Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Vasilica Ilie         Publicat în: Ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Un vis cu zâmbâc
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Visam că merg pe o bucată de lemn îngustă. O bucată de lemn suspendată care se sprijinea pe două maluri de pământ, ca un pod. Mă străduiam să păşesc uşor, ca o pisică. Eram cu picioarele goale. Stăteam în echilibru, cu mâinile amândouă desfăcute asemenea actriţei din filmul „Titanic”, Kate Winslet. Sau, dacă mă gândesc mai bine, parcă aş fi fost o balerină sau o gimnastă pe o bârnă, ca şi cum m-aş fi pregătit pentru executarea unui exerciţiu. Sau, poate, chiar o acrobată care mergea pe sârmă, la un spectacol de circ. Ştiu că pentru aceştia mersul pe sârmă înseamnă viaţă. Pentru mine ce-o fi însemnând acest mers pe bucata de lemn îngustă? Scăpam de duşmanii care mă încolţiseră? Spre ce mă îndreptam? Sub bucata de lemn poate fi o apă sau pământ. Oare ce este mai periculos: apa sau pământul? Dacă cazi de pe bârnă, s-ar putea să te accidentezi sau să mori dacă te loveşti foarte grav. Dacă se întâmplă să cazi în apă şi nu ştii să înoţi, rişti să te îneci. Mori. Sigur, că în amândouă cazurile gândeam subiectiv.  
În vis nu mă uitam în jos. Nu voiam să ştiu ce este sub bucata de lemn pe care păşeam. Poate că doream să ajung undeva. Nu voiam să privesc nici înainte. Nu doream să ştiu cât de departe este malul celălat şi cine mă aşteaptă la capătul lui. Doar mă concentram. Trebuia să reuşesc! Aveam voinţă, trebuia să ajung până la capăt! Emoţii aveam dar trebuia să mi le stăpânesc. Admir persoanele care pot să-şi stăpânească emoţiile în diverse conjucturi, mai ales în împrejurări oratorice. Şi ele pot greşi la o adică, se mai întâmplă. Am văzut oameni inteligenţi care s-au bâlbâit în toiul alocuţiunilor, fără voia lor.Trebuie să-i înţelegem. Dar şi emoţiile au rolul lor: mă gândesc la cele pozitive. Pot face ca unele persoane (dacă sunt femei), să le şadă chiar foarte bine când sunt emotive, le pun în evidenţă feminitatea atunci când vorbesc. În schimb, nu-mi plac persoanele insolente, şmechere: tipul acela de persoană care te ia prin învăluire, să te prostească în faţă cu fel de fel de inepţii.Sunt momente în viaţă când trebuie să ai şi o putere de înţelegere foarte mare. Să înţelegi persoanele stresate, obosite, sau când au diverse jene interne care se manifestă prin dureri. Sigur că acele persoane, în momentele când sunt în faţa unei adunări şi vorbesc (persoana lor fiind indisponibilă în momentele acelea), trebuie să-şi gestioneze propriile emoţii şi să-şi controleze abilităţile, să iasă din această situaţie.Unele chiar clachează în faţa emoţiilor, se pierd efectiv, se blochează, nu mai pot scoate un cuvânt. „Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc”, spunea Paler. Emoţiile pot veni de la creier sau de la inimă, şi, atunci, în momentele acelea în care eşti în încurcătură, alegi să lupţi sau să fugi. Sigur că la aceste emoţii există o latură negativă şi o alta pozitivă, plus şi minus. Ele nu pot exista simultan într-o persoană, nu se pot exterioriza deodată. Consider o persoană superioară persoana care se hrăneşte cu frumos şi emoţiile se manifestă în bine: atunci când iubeşte sau face o faptă bună pentru o altă persoană. Ea este calmă şi îşi manifestă emoţiile cu sinceritate, poate să îşi domine chiar instinctele. Omul inferior este stăpânit de resentimente şi îşi manifestă emoţiile cu agresivitate: loveşte, ucide, devine animal sălbatic, efectiv.  
