Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Prof.univ.dr. Dinică Ciobotea/ŢARA SEVERINULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prof.univ.dr. Dinică Ciobotea 
  
ŢARA SEVERINULUI 
  
Ţara Severinului a fost unul din multele state româneşti anterioare constituirii marilor voievodate cunocute sub numele date de cancelariile latine central-europene atunci când se refereau la Transilvania, Transalpina şi Moldova. Această entitate politică, menţionată frecvent de documentele regale maghiare şi papale în prima jumătate a secolului al XIII-lea, se regăseşte conturată teritorial doar în sensul cuprins de numele său. Menţionarea ei cu întâietate între formaţiunile enumerate de Diploma cavalerilor Ioaniţi din 1247, dar la modul general, ca şi cum celelalte formaţiuni statale ar fi fost în interiorul ei, sau, într-o ordine de la vest la est (spre Cumania), ea devenind cea mai aproape de emitentul documentului, a creat istoricilor greutăţi în a o identifica. Interpretările au fost tot atâtea pe cât numărul celor care s-au preocupat de această problemă. O certitudine rămâne, cea pe care documentele o enunţă: Ţara Severinului era un stat ce despărţea regatul ungar de statele româno-bulgar al Asăneştilor şi de cel al sârbilor. Sub cupola unor noi terminologii politice şi printr-o suprapunere ipotetică a Ţării Severinului cu Banatul de Severin, istoricii au creat un sens al evoluţiei instituţiei Băniei Craiovei apărută la sfârşitul secolului al XV-lea, de la vest la est, dinspre Severin (astăzi Drobeta-Turnu Severin) spre Craiova. Noi considerăm că mişcarea prin timp a Băniei s-a produs în interesul monarhului din capitala Ţării Româneşti (de la est de Olt) şi numai în ideea consolidării părţii de peste Olt (din dreapta râului) în stăpânirea lui. Ţara Severinului a fost percepută de regii apostolici şi de către Papă ca „ţara dintre părţile Bulgariei: care se numeşte Zeuren” în anii de emitere a mai multor documente ce coincid cu interesele de cruciadă împotriva lui Ioan Asan al II-lea şi de extindere a bisericii şi credinţei catolice la sud de Dunăre. Termenii scrisorilor dintre regele Bela al IV-lea şi Grigorie al IX-lea sunt edificatori în sensul că Ţara Severinului nu era considerată între stăpânirile regatului apostolic. Ea este indicată geografic, doar lângă ţaratul lui Ioan Asan al II-lea. Războiul din 1230 dintre cei doi regi despărţiţi de Ţara Severinului s-a soldat cu înfiinţarea unei mărci la Severin de către statul ungar, acolo unde şi Ioan Asan al II-lea dorea, din motive strategice şi militare, să stăpânească1. Conducătorii acestei mărci, numiţi bani de Severin, erau din şirul celor care îndepliniseră această poziţie anterior în Ţara Severinului. Documentul papal din 22 august 1233 ce aminteşte pe Luca, banul Severinului, un român trecut în rândul demnitarilor nobili ai regatului maghiar, relevă faptul că acesta acceptase raporturile de vasalitate către rege2, constrâns fiind de înţelegerile dintre Bela al IV-lea şi cumani din momentul în care cel din urmă se intitula şi rege al Cumaniei. „Banatul de Severin” a fost o creaţie străină în concepţia istoricilor ce l-au definit astfel. Funcţia veche de ban, pe care istoria a reţinut-o pentru tot spaţiul zis în zilele de astăzi Balcanii de Vest, dinspre Adriatică până la Dunărea de Jos, în fosta Romanie (Romanitatea Orientală), a