Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Răbdare și speranță
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dacă am făcut descoperiri valoroase în viață, aceasta se datorează mai mult răbdării și atenției decât oricărui alt talent.” - Isaac Newton 
  
Spuneam… da!, spuneam că s-a dovedit nevoia de schimbare a modului de a gândi și a simți, dar și cel de a acționa. Și mai vorbeam despre decența necesară politicienilor, cu alte cuvinte despre necesitatea schimbării mentalității lor, astfel ca ei să servească cu adevărat interesul colectivității. Ei, politicienii, au obligația să vegheze asupra „căilor”, să asigure aplicarea ordinei lumești și respectarea dreptății umane. Greșelile lor „sunt crime, fiindcă în urma lor suferă milioane e oameni nevinovați…” spunea poetul nostru Mihai Eminescu. 
  
Este necesară schimbarea, fiindcă schimbare înseamnă mersul înainte, înseamnă progres, înseamnă atingerea unui echilibru, înseamnă mulțumire în final. Dar orice schimbare trebuie pregătită, adică gândită temeinic, făcută cu răbdare, logică și iubire. Răbdare se cere de asemenea din partea celor care așteaptă schimbarea, adică li se cere a avea puterea de a îndura încercările vieții și de a aștepta când trebuie și cât timp trebuie, ducerea ei la bun sfârșit. Despre omul răbdător se știe că nu provoacă furtuna, ci creează liniște în jurul său, alungă norii. Să ne plecăm urechea la cuvintele înțelepte: „Unde nu este răbdare, acolo nu este nici iubire”, spunea Sf. Grigorie cel Mare, răbdarea fiind cea mai puternică armă în ispite. Și ispite sunt multe. Pentru spiritualitatea creștină viața este o permanentă mergere înainte, spre culmile desăvârșirii, ea însemnând nu numai urcușul unor trepte, ci și o luptă, iar calea este cea a virtuții. Întru această înțelegere a legii interioare a sufletelor, acel numit bun simț trebuie să se manifeste în acțiunile noastre. Putem vorbi, de data aceasta, de o „ramă” în care încadrăm principiile noastre sufletești. În această accepțiune, sensibilitățile de orice fel ale omului de lângă noi nu pot fi lezate, incluzându-le desigur și pe cele religioase și, nimic nu poate justifica, de partea cealaltă, răzbunarea, spiritul revanșard prin ucidere, acțiuni egale cu ale omului primitiv, dominat de instincte. Din punct de vedere legislativ un articol din Declarația Drepturilor Omului specifică: „Nimic nu trebuie să îngrădească libera exprimare, atât timp cât aceasta respectă libertatea și demnitatea persoanei”. 
  
Probleme noi inundă societățile, și ele vin în valuri puternice, gata să frângă malurile. Ajungem să amintim cuvintele lui Alvin Toffler: „Conducătorii – chiar și cei mai buni – se dovedesc neputincioși, întrucât instituțiile prin intermediul cărora trebuie să acționeze sunt perimate”. Dar oamenii? 
  
Sunt multe de făcut, un conducător trebuie să aibă o „ceată” în jurul lui, care să ajute cu idei la luarea unor decizii de schimbare. Timpul trece foarte repede, problemele sunt multe și deciziile se cer luate. Pentru cei care așteaptă și critică toate mișcările, este mult mai ușor decât pentru cei care s-au urcat în „trăsura cu cai”. Nu mai spun de „vizitii” aleși, în care se pun toate speranțele. Lor, celor angajați în conducerea acestei lupte li se cere a fi exemple de virtute, iubitori de Dumnezeu și de oamenii pe care-i conduc. 
  
În această luptă pentru cu caracter virtuos, fiecare om, spunea Părintele Dumitru Stăniloae, „se angajează benevol, din proprie inițiativă, dintr-o dorință de desăvârșire”, iar încercările sau necazurile sunt cauzate de abaterea unora de la calea cea dreaptă a vieții virtuoase. Oamenii și în special cei care ne conduc trebuie să cugete, să-și facă timp pentru cugetare, pentru a face lucruri potrivite firii lor, dar și firii celor pe care-i conduc. 
  
