Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 2009 din 01 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Din Carolina de Nord în Kentucky
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o pagină din ea.” 
  
- Sfântul Augustin 
  
Am făcut o călătorie frumoasă și interesantă cu automobilul, din statul Carolina de Nord în statul Kentucky, trecând prin statele Virginia și Vest Virginia. În total 564 mile, adică 908 km. 
  
Plecând din orașul Raleigh, depășind teritoriul statul Carolina de Nord, am intrat în statul Virginia, denumit Commonwealth of Virginia, după numele reginei Elisabeta I, cunoscută ca „Regina virgină”, și subliniind faptul că are la bază „averea comună” (Common wealth) a întregii populații, în contrast cu statutul anterior de „Colonie regală” – fosta colonie a regatului Marii Britanii. Virginia face parte din cele 50 de state unite ale Americii, se găsește în zona cunoscută drept „Sudul Statelor Unite” deși este cam la mijloc și oarecum în est, nu prea departe de apa oceanului Atlantic și se bucură de denumirea de Commonwealth alături de alte trei state: Kentucky, Massachusetts și Pennsylvania. Capitala este Richmond. Statul mai este cunoscut și cu numele de alint „Mamă a Președinților”, întrucât este locul de naștere a 8 președinți ai Statelor Unite, dintre care George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii. Părți ale coloniei originale au stat la baza formării altor state, cum sunt: Virginia de Vest, Kentucky, împreună cu părți din statele Ohio și Indiana. Zona este împădurită, așa cum este întreg sudul Americii. Ziua călătoriei a fost o zi însorită, verdele copacilor strălucind în lumina razelor blânde de soare. 
  
Următorul spațiu parcurs a fost statul Virginia de Vest (West Virginia), parte din regiunea cunoscută sub numele de Appalachia, denumirea venind de la Munții Apalași (Appalachian Mountains), un lanț de munți foarte vechi, împăduriți, de înălțime mijlocie (1000 m), ce se întind paralel cu coasta de est a Americii de Nord, din Canada până în nordul statului Alabama. Sunt Munți de încrețire, formați la împingerea în sus a straturilor cutanate de roci, de-a lungul unei plăci continentale, la ciocnirea a două plăci. Majoritatea munților s-au format în acest fel: munții Alpi, Himalaya și Apalașii. În fața ochilor se desfășura o minunată priveliște. Adevărat spunea Confucius: „O imagine valorează mai mult decât zece mii de cuvinte”. Sunt unii care nu prea văd frumuseți, dar sunt și frumuseți care nu pot fi trecute cu vederea! Tăcuți și liniștiți, în căldura soarelui de vară, copacii pădurilor de foioase și de conifere zugrăveau pe cer verdele lor tonic și plin de speranță, în curbe line, interminabile. Și mașina își făcea loc printre copacii pădurilor din apropiere care nu te lăsau să vezi altceva, obligându-te să privești coloritul și frumusețea dantelelor țesute… Lipsea doar glasul tainic al pădurii, fiind acoperit de zgomotul motorului mașinii și foșnetul aerului șoselei. 
  
Cunoscut și ca The Mountain State, statul West Virginia cu Capitala la Charleston s-a desprins din Commonwealth of Virginia în timpul Războiului civil american, fiind admis în Uniune ca un stat separat în 1863. Este cunoscut pentru frumusețea sa naturală, pentru tradiția în domeniul mineritului cărbunelui și al exploatării lemnului și ca destinație turistică pentru cei interesați de activități și sporturi în aer liber, cum ar fi schiatul, pescuitul, plutăritul sportiv, vânătoarea, cățărarea pe stânci și alpinismul. Ne-am oprit pentru câteva minute și am privit fermecătorul, interminabilul lanț al munților, cu vegetația lor abundentă, alcătuită dintr-o mare varietate de specii, păduri de foioase – ulmi, plopi, arțari, stejari, tei, paltin și frasin – care îmbracă poalele munților și pădurile de rășinoase – brad, pin – 
  
care urcă pe versanții munților. 
  
