Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 1169 din 14 martie 2014        Toate Articolele Autorului

DEMNITATE ŞI CURAJ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Acolo tine-ţi căruţa, departe de apa care clocoteşte şi de vârtej”.  
  
Aristotel 
  
Cuvântul Demnitate, ne spune DEX'98 vine din limba latină, dignitas –atis (după demn), însemnând „Calitatea de a fi demn, atitudine demnă; autoritate morală, prestigiu; gravitate, măreţie”.  
  
Demnitatea este una dintre virtuţile cu care se naşte omul. Aristotel spunea despre această virtute morală că ea devine „o deprindere care rămâne sub formă de dispoziţie activă”. Ea nu trebuie lăsată să doarmă în fiinţa noastră, ci veşnic să fie trează, să existe acea insomnie a demnităţii în sufletul omului, în societatea în care trăim şi care trebuie să fie condusă de oameni demni şi curajoşi. 
  
Demnitatea este necesară oricărui om. Dar nu toţi oamenii sunt demni şi vorba, tot a lui Aristotel, să ne ţinem departe de cei lipsiţi de demnitate, spre a nu fi luaţi în vârtejul lor şi a ajunge la fundul unei ape. Învăţătura creştină consideră demnitatea umană un dar divin, care indiferent de condiţiile în care trăieşte individul, are în faţă chipul lui Dumnezeu ca exemplu. Sau, cum frumos a spus Dan Puric într-o conferinţă a sa, ea – demnitatea - poate fi „a doua naştere – demnitate dobândită”.  
  
Demnitatea arată valoarea, moralitatea, gradul de preţuire pe care-l are o persoană în cadrul societăţii; o urcă pe o treaptă superioară. Ea este legată de sentimentul onoarei, a fi demn însemnând să-ţi respecţi propria persoană şi să respecţi pe cei din jurul tău; înseamnă să crezi în ceva şi să fii consecvent în principii şi atitudine. Se naşte o reciprocitate: Omul demn respectă oamenii educaţi şi oamenii educaţi, la rândul lor, respectă omul demn; ei preferă de multe ori să piardă decât să jignească, să-şi schimbe cartea de vizită a demnităţii. 
  
Această calitate se îmbracă uneori în haina strălucitoare a mândriei. Omul mândru nu se lasă călcat în picioare, fiindcă are şi curaj, nu dă niciodată semne de delăsare sau laşitate. El perseverează, iar raţiunea, înţelepciunea îl fac şi prudent totodată, îi indică limitele. Când se depăşeşte raţiunea, acea limită a prudenţei, se trece în orgoliu şi acesta nu mai ţine cont de părerile celorlalţi, ci doar de ceea ce gândesc ceilalţi despre persoana sa; iubindu-şi sinele, căută să-şi impună o imagine, o idee, chiar dacă ea este falsă, dăunătoare intereselor celor din jur. Şi când un conducător se iubeşte prea mult pe sine, istoria ne-a dovedit că el a devenit un călcător al Legilor. Cei needucaţi, sau prost educaţi, neînzestraţi intelectualiceşte, care beneficiază şi de un dram de prostie pe care şi-o ascund cu perfidie, sunt pradă uşoară a orgoliului, sunt cei ce gândesc că au meritul principal în realizări, sau că hotărârile lor sunt cele mai bune, considerându-se zei şi devenind tirani mai mici sau mai mari, sau sfârşind dând socoteală celor pe care i-au oprimat. Aşa se scrie istoria, are şi ea legile ei. Doar raţiunea şi bunul simţ pot ţine în frâu mândria, pentru a nu trece în aria orgoliului. O dată scăpată în această arie, acţiunile omului devin imprevizibile şi instabile. Omul se dovedeşte a fi infatuat, lipsit de înţelepciune, iar prostia ascunsă iese la suprafaţă.  
  
Ne confruntăm în prezent cu orgolii personale şi orgolii de partid. Guvernarea ţării înseamnă o bună administrare şi ea trebuie să constituie prima preocuparea celor ce conduc destinul ţării. Întrebările lor principale ar trebui să fie: Tot ce facem este în interesul poporului? Va trăi omul mai bine în ţara asta? Nu vor profita cei din afară de aceste tensiuni interne? Mai prezentăm încredere în condiţiile acestor disensiuni care, din orgoliu merg până la ură viscerală?  
  
