid la faţă, mai gârbovit. Îl saluta pe învăţător, plin de politeţe, iar el îi zicea: „Măi, Mihai, am auzit că faci minuni acolo, la şcoala din Moldoviţa!” Era plin de mândrie pentru copii trecuţi prin clasele lui, îşi asuma toate meritele pentru aceasta!  
  
Tuna şi spumega împotriva ruşilor. Odată cu venirea lui la şcoală, a făcut pe părinţi să se revolte împotriva obiceiului comuniştilor de a forţa copiii din zonă, majoritate huţuli, dar şi români, de a învăţa după „bucvare” şi „citiri” ucrainene, limba care i se părea comuniştilor filoruşi că ar fi cea mai apropiată de limba nescrisă a huţulilor. În aceste privinţe, părinţii copiilor au fost întru-totul de acord: să se înveţe numai în limba română, că doară copii lor trăiesc în România. 
  
Unul din obiceiurile lui Anghel era să stea în curtea şcolii lângă gardul de lângă drum, privind la gospodarii care treceau pe lângă şcoală. Cum îl vedea pe tata, îl şi aborda cu vorbe de sus: 
  
- Hei, Darie! Unde te duci mata? Băi, ce educaţie au primit băieţii în şcoala mea!  
  
- Ei, cu aşa învăţător! se complăcea tata să-i dea dreptate 
  
- Da! Să vezi rezultatele muncii mele! Ce băieţi grozavi! Băiatul matale, Mihai, dar şi băiatul Gheorghe, al lui Dupri! Cinste şcolii din Demacuşa! Vezi ce educaţie i-am dat? 
  
- Da, domnule Anghel, fără dumneavoastră ce se făceau copiii noştri? 
  
- Ruşii vă mâncau dacă nu eram eu!... Ruşii! 
  
Tata nu ştia cum să scape din acea discuţie, avea treabă, pe când moşul Anghel nu avea decât timp de pierdut. 
  
Fratele Mihai ţine minte o scenă comică vizavi de învăţătorul Anghel. Într-o zi, cam după program de şcoală, învăţătorul şi-a poftit să-şi dea sieşi curaj, să se cinstească cu nişte şampanie. Se nimeri Mihai lângă el, l-a chemat să-l ajute la o treabă: i-a dat un pahar de sticlă să-l ţină până desface dopul de la şampanie. S-a chinuit să scoată dopul cu tirbişonul. Când a reuşit să-l scoată, dopul a făcut: POC!!! Copilul Mihai s-a speriat, a scăpat paharul din mână, care s-a făcut ţăndări! Şi până a găsit Anghel un alt pahar prin casă, în sticlă mai rămăsese o jumătate din şampanie. Cine-i de vină? Dacă nu i-a spus copilului că la scoaterea dopului o să fie o bufnitură mare!... 
  
  
După plecarea lui Anghel din Moldoviţa, o vreme a mai fost învăţător Petrescu, despre care, de asemenea, s-a povestit mult, uneori întâmplări comice. 
  
De abia după sosirea la Şcoala din Demacuşa, ca învăţătoare, a doamnei Olga Balabasciuc, treburile s-au aşezat pe făgaşul cel normal.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Învăţătorul Anghel / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1361, Anul IV, 22 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!