După acest drum lung parcurs, am ajuns în Statul Kentucky, conform originalului din engleză „Commonwealth of Kentucky”, cu capitala Frankfort. Este unul din cele 4 Commonwealth-uri ale Statelor Unite ale Americii, situat în sudul acestora, deși câteodată este geografic inclus în zona cunoscută sub numele de Midwest. În 1792 Kentucky a devenit cel de-al cincisprezecelea stat al Uniunii. Povestea spune, dar sunt și povești adevărate, că acest stat ar fi putut să se numească Transilvania. Pe timpul președintelui Thomas Jefferson, acesta ar fi avut ideea să-l numească astfel, neavând nici o legătură cu România, ci cu terminația „sylvania” foarte populară la acea vreme și care ar fi însemnat pentru americani o regiune plăcută, împădurită. Acum, numele de alint al statului este „Bluegrass State” (Statul ierbii albastre), datorită prezenței „ierbii albastre” în multe din gazoanele sau pășunile statului, faimos pentru rasele sale de cai. Mândria locală constă și în așa numitul Bourbon, distileriile de whisky, genul muzical cunoscut ca „Bluegrass”, cărbunele și baschetul din colegii. Populația totală a statului este de peste patru milioane locuitori. Structura rasială în conformitate cu recensământul din anul 2010 indică prezența unui procent important de Albi, apoi Negri, Americani nativi, Asiatici, Havaieni nativi sau locuitori ai insulelor Pacificului, Hispanici sau Latino și alte rase. 
  
Louisville este cel mai mare oraș din statul Kentucky. A fost fondat în 1778 de către conducătorul militar american George Roger Clark (1752-1818), luptător pe frontiera nord-vestică în timpul războiului revoluționar. El a obținut victorii remarcabile care au ajutat America să-și extindă granițele, iar orașul a fost numit după Regele Louis al XVI-lea al Franței. 
  
Louisville este locul multor evenimente importante de-a lungul timpului. Vizitând orașul, m-a impresionat faptul că pe lângă clădiri asemănătoare metropolelor americane, s-au păstrat și clădiri cu frumoase arhitecturi vechi, adevărate castele. Orașul este renumit și pentru festivalul Shakespeare, etalat în fiecare an și alte multe atracții culturale: Muzeul de Istorie care dispune de o colecție interesantă de arme, armuri și artefacte, reflectând 1.000 de ani de istorie a armelor de pe teritoriul Statelor Unite și al Marii Britanii; Muzeul Derbiurilor – singurul muzeu din lume dedicat unei curse de cai; Muzeul de Artă – cel mai vechi muzeu de artă din Kentucky. Instituția adiacentă Universității din Louisville expune alte peste 12.000 de lucrări de artă. 
  
Printre rezidenții notabili ai acestui oraș a fost inventatorul Thomas Alva Edison (1847- 1931), „omul care a adus lumina” și care a locuit în Louisville pentru scurt timp, în acest oraș existând acum o casă istorică a lui Edison. De mic copil a avut o înclinație spre cunoaștere, ajungând inventator și om de afaceri american la sfârșitului de secol XIX și începutul secolului XX, cunoscut ca „Magicianul din Menlo Park”, locul din New Jersey unde Edison și-a înființat un laborator de cercetare și a dobândit acest nume, el fiind cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice, numărul brevetelor de invenți depășind cifra de două mii. A realizat invenții în domeniul electricității (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și cinematografiei – kinetoscopul. În lumea industriei a introdus noțiunea de producție de serie. Thomas, copilul bolnăvicios avea o minte genială, deși rezultatele sale școlare erau mediocre. Mama sa, o fostă profesoară, l-a retras curând de la școală și l-a învățat să scrie și să citească. „Mama a fost cea care m-a format. Avea foarte multă încredere în mine, iar eu simțeam că nu trebuie sub niciun chip să o dezamăgesc”, avea să-și amintească Edison peste ani. Pentru el „Valoarea stă în ceea ce ești, nu în ceea ce ai”. După „becul cu filament” pe care-l realizase, promisese și se ținuse de cuvânt: „Vom face electricitatea atât de ieftină, încât numai cei bogați vor mai aprinde lumânări! ”. S-a mutat la New York, unde a creat un sistem prin care publicul larg a putut beneficia de iluminare electrică. Succesul său a fost răsunător. Edison – unul dintre cei mai mari inventatori ai istoriei – era și un bun antreprenor, astfel el și-a dezvoltat un adevărat imperiu comercial în domeniul electricității: cuprindea o suită de companii care produceau și operau toate aparatele necesare iluminării. Unul dintre oamenii care au lucrat pentru el a fost inventatorul, fizicianul, inginerul sârb Nicola Tesla (1856-1943) considerat și el „unul din cei mai mari 100 de americani”. Lui îi datorăm primul sistem de comunicație wireless, primii roboți, prima telecomandă etc. Marele inventator Nicola Tesla a renunțat însă la colaborarea cu Edison, între ei intervenind neînțelegeri de ordin financiar. 
  