Dorinţele şi acţiunile oamenilor necumpătaţi sunt întotdeauna iraţionale şi nu duc la un scop înălţător.  
  
Toţi avem nevoie să credem în noi, dar e necesar să ţinem cont şi de cei din jurul nostru, adică să uzăm de bunul simţ şi de sinceritate, pentru a ajunge la adevăr. Seneca spunea că important este „să exprimăm ceea ce simţim, să simţim ceea ce exprimăm, vorba să semene cu fapta”. Şi după cum frumos sfătuia cineva, „să nu bem din fântâna tâlharilor, chiar dacă ne ard buzele!” Nevoia de a vorbi fără să spui cu adevărat ceea ce simţi, aflându-te doar „în vorbă” pentru a ieşi în evidenţă sau de a face câte ceva complet neadecvat vorbelor tale spuse cândva, este o boală contagioasă a zilelor noastre, contactată de cei ieşiţi din găoacea comunismului. Nu ne mai dedublăm acum, dar minţim cu neruşinare. Răutatea şi lipsa de reţinere sunt defecte care nu pot sta alături de demnitate. 
  
Marcu Aureliu considera că demnitatea omului derivă din raţiune, din stăpânirea ei: „A ne abţine de la orice pripire în judecăţile noastre, a fi binevoitor faţă de oameni şi a asculta poruncile zeilor”. Descartes era de părere că „dacă facem întotdeauna ceea ce ne dictează raţiunea noastră, nu vom avea niciodată un subiect de remuşcare, chiar dacă evenimentele ne-ar arăta după aceea că ne-am înşelat, fiindcă nu a fost din greşeala noastră”. Este tot atât de adevărat că cine se lasă pradă acestei simţiri a orgoliului care-i furnică pielea, este pierdut. Un filtru al raţiunii trebuie să existe întotdeauna, care să atenţioneze în special pe conducători, fiindcă ei au în mâini soarta poporului. Kant spunea că „Virtutea poate fi dobândită ... căci facultatea morală a omului nu ar fi virtute, dacă nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu atât de puternicele înclinări contrare”.  
  
Curajul este înaintarea către ceva sau promovarea a ceva în pofida fricii. Dar nu un curaj prostesc, ci unul raţional. Mulţi şi-au pierdut curajul în zilele noastre. Mulţi tineri sunt blazaţi. Nu se mai aude „corul” lor minunat, vorba cuiva privind diferenţa dintre cor şi turmă: „ unii cântă iar ceilalţi behăie”. Nu vrem să ajungem o turmă, mânată de unul – doi ciobani deveniţi păstori peste noapte! Lucian Blaga spunea: „Soarta este o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea”. Să ridicăm ochii spre cer, să prindem curaj! 
  
Conducătorii trebuie să beneficieze şi de această valoare umană a curajului. Nu poţi fi nici prudent, echilibrat, înţelept în hotărâri, dacă nu ai curaj. Curajul te face să-ţi duci „căruţa” acolo unde trebuie, în direcţie salvatoare. Curajul de a spune adevărul, indiferent de cum este el, a nu minţi, indiferent de consecinţe.  
  
În concluzie, dacă dorim să ne numim oameni integri avem nevoie de demnitate şi curaj. Sau mergem cu mintea învingând, sau stăm cu vitele la rând, am auzit spunându-se.  
  
Să ne întoarcem cu gândul în trecut, la rădăcinile „pomului” românesc şi vom găsi mulţi conducători demni şi plini de curaj, care au scos ţara dintr-un anotimp cu „intemperii defavorabile”, aducând-o într-o nouă primăvară, făcând să înflorească şi să rodească „pomul”. 
  
Nimic mai lămuritor pentru om decât sfatul Mântuitorului: „Îndrăzniţi, eu am biruit lumea”. El ne vrea învingători după exemplul Său, demn şi curajos. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DEMNITATE ŞI CURAJ / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1169, Anul IV, 14 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!