desemnat conducerea Ţării Severinului. Ca expresie a unei mărci, după 1233, ea a devenit necesară politicii papalităţii, implicit regatului apostolic, pe direcţia expansionistă spre sud, peste Dunăre. Marca de la Severin şi cetatea ce-i profila calitatea/funcţia au divizat în mai multe entităţi, în două mai mari cu certitudine, un stat românesc cunoscut sub numele de Ţara Severinului. Această mare formaţiune politică, denumită de alte două state balcanice, Imperiul româno-bulgar al Asăneştilor şi regatul sârb, continua în structurile sale fondul etnic romanic vestic al Romanităţii Orientale, şi se suprapunea peste o zonă întinsă de circa 120.000 km². Prin „Banatul de Severin, regatul apostolic avea misie istorică de cucerire şi prozelitism catolic în toată Ţara Severinului, statul românesc condus de un ban. Prezenţa banului în tot spaţiul de la Adriatică şi până la Severin, acolo unde fuseseră până la sfârşitul secolului al VIII-lea avarii, ne duce logic spre o etimologie a cuvântului dinspre termenul care desemna şi căpetenia unui hring avar3”. Teritoriul întins stăpânit sau dominat de avari prin căpetenii militare de margine (bani), fixat pe linia Dunării în 677, avea să fie stăpânit şi după decăderea acestora de către cei pe care cronicile de limbă latină le-au zis duci, mai întâi sub supremaţia ţarilor bulgari şi, apoi a regilor apostolici ungari. În ultimele trei secole ale mileniului întâi, suprastructurile militar-politice ale avarilor, bulgarilor şi ungurilor ce s-au impus într-un spaţiu romano-bizantin sunt, documentar, continuate prin hringul (banatul) Harom sau Homron de pe Dunăre, cu centrul în cetatea de la Lederata, ducatele lui Kean şi strănepotului său Salanus în părţile sudice ale Panoniei, voievodatele lui Menumorut în Ţara Crişurilor, Glad şi urmaşul său Achtum (peste ducatul Horomensis) ş.a. Toţi cei din urmă, stăpâni înainte şi după de migrarea ungurilor în Panonia, aveau conştiinţa apartenenţei politice la spațiul imperial bizantin în faţa pretenţiilor şi campaniilor regilor unguri, mereu aflaţi în confruntare cu bizantinii, cumanii şi cu Asăneştii. Astfel, Ţara Severinului a devenit la începutul secolului al XIII-lea zona tampon între aceste forţe expansioniste. Pătrunderea regilor unguri aici s-a realizat prin crearea unei mărci prin anul 1230. La scurt timp, în 1237, papa Grigorie al IX-lea considera zona adecvată integrării credinţei catolice. El dădea dominicanilor o serie de drepturi în terra Ceurin sau terra Cheurin4, iar pe locuitorii de aici îi invita să-i primească pe aceştia. În 1238, deja, regele Bela al IV-lea comunica papei Grigorie al IX-lea că este pregătit să pornească lupta împotriva lui Ioan Asan al II-lea. Mai mult, regele ungar cerea Papei şi dreptul de legat apostolic şi de a institui în terra Zeuren (Ţara Severinului) un episcopat. În anul 1238, documentele nu menţionează o structură politico-militară nouă în zonă, adică un Banat de Severin, fapt care ne face să apreciem că Ţara Severinului nu era o posesiune a regelui ungar. La 1238, regele Bela al IV-lea cerea Papei să-i acorde drepturile unui legat papal („officium legationis”) în teritoriile Ţării Severinului ce urma să le cucerească pentru arondarea locuitorilor de acolo la o episcopie. Dreptul acela, în 1327, îl primiseră călugării predicatori „pro conversione terre Ceurin predicantibus”. 
  