Edison avea o viziune optimistă asupra vieții, spunând: „Cel mai mare neajuns al nostru este că renunțăm prea repede. Cel mai corect drum către succes este să mai încerci o dată”. Tot el, faimosul, harnicul Thomas Edison spunea, cu peste o sută de ani în urmă, că: „Geniul este 1% inspirație și 99% transpirație”. 
  
În altă zi am vizitat târgul de antichități din Louisville, plasat pe malul râului Ohio. Podul de peste râu te trece în statul Indiana – pământul indienilor – situat în regiunea Marilor Lacuri. La intrare am primit în dar o crenguță cu flori albe de pădure, pe care am purtat-o tot timpul cât am vizitat târgul. În târg – un public pasionat de lucruri antice, o mulțime de colecționari își întinseseră obiectele pe tarabe, pentru întâlnirea cu pasionații obiectelor care au căpătat patina timpului. Vizitatorii au putut admira și achiziționa antichități veritabile precum ediții de colecție, fotografii din secolele trecute, piese de mic mobilier, tablouri, icoane, bijuterii, argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porțelanuri, tablouri, statuete etc. Un târg de antichități dezvoltă întotdeauna atenția privirii și gustul pentru alegerea unui obiect. Varietatea de obiecte vechi ale acestui târg vizitat au inclus printre lucruri de valoare și kitsch-uri. Cu toate acestea, zeci de anticari din regiune au împărtășit cu vizitatorii pasiunea pentru cele mai frumoase și interesante obiecte – autentice. 
  
Ca un divertisment, într-un spațiu mic, îngrădit se aflau doi pui de Lama. Am mângâiat puii, aflând cât de prețioși sunt, întrucât Lama face un singur pui după perioada de gestație de 11 luni și alăptarea de aproape un an. Ajuns la maturitate, animalul mare și puternic are trei caracteristici importante: ține multe femele, de obicei masculul adună șase femele în jurul lui – un adevărat harem – și le protejează, urcă pe stânci și... scuipă când se enervează. Despre strămoșii Lamei de azi se spune că au trăit în sălbăticie pe coastele munților, cu mii de ani în urmă. Mai târziu, această creatură de doi metri înălțime, cu o greutate de aproape o jumătate de tonă, colorată, blândă și cu blană de puf, a fost domesticită. Seamănă cu cămilele numai că, sunt mai mici și nu au cocoașă. Durata de viață a lor este de 20 de ani. Folosește omului la căratului greutăților, dar și ca animal de companie. Se mai spune că în 1984, primele lame au fost importate în Statele Unite, iar la ora actuală există peste 70.000 de capete în fermele de lame din această țară. Ele sunt tunse și lâna lor plăcută la atingere, moale, delicată, pufoasă, caldă rivalizează cu cașmirul și mohairul, dar este mult mai durabilă și rezistentă. Oricum, cei doi pui au fost atracția târgului, în special a copiilor care le-au dat de mâncare din palmele lor. 
  
Am mai privit obiecte vechi, înnobilate de trecerea timpului și am ajuns la marginea spațiului rezervat Târgului. Am privit râul învolburat - Ohio, podul ce-l traversează, ne-am fotografiat și ne-am gândit la podurile care constituie, în zilele noastre, o adevărată artă magică, realizată prin ingineria și designul construcției. 
  
