Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Vasile Dumitru         Publicat în: Ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Nea Gică
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

- Tot! Un bob nu rămâne, ori vă leg de salcâm!  

O voce aspră, uşor răguşită. În spatele nostru e nea Gică, nebunul satului şi paznicul viei de lângă pădure, via cea mai râvnită de noi, copiii care mergeam cu vacile la păscut. Parcă aveam un gheţar în spate, ori un balaur cu ghearele gata să ne sfâşie cămăşile. Eu şi Costea, vecinul şi prietenul meu, ne-am hotărât să furăm struguri de la nea Gică. Ceilalţi, adică Gigi al lui nea Nae, Bebi, Giuşcă, Vasile de la margine, au rămas în pădure, cu vacile, dar mai mult ca sigur ne-au urmărit, ascunşi prin tufele de boziu de pe şanţul pădurii.  

 

Nea Gică avea coliba lângă salcâmul de la marginea viei, un uriaş cu crengile groase cât trupurile noastre, se desena pe cerul albăstrui ca o piramidă verde, înălţată din nisipul cafeniu, nisip pe care se înşirau butucii de vie ca nişte mărgele.  

Nea Gică era un om voinic, un salcâm printre oameni. Cu părul alb şi lung, pieptănat cu degetele răşchirate de la frunte spre ceafă, păr peste care purta o căciulă maronie, cu doi ochi albaştri, un albastru pe care l-am mai văzut doar la învelitorile de plastic ale caietelor şcolare, cu nasul drept, cu gura schiţând un zâmbet ironic printre două buze roşii, da, roşii, în ciuda vârstei, cu o barbă sură şi mare ca o mătură, impunătoare, nea Gică părea un voievod de pe peretele clasei!  

Şi casa lui avea ceva de poveste, ceva altfel decât celelalte case, aşa cum şi nea Gică era diferit de ceilalţi bărbaţi. Aşezată chiar în vârful dealului, casa domina satul întins spre luncă. Părea un conac din cerdacul căruia boierul îşi supraveghea moşia. Niciodată nu am văzut vreo fereastră deschisă, niciodată nu am văzut perdelele albastre trase, niciodată nu am văzut vreo floare dincolo de geamuri. Când treceam pe acolo, preferam să merg pe partea cealaltă a drumului.  

Ruptura de lume a lui nea Gică s-a produs după colectivizare când, rău de gură, a spus cu voce tare ce crede. A fost luat pe sus şi dus la Slobozia. După mai multe asemenea “plimbări” a început să vorbească singur, gesticulând, pe stradă sau în magazin. L-a părăsit nevasta, luând cu ea cei doi băieţi mici.  

Odată a fost dus cu forţa la spital, era ca un taur, a fost urcat cu greu în camion, vecinii lui au chemat miliţianul pentru că din casa lui nea Gică se auzeau bufnituri, bubuituri, el ieşea în curte cu pieptul gol, cu părul vâlvoi, aruncând găleţi de pământ în spatele curţii. Nea Gică făcea tunel, să fugă la americani! Altă dată am văzut lume la gardul lui ca la nuntă! Femei cu mâna la gură, copii urcaţi prin salcâmi, bărbaţi încercând să vorbească cu el, felcerul satului, domnuNeagu încerca să se apropie, nea Gică ţinea în mâna stângă toporul ca pe o halebardă, în mâna dreaptă avea o bâtă zdravănă cu care pocnea o oală de tuci pusă în vârful unui par de la gard, strigând:  

- Gheorghiu-Dej, da? Na! şi pooc, cu bâta!  

- Comunişti, da? Na! pooc!  

Tot miliţianul l-a calmat, nea Gică avea teamă sau respect pentru uniforma albastră. A fost urcat în camion şi iarăşi dus la spital.  

 

Acum era în spatele nostru, masiv, cu o cămaşă cadrilată descheiată la piept, cu mânecile suflecate, cu o bâtă în mâini de puteai omorâ un taur cu ea, cu barba uriaşă în care sigur colcăiau şerpi ori scorpioni...  

- Tot! Să nu rămână un bob, struguri aţi vrut – struguri să mâncaţi până v-o crăpa burta!  

