Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Vasilica Ilie         Publicat în: Ediţia nr. 1986 din 08 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Vara - timpul fructelor şi vremea amintirilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Începutul de iunie este înmiresmat de florile de tei şi de trandafiri mirositori, florile mele speciale. Ca niciodată, în vara aceasta, teii parcă sunt mai încărcaţi cu flori. De câte ori ies din bloc, în această perioadă, fie dimineaţă, după amiază sau seara, mă îmbată mirosul florilor de tei de pe strada unde locuiesc. Singurii pomi care sunt la concurenţă cu ei în această perioadă sunt duzii plini de dude: albe sau negre. Au întrecut şi cireşii care şi ei au fructele în plină coacere. Am văzut în cartier duzi, vreo câţiva. Sunt rari. Mergând cu autobuzul spre centrul Bucureştiului, pe bulevardul din apropierea liceului Şincai am văzut doi duzi mari, încărcaţi de fructe: unul cu dude albe şi altul cu dude negre. Citeam pe internet zilele trecute că frunzele de dud conţin tanin, acid aspartic, acid folic, acizi organici, betacaroten şi substanţe minerale iar fructele au un conţinut bogat în glucide, pectine, vitamina C, caroten vegetal, antociani, tanin. Ştiţi foarte bine că fructele se pot consuma ca atare, având un gust dulce.  
„O, Doamne- îmi spun- bine că mai există astfel de fructe, credeam că duzii au dispărut de tot. Au dispărut ei la ţară, darămite la oraş! Dacă ar şti oamenii că atât frunzele cât şi fructele sunt foarte bune pentru sănătatea organismului nostru, ar planta cât mai mulţi duzi!”  
***  
Duzii îmi aduc aminte de copilărie. M-am născut într-o localitate din Câmpia Bărăganului, Judeţul Ialomiţa, cu veri calde şi uneori secetoase şi ierni blânde şi uneori geroase. Când eram copil, fructele pe care le consumam, începând cu sfârşitul lunii mai, erau: cireşele, vişinele, dudele, corcoduşele, zarzărele, prunele, rareori piersicile, şi, bineînţeles, pepenii. Toamna predominau gutuile, nucile şi strugurii. Erau fructe nestropite, nu cum sunt în ziua de astăzi stropite cu fel de fel de chimicale. Doamne, şi când mâncam dude negre arătam pictată din cap până în picioare, ca o arătare! Nu mai zic, atunci când vorbeam sau râdeam aveam dinţii şi limba de culoare negră-vineţie. Trebuia să mă frec pe mâini cu piatra ponce sau cu sare de lămâie când nu aveam lămâie. Rochia cu care eram îmbrăcată era şi ea pătată, petele nu mai ieşeau la spălat. Aveam şi un talent de a-mi agăţa fusta sau rochia în pomi, încât mama nu mai ştia ce să-mi facă: degeaba mă certa! Norocul meu că mama avea o soră în Bucureşti, care, la rândul ei avea o fiică mai mare cu trei ani ca mine şi când îi rămâneau mici fustele, rochiile (destul de multe, uneori, purtate o singură dată!), mi le aducea mie. Eram cea mai elegantă fetiţă din localitate, soţul mătuşii fiind director general la magazinele Romarta. Mă urcam în pomi şi nu ţineam cont că fructele sunt nespălate, le mâncam direct din pom şi niciodată nu m-am îmbolnăvit de vreo boală. Aveam imunitate. Erau dăţi, când, mergând cu tălpile goale spre gârlă sau spre islaz să iau vaca de la văcar, mă tăiam în vreun ciob sau mă înţepam în vreun spin. Nu veneam acasă imediat să mă dezinfectez cu spirt medicinal sau cu tinctură de iod, puneam câte un pumn de praf destul de fin de pe uliţă să se oprească sângele şi abia când ajungeam seara acasă mă spălam cu apă caldă şi săpun. Dacă rana era mare, mama îmi spăla rana cu ceai de muşeţel şi mă bandaja cu frunze de pătlagină care se găseau din abundenţă în curtea şi grădina părintească. Rana se închidea foarte repede. Vara, în iulie, când se coceau pepenii, tata aducea de la bostană câte o căruţă de pepeni verzi şi galbeni. Aveam de unde alege pe cei mai buni la gust, dulci şi aromaţi, mă refer la cei galbeni. La cei verzi le făceam ţăncuşă să văd dacă sunt roşii sau portocalii la culoare şi dacă sunt dulci. Dacă nu îmi plăceau, îi aruncam la păsări.Mă gândesc acum ce mult a contat că m-am hrănit sănătos!  
