Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Vasilica Ilie         Publicat în: Ediţia nr. 1737 din 03 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Personajele din planurile paralele ale romanului „Umbra în uniformă” de Dumitru Dănăilă.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prozatorul Dumitru Dănăilă a debutat mai târziu în literatură - în 2008 - cu romanul „Destine la indigo” propunându-şi ca în fiecare an să publice câte un roman, astfel, că, a ajuns la al şaptelea. Cu ultimul său roman, „Umbra în uniformă” a luat premiul Duiliu Zamfirescu, la Festivalul naţional de creaţie"Vrânceana Lterară"-2015.  
De când am început să citesc cartea, am avut o revelaţie: am văzut în faţa ochilor scene din filmul pe care l-am vizionat de câteva ori, şi anume, „Fantoma mea iubită” cu Demi Moore şi Patrick Swayze, doi actori dragi mie. Aşa cum şi eroul din film moare în circumstanţe tragice (de fapt, este omorât) şi logodnica lui rămâne singură, aşa şi soţul Nataliei Smeianul din romanul citat mai sus, moare într-un accident de maşină în preajma Crăciunului, aceasta rămânând văduvă cu trei copii. Numai că există o diferenţă de amestec de fantezie între personaje şi, de asemenea, de timp: în film, personajul-fantomă stă pe pământ doar 40 de zile, în carte, „Umbra”, pe tot parcursul vieţii personajului feminin. Bărbatul din film, o fantomă invizibilă trimite diverse semne logodnicei că îi este în preajmă, în schimb, cel din carte, numită „Umbra”, i se arată Nataliei îmbrăcat în uniformă militară, chiar dialoghează cu ea, amândouă personajele având aceeaşi menire: de a proteja, a ocroti femeile din viaţa lor şi dincolo de moarte. Neintrând în religie, aşa cum se procedează în film, prin misticim, spiritism, despicarea firului în patru despre desprinderea personajelor de trup (care se transformă în fantome, personajele fiind bune sau rele ), autorul se axează pe apariţia „umbrei” ca spirit, fiind pur şi simplu atât de naturală şi vizibilă numai pentru Natalia:  
„(...)Va veni, cum a venit întotdeauna, Umbra care o însoţeşte de douăzeci şi patru de ani încoace în puţinele ei momente de fericire, da, de fericire, nu deplină, dar fericire, în momentele ei de cumpănă, de tristeţe, de îngrijorare, de dor.Va apărea discret Umbra, tainic şi straniu va apărea în preajma ei, aşa cum apărea de fiecare dată tocmai atunci când doamna învăţătoare simte nevoia să-şi deschidă sufletul, să-şi spună focul care o mistuie de atâta vreme.”  
Autorul a reuşit îmbinarea retrospectivă a acţiunilor din planurile paralele, pornind de la pesonajul principal, Natalia Smeianul şi a „umbrei”, un joc pe care autorul l-a stăpânit destul de bine, având un stil ordonat în gândire. Această trecere este lină, sudată de întrebarea retorică de ce vine „Umbra” mereu în uniformă iar autorul răspunde:  
„(...) Fără doar şi poate”Umbra” vine îmbrăcată aşa pentru că de uniformă se leagă întreaga sa existenţă. Când era puştan, Tase nu visa decât să se vadă ofiţer, cu pistol şi porthart la şold”.  
De acum înainte, cititorului îi este uşor să desluşească personajele şi povestea fiecăruia în parte, fiindcă prozatorul Dumitru Dănăilă ştie să povestească şi să dea viaţă romanului printr-un stil vioi, clar şi captivant, fără să facă descrieri plictisitoare, să înnăbuşe pur şi simplu naraţiunea, să îmbine cele două planuri paralele în aşa fel, încât te face să nu laşi cartea din mâini.  
Personajul Tase, fiul unui pădurar, este prezentat în tinereţe, la liceul militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, ca pe un tânăr „timid fără măsură, nu avea curaj să le privească drept în ochi nici pe frumoasele de pe băncile şcolii, nici pe alte codane din cartier”, dar foarte ambiţios. După o tentativă de aventură, eşuată până la urmă, cu Rozina, căsătorită cu un finanţist şi frumoasă pe deasupra, din oraşul în care locuia, Tase clădeşte o trainică prietenie cu nepoata doamnei respective, pe care i-o prezintă chiar ea, întinsă pe câţiva ani de zile, cu o corespondenţă foarte bogată şi întâlniri în vacanţe. Tase şi Letiţia Adamache termină liceele şi doresc să-şi continue studiile: el, la şcoala superioară de ofiţeri, ea la teatru însă relaţia lor de prietenie se întrerupe brusc, Letiţia anunţându-l pe prietenul ei că şi-a găsit pe altcineva. Lovitura de teatru pe care i-a dat-o Letiţia, l-a lovit în moalele capului ca un trăsnet: nu-i venea să creadă că tocmai lui i se întâmplă acest lucru, tocmai acum când voia să o ducă în noua casă în care se mutase de curând împreună cu părinţii lui (lăsând în urmă copilăria de la marginea pădurii), tocmai acum când voia să o prezinte şi părinţilor! Scrisoarea de adio către Letiţia a scris-o cu mare greutate şi fără resentimente:  
„(...) Ţi-am scris pentru a-ţi spune că te-am înţeles, îţi respect alegerea şi nu îţi port pică. Ţi-am scris pentru a-ţi spune că în inima mea vei fi mereu aceeaşi fată minunată de acum patru ani, cea de care mă vor lega mereu primul sărut, prima iubire. Păcat că primele iubiri sunt, cum zicea amicul Relu, „ca ploile de vară”, trecătoare! Cu mult drag, Tase.”(...)  