Se poate întâmpla oricui să rostească sau să dea răspunsuri pripite, sau să acționeze în mod pripit, fără a gândi prea mult. De aceea, ar trebui să ne rezervăm un timp pentru a gândi vorbele și acțiunile, a nu ne grăbi să spunem sau să facem ceea ce ne vine imediat în minte. Nu întotdeauna primul gând este și cel mai bun. Sigur că acest timp pentru fiecare persoană este diferit, funcție de viteza conexiunilor care se fac în minte, dar pentru un rezultat bun al celor spuse și apoi făcute, el este necesar. Pauza, acea tăcere, poate fi cu adevărat „de aur!”. Alții nu au răbdare să asculte, din cauza firii lor, dar de cele mai multe ori din lipsă de înțelegere, nesituându-se pe același nivel de cunoștințe cu ceilalți. 
  
Împlinirea unei dorințe sau a unui ideal întotdeauna necesită curajul de a suferi întru așteptare. Sfântul Apostol Pavel arată că răbdarea este „o roadă a duhului alături de alte virtuți”. În general suntem nerăbdători. Ne grăbim și ne motivăm întotdeauna graba, cu argumente plauzibile sau mai puțin plauzibile, deși nu ar trebui să ne grăbim niciodată a face ceva fără a ne documenta, adică a cunoaște, analiza în profunzime problemele și a gândi asupra lor. Înțelepciunea poporului român a creat proverbele: „Graba strică treaba”, sau „Încetul cu încetul se face oțetul”, sau „Oțetul tare vasul său și-l strică”( iuțeala poate dăuna), sau „Cu încetul, încetul, agurida se face miere”( cu răbdare se poate obține binele). 
  
Lucrarea virtuoasă a schimbării fiind grea și putând fi însoțită de necazuri, grăbindu-ne să luăm decizii s-ar putea ca ele să nu fie dintre cele mai bune, mai potrivite. Aprecierile grăbite sunt făcute de oameni incapabili de a înțelege în profunzime lucrurile și ele pot să perturbe deciziile și chiar drumul ales. După umila mea părere, și aici trebuie să intervină o schimbare. Mi-aș permite să spun: Săriți la gâtul celor vinovați, celor care refuză schimbarea mentalităților ținând astfel pe loc mersul înainte al societății și respectați-i pe cei ce se străduiesc să facă o schimbare în bine! Sunt greutăți și oricât ar încerca cineva să le evite și să se ferească de ele, să recunoaștem că fac parte din arsenalul zilnic al vieții. Pentru ele trebuie avută înțelegere, păsuire. 
  
Așadar, criticile, așteptările cu privire la viață, trebuie însoțite de răbdare, coordonate într-un mod care să ne permită să ne gândim creativ la viitor; să nu dăm totul la o parte, cu furie, fără judecată și să ne grăbim să înlocuim cu ceva care nu poate demonstra soliditate, pentru a nu ajunge în situația de a fi dezamăgiți. Dar nici a tolera un rău existent, complăcându-ne în situații neclare prea mult timp sau, a fi intoxicați cu sentimentul neîncrederii, al îndoielii, sau de cel al nepăsării. Lipsa de entuziasm, spunea și Dostoievski, este semnul pierzaniei: „și diavolul și nebunia îi așteaptă chemarea”. 
  