Şi cum spuneam, visam că trebuia să ajung pe partea cealaltă a podului îngust. Aveam motive să trec acest pod. Mă preocupa doar acest lucru, nu mă gândeam ce mă aşteaptă la capătul podului. „Nu trebuie să greşesc”, îmi spuneam. Întotdeauna m-am comparat cu mine însămi, i-am încurajat pe cei de lângă mine, m-am bucurat de succesele lor şi am învăţat din ele. Toată viaţa am fost optimistă, am avut răbdare şi m-am încurajat singură când am avut un impas în viaţă. Sigur o să reuşesc! Simţeam o energie pozitivă care îmi dădea putere să merg mai departe. Simţeam în mine o linişte, o armonie între gânduri şi suflet chiar dacă dincolo de pod se auzea o gălăgie pe care nu o puteam desluşi încă. Paşii mei nu se auzeau: erau mărunţi, uşori şi siguri, sub tălpi nu simţeam nicio asperitate, lemnul parcă aluneca sub tălpile mele, nimic nu mă împiedica să merg mai departe. Eram îmbrăcată destul de lejer: o bluză albă mulată pe corp, într-un decolteu rotund, destul de adânc şi o fustă largă, tot de culoare albă, aproape de genunchi. Aveam o vârstă confuză: nu eram nici tânără, nici matură. Pincipalul era că mă simţeam sprintenă, uşoară, ca un fulg. Singură mă încurajam. „Numai credinţa este sursa mea de putere şi de calm. Credinţa este hrana sufetului meu, ea joacă un rol împortant în viaţa mea, îmi prelungeşte viaţa”, îmi spuneam în gând. Nimic nu-mi stătea în cale. Natura era calmă, nicio frunză nu se mişca în copaci. Eram împăcată cu mine, cu dorinţa mea de a ajunge dincolo de pod.  
Cu cât înaintam pe bucăţica îngustă de lemn începeam să aud mai mult sunetele ce veneau de undeva, probabil de la capătul podului. Un amalgam de voci însoţite de urlete.  
- Uite că se apropie! se auzi la un moment dat o voce!  
- Abia aştept s-o înghit! se auzi altă voce.  
- Abia aştept s-o mestec între dinţi! se auzi o voce mai ascuţită decât celelalte.  
M-am oprit. Nu din frică, ci din curiozitate. Mi-am fixat privirea spre capătul podului. Nu mai aveam mult de mers. Din neglijenţă, absorbită de filozofiile mele puteam să fiu înghiţită de gurile hulpave ale unui balaur cu şapte capete. Capetele aveau chipurile unor persoane pe care le cunoşteam. Mă priveau fix ca şi cum voiau să mă hipnotizeze şi să mă atragă în capcana lor, să fiu devorată. Mi-am schimbat imediat privirea. M-am uitat mai departe, dincolo de monstru. Era o privelişte feerică: pomi înfloriţi, fluturi zburând din floare în floare şi oameni care se plimbau de mâini, îmbrăcaţi frumos, ca de sărbătoare. Parcă era Raiul, aşa ştiam că arată din poveştile pe care le citisem când eram de-o şchioapă. Să mă întorc de unde am venit? Nu puteam să renunţ. Venisem până aici mânată de dorinţa de a ajunge până la capăt: adică, de a ajunge în Rai. Dacă înaintam ajungeam în gurile monstrului. Eram între Moarte şi Rai. Ce puteam face? Numai dacă mă transformam într-un înger puteam să zbor deasupra capetelor şi treceam dincolo, în Rai. Şi, stând aşa, în cumpănă, gândindu-mă cum să fac să scap de acest balaur cu şapte capete, mi-am adus aminte de poemul meu, „Un musafir nepoftit”în care este vorba despre moarte, pe care o păcăleam printr-un tertip să plece de la uşa mea. Şi, cum mă gândeam la versuri, să le spun ca pe un descântec şi să sperii balaurul, am făcut o mişcare greşită: m-am înţepat în talpă, într-un cui, şi, când am văzut că îmi curge sânge din abundenţă, am leşinat. M-am trezit în patul meu sub aşternutul cald şi moale de mătase, de culoare roz. M-am uitat la ceas. Era ora 6 dimineaţa. Puteam să mai dorm dar m-a impresionat visul. Am stat şi l-am decriptat: am mulţi duşmani. Moartea nu mă vrea, deocamdată. „Ei, şi? Dacă nu ai duşmani, nu eşti o persoană de luat în seamă”, mi-am zis. Deci: să-mi trăiască duşmanii! Viaţa este o luptă. Întotdeauna am fost o luptătoare şi am luptat cu armele mele paşnice: iubirea şi credinţa, calmul şi răbdarea. Sunt sigură că acolo, sus, cineva mă iubeşte!  
 
Referinţă Bibliografică:
Un vis cu zâmbâc / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1965, Anul VI, 18 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!