Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 1330 din 22 august 2014        Toate Articolele Autorului

BUNĂTATE vs. RĂUTATE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Nu recunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea.” 
  
Ludwig van Beethoven 
  
Bunătatea este un sentiment existenţial fundamental, este acea înclinare a omului de a face bine, este o limbă pe care o înţelege oricine, pe care „surdul o poate auzi şi orbul o poate vedea”, după spusele scriitorului Mark Twain. 
  
Ne naştem buni, dar condiţiile vieţii ne fură bunătatea într-o mai mare sau mai mică măsură. Educaţia, orientarea însă, au o mare importanţă. Viaţa ne pune în faţă anumite situaţii în care trebuie să decidem şi să acţionăm, ne pune la încercare. Pe unii încercările îi înrăiesc, pe alţii îi înţelepţesc. Deşi este mai greu să fii bun, sunt destui oameni care au acest curaj şi dispuşi a se pune în slujba binelui.  
  
Bunătatea aparţine oamenilor de caracter, oamenilor echilibraţi, oamenilor puternici. Este o atitudine specific umană, cu origini metafizice, spre regretul nostru din ce în ce mai rar întâlnită în societatea actuală. Caracterul se formează printr-o luptă intensă şi aspră asupra eului nostru, luptă contra înclinaţiilor fireşti moştenite, atunci când ne dăm seama că ele există. Fiecare păcat cultivat slăbeşte caracterul şi întăreşte obiceiul rău, iar rezultatul este stricăciunea fizică, intelectuală şi morală. A discerne între a fi rău şi a fi bun ar fi necesar şi ar dovedi existenţa inteligenţei noastre. Astăzi oamenii se grăbesc să depăşească etapele vieţii şi din acest motiv devin egoişti, răi, isterici. Prin urmare bunătăţii i se opune răutatea, o atitudine instinctuală primară, universal răspândită. Să fii rău este simplu, să fii bun cere efort, gândire şi înţelegere. Răutatea poate duce la cruzime şi acte de sălbăticie. 
  
Există bunătate interioară şi personală, precum şi bunătate exterioară şi socială. Omul bun se străduieşte să realizeze în el însuşi, dar şi la alţii, idealul cel mai înalt de inteligenţă, putere şi dragoste care duce la fericire, chiar dacă fericirea, unora li se dovedeşte până la urmă a fi o îndelungă aşteptare. „Fiţi buni unii cu alţii” ne învaţă Biblia. Caracterul esenţial al bunătăţii este dezinteresarea, în vederea întregului din care omul face parte. Bunătatea, amabilitatea, în familie, în societate, este necesară. Henry James spunea că trei lucruri sunt importante în viaţă: „Primul este să fii amabil, al doilea să fii amabil şi al treilea ... să fii amabil”.  
  
Una dintre cele mai importante căi de a manifesta bunătate este modul în care vorbim unul cu altul. Atmosfera creată între oameni este determinată, în mare parte, de cuvintele pe care le rostim, fiindcă ele pot răni sau pot jigni. Ar trebui să ne facem bunul obicei de a vorbi pe un ton plăcut, a avea răbdarea de a asculta pe celălalt, a folosi un limbaj curat şi corect, cuvinte pline de bunătate, amabilitate. De asemenea tonul cu care ne adresăm - „tonul face muzica”, se spune pentru a sublinia importanţa felului în care se spune ceva. Ce mult contează expresia feţei, o privire blândă, un zâmbet pentru cei de lângă noi!  
  
Bunătatea derivă din iubirea nemărginită cu care Dumnezeu a creat lumea, prin urmare originea ei este divină. Bunătăţii îi sunt asociate calităţi precum: mila, compasiunea, înţelegerea, bunăvoinţa, toleranţa, blândeţea, răbdarea, iertarea, dărnicia, admiraţia. Bunătatea înseamnă şi nobleţe şi echilibru, prin aceste calităţi putând să ordoneze viaţa. Dacă Biblia spune că ,,Dumnezeu este ... plin de bunătate” şi ,,Dumnezeu este dragoste”, atunci trebuie să acceptăm că nu există contradicţie între bunătate şi pedepsirea onestă a răului, pentru că ,,Domnul este bun şi drept” şi ,,Dreptatea şi pacea se sărută”. Aceste învăţături ar trebui să ne călăuzească în relaţiile noastre cu semenii, ca niciodată bunătatea să nu intre în dezacord cu dreptatea. Dar dreptatea se face uneori cu duritate, pentru pedepsirea răului, pentru instaurarea echilibrului, a păcii. 
  
A fi rău înseamnă a fi agresiv şi a ucide calităţile bunătăţii, dragostea din suflet, a ucide credinţa sau a o perverti. Înseamnă a anula speranţa, adică lumina vieţii.  
  
„Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii”, spunea călugărul, scriitorul Nicolae Steinhardt.  
  
