Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



Bucuria învingând tristețea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Bucuria înnobilează sufletul” 
  
– Henrik Ibsen 
  
Nimeni nu poate să se implice cu adevărat în viață fără a fi uneori trist și alteori – stăpânit de bucurie. Sunt simțiri care aparțin ființelor și a căror intensitate diferă de la om la om. Sfântul Ioan Gură de Aur definea tristețea ca fiind „o rană a sufletului”. Un proverb arab spune că tristețea este a oamenilor care judecă, iar filozoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860) credea că „inteligența mărește facultatea de a suferi și, prin urmare, atinge în om gradul său cel mai înalt”. 
  
Tristețea pătrunde din exterior în sufletul nostru prin simțuri, putând avea multiple cauze: ceva ce am dorit nu se realizează; am fost loviți în demnitatea noastră și protestul ne pare barat, ca atare zadarnic; asistăm sau luăm cunoștință de evenimente neplăcute; remarcăm inegalitatea și nedreptatea; pierdem o persoană iubită sau pierdem iubirea persoanei iubite etc. Puterea și speranța slăbesc în sufletul nostru, nu mai avem curajul necesar de a lupta împotriva cauzei, ne supărăm pe lume – ceea ce este inutil, chiar prostesc. Uităm că de cele mai multe ori, pentru ceea ce am pierdut, vine, mai devreme ori mai târziu, un câștig ca o compensație, ca o mângâiere a sufletului. Sau, după cum spune legendarul poet grec Homer, „Cine a rătăcit și a pătimit mult în lume, își găsește bucurii chiar și în durere”, iar scriitorul englez William Shakespeare (1564-1616) ne încurajează cu cuvintele lui: „Înțelepții nu stau niciodată să își jelească pierderile, ci caută cu voioșie să-și vindece rănile”, fiindcă, spune tot el, „Când sosesc mâhnirile, ele nu vin ca iscoade răzlețe, ci în cete”. 
  
Tristețea afectează toți oamenii. Este simțită aproape zilnic în viața noastră. Am scris cândva într-un poem: „Nu toate zilele sunt la fel/ și nu simțim la fel în toate zilele./ Nu toate iubirile sunt la fel/ și nu iubim la fel în toate clipele vieții…”. Spre deosebire de Depresie, care poate fi o afecțiune cu un impact drastic asupra vieții unei persoane – o boală, o tulburare a stării de spirit care cuprinde o varietate de simptome –, tristețea este o stare emoțională. Metaforic, scria cineva „tristețea este doar o „zgârietură superficială”, în timp ce depresia este mai mult decât o rană deschisă care necesită un garou”. 
  
Oamenii triști au nevoie de comunicare, consolare, mângâiere, îmbrățișare. Tristețea care ne cuprinde văzând schimbările în lume făcute în sens negativ, ne semnalează nevoia unei intervenții, unei schimbări cât mai rapide a vieții pornită pe o pantă greșită. Datorită sensibilității diferite, unii oameni se resemnează, alții reacționează, se revoltă. Tristețea te poate însingura atunci când renunți la luptă. Singurătatea nu înseamnă tristețe, dar este o stare care te poate îndemna la tristețe, uneori chiar la bucurie – când descoperim sensuri camuflate până în acele clipe. Nu mai spun de constatarea faptului că cea mai tristă singurătate, poate fi singurătatea în doi. De asemeni într-o colectivitate te poți simți singur, doar tu cu judecata ta și poate și a altora care preferă să tacă decât să-și expună părerile, să sară în ajutorul găsirii unor soluții care privesc viața ta, viața noastră. Când o persoană aflată în această situație caută o cale de ieșire, de schimbare a situației, voința și curajul intră în acțiune, se renunță la starea de tăcere, pasivitate, se dorește a se da ajutor societății, din iubire și prețuire față de semeni. 
  
Filozoful, psihologul român Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), în cartea sa „Românismul”, vorbea despre o „ordine spirituală” adânc înrădăcinată în sufletul românesc, de faptul că românul crede în existența forței divine și, de asemenea, primește cu încredere ideologiile politice, dacă acestea promit „întronarea dreptății și a armoniei între oameni”. Poetul, filozoful Lucian Blaga (1895-1961) vorbea despre o „matrice stilistică – mediul în care respirăm chiar și atunci când nu ne dăm seama”. Astăzi, se vorbește de faptul – experimental constatat – că emoțiile, năzuințele, aspirațiile unui neam generează „un câmp morfic” – o formă impregnată care rămâne și creează tipare de dezvoltare pentru noile generații – și că, normalitatea constă în a te hrăni cu o spiritualitate care îți aparține, ruperea rădăcinilor însemnând slăbirea neamului. În această idee scriam în alt poem: „Dacă n-ar fi rădăcinile, am vedea copacii prin aer zburând!?” 
  