Dar, să mă întorc la duzi. În localitatea unde m-am născut şi am copilărit predominau duzii şi salcâmii, teii erau foarte rari. Ţin minte că tatăl meu amenajase două camere într-un alt corp de clădire, faţă de corpul principal de casă, pentru creşterea viermilor de mătase. Pusese stelaje pe verticală, să crească mai mulţi deodată şi avea două recolte pe an: aprilie-mai, când frunza de dud era tânără; mai-iunie, când frunza era matură. Ştiu că făcea contract cu statul şi acesta îi asigura materia primă, adică seminţele (ouăle). În afară de creşterea viermilor de mătase părinţii mei mai cultivau şi tutun. Din amândouă „afaceri”, dacă e să le numesc aşa, câştigau bani frumoşi. Sigur, pe lângă casă creşteau păsări şi animale, aveam grădină de legume şi zarzavat, aşa că, nu duceam lipsă de nimic. Îmi aduc aminte când mama scotea pâinea rotundă, caldă şi crescută din cuptorul de cărămidă care se afla în curte, rupeam un codru de pâine caldă, luam o bucată de brânză proaspătă de oaie (din putinica din lemn) adusă de tata de la stâna unde avea oile la cioban, luam câteva fire de ceapă verde din grădina de legume sau roşii când erau coapte şi mâncam cu poftă, că nu mai îmi trebuia altă mâncare gătită.  
Mie îmi plăcea să adun frunzele de dud pentru viermii de mătase. Mă ajuta şi sora cea mică. Făceam acest lucru dimineaţa, pe răcoare, când razele soarelui nu dogoreau şi seara când apunea soarele. Ţin minte că aveam o traistă mare din pânză şi un coş mare din nuiele şi plecam la cules de frunze de dud, vis-a-vis de casa părintească, pe locul unde avusese bunica paternă, casa. Se mutase la sora tatei în altă localitate iar terenul rămăsese viran. Pe suprafaţa de 1250 de metri pătraţi (din anul 1990 sunt eu proprietară cu acte în regulă), tata plantase duzi de jur-împrejurul hotarului. Pe jumătate din acest teren era o livadă cu pomi fructiferi, unde noi, copiii, de primăvara până toamna eram tot timpul în ei, iar cealaltă jumătate pregătea în fiecare primăvară răsadniţe de tutun şi legume. Tot pe acea jumătate de teren, pe o latură, era şi coteţul porcului, staulul pentru oi şi grajdul pentru vacă. Când aşezam frunzele proaspete pe stelajele unde se aflau viermii de mătase, îmi plăcea să stau să-i privesc: le vedeam creşterea foarte repede de la o zi la alta, cum se înfruptau lacomi din frunzele de dud. Tot timpul în camera viermilor se auzea un freamăt şi se simţea un miros de iabă proaspătă ca după cosit: ronţăiau frunzele de dud iar găurile pe care le făceau în frunze erau dantelate. Apoi, eram impresionată şi mă minunam de măiestria lor, în perioada când erau la maturitate, atunci când se închideau în gogoaşa de mătase, de felul cum ţeseau acea gogoaşă fină. Unele ieşeau galbene, altele albe. Tata prefera, uneori, în schimbul unei părţi din bani, fire de borangic în două culori. Mama ţesea borangicul în războiul de ţesut şi meşterea marame, ştergare pe care le punea la icoane sau le ducea la biserică, cearceafuri de pus pe pat, cămăşi de noapte. La aceste cearceafuri mama aplica pe margini un fel de colţi dantelaţi croşetaţi de ea. Când aşeza cearceaful pe pat, peste el aşeza o cuvertură din lână în diverse culori, ţesută şi ea în război, în multe iţe, până la partea croşetată, ca să se vadă frumuseţea de dantelă. Şi, ca orice copil care făcea prostii în copilărie, am făcut şi eu. Mai târziu mi-am dat seama ce-a fost în sufletul mamei atunci.  