Cu toţii am simţit bunătatea, acest sentiment nobil care înalţă spiritul uman şi-l hrăneşte, după cum am putut simţi că avem un sâmbure de răutate. Şi ce-am făcut cu el? L-am lăsat acolo să rodească în suflet sau am căutat să-l anihilăm? Şi cum se poate anihila decât făcând loc bunătăţii să pătrundă în suflet? Am ţinut cont de aspectul practic al bunătăţii, vreun act filantropic, renunţând la ceea ce este al nostru - bani, bunuri, timp – şi dăruind celor care au nevoie? ,,Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul”, spune un proverb. Să ne gândim la bătrânii care au nevoie să simtă bunătatea celor din jurul lor! Numai bunătatea îi mai ţine în viaţă pe bătrâni şi pe cei bolnavi. Oamenii răi nu trăiesc decât pentru ei şi nu vor să bucure pe nimeni. A bucura pe cineva le este o noţiune complet străină şi de neînţeles. Iar sursa acestei răutăţi este spiritul răului pătruns în sufletele lor. 
  
Dacă ar fi să ne gândim la calităţile poporului din care ne-am născut, apoi am putea spune că este bun, îngăduitor, iertător, cu o notă de nobleţe în suflet, cunoscându-şi şi păstrându-şi locul, adică fiind modest. Nu a fost lacom, nu s-a bătut niciodată pentru pământ străin, dar şi-a apărat şi a luptat pentru ceea ce a fost şi este al lui. Vitejia şi-a înscris-o în istorie. Nu vorbim de existenţa celor răi, a trădătorilor, care au existat şi ei, răsturnând de multe ori mersul istoriei dorit. Vorbim de majoritatea celor care formează poporul şi nu despre „uscături”. Ferească-ne Dumnezeu de trădători la vârful puterii politice!  
  
De unde au apărut în zilele noastre atâtea specimene de oameni cinici, răi, orgolioşi, mincinoşi, implantaţi în politică? De unde furia necontrolată, prefăcătoria, minciuna, răzbunarea unor minţi paranoice? Cum au reuşit să înşele poporul? Cum li se permite să folosească cuvinte de un plasticism uluitor, fără pic de sfială şi care ne sălbăticesc şi ne vulgarizează viaţa?  
  
Cugetul şi simţirea pare că ni s-au diminuat, trăim o viaţă complexă şi haotică în care manifestările de cinism şi răutate a unor oameni sunt vizibile. Şi-mi vin în minte versurile lui Eminescu care se pliază perfect acestei categorii de oameni-politicieni : „Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,/ Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,/ Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,/ Ca să nu s-arate - odată ce sunteţi - nişte mişei!/ Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire”. 
  
Civilizaţia românească a fost una idealistă, inclinată spre înţelegerea sufletului. Materia a exercitat o prea mică atracţie asupra românului, dovadă că în timpul îndelungat al comunismului, când ateismul îşi întindea aripile negre peste întreaga populaţie, mulţi oameni şi-au păstrat credinţa, doar cei lipsiţi de credinţă, politicienii acelor vremuri, şi-au făcut averi furând. Cu atât mai mult în zilele noastre perceptele morale trebuie păstratele, Biserica trebuie să rămână dreaptă şi curată, pentru a nu fi şantajată, murdărită de politicieni. Aminteam într-o carte a mea că aparţinem lumii carpato-danubiană, în care oamenii au filozofat cu multe veacuri înaintea venirii lui Hristos. Cultura este ceea ce s-a lipit de viaţa noastră spirituală. Ne-am căutat unii pe alţii prin cultură şi ne-am găsit. 
  
Părintele Stăniloae enumera unele din trăsăturile poporului român şi pomenea de capacitatea minţii nepătimaşe a românului, de a valorifica toate potenţele naturii umane, şi pe care o numea „minte întreagă” .  
  
Să sperăm în efectele acestei minţi întregi! Cred că poporul cu „mintea întreagă” trebuie să aleagă pe cei care îi pot reprezenta cel mai bine interesele, oameni buni cărora le pasă de vieţile oamenilor şi de soarta ţării, să nu se lase călcat în picioare, să nu dea dovadă de dezinteres – laşitate, ci să acţioneze cu curaj. Mai cred că nu trebuie lăsată soarta poporului în mâini străine interesului său, în mâinile câtorva oligarhi care aleg întotdeauna să sprijine politic pe omul cel mai slab, cel care le apără interesele murdare. Să dorească să se termine odată cu gâlceava, mahalagismul, machiavelismul şi răutatea, pentru ca nobilitatea, bunătatea şi dreptatea să revină în matca sa de odinioară.  
  
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem acolo unde credea Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX - că se poate ajunge: „Oamenii vor strânge aşa de multe rele pe pământ, încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei”. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
BUNĂTATE vs. RĂUTATE / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1330, Anul IV, 22 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!