 

Satul era înconjurat de viile oamenilor, via lui Pandrea, a lui Alecu, a lui Ianache, vii hibride, butuci fără araci, viţe împletite cu vulpoaică, cu volbură, cu pălămidă, cu tot felul de buruieni dar mai ales cu spaima tuturor, turiţa, o buruiană cu mii de ace, bobiţele acelea înţepătoare intrau în ciorapi, în ţesătura pantalonilor, în orice haină ajungeau şi nu mai ieşeau nici cu tămâie, aleluia, aruncam hainele şi gata! Primii struguri care se coceau erau văraticii, aşa le ziceam, recunoşteam butucii pentru că erau mai înalţi decât ceilalţi, cu frunzele parcă mai palide şi mai puţin crestate. Strugurii erau negri de parcă erau daţi cu cremă de ghete şi dulci ca zahărul!  

Apoi colectivul a plantat o podgorie întreagă, de la movila pădurii până la Ianache, parcele aliniate ca o armată cu struguri în loc de arme. Mă uitam ca în cartea de poveşti la mănunchiurile de butaşi coborâte din camioane, fiecare avea etichetă de plastic alb pe care scria Afuz Ali, Muscat, Ottonel, Cardinal, Cheasla, Fetească neagră, Perlă, Riesling... Parcă citeam un basm!  

Cardinalul se cocea primul, poate în acelaşi timp cu Perla dar dacă aceasta era banală, albă, Cardinalul era imperial, boabe cât oul de porumbel, cu o culoare de catifea vişinie, boabe cărnoase, aromate, o adevărată bijuterie vegetală!  

 

Intrasem în vie târâş, eu şi Costea, umăr la umăr, după o pândă lungă. Nu mişca nimic, nu se auzea nimic. Stăteam neclintiţi sub un butuc, cu urechile ascuţite, încercam să observăm totul pe sub frunzele de vie, printre tulpinile verzi-maronii de mohor, îi vedeam fruntea transpirată a lui Costea, vedeam lucirea transpiraţiei de pe nasul meu, vedeam furnicile pe sub firele de volbură, voiam să trecem la butucul următor şi tot aşa, până la răndurile cu Cardinal, “comoara din insulă” care ne chema ca sirenele pe Ulise! Doar pe nea Gică nu-l vedeam, care a pus bâta pe spatele meu şi talpa uriaşă a bocancului pe spatele lui Costea, zicând:  

- Bă indienilor, hai că vă dă moşustruguri pe săturate!  

Ne-a mânat ca pe doi miei până la un butuc de Afuz Ali, ciorchinii erau cât ugerul de vacă, boabele cât nucile dar se coceau peste o lună, acum erau acri de mureai.  

- Dacă nu mâncaţi tot ştiţi ce vă aşteaptă!  

A arătat cu bâta spre salcâmul cu trunchiul gros cât o căpiţă de paie, pe care era înfăşurată o sfoară. Ştiam! Costel al lui Fotache a stat o zi legat de salcâm! Treceau oameni de la câmp şi îl rugau pe nea Gică să dezlege băiatul, a venit mama lui, nimic! Doar miliţianul a fost salvatorul!  

Am mâncat strugurii aceia acri de mă dureau obrajii de atâta acreală, uneori aveau gust sărat, se amestecau cu lacrimile şi cu mucii...  

 

Mult timp am îndurat umilinţa, cearta părinţilor, glumele celorlaţi, a fost mai greu decât a suportat Winnetou în tabăra comanşilor, când a fost legat de stâlp! Spre sfârşitul verii întâmplarea a căpătat o aură eroică, la şcoală deja povesteam despre curajul de a-l înfrunta pe nea Gică, în vacanţa de iarnă eram în centrul atenţiei, povestind cum am reuşit noi să ajungem la „comoară!  

Nea Gică a lăsat moştenire o poveste şi un salcâm. Sunt sigur că nu este în Rai dar nici în Iad, e undeva pe o stea, o stea cu barba sură şi lungă. Nea Gică stă cu picioarele atârnate, mănâncă struguri din grădinile Pleiadelor şi zâmbeşte, citind.  

Referinţă Bibliografică:
Nea Gică / Vasile Dumitru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1368, Anul IV, 29 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vasile Dumitru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasile Dumitru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!