Făcând o paranteză, amintesc cât de tare m-au impresionat podurile din Budapesta, care leagă orașul nou de cel vechi – Buda de Pesta, 9 poduri peste Dunăre iluminate. Ploua mărunt în acea seară… Am traversat unul dintre poduri, perpedes, cuprinsă de morbul singurătății, deși nu eram singură... Pășeam pe un drum necunoscut, obligată să nu mă abat de la calea ce ducea pe celălalt mal al Dunării. Pășind greșit, apa neagră, zgomotoasă și hulpavă mă putea înghiți. Priveam malul spre care înaintam cu teamă și nerăbdare, străzile luminate de felinare, clădirile – palate mari care-și așteptau turiștii, luminate feeric de policandrele de cristal… Cu adevărat mă simțeam o intrusă vulnerabilă, într-o lume ostilă… Înaintam și recitam cu glas tare, versurile lui Bacovia: „Și parcă dorm pe scânduri ude, / în spate mă izbește-un val / Tresar prin somn, și mi se pare / Că n-am tras podul de la mal. / Un gol istoric se întinde, / Pe-aceleași vremuri mă găsesc...” Peste ani am văzut podurile grandioase newyorkeze, dorind parcă să nu se mai termine traseul, avidă de magicul construcției pe care-l zăream în viteza automobilului. Și câte poduri sunt în lume, câtă măreție în construcția lor modernă și ce arhitectură în cele vechi, fiindcă podurile au contribuția lor la scrierea istoriei vieții... Nu pot să nu-mi amintesc în aceste clipe de desele treceri peste Dunărea ce străbate țara noastră, peste podul de la Cernavoda, inaugurat cu peste 120 de ani în urmă, în prezența regelui Carol I. Și era, la vremea aceea (1895), cel mai lung pod din Europa, cu cea mai mare deschidere, iar complexul celor trei poduri feroviare era cel mai lung de pe glob… Ce mult a evoluat lumea în domeniul construcției, ce frumuseți a creat mintea omului, câtă imaginație, energie și muncă pentru realizarea acestor frumuseți! 
  
Am terminat paranteza și revin la descrierea orașului Louisville, a cărui viață intensă am încercat a o cunoaște: multe restaurante, depozite transformate în berării, magazine cu modernități și altele cu antichități. Una din atracțiile forte o reprezintă Bourbon, băutură făcută în distileriile locale – obținută prin distilarea cerealelor care conțin minimum 51% porumb. Primii producători au fost scoțienii și irlandezii care au venit în această zonă pe la 1700. O alta este Kentucky Derby, o cunoscută cursă de cai care se desfășoară în prima sâmbătă din Mai. Louisville poate fi socotit de asemenea un oraș al parcurilor, beneficiind de foarte multe spații acoperite cu verdeață. Multe dintre acestea au fost proiectate de Frederick Law Olmsted, cel care a proiectat și bine cunoscutul Central Park din New York, despre care am amintit în cartea „Jurnal american” ed. în 2001. Un parc frumos este Parcul Central din Louisville în care, între 2 și 5 iunie, s-a anunțat spectacolul shakespearian în aer liber, în memoria celui mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză, de la moartea căruia se împlinesc 400 de ani – William Shakespeare (1564-1616), cel care a făcut o uimitoare scenă pe scena lumii, opera sa fiind alcătuită din aproape 37 de piese de teatru, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, 154 de sonete, poeme și apocrife. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg din lume. Dintre comedii citez „Doi tineri din Verona”, piesa jucată în aceste zile, în acest Parc Central din oraș, în cadrul Festivalului desfășurat în perioada 1 iunie-24 iulie, în mai multe locuri. Benjamin Jonson, dramaturgul englez renascentist, prieten și rival în același timp cu Shakespeare, a exprimat un adevăr cu privire la Will: „He was not of an age, but for all time”(El nu a fost al unui timp, ci al tuturor timpurilor). 
  