De încercările prin care trecem și vom trece, nu se poate eschiva nimeni. Este foarte important însă, modul în care le judecăm și le înțelegem, le cântărim și le depășim. Adevărate sunt afirmațiile lui Constantin Noica: „Viața este un dozaj; ești din când în când inteligent, sau ești mai inteligent azi decât ieri”. Poate și de aceea ne trebuie, în cele mai multe momente ale vieții, răbdare, bunătate, înțelepciune; să fim continuu penetrați de spiritul pozitiv care, pentru sociologul și filozoful francez Auguste Comte (1798-1857) - fondatorul filozofiei pozitivismului - filozofie ce nu mai caută explicarea cauzelor obscure ale fenomenelor, ci se mulțumește cu studiul datelor experienței -, constă în „a vedea pentru a prevedea” - a studia ceea ce este, pentru a conclude la ce va fi. În fond, realitatea materială a existenței se află sub imperiul substanței gânditoare a sufletului nostru, lumea exterioară fiind legată de lumea noastră interioară. 
  
Același filozof francez, în discursul său despre spiritul pozitiv, specifica destinația necesară întregii noastre existențe, atât personală cât și socială, „îmbunătățirea continuă, nu numai a condiției noastre, dar și a naturii noastre […] Dogma progresului nu poate, deci, deveni îndestulător de filozofică decât în urma unei exacte aprecieri generale a ceea ce constituie mai ales această îmbunătățire continuă a propriei noastre naturi, obiect principal al progresului uman.”, accentuând în lucrarea sa asupra faptului că inteligența și sociabilitatea servesc ca mijloc și scop de realizare, prin ele distingându-se umanitatea noastră, de simpla animalitate. Scopul filozofiei lui era de natură practică – progresul umanității - pe care, se spune, o iubea cu „pasiune mistică”. El arăta necesitatea educației prin care se poate realiza reforma sufletească în sensul spiritului pozitiv, altruismul luând locul egoismului. Și nu trebuie uitat că educația se clădește pe moralitate; numai cu ea se poate crea orice edificiu solid. 
  
În concluzie, referindu-ne la situația din țara noastră, parcă nu am dori schimbări pripite, ci profund gândite, nu am dori neliniști, judecăți nedrepte și lipsă de răbdare din partea celor care este normal să aștepte cu credința că toate se vor rezolva în bine, sau măcar vor porni pe căi bune și drepte. Și vorba dramaturgului român Ion Luca Caragiale: „Nițică răbdare!”să avem. 
  
Fac o digresiune de la subiect, spunând că există libertatea, valoare fundamentală a societăților noastre, cucerită din greu și care trebuie protejată, iar rama ei de aur, cum îmi place să spun, trebuie să fie decența. Există în lume eroism, excentricitate, fanatism, dar există și sfințenie, și cumpătarea la braț cu răbdarea, cu acestea din urmă ajungându-se la mult doritul echilibru sufletesc, în urma căruia „Ziua soarele nu te va păli și noaptea luna nu te va vrăji” (psalm 121). Oricum, unei ofense nu-i răspunzi cu ură și crimă, ci cu argumente, în același mod, cu iertarea ce conferă putința ei înălțătoare, salvatoare, sau chiar cu ignorarea, care poate avea o notă de noblețe. Cine mai ține cont de toate acestea? Răzbunarea și-a întins aripile negre. S-ar dori uneori dialogul, argumentarea, dar ele pot să existe între oameni cu același nivel de cultură, altminteri poți vorbi în van. Nu oricine poate gusta o glumă (dar făcută cu decență!), nu oricine poate râde; alții se încruntă și lovesc, nu tolerează nimic, voind să-și impună modul lor de a gândi. Unde mai sunt inteligența și sociabilitatea necesare progresului, când fanaticii zdruncină unitatea, libertatea, progresul omenirii, creând rupturi în societate, acționând în numele unei idei sau a unei religii, pe care probabil nici nu o cunosc îndeajuns? Dar, mai presus de aceste atacuri barbare, criminale, trebuie să se știe că libertatea gândului, a cuvântului, făcute în plan legal și moral, nu vor putea fi ucise, grafitul condeiului nu se va termina niciodată! 
  
Referinţă Bibliografică:
Răbdare și speranță / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1483, Anul V, 22 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!