Sigur, după o aşa dezamăgire în dragoste, un bărbat plăcut şi cu un viitor aproape asigurat nu putea rămâne fără succes la femei. Se rătrăsese o perioadă în cochilia sa, dar, la insistenţele unui prieten care îşi serba ziua de naştere, Lionel Manolache, veni la petrecere şi aici o cunoaşte pe Natalia Frângulescu, care, foarte repede îi ia locul Letiţiei fiindcă şi aceasta îl place mult şi îi mărturiseşte că era îndrăgostită mai demult de el, de când auzise de el prin oraş.  
Pe alt plan paralel, Natalia, care locuieşte în capitală, contemplă cerul, se vede copil, amintindu-şi de familia ei: tatăl, pilot, care a murit când ea era la grădiniţă, căzând la pat, găsindu-şi sfârşitul după „suferinţe cumplite, într-o zi cernită, de apus de toamnă, la Spitalul Militar Central”. Savin Frânculescu era un pilot militar, stăpân pe el, aşa cum era şi când pilota avionul, era sprijinul moral al soţiei sale care o încuraja când aceasta se necăjea că degeaba a făcut Conservatorul, degeaba avea talent, că tot profesoară de muzică de provincie a rămas. După moartea tatălui său, Natalia a fost crescută mai mult de bunica din partea mamei, toate vacanţele petrecându-le la ţară. Dorinela Frângulescu, mama ei, profesoară de muzică, având vise mari, bazându-se pe vocea şi talentul ei de compozitor (reuşea să compună muzică şi versuri), cu ajutorul unei prietene, cunoaşte un impresar italian care îi descoperă calităţile muzicale şi ia drumul străinătăţii. Natalia este lăsată în grija bunicii. În Italia, Gino, impresarul ei o ajută să aibă succese şi ea se decide să rămână definitiv în Italia deşi dorul de fetiţa ei o copleşea. La rândul ei, Natalia îi duce dorul, se retrage în lumea cărţilor, urmează liceul pedagogic şi spre sfârşitul şcolii se gândeşte cum ar fi dacă mama ei ar fi în preajmă; chiar îşi imginează acest lucru:  
„ (...)Uite, mamă, mai am puţin şi termin şcoala, îşi zice în gând cu mândrie. Nu mi-a fost uşor să mă zbat cu toate pe aici, dar m-am zbătut fiindcă am ştiut mereu că eşti pe aproape, chiar dacă nu poţi să mă alinţi, să mă mângâi...Chiar şi aşa, de la distanţă, mâna ta a alunecat duios pe obrazul meu în cele mai grele clipe. Chiar şi aşa, ca prin vis, am auzit sfatul tău şi am făcut cum am ştiut eu că este mai bine, să nu te necăjesc pe acolo pe unde ai plecat să încânţi lumea cu vocea ta. Mai am puţin şi termin şcoala, mamă! Îmi pare nespus de bine dar şi rău îmi pare. Mă despart de colegele mele, la care m-am lăudat cu vocea ta, fascinantă şi mor de ciudă că nu te-au auzit cântând! (...)”  
Dorinela reuşeşte să-şi ia cetăţenia italiană şi, în sfârşit, merge ca turist în propria ţară, aşteptând cu sufletul la gură să-şi vadă fata. Aşteptată la aeroport de Natalia şi mama ei, este copleşită de întâlnirea cu ele, nu-i venea să creadă cât de mare a crescut fata ei, devenind o domnişoară frumoasă şi înaltă încât nu-şi mai găsea cuvintele:  
„(...) – Nu ştiu ce să mai spun în clipele astea... Să-i mulţumesc Cerului că vă revăd după atâta vreme? Să spun că mi-a fost un dor nebun de voi? Să spun că, în gândul meu, am venit de mii de ori, pe jos, acasă? Ar fi prea puţin! Doamne câte aş vrea să vă spun acum, dar îmi găsesc cu greu cuvintele...(...)”  
