Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



FITOTEMUL DE ORIGINE FANTASTICĂ ARUM ALPINUM-RODUL PĂMÂNTULUI- ELEMENT DECORATIV PE UN CIUPAG DE LA PODENI- MEHEDINȚI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FITOTEMUL DE ORIGINE FANTASTICĂ ARUM ALPINUM-RODUL PĂMÂNTULUI- ELEMENT DECORATIV PE UN CIUPAG DE LA PODENI- MEHEDINȚI 
  
Varvara Magdalena Măneanu 
  
Mediul natural influențează gândirea colectivă a comunităților umane în diferitele sensuri ale existenței . Elementele mediului natural înconjurător, în cronologia animistă, a miturilor strămoșilor, în ordinea atestării arăta Romulus Vulcănescu, se reflectă mai întâi în sistemul fitotemurilor, apoi al zootemurilor și în cele din urmă cel al astrotemurilor.(…) Între fitotemurile ce reflectă flora Daciei preistorice avem în vedere plantele sălbatice, domestice și fantastice. 
  
Din sfera miturilor transmise oral, diferitele totemuri apar ca simboluri utilizate cu efect magic-decorativ pe diferite obiecte: anumite părți ale adăpostului de locuit, textile de port sau interior, mobilier, unelte, obiecte de uz gospodăresc sau de cult. 
  
În sensul celor arătate mai sus, o plantă deosebită, care se încadrează după clasificarea lui Romulus Vulcănescu în rândul fitototemurilor de origine fantastică este Rodul Pământului- , devenintă într-un caz singular, cu o imagine mult schematizată, simbol-element decorativ pe un ciupag din colecțiile Muzeului Regiunii Porților de Fier. 
  
Rodul Pământului- după cum se apreciază unanim este o plantă cunoscută din vechime(aproape pe tot continentul European) și la români. La la noi, la mijlocul sec.XX este semnalată în diferite zone ale județului Mehedinți. 
  
Informații de teren, arată că ea se întâlnea prin 1950-1970 și în pădurea Mușa, de pe Dealul Viilor, din vecinătatea orașului Drobeta Tr Severin. De asemenea, era semnalată și în alte puncte din precum Ponoare, Cârceni,(Grozești) Salcia , Bala de Sus , Bălăcița , Jiana Mare , Ponoare , etc. 
  
Botaniștii identifică Arum Alpinum- Rodul Pământului, în mai multe puncte ale Parcului Natural Porțile de Fier, învecinate cu arealul așezării Podeni, chiar în anul 1999, 2000, 2002. 
  
Din rezonanța acestei plante în memoria colectivă, până nu demult s-a păstrat obiceiul de a face anual, primăvara, pe baza acesteia pronosticul recoltei de grâu, porumb, vin. Nu toată lumea cunoștea această plantă sau știa să citească în floarea ei pronosticul roadelor, dar această obișnuință a fost înregistrată atât în alte zone cât și în Mehedinți. În anii 1950-1970 în sânul comunităților preorășenești ale Severinului, mai exista și credința că este de bun augur ca cel care găsește această plantă, după ce citește sporul bucatelor și a vinului, să o ofere tinerilor, copiilor, acest element vegetal păstrând un rol apotropaic, pentru cine îl avea, dar pentru ca acesta să nu își piardă din proprietățile benefice trebuia însă ținut ascuns . 
  
Deși în general această floare a fost utilizată pentru a citi rodnicia anului, noi credem că această planta Arum Alpinum- Rodul Pământului, care făcea parte din repertoriul mitologic al dacilor , dar și a altor popoare europene, într-o formă mult stilizată apare ca element decorativ și pe un ciupag din colecția de textile a Muzeului Regiunii Porților de Fierr. 
  
Ciupagul (P1301) a fost achiziționat din satul Podeni, situat în Plaiul Cloșani-Mehedinți și a intrat în colecțile Muzeului Regiunii Porților de Fier în anul 1974 . Arealul din care provine această piesă de port, unică deocamdată în literatura de specialitate pentru utilizarea decorului inspirat din mitologia arhaică românească, dispune de teren arabil și teren adecvat pentru cultivarea viței de vie . Vița de vie era o cultură ce avea însemnătate pentru cei din zonă, întrucât, spre exemplu, există și mențiunea că” Viga Podeanca din Podeni la 1632, a dăruit nepotului ei Nicola din Glogova via și moșia sa din Podeni” . De asemenea, sătenii de la Podeni, țin sărbătoarea de Cârstov, (Cârstovul viilor) , iar pronosticul recoltei de struguri cu ajutorul florii de Rodul pământului era firesc în preajma începutul noului an agricol . În acest context planta din rândul fitototemurilor de origine fantastică Arum Alpinum putea stimula imaginația a sătencei din Podeni, care prin stilizare a transformat Rodul pământului într-un element decorativ nemai întâlnit, ea demonstrându-și astfel măiestria și meșteșugul în arta cusutului. 
  
Rodul Pământului brodat ca motiv decorativ pe ciupagul identificat în colecțiile muzeului, apare în trei ipostaze. Două arată forma florii de rodul pământului, una pune în evidență un cornet cu un spadix, bine pus în evidență cromatic (portocaliu) (fig.A) și varianta monocromă (fig.B) ce reprezintă această floare, atât cornetul cât și spadixul într-o broderie de culoare albastră. A treia variantă (fig.C) este cea care redă schematizat reprezentarea plantei la care s-a înlăturat spata (forma de cornet), ipostază pregătită pentru citirea rodului pentru anul în curs( de vin și bucate). Spadixul și panicul(mijlocul florii) se sprijină într-o formă asemănătoare unui coș, în vârf se termină cu o aureolă ce redă schermatizat axele secundare. (variantă ce aduce cu reprezentări ale motivului sacsiei), care este completat de reprezentarea schematică a strugurelui(fig.D), parcă pentru a oferi o cheie în explicarea decorului. În compozițiile decorative de pe ciupagul de la Podeni floarea de rodul pământului în diferitele ei ipostaze imaginate de persoana care a confecționat cămașa, apare asociată cu două variante cromatice( verde, mov) de reprezentare a astrototemului solar, (fig.E) asociat acestui fitototem, pentru rolul său determinant bunului mers al vegetației plantelor, dar în special al viței de vie. 
  
Ciupagul de la Podeni, respectând linia de croi a cămășii încrețite în jurul gâtului, cu mâneca tripartită, largă la capăt, se încadrează în tipul de cămașă femeiescă fără poale cel mai des întâlnită în Mehedinți. Originea elemetelor decorative, însă ce descind din fito și astro totemuri, indică faptul că aceasta provine dintr-un areal-Podeni, microzona-Satul de sub Munte, subzona Plaiul Cloșani-Mehedinți, unde se păstrează până aproape de zilele noastre, reminscențe ale universului spiritual al strămoșilor daci acestea răzbătînd în maifestările comunitare și identitare ale așezărilor, mai ales cele din nordul Mehedințiului. 
  
Referinţă Bibliografică:
FITOTEMUL DE ORIGINE FANTASTICĂ ARUM ALPINUM-RODUL PĂMÂNTULUI- ELEMENT DECORATIV PE UN CIUPAG DE LA PODENI- MEHEDINȚI / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1419, Anul IV, 19 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!