În seara zilei de vineri, 3 iunie, cu zece minute înainte de începerea spectacolului, am ajuns în parc, am pătruns în aria destinată spectatorilor, ne-am așezat pe băncile aranjate în fața scenei improvizate în aer liber. Cerul era senin, lumina felinarelor lumina spațiul. Piesa în două acte a început exact la orele 20, cu o pauză între acte, când lumea a putut servi câte ceva de la bufetul amenajat la o oarecare distanță. Piesa este din tinerețea lui Shakespeare, o comedie spumoasă cu multe intrigi, o subtilă reflecție asupra timpului care aduce pierderea iluziilor, încercări de trădare a prieteniei din cauza iubirii; maturizarea tinerilor care trec prin momente comice de iubire, trădare, revenire, prețuind în final dragostea, prietenia, găsindu-și liniștea, fericirea. O poveste de dragoste a celor doi tineri din Verona, cu final fericit. Comedia s-a desfășurat alternând dialogurile vorbite cu muzică și dans, în acest mod fiind foarte plăcută. În lumina felinarelor din parc, ne-am îndreptat spre mașina care ne ducea acasă. Era trecut de orele 22. 
  
În zilele următoare am vizitat Universitatea publică americană din Louisville, numită și U L, membră a sistemului universitar din întregul stat. Universitatea include Centrul Medical Universitar de Cercetare, situat în centrul orașului, semnificativ pentru Statele Unite, întrucât aici s-a descoperit primul vaccin împotriva virusului HPV care poate produce cancer și s-a realizat primul transplant din lume a unei inimi artificiale. Universitatea este, de asemenea, cunoscută pentru echipele sale sportive, având emblema – capul Pasării Cardinal, cu ciocul deschis, pregătită pentru un zbor, motivația fiind lupta și obținerea succesului. Am zărit-o pe panoul de la intrarea în Parcul Cardinal al Universității, rezervat practicării sporturilor, echipa de baschet fiind renumită. 
  
Universitatea a fost fondată în anul 1798 și dezvoltată ulterior, până în 1845. În 1837 Consiliul Local a fondat „Louisville Medical Institute”. A funcționat ca Universitate publică municipală între anii 1846 și 1969. În 1970 a devenit Universitate publică de stat, datorită unui fost student al universității care a devenit guvernator al statului Kentucky și în acest mod funcționează și în prezent. Universitatea a suferit, oarecum, la începuturile ei de lipsa de fonduri, până la apariția prof. dr. John W. Shumaker (n.1942) care a devenit rectorul Universității în 1995 și a fost capabil să strângă fonduri mari pentru universitate. În 1997, facilitățile sportive s-au adăugat în apropierea campusului universitar. Universitatea s-a dezvoltat și au fost adăugate clădiri în domeniul nanotehnologiei și al cercetării medicale. Are 12 facultăți, oferă diplome de licență în 70 de domenii, diplome de masterat în 78 domenii și doctorate în 22 de domenii. Criteriile de admitere sunt considerate foarte riguroase și selective. Campusul este în imediata apropiere a Universității. 
  
Am vizitat câteva clădiri ale facultăților, clădirea în care se țin cursurile, biblioteca în imediata apropiere a clădirii destinată cursurilor și unul dintre multele laboratoare destinate cercetării – spațios, luminat, bine utilat. 
  
Biblioteca, care funcționează din 1981 este o clădire cu patru etaje care a cunoscut o expansiune în martie 2006, crescând în dimensiune (27000 m2) și capacitate de rafturi la peste 1,3 milioane de cărți. Este una dintre cele cinci universități din SUA care posedă un sistem de regăsire robotizat. Biblioteca Universității din Louisville a fost cea de-a șaptea instituție academică din America de Nord care s-a bucurat de asemenea facilitate. 
  
Am iubit bibliotecile, ori unde le-am descoperit. Le-am asemuit cu „temple ale zeilor” în care se stochează hrana spirituală! „Singurul lucru pe care trebuie să îl cunoști cu precizie este unde se află biblioteca”, spunea Albert Einstein, iar scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (1899-1986) își imagina Paradisul asemenea unei biblioteci, o perioadă a vieții sale fiind Director al Bibliotecii Naționale. 
  
Referinţă Bibliografică:
Din Carolina de Nord în Kentucky / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2009, Anul VI, 01 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!