Schopenhauer – spirit mistic, modern, filosoful voinței și al pesimismului, între Goethe și Nietzsche „mult mai chinuit decât primul și mai sănătos decât al doilea” –, considera că putem afla adâncurile ființei noastre prin voință, aceasta determinând evoluția: „Voința este izvorul tuturor fenomenelor, inspiratoarea, creatoarea întregii lumi vizibile. Voința a vrut întotdeauna viața”. 
  
Ca atare, schimbarea în viziunea fiecăruia dintre noi duce la schimbarea societății, la atingerea armoniei care înfrânge tristețea, oricât de temeinic ar fi ea motivată. Și spun aceasta fiindcă întotdeauna am considerat sufletul omului ca „ambitus” al unei voci, unii fiind în stare să simtă intens sentimentul tristeții, deopotrivă sentimentul bucuriei și alte sentimente, și să compenseze, într-un fel, „ambitus” restrâns al celui care nu posedă această calitate a sufletului. Dorințele omului vor determina mișcarea sa, lupta, el va îmbrățișa durerea dar și bucuria vieții. Fiindcă, omul care voiește, având și credința în suflet, până la urmă – izbutește! 
  
Bucuria este sentimentul pozitiv, starea sufletească opusă tristeții care ne cuprinde când simțim că universul ajunge a fi constituit armonic, când întrezărim progresul, mișcarea sa ritmică făcându-se după o curbă sinusoidală în care alternează repausul cu activitatea, respectiv regresul cu progresul, când simțim că suntem, cum spune românul „pe cai mari”. 
  
Bucuria se caracterizează printr-o viziune optimistă a unei situații, este o trăire interioară aducătoare a stării de bine, cu mari nivele de energie și multă disponibilitate în fața acțiunilor constructive, exteriorizându-se prin multe căi: vorbire, fapte, gesticulații, atitudini. Nota cineva că bucuria este una dintre cerințele cele mai de seamă ale vieții omenești, „după ea aleargă sufletul omenesc, după cum aleargă cerbul după izvoarele apelor cristaline”. Cum ar fi viața fără bucurie, fără zâmbete, fără hohotele noastre de râs? Ar fi „întunecată, apăsătoare și pustie”. 
  
Bucuria este o calitate a unui bun creștin. Simțim acest adevăr. Condiția esențială a Bucuriei este Credința, fiindcă o viață lipsită de credință este „o rătăcire în spațiu și timp”. Dacă metafizica – ceea ce nu poate fi perceput cu simțurile noastre – diferă în toate religiile, morala este păstrată. Ce poate fi mai minunat decât religia care predică iubirea pentru semeni, mila, împăcarea, credința și speranța? 
  
Scriitorul francez Antoine de Saint-Exupéry (1931-1944) credea că „dragostea nu constă în țintuirea privirii unuia asupra celuilalt, ci în contemplarea împreună a aceleiași direcții”. Cât adevăr! Este valabil și în dragoste, și în prietenie, în conviețuirea între semeni, în general – în clădirea viitorului. Ideal este să mergem spre sensul pozitiv al devenirii umane, adică a traiului în armonie, sub semnul spiritualității benefice, revelate nouă de Divinitate. Să fim convinși că nu ne naștem în zadar, că nu suferim în zadar, că viața este o carte a învățăturii: „Luați învățătura, că mult argint și mult aur veți câștiga cu ea!...” (Isus fiul lui Sirah 51, 30-36). Când comportamentul nostru este moral, sufletul se eliberează, ajunge la liniște, și războiul din afară și cel dinăuntru se potolesc. Solidaritatea și coeziunea socială sunt alte condiții ce depind de valorile care ne unesc, de spiritualitatea care ne definește și acest fond sufletesc comun poate fi dat în primul rând de cultură. Experimente recente au dovedit că există un câmp cuantic care ne unește cu tot ceea ce există în jurul nostru și că prin intermediul acestui câmp suntem într-o permanentă legătură cu toți și cu toate, fie că suntem conștienți sau nu, de acest fapt. Ar trebui să fim! 
  