Bucuria că o are alături pe mama ei, că l-a cunoscut pe Tase, cel cu uniformă de cantemirist, cu vipuşca lată, roşie, ca generalii, toate acestea o făceau pe Natalia fericită. Trebuia să-l cunoască neapărat şi mama ei care nu stătea prea mult în România, trebuia să plece în Italia, să-şi continue cariera de cântăreaţă, aşa încât, îl invită la ea acasă. Tase a fost plăcut impresionat de familia Nataliei, şi, la rândul lui, a fost plăcut de mama şi bunica ei. Sigur, Tase nu s-a lăsat mai prejos şi a invitat-o acasă la el, unde au cunoscut-o şi părinţii lui, astfel că, acum erau mai tot timpul împreună. Între timp, el reuşeşte la Şcoala de ofiţeri, Natalia devine învăţătoare la o şcoală la douăzeci de kilometri de oraşul unde locuiau. Deşi îi era greu cu naveta, plus lipsa lui Tase care venea doar în vacanţe şi, uneori, când se învoia, iubirea pentru el îi dădea curaj, de asemenea, iubirea pentru copiii de la şcoală de care se ataşase. Cu mama ei ţinea legătura prin persoanele care veneau în ţară dar acum îi era mai uşor să îndure dorul fiindcă îl avea pe Tase lângă ea, care, după terminarea şcolii devenise ofiţer. Timpul trecea şi acesta nu o cerea de nevastă iar pentru ea era un semn de întrebare. Motivul îl ştia şi mama Nataliei care îşi făcea griji pentru iubirea lor şi avea mustrări de conştiinţă, gândindu-se chiar la suicid, şi, bineînţeles, Tase, care rupse tăcerea într-o zi şi riscă să o ceară de nevastă. S-au hotărât să stea împreună la bunica Nataliei dar nu se vor cununa cu acte, decât o binecuvântare la biserică, dar şi aceasta în mare taină, să nu audă şefii lui. S-au gândit să-i scrie şi Dorinelei în Italia, să le dea binecuvântarea. Scrisoarea pe care a primit-o mama Nataliei i-a produs bucurie, dar, în acelaşi timp şi mari frământări în suflet şi mustrări de conştiinţă: datorită ei nu poate avea fiica ei o familie.  
„(...) Dacă aş dispărea eu, s-ar rezolva totul, ar fi cea mai bună soluţie, gândeşte Dorinela îndată ce termină de citit scrisoarea de la copiii ei. Ar fi o soluţie...De ce să sufere alţii din cauza mea? Ar fi o soluţie... (...)”  
Parcă îşi prevestise moartea.Le-a răspuns copiilor că o să se întoarcă definitiv în România, să fie lângă ei, şi, tocmai când aceştia o aşteptau cu bucurie, sosi un mesager din Italia şi le aduse vestea că Dorinela a trecut la cele veşnice- a avut un atac cerebral- şi a fost înmormântată la Milano, Gino, impresarul ei ocupându-se de cele trebuincioase acestui eveniment cumplit de trist.  
Durerea a fost mare pentru Natalia, văzându-se acum orfană de amândoi părinţii, însă Tase şi bunica lui, apoi, copiii de la şcoală i-au dat putere să –şi revină. Viaţa alături de bărbatul de care se visase soţie cu acte şi mireasă în biserică a fost frumoasă, mai ales că familia s-a mărit, Dumnezeu dăruindu-le şi doi copii sănătoşi şi frumoşi, dar şi cu surprize neplăcute din afara familiei: un binevoitor îl toarnă la serviciu că s-a cununat în biserică şi astfel, nu mai este avansat la gradul pe care îl visa. Al treilea copil a venit după mai mulţi ani, când Natalia s-a îmbolnăvit, la sfatul medicului, că se va face bine după naştere. Aşa a şi fost, a trăit şi după moartea neaşteptată a lui Tase ( care, între timp se îmbolnăvise la coloana vertebrală şi se pensionase prematur) douăzeci şi patru de ani, ani în care şi-a crescut copiii singură, a urmat şi o facultate la fără frecvenţă, devenind profesoară la o şcoală din oraş şi, în ultimă instanţă, şi-a văzut copiii la casa lor.  
Sigur, în tot acest timp, „Umbra” i-a fost aproape, la orice eveniment din familie, autorul storcând şi ultima picătură din curiozitatea cititorului, nu numai a Nataliei, de a afla cum este viaţa după moarte, însă „Umbra”, de fiecare dată, când era întrebată, evita un răspuns. În ultima clipă a vieţii Nataliei, ea se arătă îmbrăcată în mire, nu mai purta haina militară: venise să îi spună că doreşte să fie împreună cu ea pentru eternitate.  
Romanul „Umbra în uniformă”, care are o lectură plăcută, este o împletire a dragostei pure, adevărate, cu a moralităţii, desprinzându-se multe lucruri pilduitoare, de bun simţ şi conduită a personajelor. Acţiunea se petrece la graniţa dintre cele două secole: XX şi XXI, personajele trecând prin era comunistă, când, datorită regimului ( a frustrărilor şi a multor privări de libertate, nerealizărilor în carieră, a teroarei şi a fricii), mulţi români luau drumul occidentului, riscându-şi chiar viaţa, lăsând în urmă repercusiuni asupra membrilor de familie.  
Îl felicit pe autor pentru acest roman şi aşteptăm, aşa cum a promis, un alt roman anul viitor.  
 
Vasilica Ilie  
3 octombrie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Personajele din planurile paralele ale romanului „Umbra în uniformă” de Dumitru Dănăilă. / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1737, Anul V, 03 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!