Cererile regelui ungar coincideau cu politica Papei. În aceiaşi ani, regele intensifică ofensiva spre răsărit şi sud atribuind drepturi asupra Ţării Loviştei, ţinut ce urma a fi inclus. În 1223, regele ungar Andrei al II-lea menţiona mănăstirea Kerch (Cârţa) şi hotarul posesiunilor acesteia pe Olt. În 1240 călugărilor cistercienşi le erau dăruite biserici în părţile transilvănene, pe când ban de Zeureno era Oslu. Tot de la regele Bela al IV-lea se păstrează un document din 1243 prin care, cu ocazia acordării de către acesta a unor noi privilegii pentru credincioşii catolici, se menţionează şi banul Severinului Ştefan (Stephanus filius Chak banus de Seuren). 
  
După invazia tătară din 1241, regatul maghiar a reluat politica impusă de Papă. În concretizarea obiectivelor privind zona Ţării Severinului, regele Bela al IV-lea, în 1247 a apelat la cavalerii Ioaniţi, propunându-le un contract caracteristic epocii cu reciprocităţi şi privilegii economice, dar în beneficiul regalităţii. Tocmai acest ultim aspect a determinat o reflectare mai oscilantă din partea cavalerilor. 
  
  
* * 
  
Aşadar, Ţara Severinului a fost un stat românesc de mare întindere. În jurul numelui au fost propuse două opinii total deosebite. Prima mare grupare de istorici şi lingvişti au considerat că numele de Severin trebuie raportat la împăratul roman Septimius Severus (192-201), care şi-a legat anii de împărăţie de ridicarea în rangul de colonie a Drobetei. Alţi cercetători, pe motivaţii lingvistice aşezate pe un element geografic indiscutabil – aşezarea acestui stat la nord de bizantini, Asăneşti şi sârbi – traduc cuvântul slavon sever în nordic. Prin urmare, Ţara Severinului era la nord de alt stat situat la sud de ea. Apariţia ei în izvoare la începutul secolului al XIII-lea coincide cu momentul de apogeu al statului româno-bulgar al Asăneştilor, creat în urma solidarizării româno-cumane din 1185. Consemnarea unei realităţi de către marile forţe politico-militare aflate în confrunate presupune o existenţă anterioară momentului primelor menţiuni. Ţara Severinului era deci un stat românesc constituit în jurul Dunării, în amonte de Vadul Cumanilor (Vadul Diiului sau Vadul Calafat-Vidin), în zona unde s-a perpetuat tradiţia despre o Podunavie veche (strana) în titulatura domnilor Ţării Româneşti, anterioară momentului includerii ei în titlul cneazului sârb Lazăr (1379/1380), deci a extinderii stăpânirii acestuia şi a fiului său Ştefan Lazarevici până la fluviu (peste regiunile Braničevo şi Kučevo din nord-estul Serbiei de astăzi); iar la nord de Dunăre se întindea peste tot teritoriul dintre Tisa şi Olt, până la defileul Mureşului. De altfel, într-o hartă politică din secolul al XVI-lea când se fac suprapuneri de numiri antice, Dacia Mediterranea se găseşte peste Haţeg, Ardeal şi Muncaci, adică deasupra părţilor de nord ce începeau cu Ţara Severinului5. 
  
Ţara Severinului coincide ca realitate geografică statului ducelui Glad căruia i s-ar adăuga Oltenia (teritoriul dintre Dunăre, Olt şi Carpaţii Meridionali). 
  
Situaţia Ţării Severinului s-a schimbat odată cu lupta pentru extindere a Imperiului româno-bulgar condus de Ioniţă Caloian, sau cu anvergura belicoasă a lui Ioan Asan al II-lea, aflat în confruntări cu Ioan III Vatatzes (1222-1254) –, împărat bizantin, Theodor I Anghelos – despotul de la Thessalonic, şi Andrei II regele Ungariei. Imperiul Bizantin, o dată împins din zona Dunării, a creat deschideri în politica expansionistă a forţelor dinspre centrul Europei pe direcţia sud-estică peste fluviu. Spaţiul confruntărilor (fosta Dacie Malvensis) a adus, de această dată, în prim plan alţi combatanţi, pe lângă bizantini, pe cumani şi pe regii unguri. În tot acest spaţiu, autohtonii aveau ducii şi cnezii lor. 
  
La începutul secolului al XIII-lea, regele ungar Andrei al II-lea, care îşi însuşise titlul de rege al Cumaniei, a urmat politica papală de presiune politico-militară şi de prozelitism asupra cumanilor, şi implicit a românilor, creind pinteni de susţinere a unor acţiuni permanente la răsărit de Carpaţi (în 1227, Episcopia Milcovului6) şi la Severin (în 1233, marca conducă de un ban). Prin ceea ce istoricii au numit „Banatul de Severin”, s-a creat un cadru politic favorabil dominaţiei regatului ungar asupra Ţării Severinului, mai cu seamă peste partea estică a acesteia. În perimetrul Ţării Severinului, unităţile politice noi create de „mai marii pământului”, adică de liderii militari şi politici locali, au cuprins în întinderea lor zone fizico-geografice bine conturate în condiţii defensive faţă de orice factor extern. Către acestea s-au orientat, mai întâi Papa de la Roma, şi apoi regele statului apostolic. Realitatea politico-geografică de început de secol XIII şi noile construcţii statale rezultate din divizarea Ţării Severinului au fost consemnate în Diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247. Procesul evoluţiei politice într-o hartă dată de consecinţe a fost perfect surprins de academicianul Ioan-Aurel Pop când analizând înaintarea ungară spre est şi sud-est, dincolo de exteriorul munţilor, în spaţiul teritoriul românilor schismatici – a remarcat existenţa voievodatelor şi cnezatelor româneşti aflate în raporturi de vasalitate apăsătoare, unele, sau de vasalitate formală, altele. Între acestea, la apus de Olt, erau „trei ţări ale românilor ca nişte cercuri interioare, adică incluse unul în altul: cel mai mic era Ţara Haţegului, plasat în următorul – Ţara Litua –, cuprins la rându-i în cel mai întins, numit Terra de Zeurino ori Ţara Severinului”7. 
  
În spiritul oricărei epoci, impunerea dominaţiei ungare în Ţara Severinului a provocat reacţii de recuperare ale autohtonilor. Sensul revenirii stăpânirii în condiţia anterioară anului 1230 nu putea fi împlinit decât prin recucerirea Severinului, locul cel mai favorabil de centru fortificat şi de capitală, din timpul împăraţilor romani şi bizantini. 
  
Referinţă Bibliografică:
Prof.univ.dr. Dinică Ciobotea/ŢARA SEVERINULUI / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1769, Anul V, 04 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!