Lucian Blaga spunea: „Orice colț sufletesc din noi are atâta rezonanță pentru tot ce se petrece în noi, încât de multe ori mi se pare că fiecare idee are o inimă care bate pentru ceva și fiecare simțământ un cap care cugetă”. În zilele noastre s-a dovedit că sentimentele care izvorăsc din inimă, bazate pe convingerile noastre puternice, pot modifica forma ADN-ului. Filozoful francez Henri Bergson (1859-1941) gândirii căruia Lucian Blaga i-a acordat un deosebit interes – curent filozofic numit intuiționism, 
  
în opinia multor istorici ai filozofiei fiind cea mai mare filozofie pe care a avut-o Franța de la Descartes, iar Europa de la Kant încoace –, spunea: „Bucuria este semnul că viața a reușit”. 
  
Pentru a schimba lucrurile din rău în bine, pentru a ajunge de la tristețe la bucurie, este necesar curajul; el este cel care ne scapă de teamă și ne redă libertatea. Dar, avem nevoie să fim ajutați de timp. „Unde e ceasul meu?”, întreba pictorul spaniol Salvador Dali (1904-1989) apropiindu-se de finalul vieții, pictor care a reușit să redea imaginea timpului lipsit de rigiditate, ceasul său reprezentând conceptul de fluiditate a timpului, care curge în afara voinței noastre sau, exprimat altfel – paralel cu voința noastră. Despre tablou, se crede că sursa de inspirație ar fi fost Teoria Relativității a lui Albert Einstein, Dali a explicat însă, că l-a inspirat brânza Camembert care se topește la soare – superbă metaforă! –, iar ceasul de buzunar din tablou atacat de furnici – o metaforă a decăderii, a timpului în care se călărește „pe cai mici”, mai recent… „pe mârțoage!”. 
  
Să poți avea o viață armonioasă, să poți să iubești, să poți să te dăruiești, să poți să găsești mereu soluții miraculoase la problemele de zi cu zi, este nevoie de bucuria fiecăruia dintre noi. În interiorul nostru mai întâi trebuie să fim fericiți, să putem însuma fericirea noastră altor fericiri. Și „să lăsăm petalele dulci ale bucuriei să se aștearnă lin pe covorul sufletului nostru”, după cum scria cineva, în tonul optimist. 
  
Simptomele timpului în care trăim se datorează unui complex de factori, de la cei tehnologici, până la factori ideologici, geopolitici, economici care duc la o accelerare a evenimentelor, schimbări și direcții, ne spune autorul și vizionarul Dr. James Canton (n. 1951). El prevede o revoluție care va avea loc în economia globală, ca urmare a convergenței dintre comerțul liber, tehnologie și democrație, ce va schimba semnificativ vechile echilibre sociale; noua forță de muncă va fi tot mai multiculturală și va valoriza mai accentuat potențialul feminin; schimbările globalizării ce se vor face simțite prin apariția unor noi centre de putere vor conduce la noi conflicte ale diferitelor civilizații, în care se vor confrunta valorile economice și culturale, ele vor produce schimbări greu de definit. Însăși schimbarea climaterică, adaugă el, va face lumea greu de recunoscut, prin provocările pe care le implică „încălzirea globală, poluarea și amenințările biodiversității”. Rezumând previziunile lui James Canton, se poate spune că viitorul este într-adevăr nepredictibil, iar ruptura de trecut va fi mult mai radicală decât cea marcată de trecerea de la marile descoperiri geografice și producția manufacturieră, la lumea modernă și industrializarea din sec. al XIX lea al XX lea. „Ocupat până ieri cu interpretarea trecutului, istoricul va trebui să învețe să-l priceapă, să-l expună și să-l explice prin prisma unui viitor alternativ, făcând din trecut trecut-uri și din prezent, o variantă potențială de coagulare coerentă a lumii”, ne mai spune James Canton. 
  
Lucian Blaga, la vremea sa, constata caracterul relativist al istoriei, totul depinzând de „felul liniei pe care un nou stil dorește s-o dea vieții” și concluziona, luând în calcul variația, veșnicele schimbări: „Istoria nu cunoaște cuceriri definitive!” 
  
Referinţă Bibliografică:
Bucuria învingând tristețea / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2083, Anul VI, 13 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!