Într-o zi m-a lăsat singură în corpul de casă de la drum unde aveam trei camere şi trei paturi. Toate paturile aveau cearceafuri cu dantele croşetate de mama. Le admiram. Şi nu ştiu ce mi-a venit, că am luat foarfeca şi am tăiat toate dantelele, le-am pus în mijlocul unei camere şi mă uitam fericită la ele, parcă făcusem o mare ispravă. Se făcuse un morman de dantelă. Şi, cum mă uitam eu aşa la morman, a intrat mama în casă. A rămas înmărmurită pe pragul uşii când şi-a dat seama ce am făcut S-a înroşit la faţă şi n-a putut scoate un cuvânt. Ulterior, când ne aduceam aminte de isprava mea mi-a mărturisit că putea să facă un infarct. Ştiu că m-a pedepsit chiar de atunci. Pedeapsa era să nu-mi dea voie afară să mă joc cu prietenii de pe stradă, vreo trei zile. Am plâns şi nu am vrut să mai mănânc. Probabil că mă durea sufletul de două ori: o dată pentru că regretam ceea ce am făcut şi o dată că eram pedepsită. Începusem să slăbesc în primele două zile şi eram palidă la faţă. Părinţii s-au speriat şi a treia zi mi-au dat voie afară.  
Cât despre afacerea cu tutunul, nu-mi plăcea să merg la cules şi nici să înşir cu andreaua pe sfoară sau sârmă foile de tutun pentru că aveau ceva lipicios pe ele, şi, apoi, nu puteam suporta mirosul de tutun. Era un întreg ritual toată această afacere. Prima dată, se culegeau două-trei frunze de pe tulpină, să fie în plină maturitate. La culegerile următoare se strângeau mai multe frunze care trebuiau sortate după mărimi: mari, mijlocii, mici, iar şirurile erau cam de aproape patru metri lungime care se puneau pe rasteluri construite de tata din lemn, să se usuce uniform. Şirurile, după uscare, se păstrau în podul grajdului. Urma păpuşitul care se făcea destul de târziu, toamna spre iarnă şi aranjatul în baloţi pentru predare la stat. La toate aceste lucrări părinţii mei făceau clacă, adică chemau oameni (vecini, rude) să-i ajute pentru că, la rândul lor şi părinţii mei se duceau la ei, la clacă. La sfârşit se lăsa cu o petrecere la fel ca la şezătorile câmpeneşti: mâncare, băutură şi ca desert, gogoşi, plăcinte.  
La ţară, toate anotimpurile au fost frumoase iar oamenii erau oneşti şi gospodari, sfinţeau locul pe unde călcau. Acum, la maturitate, îmi face plăcere să-mi amintesc de fiecare anotimp în parte şi să fac o comparaţie în legătură cu schimbările care au survenit ca evoluţie sau involuţie atât a omului cât şi din punct de vedere meteorologic, dat fiindcă am fost martora acestora la sfârşitul secolului XX şi sunt martora lor, la începutul secolului XXI.  
 
Referinţă Bibliografică:
Vara - timpul fructelor şi vremea amintirilor / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1986, Anul VI, 08 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!